ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.02.2025
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
FEB-2025
DURATA: 10 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Johannis, Franța și regretul. Că Johannis n-a plecat de acum 10 ani

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Tragedie națională: primul turist al țării și-a dat demisia! Scriu aceste rânduri cu o durere cronică. De aseară, primul turist al țării, Klaus Werner Johannis, și-a dat demisia din funcția de Președinte al României! Breaking news! Breaking inimă! Sugerez, nu dați cu parul dacă nu sunteți de acord : AFA-n doliu treij'de zile, drapelul național în bernă !

Piramidele egiptene, văduvite de imaginea chiloțeilor doamnei Carmen, suferă în tăcere. Dar ele sunt obișnuite – sunt pe pământul ăsta de peste 4.000 de ani, au văzut multe. Eu, însă, om simplu cum mă aflu, mă înfiorez: Domnul Președinte a acceptat să nu mai meargă la schi păzit de SPP?! Să nu mai vadă Insulele Pogo-Pogo, unde și cu care ar fi  semnat tratate economice care urcau România peste Everest?! Doamne, ce se va alege de noi, de nația asta română?! Te pomenești că ANAF va trece la executarea silită a sumei pe care întâiul cetățean al țării(până pe 12 februarie 2025) o datora bugetului României ?! Mă trece un fior, rece, chiar așa am ajuns, să funcționeze instituțiile statului ăsta ???!!!

Cine ne va conduce? Un om care nu-și găsește diploma de Bacalaureat, dar găsește facturile pentru avionul Nordis?! Un încruntat ca Ilie Bolojan?! Un Mesia precum Călin Georgescu?!Sau, poate o țață ca Lasconi ?!

Despre alde Simion și Șoșoacă nu avem dubii – sunt doar niște scandalagii care au înțeles perfect că poporul ăsta merge după principiul „panem et circenses” . Pâine și circ. Dar, mai ales, circ.

Și să nu uităm nici de partidul POT, în care anumite doamne sunt obișnuite cu viziunea locurilor ascunse. Altfel, cum să-și fi arătat „interiorul” pe site-uri pentru șoferi de TIR, cu picioarele larg, crăcănate, dacă nu erau niște vizionare?! Poate că asta e politica modernă – cine are trecutul pe OnlyFans, are viitorul în Parlament.

Ce să mai zic? A fost frumos cât a fost. Rămas bun, domnule Președinte! Drum lin spre viitoarele vacanțe... căci România, oricum, rămâne un all-inclusive.

Despre Toulouse și nu numai. De ce e bine să trăiești în Franța?

Toulouse: Orașul unde românul descoperă că viața poate fi frumoasă

În aceste vremuri de grea și împovărată atmosferă, îmi revine o sarcină de Sisif: să vă conving că, odată ajunși în Franța, mai exact în zona Toulouse, merită să vă bucurați!

E ca-n bancul cu cosmonauții sovietici care puteau fi trimiși pe Lună, dar refuzau să se mai întoarcă. Cam așa și cu românii care ajung în Toulouse: după ce văd cum e viața aici, gândul la întoarcere le provoacă spasme existențiale și lacrimi în pasaport.

Dacă tot ești în Toulouse, măcar bucură-te ca un om normal! Românul obișnuit să trăiască pe repede-înainte are un șoc când vede Place de la Daurade: un loc unde oamenii stau la terasă fără să se certe cu chelnerul că „pe bon e alt TVA” . Pe malul fluviului Garonne, se relaxează fără să se întrebe dacă mai cresc facturile la energie între două înghițituri de vin.

Dacă încă mai ai anxietăți fiscale, altele decât plata impozitelor pentru cele 6 case din Sibiu, de fapt, afacerea nevestii, de un'să știu io, ca președinte ?! ,  dă o tură pe la Hospice de la Grave, unde arhitectura te convinge că există locuri construite să dureze mai mult decât un guvern românesc.

Mai departe, la Catedrala Saint-Étienne, românul are revelația că există altceva în afară de biserici din rigips ridicate pe repede-înainte și politicieni care se pozează evlavios în prima bancă, cu gândul la afacerile din spatele altarului.

Dacă tot ai ajuns aici, nu rata Église de Saint-Sernin, unde turla se înalță mândră și nu cade sub prima rafală de vânt, ca promisiunile electorale.

Și ce ar fi Toulouse fără Place du Capitole? Aici, românul simte pe pielea lui ce înseamnă o piață centrală care nu a fost pavată de trei ori în doi ani, unde clădirile nu sunt mascate de bannere electorale și unde „reabilitarea” nu înseamnă termopane și tencuială decorativă dubioasă.

Iar dacă ai chef de cumpărături, poți face un pelerinaj la Galeries Lafayette. Aici nu găsești ghiozdane cu Spider-Man sau adidași „Abibas” , ci branduri adevărate, fără etichete lipite peste sigle dubioase. Și, culmea, nu trebuie să te cerți cu vânzătoarea că „nu se poate plăti cu cardul azi” .

De ce să te mai întorci? Când excursia se termină, începe drama. Îți amintești de cozile la ANAF, de prețul ouălor care crește mai repede decât salariile și de gluma cu „România lucrului bine făcut” . Și atunci îți spui, ca un cosmonaut sovietic: „Nț, aici rămân! Să plece de pe Lună ăia din Parlament, că eu mi-am găsit planeta ideală aici, în Toulouse.”

P. S. : Dacă plecați, măcar aduceți niște croissante și pentru noi, ăștia rămași pe frontul scumpirilor!

Cornebarrieu – unde „bonjour” se zice și cu accent moldovenesc

Dacă Toulouse îți oferă un spectacol urban, atunci Cornebarrieu, o comună de lângă marele oraș, îți oferă ceva și mai rar: liniște, normalitate și oameni care nu se înjură în trafic.

Aici, viața are alt curs. Totul e simplu și gândit pentru oameni. Te întâlnești cu trecătorii, te saluți cu toată lumea, chiar dacă „bonjour” -ul tău sună mai mult a „Bunjeur, hăi!” , cu accent de moldovean. Nimeni nu te judecă. În România, dacă zâmbești unui necunoscut pe stradă, ești ori naiv, ori ai băut prea mult. Aici? E doar civilizație.

Dacă ai chef de o plimbare, L’Aussonnelle, pârâul care curge prin orășel, îți oferă un peisaj de vis. Nu miroase a beton, nu sunt blocuri lipite unele de altele, și mai ales, nu există un șantier început în 1997 și abandonat în 1998.

O pauză la Bier Akademie și o rugăciune de siguranță. După ce ai respirat aer curat și ai văzut că se poate trăi și fără scandaluri politice la fiecare colț, te poți opri la Bier Akademie. Aici, stai la o bere rece, pălăvrăgești minute bune fără să fii deranjat de un vecin care urlă la telefon despre „schema cu fondurile europene” . Mă rog, dacă ți se face foame, pe bune, poți să-ncerci: salmonella se pare c-a fost eradicată, long time ago, n-o să-ți crească bube pe față și nici a treia mânuță, între omoplați!

Dar dacă totul pare prea perfect și începi să ai dubii – că poate ai murit și ai ajuns în Rai – te poți duce la biserica ce domină așezarea, Eglise Saint Clement de Cornebarrieu. Nu pentru iertare, că n-ai păcătuit cu nimic grav, ci doar ca să verifici că nu ești într-o simulare divină.

De ce să te mai întorci? În Cornebarrieu, începi să ai revelații. Îți dai seama că viața poate fi trăită și fără stres inutil. Că poți să bei o cafea fără să fii bombardat de știri despre cine și-a mai pierdut diploma. Că te poți plimba fără să te enervezi că trotuarul e ocupat de o mașină parcată „doar 5 minute” din 2008 încoace.

Așa că, la final, când vine timpul să pleci, te apucă un gând periculos: „Și dacă nu mă mai întorc? Dacă mă declar simplu cetățean al Cornebarrieu, fără grija scumpirilor și a ședințelor de guvern televizate?”

Și uite așa, cu o ultimă gură de bere și un „bonjour” perfect stâlcit, românul descoperă că viața, de fapt, poate fi trăită fără breaking news.

P. S. : Dacă rămâneți acolo, trimiteți o vedere. Noi, ăștia rămași, încă așteptăm să se ieftinească ouăle.

Castelnaudary. Chez Dorina – unde nu ți se adună numărul de telefon pe nota de plată și nici suma vârstei clienților

Dacă te-ai rătăcit prin sudul Franței și ai ajuns prin Castelnaudary, flămînd fiind, trebuie să știi că există un loc unde sufletul românului găsește alinare. Se numește „Chez Dorina” , un restaurant românesc unde nu trebuie să verifici nota de plată ca să vezi dacă ți-a pus și vreun abonament la Orange. Aici, totul e simplu, corect și, cel mai important, mâncarea chiar are gust!

Castelnaudary e faimos în lume pentru cassoulet, o mâncare de fasole atât de legendară încât aproape că are pașaport propriu. Dar, atenție! Dacă ești român și vrei fasole adevărată, aici, la” Chez Dorina” e locul unde descoperi că fasolea nu e doar celebră, ci și ca la mama acasă! Cu afumătură, cu gust, cu suflet – și fără fițe culinare.

Aici, între o ciorbă ca la bunica și o porție zdravănă de sarmale, descoperi că poți să mănânci fără să-ți fie frică de inflație. Nu e ca-n restaurantele bucureștene, unde nota de plată te face să te gândești dacă n-ar fi fost mai ieftin un city-break în Bulgaria. Aici mănânci pe săturate și încă îți mai rămân bani de-o bere. Plus un desert! Și, de încă o bere...

” Chez Dorina” – gust de acasă, fără zgomot de șantier și fără politică. Pe lângă mâncare, mai e ceva magic la „Chez Dorina” – nu se vorbește despre politică! Nu sunt discuții despre cursul euro, despre facturile la gaze sau despre „când ne dă Guvernul ceva” . Aici, românii stau liniștiți, povestesc, râd și, pentru câteva ore, uită că vin alegerile. Chiar dacă au fugit de ele, sau, tocmai pentru asta!

Și, cel mai important, când pleci, pleci sătul, nu furat! O senzație rară pentru un român care a mai fost prin restaurante unde ospătarul îți trece pe notă și oxigenul inhalat în timpul mesei. De către cei de dinaintea ta...

Așa că, dacă ajungi prin Castelnaudary și simți nevoia de un pic de” acasă” , trage la „Chez Dorina” . E locul unde nu plătești aerul din farfurie, fasolea are gust, și când spui „Mulțumesc” ți se răspunde cu „Cu plăcere” – nu cu un oftat de plictiseală.

P. S. : Dacă mergi, ia și pentru noi un borcan de zacuscă.

Montauban – orașul UNESCO unde nu stai cu gura căscată, deși ar merita!

Dacă ajungi în Montauban, un oraș atât de frumos încât chiar a meritat să fie trecut pe lista UNESCO, nu te aștepta să stai cu gura căscată sau cu deștu-n gură. Aici nu te uiți la monumente ca la o carte de istorie – aici te plimbi prin magie, dar fără să te simți ca un turist care a descoperit recent că nu mai e vacanță în România.

Montauban este un oraș care îți dă senzația că toate pietrele, toate clădirile, toate străzile au un secret – dar, în același timp, nu te face să te simți mic și neînsemnat. La Montauban nu e loc pentru sindromul „Eu și orașul ăsta istoric” . Aici e mai mult ca o conversație cu un prieten care te duce la o cafea, îți povestește despre cum și-a salvat banii să ajungă pe lista UNESCO și totuși nu face un show de asta.

Montauban: Orașul unde te poți simți important chiar și fără guvern.

Montauban îți arată ce înseamnă să trăiești într-un loc în care totul e ordonat, fără prea multă agitație. Plimbă-te pe străzile sale pavate, dar nu te aștepta să vezi vreun politician care își face poză cu monumentele sau să dai de vreo hârțoagă de vot. Aici, oamenii trăiesc, respiră și se bucură de viață, fără să simtă nevoia de a te forța să-ți pui mască în fața unei „bune guvernări” .

Este locul unde liniștea nu înseamnă plictiseală, iar străzile nu sunt pline de turiști care se îmbulzesc pentru un selfie cu fața în față cu istoria. La Montauban, istoria vine natural, ca o atmosferă pe care o simți fără să fie nevoie de un ghid turistic să îți explice fiecare detaliu.

Nu doar muzeele contează, ci și timpul petrecut pe străzi. Poți vizita muzeele și galeriile, dar mai important decât asta este să te plimbi pur și simplu. Nu contează că ai 10 minute sau 10 ore – Montauban nu are nevoie să-ți arate nimic ca să te convingă de farmecul său. Totul este un spectacol de zi cu zi – un oraș care te invită să faci parte din el, fără să te simți vreodată ca un invitat nepoftit.

Așadar, dacă ajungi la Montauban și vrei să-ți îmbogățești bagajul de amintiri, nu te grăbi să rămâi fără cuvinte. Trăiește-l, râzi cu oamenii, simte atmosfera și dacă vrei, fă o poză. Dar fără să te uiți la ea și să-ți dai seama că ai stat cu gura căscată tot timpul. În Montauban, te simți acasă și asta e tot ce contează.

P. S. : Dacă îți place, poate rămâi, căci aici nu e doar un oraș de vizitat, e un loc de trăit. Și, casele nu-s atât de scumpe!

 

Finalul apoteotic: România e frumoasă, dar... de unde sunt ploșnițele?

Așadar, m-am întors din Franța – 10 zile de vacanță într-un paradis european unde totul e la locul lui și nu trebuie să te întrebi „De ce nu funcționează nimic în țara mea?” Dar, așa cum spune un vechi proverb românesc, „Ceea ce e frumos nu poate fi veșnic!”

Și totuși, România rămâne frumoasă – cu peisaje ce îți taie respirația, cu oameni care te fac să râzi chiar și într-o dimineață de luni și cu un aer care, deși încă are amintiri de București, poate fi respirat fără să te întrebi dacă ai grijă de oxigenul tău personal.

Dar românii, ca și câinii de la țară, nu uită niciodată să aprecieze ceea ce au. Așa că, chiar dacă am fost la Toulouse, Montauban sau Cornebarrieu, Carcassonne , Catelnaudary ori Albi, România e tot “acasă” – un loc unde, chiar și când plouă cu știri politice, nu uiți că poți râde de toate! Doamne, ce important e râsul!!!

Johannis pleacă... o fi începutul schimbării? Și acum, cu Johannis plecând din funcția de președinte, ne întrebăm cu toții: e ăsta începutul? O fi începutul unui nou capitol? Sau doar o pauză pentru o altă „vacanță” politică?

Deocamdată, nu știm ce se va întâmpla, dar cert e un lucru: România nu va dispărea din harta lumii și nici din inimile noastre. Poate că va fi greu la început, dar știți ce? Noi suntem români – și dacă am supraviețuit până acum, o să facem față și ploșnițelor politice.

P. S. : Dacă pleacă Johannis, poate vine cineva care vrea mai mult decât să meargă la ski pe banii noștri. Dar asta e o altă poveste, nu-i așa?

Am terminat despre Franța unde am fost eu. Mi-am forțat norocul, v-am agasat cu review-uri dar, hei, nu v-am obligat să le citiți! Și, cine știe, poate că, din tot ce-am leorbăit eu, o să găsiți și ceva să vă placă! Des gustibus, deh!

Acuma, io îmi iau o pauză, promit să vă las să vă răcoriți, să intrați pe sait fără frica de a-mi vedea review-uri. Pe la vară, însă, sunt pe voi, mai am vreo 5 review-uri până fac 300 postate pe AFA! de-abia după aia negociem, cât m-ar costa eclipsa și cât ați fi voi dispuși să dați! Eu sunt deschis la discuții și am și o afacere-n cap: tricouri cu” I love you, Yersinia” , sau, la cerere ”I hate you, Yersinia!, la care , pe spate, pun o poză cu unul care scoate limba la oameni, cu prețuri normale, cât să-mi dea voie să mă duc, din nou, în Franța , să-mi cumpăr o casă și să scăpați de mine. Poate că definitiv, puneți lumânări! Pân-atunci, plec doar de pe saitul AFA, vă lăs, haidi, pa!


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 11.02.25 14:32:39
Validat / Publicat: 11.02.25 15:33:25
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 424 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Cornebarrieu- L'Eglise de Saint Clement de Cornebarrieu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

liviu49
[11.02.25 15:55:35]
»

Start vot! I-am luat painea lui @mishu, dar stiu ca nu se supara.

Am nimerit aici pentru ca citii inceputul de prezentare si n-am rabdat sa stau linistit.

Am aflat si eu, (cu mahnire) ca avem un turist mai putin, ca nu mai avem pe cine balacari pentru tot ce ni se intampla.

Ca va avea cine sa ne conduca nu e problema la inghesuiala la postul de presedinte, chiar s-ar putea sa nu ii simtim lipsa. Doamne fereste!

Aceasta demisie vine sa-i dea dreptate lui Mircea Crisan, care la sfarsitul emisiunii Realitaea romaneasca de la Europa Libera (difuzata la ora 19) ne dorea " realizarea dorintelor tuturor! "

Ca ai scapat nevatamat din prima deplasare prin aer iti doresc numai bine si calatorii placute!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[11.02.25 16:19:35]
»

@liviu49: Salut, mulțumesc că mă băgași în seamă, citindu-mi textul și vorbind cu mine!

Nu-l regret pe Johannis, a condus de-așa fel încât, pe lângă el Băsescu pare un sfânt! Măcat ăla ne-a băgat în seamă, pe noi, ca popor, când ne-a tăiat salariile, a închis spitale și-apoi, la oră de maximă audiență a râs de noi.” Hă, hă, hă, să trăiți bine!”

Johannis și-a bătut joc de noi pe față, l-a durut la vreo 237.500 de km de hotarele României de noi, poporul român!

Nu (mai) ascult radio, nu mai citesc presă, la TV mă uit doar pe HGTV, toată presa este aservită, nu există știre, mai ales politică, fără vreun tirbușon în ea. Au ajuns niște panglicari să se erijeze în formatori de opinie, nu pot accepta așa ceva! Am 60 de ani, restul vieții de-o mai am nu vreau să mi-o intoxic cu niște pupincuriști care și-ar vinde sufletul, nevasta, fiicele, pentru niște bănuți, alde ăla , marele ziarist, de la PNL , de se dă cu ruj pe bot și-și arată Rolexul la piață. Mi-e silă!

De-aia, spui, Franța-i frumoasă, măcar pentru faptul că, odata ajuns acolo, nu înțeleg chiar tot ce-și vorbesc ăia și-atunci, sunt în postura biblică a ăluia de-i sărac cu duhul. Sărac dar fericit!

mishu
[11.02.25 21:02:45]
»

@liviu49:

Start vot! I-am luat painea lui @mishu, dar stiu ca nu se supara.

Asa este, nu ma supar, si ma bucur ca articolele lui Yersi, cum l-a numit ceva sunt citite (chiar daca nu asa cum ar merita). Are un umor ca daca ar descrie o cutie de chibrituri, am afla lucruri de care habar n-am avea ca exista.

mishu
[11.02.25 21:04:28]
»

@Yersinia Pestis: Nu stiu ce sa comentez mai degraba, umorul tau cu care comentezi "politicienii" nostri sau orasul? Iohanis nici nu-si daduse bine demisia ca poantele au si aparut si prima pe care am citit-o (a lui Raul Gheba) a fost: "Omul meu Klaus a facut fix ce vrem cu totii sa facem in fiecare luni", si am mai vazut cateva dragute.

Mi-au fugit ochii si la Bier Academie... normal pe "caldura "asta. Dar in final ce pot spune, frumos si acest orasel si ma gandeam ca sunt locuri pe unde mi-ar placea sa ma plimb, asa ca o sa imi propun si eu sa ajung pe acolo, si am sa iti povestesc si eu ce am vazut.

Pana la revederea cu noi articole, felicitari, votat cu mare drag.

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[11.02.25 21:49:27]
»

@mishu: Sărut mâna, bine-ai venit (și comentat!)

Din păcate, cel mai des politicienii râd de noi, noi ne păcălim cu bancuri și glumițe cu care, din păcate, nu-ți asiguri pensia, nici spitale îngrijite în care să nu te duci ca să mori pe banii tăi, că de școli nu mai e nevoie, diploma de bac atestă c-ai trecut Dunărea pe la Galați, Brăila sau Calafat. Asta dac-o găsești!

Cu umorul nostru facem, de fapt, mișto de noi, dar asta-i altă poveste!

Îți dai seama că nu pot emite judecăți de valoare despre Franța doar pentru c-am fost acolo 10 zile. Doar că puținul meu creier a fost năucit să vadă cum umblă civilizația liberă, pe stradă! Și să vadă istoria colcăind peste tot și să fie tratată cu respect!

Până la urmă au și ei bubele lor. Una dintre ele se numește Sarkozy, fostul președinte care e cercetat pentru corupție și e dotat cu brățară de supraveghere, cumva este tras la răspundere.

La noi, despre un fost președinte, care 10 ani a primit hârtie că n-a fost cu Securitatea, exact după terminarea mandatului, am aflat că ăia cu ochii albaștri îl botezaseră “Petrof” . Și că omul era povestitor, scria cu sârg .

Cât a guvernat el am aflat că regulile se schimbă în timpul jocului, 8 milioane l-au vrut demis dar, nah, n-a fost cvorum.

Un președinte care a căștigat un mandat pentru că, în ultimul minut, la o secție votare din străinătate, 3000 de oameni l-au votat pe cel care ne conducea să trăim bine !

Un președinte cu fratele-n pârnaie, pentru corupție, cu o fiică implicată în tot ce poate fi scandal de corupție, ea notar fiind (prescripția să trăiască!), cu o alta ajunsă europarlamentar, că doar a avut “succesuri” .

Un președinte care a primit de la CEC Bank un împrumut preferențial de 1 milion de euro, deși nu se încadra, CEC Bank, cea mai veche bancă românească…

Și acel președinte este cerut , în prezent, pe la televiziuni să-și dea cu părerea despre cum percepem noi durerea. Omul n-are nicio problemă, justiția din România e așa de oarbă !

Suntem de noaptea minții, nu cred că ne vom face bine și, de-aia mă gândesc că un apartament în Albi este mai ușor de cumpărat că e mai ieftin decât o garsonieră-n Focșani. Așa că vă dau un sfat, repetați după mine :” Je veux vivre en France!” Cu semnul exclamării foarte accentuat!

krisstinnaPHONE
[12.02.25 11:46:52]
»

@Yersinia Pestis: Yersi, nu comentez despre Franța pentru ca nu cunosc detalii dar pot spune ca fratele meu a renunțat la România, și-a luat ditamai căsoiul în U. K., are o afacere prosperă, e mulțumit de corectitudinea autorităților, a sistemului de acolo.

Cu toate ca nu suportă clima, umiditatea, mâncarea, prefera sa muncească și sa trăiască fără sa fie furat și fara sa plătească un sistem corupt bazat pe nepotisme și furăciune. Pentru ca noi asta facem: îi plătim pe ei ca sa ne mintă și sa ne fure, ne dăm votul celui care vrem sa ne fure, prin votul nostru le dăm acordul să se îmbogățească fără să muncească. Păcat de oamenii care au pierit în decembrie 1989, ei au luptat pentru o cauză dreaptă iar ăștia de sunt la putere indiferent de culoarea politică își bat joc de sacrificiul lor.

Eu mi-aș lua o căsuță în Grecia, e mai aproape de sufletul meu

Nu te obișnui cu ecourile, eu nu am timp liber, nu sunt încă pensionară și de obicei NU scriu ecouri, nu are legătură cu autorul

Vacanțe minunate vă doresc!

doinafil
[12.02.25 11:50:22]
»

Că majoritatea dintre noi, AFA-iștii, suntem în deplin acord (sper!) cu părerile tale despre situația politică a țării, cred că este de la sine înțeles, altfel nu s-ar strecura pe aici părerile noastre față de foștii și actualii conducători, așa cum făceau cei din Poiana lui Iocan, dacă-ți amintești! Măcar așa ne mai ogoim sufletele, chiar dacă site-ul nu ne permite așa ceva, ne mai bucurăm că nu suntem singuri, că suntem citiți de cei cu aceeași gândire ca a noastră!

Acuma, io îmi iau o pauză, promit să vă las să vă răcoriți, să intrați pe sait fără frica de a-mi vedea review-uri. Pe la vară, însă, sunt pe voi, mai am vreo 5 review-uri până fac 300 postate pe AFA! de-abia după aia negociem, cât m-ar costa eclipsa și cât ați fi voi dispuși să dați! Eu sunt deschis la discuții...

Cât despre ce ai scris mai sus, io - sincer - uite, chiar mă jur, sunt bucuroasă că nu ne părăsești de tot, că nu ne vei lipsi de bucuria de a-ți citi părerile despre locurile viitoare pe unde vei hălădui!

Să ai o pauză cu spor la ce vrei să faci! și...

ANILUPHONE
[12.02.25 12:00:30]
»

@Yersinia Pestis: Mai lăsat fără vorbe privind "acasă "... am zâmbit dar cu lacrimi... Noi ca țară și popor suntem ca în bancul ăla de a împărțit Dumnezeu bogățiile pe pământ... noi am primit de toate în ciuda celorlalte țări și întrebat, de ce? Dumnezeu a zis că stați să vedeți ce conducere le dau!!! Și se pare că nu prea este banc...

Cât privește sejurul tău în Franța, mă bucur sincer că ai văzut locuri normale și civilizate și unde se trăiește decent... și înțeleg că sunt mulți români și pe acolo care probabil nu se vor mai întoarce acasă...

Să fim sănătoși și să ne trăim zilele așa cum credem de cuviință că este normal și bine!

În rest numai de bine și să ne mai "vedem" pe aici...

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.02.25 13:00:24]
»

@krisstinna: Sărut mâna, bine ai venit! 🤗

Tu zici de fratele tău, fiie-mea, după ce a stat un an în Olanda ne-a transmis, clar, că viitorul lor, al ei, al lu’ bărbat-su’ și al eventualilor lor copii, nu este România! Ei bat spre țările nordice, mai ales pentru ordinea de-acolo.

Eu îmi iubesc țara! Și pe români, că, de fapt, n-avem suflet de șarpe. Limba despicată o au doar câțiva, cei care, acum, sunt potentații vremii. E o falsă imagine, ca tot ceea ce e calp n-are cum să țină!

Nu vreau să mai discut despre politică, acum doar mă bucur de mesajul tău și-al celorlalți de m-ați băgat în seamă, pân’ la urmă asta contează că atâția oameni, care nu ne cunoaștem efectiv sau, mă rog, foarte puțin, putem să ne punem inima-n batistă și să comunicăm. Uneori în contradictoriu dar, niciodată cu ciudă, cu ură! Cum spuneam în review, am învățat că-n toate e și un motiv să zâmbești! Iar tu o faci atât de frumos!

Sărut mâna, nu o să mă obișnuiesc cu ecouri de la tine dar, ce vrei, tânjesc după ele! 🤗

Yolanda
[12.02.25 16:48:02]
»

@Yersinia Pestis: Înteleg atat de bine dorinta ta de a trai în Franta, mai ales în sudul ei, special pentru mine Provence. De o perioada de timp merg în Franta de trei ori pe an, în zona Provence, special Aix-en-Provence.

Aici e liniste, civilizatie, monumente, istorie de vizitat.

Si multi doctori români tineri ce si-au facut un rost aici, ecografie, oftalmologie, domenii de care a avut nevoie luna trecuta partenerul meu francez JC si a nimerit la doctori români. Ma bucur pentru ei dar ma întristez pentru noi...

Nepotul meu e in anul IV la medicina la Carol Davila, l-am auzit si pe el ca vrea sa plece dupa terminarea studiilor... trebuie sa îndreptam lucrurile...

I-am spus soacrei mele ca il vreau ca presedinte pe Macron, a început sa zâmbeasca dar il vreau în România!! A început sa râda...

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[12.02.25 16:50:36]
»

@doinafil:

Chiar cu tu spuneai, acest sait nu-i pentru politică și bine că-i așa, altfel am ajunge de ne-am părui-ntre noi și-așa s-ar duce toată empatia dintre. Asta presupunând că cineva ar empatiza cu mine, dar, e numai vina ălora de se feresc de mine, sunt o ființă gingașă, drăgălașă, în plus m-am și vaccinat cu schema completă anticovid de și-acuma-mi pare rău!

Ajunge, deci, cu politica, Johannis a ieșit, astăzi, de la Cotroceni, am văzut io la TV, adică, nah, cred că n-a avut cascador în locul lui, ăla de s-a urcat în mașină!

Pauza de-o iau nu e legată de vreo supărare, ca cea a văcarului pe sat, doar că mă păstrez, voiesc a aduna subiecte și mai și decât alea de le expun io, aicea, cu inegalabilu-mi talent, așa după cum bine ai remarcat, iar dacă n-ai remarcat, să faci bine și să constați asta! Talentul, spui...

Mulțumesc că vorbești cu mine, asta dovedește că ai o inimă mare, că te poți gândi și băga în seamă și necuvântătoare, ca mine! Halal!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[12.02.25 16:56:34]
»

@ANILU: Cum spuneam într-unul din reviewurile astea, de mă lasă Cornel să le mâzgălesc aicea, pe saitul lui:” acasă” e acolo unde simți că ești tu, cu bucurii, amintiri, speranțe, necazuri peste care ai trecut, noile provocări de le aștepți, mă rog, chestii de-astea, de-ți vin din tine!

Acuma, nah, nu arunci cojocul pe foc pentr-un purice, o să-nvățăm și să facem să se țină cont de părerea noastră deși, eu cred în ce a spus Mark Twain :” Dacă votul populației de rând ar conta, n-am fi lăsați să votăm niciodată!” . Democrația a eșuat, permanent, inclusiv de la Pericle, cel care s-a bucurat de ea, ca s-ajungă la putere.

Nici măcar în primii pași ai omenirii nu a fost democrație, pe-atunci oamenii trăiau în epoca matriarhatului...

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[12.02.25 17:04:56]
»

@Yolanda: Este foarte tentantă, pentru mine și Adriana, ideea de a ne stabili-n Franța! Doar că e vorba de ceea ce spuneam în ecoul de mai sus, despre a te simți” acasă” .

Nu există societate perfectă, nici n-ar fi bine dacă ar exista așa ceva. Pe vremea liceului am citit o schiță SF despre inventarea a două echipe perfecte de volei, nimeni nu mai câștiga niciun punct, toți atacau perfect și se apărau perfect, jocul nu se mai termina!

Doar că Franța, atâta cât am înțeles eu, mi se pare mai aproape, mult mai aproape, de idealul nostru de trai, de liniștea necesară și de siguranța traiului, de care avem nevoie cu toții! Ca un corolar, acolo nu am văzut încrâncenare dar, hei, nu trăiesc zi de zi, doar m-am plimbat prin niște localități!

Copiii noștri, în schimb, nu mai au răbdarea de a vedea cum și dacă va crește România, ei vor ACUM. Și, au dreptate, avem doar o viață! Noi, în tinerețe, am construit comunismul, viitorul de aur al omenirii. Se pare că n-am avut studii de specialitate, așa de bine l-am construit că, uite, s-a spart! Poporul român e fatalist:” Miorița” și” Meșterul Manole” sunt cele mai bune exemple.

Sărut mâna, mersi de vorbe, te mai aștept!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, doinafil, liviu49, mishu, Yolanda, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂFranta provinciala:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05339503288269 sec
    ecranul dvs: 1 x 1