ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.11.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 27 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Minuscula imaculată

TIPĂREȘTE URM de aici

Întâmplarea a făcut să ajung la acest hotel. Făcusem rezervare la un alt hotel, încă din februarie, am ales să plătesc cash, la fața locului. Pe parcursul celor 6 luni am primit multe e-mail-uri cu mesaje despre cardul meu „invalid”. De fiecare dată am actualizat datele, niciun alt hotelier nu s-a plâns de cardul meu, mai mult, cu câteva zile înainte de a ajunge în Istanbul, cei din Konya - vezi impresii mi-au luat banii din cont, fără probleme.

Criteriile mele pentru cazarea în Istanbul erau clare: Fatih, lângă toate obiectivele turistice importante, adică central, hotel cu MD, cameră cu balcon, parcare gratuită. După lungi căutări am găsit ceva drăguț dar când am ajuns acolo am fost informată că rezervarea a fost anulată, camere nu mai aveau și mi s-a făcut rău instant. Ca susținere, domnul soț a început să țipe la ăia în limba română, dorea acasă, era tare nervos.

Vinovat de cele întâmplate, recepționerul mi-a promis că-mi caută o cazare. După multe telefoane date de tip am fost anunțată că s-a rezolvat, am fost condusă de bellboy la Grand Naki Hotel, pe aceeași stradă, un pic mai sus. Ca să înțelegeți, eu trebuia să plătesc 44 euro/noapte, cazare cu MD. Ei au dat camera cu mult mai mult...

La Naki am găsit un recepționer care zâmbea cu toți dinții, mi-a oferit bomboane ca să mă liniștească (normal că știa povestea mea), un moșulică-șef încerca să îmi oprească lacrimile, eu nimic. Alături de bellboy-ul de la vechiul hotel am fost condusă în cameră, să văd ce și cum. Mare lucru n-am văzut, important era să nu fiu la subsol, să fie curat și să am baie în cameră. Criterii impuse de mine în ultimul moment, când aveam mintea răvășită. Am rămas la Naki dar gândul meu era la terasa de la celălalt. Asta nu pentru mult timp, la Naki a fost totul perfect, am plătit cash 50 euro/noapte, cu MD. Șpagă n-am dat nimănui.

Împrejurimile

Hotelul e fără clasificare, pe strada Pierloti 12-14 Sultanahmet, la 5 minute distanță de Coloana lui Constantin, de tramvai, la 15 minute de mers pe jos până la Grand Bazar. Zona mi-am ales-o bine, exact ceea ce aș alege mereu și mereu și mereu, în Istanbul. Strada Pierloti este în pantă, este liniștită, în jur sunt numeroase hoteluri dar și blocuri de locuințe, la două minute distanță era și o parcare subterană cu plată.

Parcarea e cam absentă la hotel dar se poate parca gratuit pe străduțele din jur. Cine preferă mașina la subsol poate achita 10 euro/zi în parcarea de lângă hotel.

În fața hotelului era amenajată o terasă cu patru mese și scaunele aferente, acolo se putea fuma.

Recepția era micuță, lobby la fel, atmosfera era una călduroasă.

În lobby existau fotolii și măsuțe, mese și scaune, era o sală de mese frumos amenajată, acolo ne răsfățam la micul dejun. Răsfăț e puțin spus, am să dezvolt mai jos.

Hotelul are și camere la subsol, fără ferestre, știu că acolo au fost cazați niște români aflați în tranzit în Istanbul. Dar, important de știut că Naki are și camere cu balcon, la etajul trei sunt acestea.

Camera mea

Noi am primit o cameră la etajul 2. Minusculă și albă, piticania aia ne-a găzduit două nopți. Mobilierul camerei era alb, de calitate, patul super confortabil, lenjeria albă, am avut o noptieră și un scăunel, lumina era puternică de la aplice dar și din plafon. În fața patului era biroul cu un sertar, un taburet, iar pe perete era un tv înrămat precum un tablou. Pe birou era tava cu ceaiuri, ness, lapte praf, zahăr, cești și cana de apă.

Hai să spunem că am avut și hol, în perete era o nișă în care era o bară cu umerașe pentru atârnat hainele, iar în jumătatea de jos era un răcitor. Pe răcitor erau papuci de unică folosință, un burețel pentru șoșoni și un seif.

Oglinzi erau două, una la căpătâiul patului și alta la granița dintre hol și cameră. Să nu vă imaginați cine știe ce, vorbim despre spații extrem de mici.

Baia nu putea fi decât pitică, avea ușa din sticlă mată, încăperea era foarte modernă, frumoasă și curată. Prosoapele erau albe dar nu erau pufoase, miroseau tare bine. Consumabile: hârtie igienică și săpunele. Aveam și feon, un pahar, duș normal cu scurgere perfectă, fără mirosuri și mucegaiuri. Apa caldă avea și presiune, a fost totul excelent.

Aveam și un balcon franțuzesc =)), geamul era acoperit cu perdea și draperie. De fapt ușa de la balcon era singurul geam din încăpere.

Holurile hotelului erau albe, curate, acoperite cu mochete, liftul era modern, era foarte solicitat, hotelul era plin de turiști.

Micul dejun era de poveste, mi-a depășit așteptările. Așa că vă povestesc :P

În lobby erau fotolii și măsuțe, geamurile aveau niște falduri în loc de perdele, pe o masă erau hărți și pliante cu și despre obiectivele din oraș, mesele pentru MD erau micuțe, un dozator de cafea, suc și apă era pus la dispoziția turiștilor non-stop, lichidele astea făceau parte din prețul camerei.

La ora 4 dimi eram pe terasă, cu cafeaua mea, fumam. Săracul recepționer, s-a speriat de mine. Mi-a adus două cafele, zicea că sunt gratis. Nu l-am refuzat, mi-a ținut companie dar m-a întrerupt de la citit. Din vorbă-n vorbă m-a întrebat ce vreau să vizitez. „Păi, eu vreau multe dar n-am timp, sunt pentru a cincea oară în Istanbul, așa că doresc un taxi pentru Dolmahbace iar apoi vreau o plimbare pe Bosfor”. Uite că m-a convins să le văd pe amândouă cu transfer și ghid, aveam ziua toată ocupată. Rămânea să-l conving pe C. să renunțe la taxi :))

Pe la ora 7:00 se agitau câțiva turci pentru MD. La ora 7:25 încă nu terminaseră de aranjat gustările, m-am dus să pozez și un tip în vârstă mi-a zis să aștept, că mai au multe de pus pe mese. OMG! Dar erau deja foarte multe pentru acest hotel pitic și fără stele :))

Am avut parte de un uriaș MD, foarte gustos, arătos, toate produsele au fost senzaționale. Brânzeturi, iaurturi, cereale, lapte, mezeluri, fructe crude și fructe confiate, legume, salată, ouțe, cartofi prăjiți și omletă, miere, gem, unt, nuci, măsline, fursecuri, biscuiți, napolitane, crenvurști, cârnăciori, cafea, ness, apă plată, sucuri la dozator, oamenii se mândreau cu micul lor dejun, e drept că aveau cu ce. Mă rugam ca și a doua dimi să am aceleași produse și ruga mi-a fost îndeplinită <:-P

Acolo am văzut prima data în viața mea cum mănâncă o femeie care are gura astupată, m-am închinat cu limba și mi-am văzut de nucile mele din farfurie. Sincer, mie îmi e teamă de aceste femei ascunse. Și erau foarte multe în Istanbul.

Wi-Fi funcționa excelent, chiar și în fața hotelului, pe terasă.

Personalul hotelului este amabil, sociabil, volubil, ajută turiștii cu mare drag, m-am simțit tare bine în hotelul lor, dacă nu suportați camerele foarte mici puteți plăti mai mult pentru camerele de la etajul trei, românii cu care ne-am împrietenit erau cazați acolo și-au plătit 75 euro/noapte, erau foarte încântați, aveau camera mai mare, aveau și balcon. Am văzut și eu pe Booking imagini cu acele camere, eram curioasă.

