ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.09.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Să mergem la Zoo!

TIPĂREȘTE

Pe la începutul lunii iunie, am ajuns la București pentru rezolvarea unor probleme personale. Întrucât am terminat repejor ceea ce aveam de făcut, ne-am hotărât să facem o vizită la Grădina Zoologică Băneasa (din București) . Nu mai fusesem anterior acolo, însă cunoșteam poziționarea aproximativă a acestui obiectiv, așa că am ajuns destul de repede pe strada Vadul Moldovei, nr. 4, sectorul 1 (adresa exactă a acestui ZOO).

În acel moment, tarifele de vizitare erau de 13 lei/adult și 6,5 lei/copil cu vârsta între 2 și 14 ani. Elevii, studenții, pensionarii sau revoluționarii achitau tot câte 6,5 lei, iar persoanele cu handicap beneficiau de intrare gratuită. Program de vizitare: zilnic, între orele 09.00 și 18.00. Am aruncat zilele trecute o privire pe site-ul locației și am văzut că tarifele și programul de vizitare pentru această perioadă sunt aceleași (cu precizarea că vizitele pot fi efectuate până la ora 19.00, însă casa de bilete se închide la ora 18.00).

Trebuie spus că am găsit cu greu un loc liber de parcare, acea străduță de la Zoo fiind îngustă; în plus, chiar în momentul respectiv, sosiseră două autocare cu grupuri de copii, iar învălmășeala era maximă. Cu chiu cu vai, am dibuit și noi un loc liber, profitând de plecarea altcuiva.

După ce am trecut pe la casa de bilete, am ajuns la Zoo! Am observat repede spațiul ocupat de păsările iubitoare de apă: mai mulți pelicani se relaxau pe marginea lacului amenajat pentru ei. În apropiere, câteva lebede negre își exersau abilitățile de înotătoare iscusite, poate și pentru a le dovedi rațelor sau gâștelor cu cap roșiatic faptul că înoată mai grațios decât ele. Am continuat plimbarea pe o alee din stânga, către spațiul tigrului. Pe un panou informativ lecturăm faptul că specia este pe cale de dispariție: ”În prezent se estimează că trăiesc mai puțin de 3200 de tigri în sălbăticie, în condițiile în care acum un secol erau 100000. Amenințați din ce în ce mai mult de om, tigrii au nevoie disperată de ajutor pentru a supraviețui. ”

După câteva fotografii făcute fără blitz unui tigru care părea că moțăie la umbră, ne-am continuat plimbarea pe aleea de la zoo. O pisică sălbatică dormita, în timp ce -puțin mai încolo- mangusta dungată și câinele de preerie cu coadă neagră păreau a avea multă treabă.

Trebuie spus că în locurile unde diferitele alei se intersectează sunt amplasate indicatoare, așa că este destul de simplu să te orientezi către zonele pe care încă nu le-ai vizitat. Iar noi ne-am îndreptat spre spațiul locuit de Moș Martin. Și ce să vezi?! Ursul se plimba nemulțumit prin curticica lui, semn că exista o problemă care îl frământa; din păcate, nu ne-a povestit despre ce e vorba. Pe latura cealaltă niște căluți stăteau la umbră, iar câțiva lupi de tundră dormeau de-a binelea.

Am mai văzut muflonii, apoi am ajuns la un țarc în jurul căruia erau strânși mulți copii, probabil din grupurile care ajunseseră înaintea noastră. Vedetele din țarcul respectiv erau două exemplare de dromader, iar în vecinătate se aflau cămilele bactrian (acestea din urmă se laudă cu două cocoașe).

Peste drum se înfoiau de zor păunii, iar în capătul aleii am intrat la Exotariu. Spațiul găzduiește mai multe specii de păsări, dintre care am reținut un papagal alb, papagalul Lori, dar și Turaco violet.

Din acel punct al grădinii zoologice ne-am întors pe unde am venit până la prima intersecție, apoi am continuat pe o altă alee către o zonă pe care încă nu o explorasem. L-am zărit pe ”Regele animalelor” care își făcea siesta, apoi ne-am îndreptat spre Reptilariu. Spațiul este prevăzut cu două intrări/ieșiri, astfel că înăuntru nu era prea aglomerat. Prin spațiile interioare am văzut iguane verzi, varani de savană, anaconda verde, șarpele Boa, șopârla gulerată, dragonul bărbos sau șopârla cu coada spinoasă. Însă vedetele acestei zone sunt, fără doar și poate, două exemplare de crocodil de Nil care ne-au arătat cu mândrie dinții și fălcile puternice, adevărate capcane ale morții. Am parcurs curioși informațiile afișate și am aflat că acești crocodili ajung la aproximativ 5 metri lungime și că pot avea la maturitate chiar 910 kilograme! Am mai aflat că trăiesc până la 45-50 de ani și că au puțini dușmani; cel mai de temut inamic este omul, care-i vânează pentru pielea, dar și pentru carnea lor.

Tot în Reptilariu sunt amenajate acvarii unde pot fi admirați pești din diferite colțuri ale lumii (mă gândesc acum la peștele arcaș, peștele chitala sau anghila spinoasă).

Vizita noastră a continuat într-o altă parte a acestui Zoo, unde am putut admira diferite specii de maimuțe. Ne-au privit cu interes câteva exemplare de cercopitec de savană și de lemur cu coada inelată. În apropiere este amenajat un pavilion de maimuțe-reptile și de animale nocturne, acolo fiind găzduite vietăți precum tarantula cu păr creț, scorpionul imperial, fenecul, suricata Meerkat, varanul cu coadă albastră, țestoasa cu labe roșii, țestoasa leopard, marmoseta cu urechi de bumbac sau tamarinul cu creastă albă.

După ce am ieșit din acel pavilion, ne-am îndreptat către o zonă de relaxare, unde cel mic a testat un hamac și un tobogan. Alte câteva poze pe acolo și... gata! Sosise momentul să plecăm! Vizita noastră la această grădină zoologică a durat cam o oră și jumătate.

Concluzii – în primul rând, recomandăm vizitarea acestui obiectiv! În altă ordine de idei, animalele par a fi -în general- destul de bine îngrijite, deși consider că unele cuști/țarcuri ar trebui să fie mai mari. Nu suntem adepți ai ținerii animăluțelor în captivitate, însă, pentru că aceste grădini zoologice există, noi le vizităm și sperăm ca prin plata biletelor de intrare să contribuim câte un pic la îmbunătățirea traiului acestor viețuitoare. Captivitatea rămâne însă tot captivitate, indiferent de condițiile pe care oamenii încearcă să le ofere animalelor...

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 07.09.18 15:11:51
Validat / Publicat: 07.09.18 16:06:50
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2108 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 La Reptilariu am admirat diverse șopârle mari și mici.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[07.09.18 16:12:27]
»

@Crazy_Mouse:

Start vot in lumea animalelor si a copiilor! ????

webmaster
[07.09.18 16:55:16]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

tata123 🔱
[08.09.18 12:04:21]
»

@Crazy_Mouse: Ai descris bine Zoo Băneasa; ai mai bifat un parc zoo de pe teritoriul românesc. Din păcate, deși e în Capitala țării, nu e cea mai frumoasă și mai bine îngrijită grădină zoo din România.

Mie mi-au plăcut mai mult parcurile zoo de la Târgoviște și din Râmnicu Vâlcea (din cele vizitate de mine). Deși sunt mai mici și au specii de animale mai puține parcă arată „altfel”.

Călătorii frumoase și succes la școală.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[08.09.18 17:20:06]
»

@tata123: Da, într-adevăr, am vizitat încă o grădină zoologică de pe la noi. În ultimii ani, am mers la Zoo din orașele Galați (Gârboavele), Brăila, Călărași, Ploiești (Bucov), Brașov, Râmnicu Vâlcea. Vor mai urma probabil și altele, mai ales că celui mic îi place să admire animăluțele de la Zoo. Și mie mi-a plăcut Grădina zoologică de la Râmnicu Vâlcea și nici aceea de la Galați nu este de lepădat. La Zoo Târgoviște nu am intrat până acum, deși am avut de vreo două ori ocazia. Va veni și rândul său!

Mulțumesc pentru lectură și ecou! Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂGrădina Zoo [Băneasa]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.2022271156311 sec
    ecranul dvs: 1 x 1