Nuntă la Hanul Găzarilor

TIPĂREȘTE

Ei? Nu-i așa că v-am incitat? Acum poate veți avea pretenția să vă povestesc nunta! Neah, dragilor. N-o să vedeți! Vă spun doar atât: nunta a fost a vărului meu, el brăilean, ea ploieșteancă. Vara, pe 22 august, zi foarte ploioasă și cam răcoroasă.

M-a anunțat el, vărul meu că-mi face... două surprize: 1. Că se însoară (nasol, zic, asta e vestea rea!) și 2. ”nunta o fac la Ploiești, vară-mio, ca să nu te rătacești, că doar știi orașul”.

Știu, da, orașul de-acum 30 de ani, de când mi-am început studiile înalte la și mai înaltul IPG, pe vremea aia, UPG acum, când a rămas o copie palidă a ce-a fost. Anul ăsta-n mai facem Întâlnirea de 25 de ani. Aproape nimic nu mai seamănă cu ce știam eu!

Bine, zic, unde mă voi râde io de voi, unde-mi voi etala io talentele de dansatoare și, mai ales, unde voi plăti ”amenda”? Păăăiii... La HANUL GĂZARILOR.

Hopa, zic, e vreun apropo? Aproape DA! , zice el. Da' vii? Ei, iaca! Normal! Să ratez taman io așa ceva? Nu se face!

Și m-am dus. Și bine-am făcut. Pasajul următor este de pe net, de la o agenție. Realizați că eu am plătit doar ”amenda” la nuntă:

După cununia civilă am venit aici cu un taxi.

Am avut o cameră la dispoziție noi și mama una. Camerele 8 și 9, etajul I. Gogu zice că 118-136 lei/noapte. Așa o fi.

Am intrat în cameră și mi s-a tăiat respirația! Parcă mă-ntorsesem în timp, eram copil și eram în camera ”a bună” a bunicilor. Luminoasă, în ciuda ploii de-afară.

Deși modernă, păstra un aer de muzeu, cu parfum de lavandă, sulfină și miere de albine. Icoana, la răsărit, era legată cu tricolor.

Patul pare ciudat, dar era foarte comod. Lenjeria nu era albă, ci galbenă. Așa era ea și nu m-a deranjat. Ba chiar mi-a plăcut mai mult așa, pastel. Curată, puțin apretată, cât ”să stea”, dar nu să zgârie. Și mirosea plăcut a levănțică.

Mobilierul, deși pare vechi, e trainic și funcțional. Lemn masiv, căruia i s-a dat o patină de vechi. În dulap era sulfină și săpunul din baie mirosea a miere de albine.

Sincer, televizorul și AC-ul nu se prea potriveau cu peisajul, dar au fost utile. AC-ul l-am pus pe căldură...

Baia micuță, dar dotată cu săpun, șampon, hârtie igienică. Apă caldă la discreție. Ba aveam chiar și două halate moi, albe și pufoase.

Ce m-a distrat a fost că fereastra dădea fix în Tribuna II a Stadionului, noi văzând doar sub scaunele tribunei. Bine că n-a fost meci.

Am fost și jos, să mâncăm ceva. Tot plătit de miri. Am nimerit un parastas, ceea ce nu ne-a deprimat câtuși de puțin. Era la final, așa că au evacuat repede.

Mâncarea foarte bună, chiar ca la bunici. Avea așa, un gust ”de-a acasă”. Mama și cu mine am luat ciorbă de perișoare, Ștefan a luat ciorbă de fasole, mama a luat saramură de crap cu mămăliguța, noi file de cod la grătar și câte o bere. Suuuper bune (sau ne era nouă foame?). Făcând noi calculul, ne-ar fi ajuns vreo 60-70 lei cu totul.

Servirea, deși restaurantul era ocupat, a fost foarte promptă, fetele îmbrăcate în costume populare specifice zonei se mișcau ca pe role. Totul curat, plăcut, cald, proaspăt. Atmosfera de sat românesc autentic, sat cu oameni harnici și gospodari.

Curtea n-am pozat-o, dar era plină cu flori. Și pe terasă.

M-aș întoarce acolo oricând.

Despre nuntă v-am zis: NU VĂ ZIC! Dar m-am distrat la greu. Și tortul a fost favoritul meu. Cel de trei ciocolate.

P.S. Pe net, într-un sait îi zice HOTEL 3 stele, în altul PENSIUNE 3 stele.Eu îi zic HAN.Cele câteva ore petrecute acolo mie mi-au mers la suflet.

---

VIZUALIZĂRI: 1707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI