Prin Egipt, de capul nostru

TIPĂREȘTE

Ei bine, am ajuns și în Egipt. Nu la plajă, ci pe cont propriu, încercând să vedem cât mai multe dintre minunile sale, să luăm contact cu o altă cultură, să ne simțim bine. Prime obiective le-am atins într-o anumită măsură, pe cel din urmă - mai puțin. Probabil și din vina noastră.

Nu știu dacă voi reuși să povestesc pe larg despre tot ce am experimentat în această vacanță; am muuulte lucruri despre care mi-am propus să scriu și nu am reușit. Voi expune în continuare doar detalii tehnice legate de excursia recentă, în ideea că ar putea fi de folos cuiva.

Este posibil să vezi Egiptul de capul tău? Categoric, da. Deși... am întâlnit foarte puțini turiști izolați, ca noi. De ce? Cred că din cauza răspunsului la cea de-a doua întrebare: Ești mai câștigat, din punct de vedere turistic, dacă mergi în Egipt pe cont propriu? Personal, în urma vacanței nu de mult încheiate, înclin să cred că nu. Și este pentru prima oară când (îmi) dau acest răspuns!

A fost excursia cea mai complicată pe partea de logistică dintre toate cele pe care le-am organizat. Totodată, din cauza programului personal înfiorător, a fost excursia pentru care m-am documentat cel mai puțin. Asta a făcut să cheltuiesc aiurea vreo 300 de euro sau să ratez câteva lucruri pe care le regret. Dar a existat și o parte bună: cu siguranță, oricât m-aș fi pregătit, socoteala de acasă nu s-ar fi potrivit cu cea din târg. În Egipt improvizația e la putere, trebuie să te adaptezi pe moment la situații pe care nu ai cum să le prevezi. Este o destinație pentru turiști experimentați, flexibili și... neofticoși (nu găsesc alt cuvânt mai potrivit, scuze!). A, și cu stomac tare, atât la propriu, cât și la figurat.

Să încep:

CU CE AM CĂLĂTORIT PÂNĂ ÎN /DIN EGIPT

Am ajuns în Cairo prin Viena, am găsit bilete pe la 300 de euro / persoană dus întors. Orarul de zbor a fost așa și așa: am ajuns pe la 5, deja seară, în Viena, iar plecarea spre Cairo a fost a doua zi, la 11. Înapoi, am plecat la 4 după amiază din Cairo, sosire la 8 seara în Viena, a doua zi la 12 am avut zbor către Iași, unde am aterizat pe la 3:30 după amiază. Deci nu am pierdut nopți de somn (cum s-ar fi întâmplat dacă zburam prin București), dar am pierdut zile din vacanță. Din cele 9 zile ale concediului, am stat în Egipt doar 5, restul... pe drum. În plus, s-a adăugat o sumă pentru cazare în Viena. Și s-a mai adăugat încă una :(, din vina noastră.

[Asta e o poveste educativă, care merită spusă, deși e off topic și cam lungă - se poate sări. Zicala cu prostia care nu doare e greșită, de fapt doare. Inclusiv la portofel. Când am luat biletele, la unul am atașat bagaj de cală. Din cine știe ce motive, am rămas cu impresia că avem două bagaje mari (probabil pentru că nu am mai călătorit de mult cu Austrian și, ultima dată, bagajul de cală era automat inclus în bilet). Fapt care a adus după sine cumpărarea a două bagaje de cală la zborul intern, low cost. La Iași, la plecare, a trecut primul cel care avea bagajul înscris pe bilet - pură întâmplare. Iar celui de-al doilea i s-au cerut 90 de euro, câte 45 pe segment până la Cairo, urmând ca pentru zborul de întoarcere să plătim la întoarcere. Am încercat, fără prea multă convingere, să reconfigurăm bagajele (ajunseserăm cu 3 ore înainte, aeroportul era gol), dar am fost refuzați: primul bagaj plecase pe bandă și cică nu mai putea fi întors. Asta e, am plătit. De supărare, nici nu am mai citit ce ne-a tipărit pe bilet angajatul companiei de la aeroportul Iași, l-am băgat în buzunar și am plecat către control pașapoarte.

Și... scrisese că bagajul este până în Viena, nu până la Cairo, deși ne-a dat carte de îmbarcare până în Cairo. Prin urmare, la Viena ni s-au cerut încă 45 de euro. Nu vă spun câtă discuție a fost până când i-am lămurit că nu trebuie să plătim pentru greșeala lor - plătiserăm oricum destul pentru a noastră. La un moment dat au cedat, ne-au schimbat cartea de îmbarcare și au rămas doar cei 90 de euro dați în Iași.

Treaba asta și faptul că, în avioane, am sesizat că unele bagaje de cabină aveau dimensiuni comparabile cu cele ale valizei pentru care am dat o grămadă de bani (undeva între una mică și una mijlocie), au făcut ca, la întoarcere, să încercăm să nu mai plătim acei 90 de euro. Am pus tot ce era greu în geamantanul care urma să meargă la cală, am lăsat-o sub 8 kg pe cea de-a doua și am încercat să o trecem ca bagaj de cabină - la care aveam dreptul. La Cairo a fost simplu: nu numai că nu a spus nimeni nimic, dar în respectiva valiză au scăpat controlului de securitate o sticlă de apă, un cuțit de tip pumnal vânătoresc și încă un obiect metalic. Evident, erau acolo din greșeală, nu am vrut să ne forțăm norocul; le-am descoperit la Viena și le-am mutat dincolo, mai puțin apa, pe care am băut-o :).  

Deci deja economiseserăm 45 de euro. Am încercat să repetăm figura în Viena - evident, nu a mers. Când am vrut să scanăm biletele pentru a trece către controlul bagajelor de mână și al pașapoartelor, o angajată ne-a spus, politicos, că întâi trebuie să mergem pe la check-in. Ne-am întors, cuminți, pregătiți să plătim. Doamna de acolo a cântărit bagajul, a văzut că e ușor și nu prea mare și nici nu a așteptat să îi spunem noi povestea: l-a trimis la cală, dar l-a considerat bagaj de cabină, fără cost suplimentar. Elegant, fără discuții. Lipsă de înțelegere am găsit doar în Iași; în rest, fie din neglijență (Cairo), fie respectând regulile (Viena), nu am avut probleme. End of story. ]

Zborurile au fost fără probleme; pe segmentul Viena-Cairo și retur am primit ceva ușor de mâncare, iar apă am avut pe toate avioanele. Să mai spun doar că, în drum către Egipt, am stat lângă un preot copt, îmbrăcat fix ca un preot ortodox, doar crucea de la gât avea o altă formă. A fost un fel de introducere pentru ce avea să urmeze :).

CU AVIONUL ÎN EGIPT

Programul nostru a fost unul destul de ambițios: o seară și trei zile pline în Cairo, două zile pline în Luxor. Apărea problema transferului între cele două orașe. Primul drum l-am făcut cu trenul, pe cel de-al doilea cu avionul.  

Există trei companii care efectuează zboruri interne: EgyptAir, NileAir și Nesma Airlines. Prețurile biletelor sunt sensibil egale, cam 60 de euro biletul chel, plus 40 fiecare bagaj de cală. Din motive de orar, am ales Nesma: avionul decola la 10, ajungeam în Cairo la 11:20 și aveam legătura la 16 către Viena. Celelalte zboruri erau ori prea devreme, ori prea târziu.

Abia după ce am cumpărat biletele am început să mai citim pe net despre companii. Evident, Nesma era cel mai prost cotată, din motiv de multe anulări. Nu spun cum ne-am rugat să se alinieze astrele, pentru a prinde legătura în Cairo + pe cea din Viena. Ar fi fost un dezastru să ratăm exact primul segment.

Am încercat să facem check-in online cu 18 ore înainte de zbor: pe site scria că check-in-ul online s-a închis, să ne prezentăm însă la ghișeu la ora 7:30. Asta nu a contribuit deloc la „calmare” . Evident, ne-am prezentat la ghișeu la ora indicată și, miracol: TOATE zborurile de dimineață erau anulate, cu excepția zborului nostru. Yes!

Aeroportul din Luxor e micuț, dar cochet. Așteptarea avionului a fost plăcută, zborul asemenea, am ajuns în Cairo la 11:20, așa cum era anunțat; am văzut de sus piramidele de la Dahshur și pe cele de la Saqqara, nu și pe cele de la Giza. Am aterizat la Terminalul 1, zboruri interne. Trebuia să ajungem, în patru ore și jumătate, să ne îmbarcăm de la Terminalul 3.