Recomand cu inima deschisă acest hotel, este foarte bine poziționat (știți că îmi place să stau central), aveți grijă ce rezervați, să nu ajungeți la subsol!

Vacanțe fără peripeții vă doresc!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 20.11.19 22:24:05
Validat / Publicat: 20.11.19 23:01:00

VIZUALIZĂRI: 1000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Împrejurimi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71500 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 27.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [20.11.19 23:00:30]
    »

    Mutat în rubrica "Grand Naki Hotel, ISTANBUL" (nou-creată pe sait)

    =

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    nrs †
    [21.11.19 06:17:49]
    »

    cum adica vacante fara peripetii? alea sunt vacante? " pietroaiele" sunt cam la fel indiferent unde, ca e Grecia, ca e Turcia sau Franta sau in alta parte, dar peripetiile sunt unice si de ele iti amintesti sigur peste timp

    webmaster
    [21.11.19 07:29:32]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [21.11.19 09:16:16]
    »

    @nrs: Cam așa e, cum bine zici. Dar, când știi ca ești intr-un loc in care nu poți rezerva cazare, un oraș aglomerat, te-apucă durerea de cap.

    A fost bine intr-un final, lacrimile mele nu au fost in zadar

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [21.11.19 09:17:28]
    »

    @webmaster: Coordonate Ok, îți mulțumesc frumos, zi bună iți doresc!

    crismis
    [21.11.19 09:29:48]
    »

    @krisstinna: Cât pe ce să nimeresc și aici SB! -- "Decât" votul cu nr 19...

    Drăguț Naki ăsta, MD chiar grozav. Totul e bine când se termină cu bine. Oricum, m-a pufnit râsul imaginandu-mi-l pe dl. C bălăcărindu-i pe turci pe românește!

    Chestia cu cardul invalid am pățit-o și eu. Și tot în cazul rezervării la hotelul din Istanbul, am actualizat datele (deși erau actualizate, dar - mă rog - le-am mai salvat o dată), pe urmă și la hotelul din Obzor. Nu știu ce să zic, n-am reușit să-mi explic... Doar că la mine a fost ok de fiecare dată, nu m-am trezit cu rezervarea anulată, poate n-au avut o ofertă mai bună, cine știe... Am pățit ceva asemănător în Albania, Sarande, am povestit la vremea respectiva. Și eu am făcut o criză de nervi, dar pe ăia i-a durut în bascheți, iar Tati nu mi-a ținut isonul, ci s-a dus să caute altă cazare. Oricum, nașpa moment, știu ce zici...

    nrs †
    [21.11.19 13:01:16]
    »

    apropo de card: am rezervat o cazare intermediara in TR imi spune card invalid, am bagat altul nu merge nici asta, am incercat cu al treilea (sa nu credeti ca sunt nebun sa am trei carduri, dar am familie mare ) care nu merge nici el. am lasat-o asa, cand ajung tipul de acolo imi spune ca e ok rezervarea, dar ce naiba de carduri am de nu merg? i-am dat cardul meu, care a fost primul incercat, pentru plata si a fost ok a mers moment in care am inceput amandoi sa radem.

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [21.11.19 16:40:59]
    »

    @crismis: Ei, am mai pățit-o o dată cu bălăcăreala, la bulgari, cred ca sunt vreo zece ani de atunci. In clipa aia am ieșit din hotelul bulgaresc, l-am lăsat pe copil sa facă pe translatorul. Atunci era vorba despre codul vestimentar impus la cină, domnul nu era de acord cu fustele mini la femei și cu tanga, considera o discriminare faptul ca bărbații nu puteau cina in bermude dar erau obligați sa stea pe scaunul transpirat lăsat de femeile goale

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis
    Alte impresii din această RUBRICĂGrand Naki Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048631906509399 sec
    ecranul dvs: 1 x 1