GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am primit invitatia de la webmaster de a descrie aceasta locatie care se afla pe drumul 5 ce duce la Makaza, in orasul Kardzhali sau Kurdzhali, este scris in diferite moduri; nu am fotografii de acolo pt ca nu aveam atunci in gand sa postez aici, deci va multumiti cu cele de pe booking.com care sunt aproape de realitate.
Am spus ca prima data am ajuns aici in 2014 cand am avut un necaz,
nu puteam sa ajungem la Kirkovo unde aveam rezervare si, la indicatia unui taximetrist, am cautat si gasit cazare la Guest House Dobrev, pe str. Vladaia paralela cu bld. Belomorski, adica drumul european 5. Ideal in necazul nostru, masina era ramasa chiar pe bulevard, aproape.
Patronul nu vorbeste engleza dar ne-am inteles bine, a doua zi ne-a facut rost si de platforma pt masina.
Camerele, asa cum am spus, sunt mari, au lenjerie curata dar veche si cam micuta - m-au ajutat, doar aici, cele 2 cearsafuri pe care le port in valiza mereu - ferestrele nu au perdele si nici macar ceva de ornament si asta creeaza o impresie aparte, frigiderul este la comun dar este bun si curat (cred ca apartamentul are frigider in chicineta, n-am intrat), baile sunt mari, dusuri fara cabina sau perdea, au apa calda permanent, fara aerisire directa doar cu ventilator, curate dar piatra de pe baterii da senzatia de murdar. Ce am observat si anul trecut si acum, patronul spala absolut tot, chiar si pernele, dupa fiecare client, foloseste solutii dezinfectante zilnic, deranjant este ca treci pe langa rufele puse la uscat sau daca ai camera la parter ele sunt la geamul tau. Curtea este mica dar are un gratar si ofera vase pt gatit, nerecomandat dupa cum aratau. La unele camere de la etaj se ajunge pe o scara metalica in spirala, destul de anevoioasa si ingusta, cand duci bagaj e incomod.
Parcarea este in strada, 2 locuri cred dar se poate parca la 50m langa spital sau in parcarea de la parcul Prostor, aproape. Sunt magazine alimentare la 500m aproximativ si parc. In localitate este Kaufland foarte bun, Billa si Penny, OMV, case de schimb valutar, singura care doar cumpara lei este vis-a-vis de parcul central. Se poate ajunge pe jos la piata mare si foarte dotata cu produse locale bune si preturi mult mai mici decat la greci. Wi-fi foarte bun, mai ales in camerele de la etaj, de asemeni aerul conditionat functiona bine si este nevoie, zona este cu clima foarte calda.
Ofera si camere fara rezervare booking, are si alte planuri orare pt ca este solicitat de cei care insotesc bolnavi la spitalul de alaturi. Este foarte liniste, doi ani la rand cate 2 nopti nu am avut ce sa reprosam in acest sens. Daca va cazati acolo si plecati dimineata devreme, spuneti-i de seara sa va indice locul unde-i lasati cheia si atentie sa nu ramaneti in strada inainte de a duce tot bagajul caci poarta are brat iar patronul doarme. Plata se face la venire, primiti pe loc chitanta.
Orasul Kardzhali are o populatie majoritar turca, in jurul lui sunt locuri frumoase de vazut si poposit , de exemplu salba de lacuri pline de pesti unde se gasesc cazari frumoase sau istorice gen Perperikon, toata regiunea fiind in interiorul zonei delimitata de arheologi ca regatul Traciei.
Fotografii din Kardzhali fara noi umblaretii am putine.
In concluzie am considerat ca este o locatie acceptabila la pret -2 persoane /20 euro/ plata in echivalent leva- care ofera tot ce este nevoie pentru o noapte de tranzit, mai ales pentru cei care nu doresc sa se indeparteze de drumul europen.
Trimis de elviramvio in 08.07.15 10:01:42
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 41.64486800 N, 25.37587600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației noastre de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
-
Mutat în rubrica "Guest House Dobrev, Kardzhali" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX -
Este bine.
Intrarea pe str. Vladaia se face prin str. Madara, hotelul este aproape de capat, pe stanga, spre str. dr. Georgi Popmarinov; acesta strada este perpendiculara pe drumul 5 si linia punctata de pe harta indica trepte pietonale.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)