Gafă: am ieșit din aeroport, am citit pe clădire Hall 1 și am căutat instinctiv Hall 3. L-am identificat în vreo 10-15 minute, timp în care am tot împins la trolere. Am trecut de controale (am uitat să spun: nicăieri nu am avut parte de atâtea controale de securitate ca în Egipt, și la intrare, și la ieșire, și de șapte ori înăuntru. De fiecare dată cu descălțat și pipăit de sus până jos. Iar eu am intrat cu pumnal vânătoresc în avion :)  ) și am căutat o tabelă, să văd unde predăm bagajele. Avionul nu se găsea acolo. Ups! Hall 3 nu e tot aia cu Terminal 3, ci doar al treilea corp al Terminalului 1.

Ieșim afară, întrebăm unde e Terminalul 3. Nimeni nu ne spune: ori nu se știe, ori nu ne facem înțeleși, ori... n-am chef să dau bacșiș și pentru asta. În zona taxiurilor aflăm: e la 9 km, dar se rezolvă cu 20 de dolari. După o săptămână în Egipt, eram deja sătul de sporturile lor naționale, minciuna și ciubucul. GPS-ul îmi spunea că e la 1,5 km, timp aveam, așa că am plecat pe jos. Bineînțeles, zero indicatoare pe șosea. După 15 minute de mers printre hale, am zărit Terminalul 2 (unde aterizează Tarom), iar 3 nu era departe. O provocare a fost și găsirea intrării la Zboruri externe - zero semnalizare, după cum spuneam. Dacă întrebi pe cineva, ori dă din umeri, ori e dispus să te însoțească până acolo (= bacșiș); nimeni nu poate întinde o mână, să spună: uite, frate, acolo e.  

Ideea este: dacă zburați cu conexiune, aveți grijă să nu schimbați terminalul. E OK transferul de la 2 la 3, dar e de evitat transferul de la 1 la 2/3. Am citit pe undeva, după întoarcere, că ar exista un microbuz între terminale la fiecare 30 de minute, dar... habar n-am de unde se ia (iar informația costă în Egipt), plus că trebuie să vă aveți lire - cam greu, mai ales la sosire.

CU TRENUL ÎN EGIPT

Am mers cu trenul în Maroc, anul trecut - a fost o plăcere. Am sperat că va fi la fel și în Egipt. Nu a fost.

Orice s-ar spune, zborurile interne nu sunt practice. Trebuie să ajungi la aeroport cu mult timp înainte. Transferul oraș-aeroport e cronofag (mai bine de o oră în Cairo) și nu e ieftin (peste 20 de dolari în Cairo, asta dacă te pricepi să negociezi, și cel puțin 10 dolari în Luxor). Controale peste controale peste controale. Când tragi linie, chiar nu merită.

Așa că am ales să mergem de la Cairo la Luxor cu trenul de noapte. Drumul e din centru până în centru, se economisește o noapte de cazare și o zi de vacanță, se oferă cină și mic dejun - care chiar au fost comestibile și îndestulătoare.  

Pentru a cumpăra biletele de tren am pierdut cel mai mult timp înainte de plecare. În Maroc a fost simplu, site-ul funcționează perfect, se plătește online pe o platformă securizată, primești biletele prin mail, totul clar și eficient. În plus, biletele sunt ieftine, au același preț pentru cetățenii marocani și pentru cei străini (deși la muzee sunt prețuri diferite).

În Egipt, cetățenii străini nu pot cumpăra bilete la preț normal - ci doar la unul de zece ori mai mare. Am citit și pe aici, și prin alte locuri, că se poate trișa: rogi (= dai bacșiș) un (unui) cetățean egiptean să cumpere pentru tine și, eventual, mituiești controlorul. O fi, fiecare cu experiența sa, dar eu spun că, în prezent, este imposibil să mergi cu bilet de egiptean în trenul de noapte. Selecția străinilor se face încă înainte de a intra în clădirea gării, dacă ai troler, ești cât de cât mai bine îmbrăcat, nu știi limba și ești însoțit de o doamnă fără văl, nu ai cum scăpa. Nu ți se permite să intri în gară, ești condus într-o cameră specială, unde ți se verifică biletul. După care ești dat în grija unui angajat, care te îndrumă până când urci în tren (= evident, bacșiș). Dacă scapi de primul filtru, mai sunt vreo cinci, deci...  

Înainte de plecare, trebuia să stabilim dacă luăm bilet online sau îl cumpărăm la fața locului, Citisem că se cam epuizează cu zile înainte, așa că am decis să luăm înainte de plecare. Și, pentru că nu m-am descurcat cu site-ul lor (e prima oară când mi se întâmplă), am apelat la o agenție. Aceștia mi-au trimis niște bilete cu numărul trenului, al vagonului și locului, dar fără cod cu bare sau ceva care să se poată scana. Alt motiv de îngrijorare: or fi valabile, n-or fi valabile? Cum vom trece de porțile de intrare la peroane? Până la urmă, au fost în regulă: biletele luate direct din gară se scanează, dar există la fiecare poartă de acces câte un cetățean care te verifică (bilet + pașaport, că sunt nominale) și îți deschide el poarta dacă e mulțumit.  

Ajunși în Gara Ramses cu 40 de minute înainte de ora plecării (pe bilet scria să fie cel puțin 30), am intrat pe la casa de bilete (cea pentru cetățeni străini este în experiorul clădirii, chiar înainte de control bagaje & documente de călătorie) pentru a vedea dacă mai sunt locuri și cât costă. Mai erau o grămadă (cred că vagonul pentru străini a fost pe jumătate gol) și costau 90 de dolari / persoană. Noi plătiserăm 95.

Gara Ramses e foarte frumoasă, e un obiectiv de top al orașului. Și pe dinafară, dar mai ales în interior. Am atașat vreo două poze.

Evident, trenul a plecat cu o jumătate de oră întârziere. Vagonul cel scump era, de fapt, un vagon rusesc din anii 50-60, au circulat și pe la noi înainte de 2000. Cu geamuri sparte, canapele jerpelite, toalete obosite, în care nu curge apa (dar s-a făcut curat din oră în oră, cred, erau folosibile) - ce mai, un vis, o minune. Pe de altă parte, ca orice lucru rusesc, compartimentul era relativ confortabil, paturile o dată și jumătate față de cele din vagoanele de dormit care circulă acum la noi. Lenjeria a fost curată, cina aproape gustoasă, întârzierea în Luxor sub o oră - am bifat experiența mai curând cu plus.

TRANSPORTUL PRIN ORAȘ

Am mers cu taxiul (două zile am avut chiar șofer personal de dimineață până seara - dacă reușesc să mă mobilizez, voi povesti despre asta), cu metroul (în Cairo), cu trăsura, cu feribotul. Am ratat vasul de croazieră, dromaderul, feluca și balonul - pe unele de voie, pe altele de nevoie.

Din câte mi-am dat seama, problema cea mai gravă apare atunci când ești „client captiv” . De exemplu, cand aterizezi pe un aeroport. În această situație, te afli la mâna taximetriștilor, care sunt înțeleși între ei și te vor jumuli fără milă. Invers, când vii din oraș către aeroport, e mai simplu: agăți un taxi pe stradă (te abordează ei, nicio problemă, ai de unde alege) și negociezi de pe o oarecare poziție de forță - nu vrea el, mergi la altul.

În Egipt, regula este că, la cel puțin trei nopți de cazare, hotelul îți asigură transferul de la aeroport (de obicei, doar la venire, nu și la plecare). Este bine să verificați acest lucru atunci când alegeți hotelul.

În principiu, taxiul e mai ieftin ca la noi, cam 3 km la un dolar. Depinde mult cum știi să negociezi. Pentru 7-8 ore și până într-o sută de kilometri, se dau 30-40 de dolari. E important să discuți direct cu șoferul; dacă iei mașină prin cineva (recepționerul de la un hotel, de exemplu), prețul se poate dubla.

Nu recomand nimănui să închirieze mașină. Eu, unul, nu am mai văzut niciodată, nicăieri, un asemenea trafic. It's an only rule: no rules.

Cel mai trist e dacă ești pieton. Pierde-te pe străduțe, ni se recomandă prin ghidurile care descriu Italia / Spania / Franța etc. Nu există așa ceva. Dacă te abați de la strada principală, e scarry. Nici străzile principale nu arată cum ar trebui. Nu prea sunt iluminate seara - și nu știu dacă e rău sau e bine, la lumânare parcă nu vezi toate defectele, dar nici nu ai imbold ca să înaintezi. În jur, mașinile emană gaze de eșapament și toți șoferii stau cu o mână pe claxon și cu una pe telefon, volanul se învârte singur. Iar traversarea - da, e o întreagă epopee traversarea unei străzi în Egipt.

BANI

Dolari, dolari și iar dolari. 'Șoferul personal' din Luxor ne-a dezvăluit motivul: afacerile cu rușii. Nu neapărat cu turiștii, ci la nivel de state. Rușii aspiră dolarii din Egipt plătind, practic, oricât. Localnicii care au acces la piața neagră pot lua chiar și 50 de lire pentru un dolar. În condițiile în care cursul oficial era 30,8 lire.

Casele de schimb valutar sunt foarte puține, sunt controlate de stat și oferă, toate, același lucru. Se afișează 30,7 lire / dolar la vânzare dolari și 30,8 la cumpărare. Treaba e, însă, că niciodată niciodată nu au dolari la vânzare. E prima dată când văd același curs în aeroport, în gară sau în centru... Nu are rost să căutați prea mult, schimbați oriunde, e același lucru.

Sau, mai bine, așteptați să vă propună vreun taximetrist / recepționer să vă schimbe el. Oferă 35-40 de lire pentru un dolar, merită!  

La restaurant nu ni s-au acceptat decât lire. La taxi, bilete turistice, bacșiș - toți cer dolari. Nu trebuie să mai spun: să fie emiși după 2007 și să arate impecabil.

Am plătit și cu euro (la cursul de 33,8 lire / 1 euro). În vreo două locuri, cu cardul. Ba chiar și cu bani românești: un nene care vindea suveniruri lângă piramide, după ce i-am răspuns la obsedantul „where are you from?” , a cerut lei. Ne-a luat 5 lei = 1 dolar, dar a fost o situație amuzantă și i-am dat.

CAZARE

În Cairo: El Farida Hotel, la cinci minute de Piața Tahrir. Destul de bine, deși am mers la risc: s-a (re) deschis abia de două-trei luni, în momentul în care am făcut rezervare nu avea nicio recenzie pe nicăieri.

În Luxor: Steigenberger Resort Achti, pe malul Nilului. Un hotel minunat, păcat că am stat doar două zile și acestea au fost extrem de aglomerate, nu am avut timp să ne bucurăm de ceea ce oferă.

MASA

Mâncărurile lor sunt foarte condimentate, pentru noi - de nemâncat. Dar alta e marea problemă: curățenia. Eu nu am reușit să mă așez la masă în localurile unde mănâncă localnici din cauza mirosurilor, a mâinilor murdare ale bucătarilor - pe care îi vezi etc.

Am găsit câteva locuri decente, despre care voi încerca să vorbesc la un moment dat: Risk (sus, în Cairo Tower), CaiRoma (lipit de hotel) și... McDonald's Tahrir în Cairo, respectiv Oasis Palace și Pizza Roma în Luxor.

DIVERSE

Viza: am luat-o la sosire, 25 de dolari / persoană.

Telefon: am preferat să folosim ce oferă operatorii la care avem abonament. La Orange, există o extraopțiune de 20 de euro care acoperă 30 de minute local sau în România, plus 8 giga trafic de date. Opțiunea trebuie activată înainte de plecare, de pe teritoriul național. Vodafone nu are nicio opțiune specială, pur si simplu te taxează cu 18 euro pentru fiecare pachet de 4 giga trafic de date început și cu 7 euro pentru fiecare pachet de 30 de minute convorbiri început. Nu ieșeam cu mult mai bine luând cartele de-ale lor. În Cairo am avut semnal și nu prea. În Luxor, netul a mers impecabil.

GPS: Google Maps a fost perfect (pentru ce am avut noi nevoie).

Pass-uri turistice: am luat Cairo Pass, 130 dolari / persoană și Luxor Premium Pass, 250 dolari / persoană, dar am plătit doar 125, pentru că achiziționarea Cairo Pass aduce o reducere de 50% pentru Luxor Pass. Au fost utile? Voi reveni.

Siguranța: a fost în regulă, pe oriunde am umblat, indiferent de oră. Dar... agasanți oameni, este imposibil să te plimbi ca un anonim.

Curățenia: dezastru.

Shopping: numai prostii, chiar nu ai de unde lua ceva cât de cât de calitate. Însă, desigur, nu pentru asta vizităm Egiptul.

Vremea: în februarie a fost perfect. La amiază am avut 25 de grade, chiar 30 în Valea Regilor. Dimineața-seara trebuia o geacă, erau 12-15 grade.

---

VIZUALIZĂRI: 1870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI