Johannis, Franța și regretul. Că Johannis n-a plecat de acum 10 ani

TIPĂREȘTE

Tragedie națională: primul turist al țării și-a dat demisia! Scriu aceste rânduri cu o durere cronică. De aseară, primul turist al țării, Klaus Werner Johannis, și-a dat demisia din funcția de Președinte al României! Breaking news! Breaking inimă! Sugerez, nu dați cu parul dacă nu sunteți de acord : AFA-n doliu treij'de zile, drapelul național în bernă !

Piramidele egiptene, văduvite de imaginea chiloțeilor doamnei Carmen, suferă în tăcere. Dar ele sunt obișnuite – sunt pe pământul ăsta de peste 4.000 de ani, au văzut multe. Eu, însă, om simplu cum mă aflu, mă înfiorez: Domnul Președinte a acceptat să nu mai meargă la schi păzit de SPP?! Să nu mai vadă Insulele Pogo-Pogo, unde și cu care ar fi  semnat tratate economice care urcau România peste Everest?! Doamne, ce se va alege de noi, de nația asta română?! Te pomenești că ANAF va trece la executarea silită a sumei pe care întâiul cetățean al țării(până pe 12 februarie 2025) o datora bugetului României ?! Mă trece un fior, rece, chiar așa am ajuns, să funcționeze instituțiile statului ăsta ???!!!

Cine ne va conduce? Un om care nu-și găsește diploma de Bacalaureat, dar găsește facturile pentru avionul Nordis?! Un încruntat ca Ilie Bolojan?! Un Mesia precum Călin Georgescu?!Sau, poate o țață ca Lasconi ?!

Despre alde Simion și Șoșoacă nu avem dubii – sunt doar niște scandalagii care au înțeles perfect că poporul ăsta merge după principiul „panem et circenses” . Pâine și circ. Dar, mai ales, circ.

Și să nu uităm nici de partidul POT, în care anumite doamne sunt obișnuite cu viziunea locurilor ascunse. Altfel, cum să-și fi arătat „interiorul” pe site-uri pentru șoferi de TIR, cu picioarele larg, crăcănate, dacă nu erau niște vizionare?! Poate că asta e politica modernă – cine are trecutul pe OnlyFans, are viitorul în Parlament.

Ce să mai zic? A fost frumos cât a fost. Rămas bun, domnule Președinte! Drum lin spre viitoarele vacanțe... căci România, oricum, rămâne un all-inclusive.

Despre Toulouse și nu numai. De ce e bine să trăiești în Franța?

Toulouse: Orașul unde românul descoperă că viața poate fi frumoasă

În aceste vremuri de grea și împovărată atmosferă, îmi revine o sarcină de Sisif: să vă conving că, odată ajunși în Franța, mai exact în zona Toulouse, merită să vă bucurați!

E ca-n bancul cu cosmonauții sovietici care puteau fi trimiși pe Lună, dar refuzau să se mai întoarcă. Cam așa și cu românii care ajung în Toulouse: după ce văd cum e viața aici, gândul la întoarcere le provoacă spasme existențiale și lacrimi în pasaport.

Dacă tot ești în Toulouse, măcar bucură-te ca un om normal! Românul obișnuit să trăiască pe repede-înainte are un șoc când vede Place de la Daurade: un loc unde oamenii stau la terasă fără să se certe cu chelnerul că „pe bon e alt TVA” . Pe malul fluviului Garonne, se relaxează fără să se întrebe dacă mai cresc facturile la energie între două înghițituri de vin.

Dacă încă mai ai anxietăți fiscale, altele decât plata impozitelor pentru cele 6 case din Sibiu, de fapt, afacerea nevestii, de un'să știu io, ca președinte ?! ,  dă o tură pe la Hospice de la Grave, unde arhitectura te convinge că există locuri construite să dureze mai mult decât un guvern românesc.

Mai departe, la Catedrala Saint-Étienne, românul are revelația că există altceva în afară de biserici din rigips ridicate pe repede-înainte și politicieni care se pozează evlavios în prima bancă, cu gândul la afacerile din spatele altarului.

Dacă tot ai ajuns aici, nu rata Église de Saint-Sernin, unde turla se înalță mândră și nu cade sub prima rafală de vânt, ca promisiunile electorale.

Și ce ar fi Toulouse fără Place du Capitole? Aici, românul simte pe pielea lui ce înseamnă o piață centrală care nu a fost pavată de trei ori în doi ani, unde clădirile nu sunt mascate de bannere electorale și unde „reabilitarea” nu înseamnă termopane și tencuială decorativă dubioasă.

Iar dacă ai chef de cumpărături, poți face un pelerinaj la Galeries Lafayette. Aici nu găsești ghiozdane cu Spider-Man sau adidași „Abibas” , ci branduri adevărate, fără etichete lipite peste sigle dubioase. Și, culmea, nu trebuie să te cerți cu vânzătoarea că „nu se poate plăti cu cardul azi” .

De ce să te mai întorci? Când excursia se termină, începe drama. Îți amintești de cozile la ANAF, de prețul ouălor care crește mai repede decât salariile și de gluma cu „România lucrului bine făcut” . Și atunci îți spui, ca un cosmonaut sovietic: „Nț, aici rămân! Să plece de pe Lună ăia din Parlament, că eu mi-am găsit planeta ideală aici, în Toulouse.”

P. S. : Dacă plecați, măcar aduceți niște croissante și pentru noi, ăștia rămași pe frontul scumpirilor!

Cornebarrieu – unde „bonjour” se zice și cu accent moldovenesc

Dacă Toulouse îți oferă un spectacol urban, atunci Cornebarrieu, o comună de lângă marele oraș, îți oferă ceva și mai rar: liniște, normalitate și oameni care nu se înjură în trafic.

Aici, viața are alt curs. Totul e simplu și gândit pentru oameni. Te întâlnești cu trecătorii, te saluți cu toată lumea, chiar dacă „bonjour” -ul tău sună mai mult a „Bunjeur, hăi!” , cu accent de moldovean. Nimeni nu te judecă. În România, dacă zâmbești unui necunoscut pe stradă, ești ori naiv, ori ai băut prea mult. Aici? E doar civilizație.

Dacă ai chef de o plimbare, L’Aussonnelle, pârâul care curge prin orășel, îți oferă un peisaj de vis. Nu miroase a beton, nu sunt blocuri lipite unele de altele, și mai ales, nu există un șantier început în 1997 și abandonat în 1998.

O pauză la Bier Akademie și o rugăciune de siguranță. După ce ai respirat aer curat și ai văzut că se poate trăi și fără scandaluri politice la fiecare colț, te poți opri la Bier Akademie. Aici, stai la o bere rece, pălăvrăgești minute bune fără să fii deranjat de un vecin care urlă la telefon despre „schema cu fondurile europene” . Mă rog, dacă ți se face foame, pe bune, poți să-ncerci: salmonella se pare c-a fost eradicată, long time ago, n-o să-ți crească bube pe față și nici a treia mânuță, între omoplați!

Dar dacă totul pare prea perfect și începi să ai dubii – că poate ai murit și ai ajuns în Rai – te poți duce la biserica ce domină așezarea, Eglise Saint Clement de Cornebarrieu. Nu pentru iertare, că n-ai păcătuit cu nimic grav, ci doar ca să verifici că nu ești într-o simulare divină.

De ce să te mai întorci? În Cornebarrieu, începi să ai revelații. Îți dai seama că viața poate fi trăită și fără stres inutil. Că poți să bei o cafea fără să fii bombardat de știri despre cine și-a mai pierdut diploma. Că te poți plimba fără să te enervezi că trotuarul e ocupat de o mașină parcată „doar 5 minute” din 2008 încoace.

Așa că, la final, când vine timpul să pleci, te apucă un gând periculos: „Și dacă nu mă mai întorc? Dacă mă declar simplu cetățean al Cornebarrieu, fără grija scumpirilor și a ședințelor de guvern televizate?”

Și uite așa, cu o ultimă gură de bere și un „bonjour” perfect stâlcit, românul descoperă că viața, de fapt, poate fi trăită fără breaking news.

P. S. : Dacă rămâneți acolo, trimiteți o vedere. Noi, ăștia rămași, încă așteptăm să se ieftinească ouăle.

Castelnaudary. Chez Dorina – unde nu ți se adună numărul de telefon pe nota de plată și nici suma vârstei clienților

Dacă te-ai rătăcit prin sudul Franței și ai ajuns prin Castelnaudary, flămînd fiind, trebuie să știi că există un loc unde sufletul românului găsește alinare. Se numește „Chez Dorina” , un restaurant românesc unde nu trebuie să verifici nota de plată ca să vezi dacă ți-a pus și vreun abonament la Orange. Aici, totul e simplu, corect și, cel mai important, mâncarea chiar are gust!

Castelnaudary e faimos în lume pentru cassoulet, o mâncare de fasole atât de legendară încât aproape că are pașaport propriu. Dar, atenție! Dacă ești român și vrei fasole adevărată, aici, la” Chez Dorina” e locul unde descoperi că fasolea nu e doar celebră, ci și ca la mama acasă! Cu afumătură, cu gust, cu suflet – și fără fițe culinare.

Aici, între o ciorbă ca la bunica și o porție zdravănă de sarmale, descoperi că poți să mănânci fără să-ți fie frică de inflație. Nu e ca-n restaurantele bucureștene, unde nota de plată te face să te gândești dacă n-ar fi fost mai ieftin un city-break în Bulgaria. Aici mănânci pe săturate și încă îți mai rămân bani de-o bere. Plus un desert! Și, de încă o bere...

” Chez Dorina” – gust de acasă, fără zgomot de șantier și fără politică. Pe lângă mâncare, mai e ceva magic la „Chez Dorina” – nu se vorbește despre politică! Nu sunt discuții despre cursul euro, despre facturile la gaze sau despre „când ne dă Guvernul ceva” . Aici, românii stau liniștiți, povestesc, râd și, pentru câteva ore, uită că vin alegerile. Chiar dacă au fugit de ele, sau, tocmai pentru asta!

Și, cel mai important, când pleci, pleci sătul, nu furat! O senzație rară pentru un român care a mai fost prin restaurante unde ospătarul îți trece pe notă și oxigenul inhalat în timpul mesei. De către cei de dinaintea ta...

Așa că, dacă ajungi prin Castelnaudary și simți nevoia de un pic de” acasă” , trage la „Chez Dorina” . E locul unde nu plătești aerul din farfurie, fasolea are gust, și când spui „Mulțumesc” ți se răspunde cu „Cu plăcere” – nu cu un oftat de plictiseală.

P. S. : Dacă mergi, ia și pentru noi un borcan de zacuscă.

Montauban – orașul UNESCO unde nu stai cu gura căscată, deși ar merita!

Dacă ajungi în Montauban, un oraș atât de frumos încât chiar a meritat să fie trecut pe lista UNESCO, nu te aștepta să stai cu gura căscată sau cu deștu-n gură. Aici nu te uiți la monumente ca la o carte de istorie – aici te plimbi prin magie, dar fără să te simți ca un turist care a descoperit recent că nu mai e vacanță în România.

Montauban este un oraș care îți dă senzația că toate pietrele, toate clădirile, toate străzile au un secret – dar, în același timp, nu te face să te simți mic și neînsemnat. La Montauban nu e loc pentru sindromul „Eu și orașul ăsta istoric” . Aici e mai mult ca o conversație cu un prieten care te duce la o cafea, îți povestește despre cum și-a salvat banii să ajungă pe lista UNESCO și totuși nu face un show de asta.

Montauban: Orașul unde te poți simți important chiar și fără guvern.

Montauban îți arată ce înseamnă să trăiești într-un loc în care totul e ordonat, fără prea multă agitație. Plimbă-te pe străzile sale pavate, dar nu te aștepta să vezi vreun politician care își face poză cu monumentele sau să dai de vreo hârțoagă de vot. Aici, oamenii trăiesc, respiră și se bucură de viață, fără să simtă nevoia de a te forța să-ți pui mască în fața unei „bune guvernări” .

Este locul unde liniștea nu înseamnă plictiseală, iar străzile nu sunt pline de turiști care se îmbulzesc pentru un selfie cu fața în față cu istoria. La Montauban, istoria vine natural, ca o atmosferă pe care o simți fără să fie nevoie de un ghid turistic să îți explice fiecare detaliu.

Nu doar muzeele contează, ci și timpul petrecut pe străzi. Poți vizita muzeele și galeriile, dar mai important decât asta este să te plimbi pur și simplu. Nu contează că ai 10 minute sau 10 ore – Montauban nu are nevoie să-ți arate nimic ca să te convingă de farmecul său. Totul este un spectacol de zi cu zi – un oraș care te invită să faci parte din el, fără să te simți vreodată ca un invitat nepoftit.

Așadar, dacă ajungi la Montauban și vrei să-ți îmbogățești bagajul de amintiri, nu te grăbi să rămâi fără cuvinte. Trăiește-l, râzi cu oamenii, simte atmosfera și dacă vrei, fă o poză. Dar fără să te uiți la ea și să-ți dai seama că ai stat cu gura căscată tot timpul. În Montauban, te simți acasă și asta e tot ce contează.

P. S. : Dacă îți place, poate rămâi, căci aici nu e doar un oraș de vizitat, e un loc de trăit. Și, casele nu-s atât de scumpe!

Finalul apoteotic: România e frumoasă, dar... de unde sunt ploșnițele?

Așadar, m-am întors din Franța – 10 zile de vacanță într-un paradis european unde totul e la locul lui și nu trebuie să te întrebi „De ce nu funcționează nimic în țara mea?” Dar, așa cum spune un vechi proverb românesc, „Ceea ce e frumos nu poate fi veșnic!”

Și totuși, România rămâne frumoasă – cu peisaje ce îți taie respirația, cu oameni care te fac să râzi chiar și într-o dimineață de luni și cu un aer care, deși încă are amintiri de București, poate fi respirat fără să te întrebi dacă ai grijă de oxigenul tău personal.

Dar românii, ca și câinii de la țară, nu uită niciodată să aprecieze ceea ce au. Așa că, chiar dacă am fost la Toulouse, Montauban sau Cornebarrieu, Carcassonne , Catelnaudary ori Albi, România e tot “acasă” – un loc unde, chiar și când plouă cu știri politice, nu uiți că poți râde de toate! Doamne, ce important e râsul!!!

Johannis pleacă... o fi începutul schimbării? Și acum, cu Johannis plecând din funcția de președinte, ne întrebăm cu toții: e ăsta începutul? O fi începutul unui nou capitol? Sau doar o pauză pentru o altă „vacanță” politică?

Deocamdată, nu știm ce se va întâmpla, dar cert e un lucru: România nu va dispărea din harta lumii și nici din inimile noastre. Poate că va fi greu la început, dar știți ce? Noi suntem români – și dacă am supraviețuit până acum, o să facem față și ploșnițelor politice.

P. S. : Dacă pleacă Johannis, poate vine cineva care vrea mai mult decât să meargă la ski pe banii noștri. Dar asta e o altă poveste, nu-i așa?

Am terminat despre Franța unde am fost eu. Mi-am forțat norocul, v-am agasat cu review-uri dar, hei, nu v-am obligat să le citiți! Și, cine știe, poate că, din tot ce-am leorbăit eu, o să găsiți și ceva să vă placă! Des gustibus, deh!

Acuma, io îmi iau o pauză, promit să vă las să vă răcoriți, să intrați pe sait fără frica de a-mi vedea review-uri. Pe la vară, însă, sunt pe voi, mai am vreo 5 review-uri până fac 300 postate pe AFA! de-abia după aia negociem, cât m-ar costa eclipsa și cât ați fi voi dispuși să dați! Eu sunt deschis la discuții și am și o afacere-n cap: tricouri cu” I love you, Yersinia” , sau, la cerere ”I hate you, Yersinia!, la care , pe spate, pun o poză cu unul care scoate limba la oameni, cu prețuri normale, cât să-mi dea voie să mă duc, din nou, în Franța , să-mi cumpăr o casă și să scăpați de mine. Poate că definitiv, puneți lumânări! Pân-atunci, plec doar de pe saitul AFA, vă lăs, haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 424 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI