GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Inter Hotel Liberty - Calais
Dacă despre Hotel Drive Inn - Budapesta și despre Hotel Imperial - München pe AmFostAcolo existau și alte postări mai înainte ca eu să-mi scriu impresiile, semn că au trecut pe acolo și alți colegi de-ai noștri, despre Inter Hotel Liberty - Calais nu am găsit nici o informație.
Inter Hotel Liberty - Calais se află aproape de autostradă și de aeroport. Ieșind de pe A26 la Béthune, se continuă pe D86 până la Parc de la Porte Nord, apoi - pe a treia ieșire, drept, pe D288 până la hotel. Adresa este: Parc de la Falande, Avenue de la Libération, 62700 Bruay-la-Buissière, Pas-de-Calais. În jur sunt câteva centre comerciale pe care - pentru că nu am avut timp - noi nu le-am cercetat.
Hotelul are numai trei etaje, nu este prea mare, dar este foarte frumos în interior. Pentru decor sau poate în legătură cu numele ce-l poartă, în exterior, pe lateral, mare cât două etaje, se află un panou cu conturul Statuii Libertății din New York. Un pliant găsit la recepție informează că la Inter Hotel Liberty - Calais se pot organiza conferințe și seminarii într-o sală bine echipată cu tot ceea ce este necesar și că are o parcare supravegheată video și păzită pe timpul nopții.
Barul aflat lângă recepție, frumos amenajat, este deschis aproape toată ziua (de la 06.30 până la 23.00) și oferă o gamă variată de whisky și bere locală. Dar, la ora la care am ajuns noi, nu ne interesa nimic de la bar. Tot ceea ce voiam era cheia de la cameră pentru a ne pregăti de odihnă. La camerele de la etaj se ajunge cu două lifturi mari, iar accesul se face cu card magnetic.
Camera 329 este spațioasă și are un mobilier simplist, modern. Două paturi alăturate, un corp de mobilier ținând loc de dresing sau de șifonier (cu un singur raft și cu o bară cu două umerașe), un birou cu scaun reglabil, un televizor montat în perete, geam doar rabatabil, aer condiționat, câteva aplice și suficiente prize, telefon și conexiune Wi-Fi gratuit, cam acestea sunt dotările camerei. Mai trebuie să spun că saltelele și pernele sunt bune (perna poate prea puțin înaltă, dar cum eram single, nu m-am sfiit s-o folosesc și pe cea de pe al doilea pat).
Iluminatul artificial se face pe zone - hol, birou, la fiecare pat, spălător, toaletă, duș - fiecare corp de iluminat cu întrerupătorul său, ușor accesibil.
Pardoseala camerei este cu mochetă și cu linoleum în zona spălătorului. Nu am menționat că, lângă intrarea în baie există o zonă separată de cameră doar printr-un mic perete și o perdea, zonă în care se află chiuveta montată într-un blat mare, oglinda, cele trei prosoape și uscătorul de păr.
Baia Separată precum am menționat mai sus, în baia propriu-zisă se află doar dușul și toaleta. Aici totul este capitonat cu gresie și faianță.
În privința dotărilor, baia de la Inter Hotel Liberty - Calais cam lasă de dorit. Atunci când am fost eu acolo, recipientul de săpun lichid de la spălător era gol, iar alte consumabile cosmetice (exceptând două pahare de plastic și hârtia igienică) lipseau cu desăvârșire.
Micul dejun Cu toate că în pliantul de prezentare se spune că la Inter Hotel Liberty - Calais la micul dejun se oferă un bufet bogat și apetisant (nu vă mai spun câte bunătăți sunt înșiruite acolo), noi am avut surpriza unui mic dejun nespus de mic. Probabil după cât s-a plătit. Nu era nici pe departe un bufet, ci - pe câte o tavă așezată la fiecare loc la masă - am găsit un croissant, un pahar cu suc, o porțioară de gem și o bucată de baghetă. Cafeaua ne-am luat-o singuri de la dozator.
N-am pierdut mult timp la masă. Nici n-am fi avut cum și pentru ce. Am isprăvit iute și ne-am îmbarcat în autocar. După o oră și ceva eram în Calais, în port, așteptând la EuroTunel pentru traversarea în Marea Britanie.
Am fost cazată la Inter Hotel Liberty - Calais la 11 august 2016.
Trimis de iulianic in 05.09.16 14:39:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 50.49186300 N, 2.57628500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Inter Hotel Liberty [Bruay-la-Buissiere], LENS-LIEVIN" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmasterX: Da, este OK!
Apropierea de autostradă și de port îl face foarte potrivit pentru cei ce au de trecut în Marea Britanie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)