Raiul Cailor la Lucina, s-au nascut si au ajuns in rai

TIPĂREȘTE

Mergeti la Herghelie, la Lucina, altceva nu este de vizitat daca alegeti sa o luati pe acolo... Asa ni s-a raspuns la intrebarea daca pe traseul Fundu Moldovei - Izvoarele Sucevei este ceva de ce merita vizitat.

Ezitand, am urmat indicatorul catre Fundu Moldovei, destinatie cu o denumire nu prea incurajatoare, sperand din tot sufletul sa merite deplasarea printre gropile apreciabile din asfalt in vizita la niste gloabe. Traseul pe soseaua spre Izvoarele Sucevei - ca sa-i spunem asa drumului de beton presarat cu gauri si foarte denivelat - ne-a facut sa intelegem de ce cei 35-40 de km aproximati de noi pe harta ne-a fost descris ca un drum de 2 ore, pe langa faptul ca mergeai numai prin localitate si bastinasii se incapatanau sa nu foloseasca trotuarul, trebuia sa folosesti din plin frana ca pentru a nu parasi carosabilul in curbele nesemnalizate.

In sfarsit, undeva dupa Breaza dam si de asfalt si in curand intram in localitatea Moldova Sulita, iar in centrul acesteia un indicator ne arata la stanga drumul spre Herghelia Lucina.

Intram pe o ulita bombardata si realizam ca cele cateva sute de metri pana la iesirea din sat ne-au mai scurtat 10 minute din viata. Mai sus, pe marginea drumului catre Lucina suntem informati de niste panouri ca sapardeaua este vinovata de starea jalnica a drumului pana la poarta hergheliei. Nu, nu am facut 2 ore pana la Herghelia Lucina, ci o ora si jumatate. Pe 40 de km...

Ajunsi la intrarea in herghelie iesim din padurea intunecata prin care serpuieste drumul si paraul care-l surpa sistematic in anotimpurile ploioase si ajungem pe un platou cu iarba si liniste de iti tiuie urechile. Oprim chiar sub vechea poarta ce se pregateste a fi inlocuita cu una nou-nouta si intrebam pe niste mesteri iscusiti daca si cum se ajunge la herghelie.

Da, se ajunge, mergeti pe acolo...

Dintr-o data, dupa un deal si o curba ni se deschide in fata o vale cu inierbata unde pasc linistiti, netulburati de nimeni, o multime de cai. O imagine pe care orice cal din lumea asta ar privi-o cum privim noi plajele din Bali sau partiile din Aspen. Intre doi versanti foarte putin abrupti si pictati in verde crud, un paraias cu apa limpede si rece, un drum de piatra, iar pe ambele vai ai acestui peisaj, la o distanta cat sa nu se deranjeze unul pe altul cu plescaiturile in timp ce se infrupta cu imbucaturi de iarba grasa, cam cateva zeci de cai si manji ne ignora cu eleganta specifica speciei.

Curiozitatea ne impinge spre primele grajduri aparute in cale. Aici, niste bucovineni blanzi ne intampina si sunt gata sa ne raspunda la toate intrebarile. Ne invita sa vedem caii: aici sunt caii tineri, intre 1 si 3 ani, aici este centrul de dresaj, un fel de universitate, unde caii sunt pregatiti pentru a intra in viata ca specialisti, la tras, la calarit. Dupa dresaj, caii vor fi numai buni de scos la licitatie, unde se obtin preturi intre 2.500 si 7.000 de lei. Bineinteles, de la straini, maghiarii fiind principalii clienti ai hergheliei.

Tot de aici aflam ca in acesta herghelie majoritatea cailor sunt din rasa hutulilor, dar mai sunt si alte "marci", printre care am retinut calul bucovinean si poney. Il iscodim pe om si ne mai spune ca suprafata hergheliei este de 2.780 de ha, enorm, dupa parerea mea, cea mai mare herghelie din tara ca si intindere. Ne indruma sa mergem in partea cealalta a hergheliei, sa vedem padocul cu armasati de monta, Langa Motel. Langa ce? Ce motel? Mergeti si vedeti...

Pornim intr-acolo trecand exact prin mijlocul acelor cai care pasc fericiti pe dealurile verzi si beau apa plata de izvor si ne dam seama ca erau doamnele iepe cu progeniturile armasarilor despre care ne povestise nenea profesorul de studenti cabalini.

Ajungem langa o cladire mai pricopsita (pai, asta-i motel?) si parcam in fata unei cosmelii de unde rasuna o hora moldoveneasca si niste rasete de cheflii. Pe fatada cosmeliei sta marturia ca acolo este atelierul celor ce se ocupa cu vulcanizarea pentru neamul cabalin - potcovarii. Si cred ca se "potcovisera" si ei, de dimineata...

Bineinteles ca descinderea noastra in zona a trecut neobservata, iar noi, nedorind sa le stricam oamenilor petrecerea, ne-am orientat un pic prin imprejurimi si am descoperit intr-un pridvor al cladirii mai inalte niste informatii prinse in pioneze la fostul Panou de onoare. Astfel descoperim ca Herghelia de la Lucina a fost infiintata in anul 1856, pe vremea cand Bucovina, probabil si datorita peisajelor montane asemanatoare, apartinea de Imperiul Austr-Ungar si a apartinut armatei acestuia. Cu infiintarea hergheliei a fost insarcinat un colonel austriac, Martin von Herman, care, probabil pentru ca era infanterist si nu le avea cu calaria, a preferat sa dezvolte rasa hutula, pentru a-i cara bagajele si pusca.

Cat ne-am mai invartit noi pe acolo, am mai observat ceva, pentru ca herghelia se afla la o altitudine medie de 1.300 de metri, cerul era de un albastru superb, cum vezi doar de cateva ori in viata, daca nu cumva locuiesti sus pe la munte.

In sfarsit unul dintre faurii potcovari s-a sesizat si muzica a amutit. A iesit la noi, rosu in obraji si ingrijorat, ca orice slujbas care stie ca a calcat pe bec si nu stie ce hram poarta cel care il inoportuneaza, mai ales daca acesta a ajuns in zona cu un autoturism, lucru destul de rar pe aici. Cand aude ca suntem doar niste turisti curiosi, un zambet larg i se asterne sub mustata si ne arata incotro sa mergem daca vrem sa vedem armasarii: pe langa motel, mai inainte. Pai cum, care motel? Uite-l mai incolo.

Am trecut pe langa adevaratul motel, Motel Lucina, o cladire moderna si aratoasa, si am ajuns la padocul cu armasari pepinieri - ca asa se spune corect. Aici, niste oameni simpli, foarte amabili, doi barbati tineri, o femeie si o fetita de vreo 3 anisori - Maria, ne indruma sa vedem armasarii.

Ne dam coate in fata boxelor individuale in care fornaie animalele si citim pe CV-ul fiecaruia, afisat pe usa: ia uite numele acestuia este Ousor i x. Nu, ne spune serios un ingrijitor de armasari, il cheama Ousor al Noualea. Hopa, ne-am facut de ras... Asta provine de pe linia de descendenta Ousor, mai avem si alte linii, Hroby, Goral, Prislop, Pietrosu, Molid... Urmeaza o tacere cu un iz de ridicol, dar situatia este salvata de Hroby al XXIV-lea care este poftit afara pentru ora de calarie. Un animal superb, scoate niste sunete care ne amintesc mai mult de lei si de tigri decat de cai.

Armasarii pepinieri, spre deosebire de ceilalti locatari ai hergheliei, sunt scosi pe rand la calarie, cate o ora pe zi. De ce? Asa-i tehnologia, ne inchide gura un ingrijitor.

Mergem cu fetita noastra, care era nedespartita de Maria, cu care isi impartea dulciurile de prin masina, sa le aratam poneii. Maria e plictisita de ei, Camelia noastra e fascinata.

De la acesti oameni cu vorba domoala si dulce aflam ca in herghelie, in momentul de fata, sunt 400 de cai, dar se vor mai naste peste 20 de manji. Personalul, cu tot cu sefi si functionari numara 40 de insi, sunt angajatii Directiei Silvice Suceava. Munca este grea, le ia toata ziua, unii lucreaza si noaptea, mai ales iarna, cand grajdurile trebuie incalzite. Multi stau acolo permanent, in cladirea pe care am confundat-o noi cu motelul. Nu le convine sa faca naveta de prin satele invecinate, iarna e imposibil, cateodata. Banii sunt putini, pentru ca sunt de la stat, iar acum s-au imputinat si mai mult... Cele mai fericite suflete, aici, pe munte la Lucina, sunt caii.

Vizitatorii sunt putini, vara au turisti si la Motel.

Pe mine vizita la acesta herghelie m-a facut sa regret ca astfel de locuri nu sunt promovate ca puncte turistice de interes, abia am aflat de ea, din intamplare. Iar drumul de acces pana aici, la cativa km de granita cu Ucraina te indeamna sa faci cale-ntoarsa. Aici se poate face un altfel de turism, mai ales ca exista si o unitate de cazare, care am inteles ca fusese renovata: motelul.

Ne luam la revedere de la ei, ii facem pa-pa Mariei, si pornim spre iesirea din Herghelie, dupa discutiile cu oamenii astia blanzi si simpli, caii ni se par acum si mai frumosi, cum pasc ei linistiti si indiferenti pe valea cu izvor de apa limpede. Ei profita cel mai mult de pe urma naturii si a priceperii oamenilor de aici, e Raiul lor, aici, la Lucina.

---

VIZUALIZĂRI: 4562 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI