Cazare tematică

TIPĂREȘTE

Pentru cei care doresc doar părerea mea despre hotel, aceasta este OK, confortul este mai mare de trei stele, mâncarea este bună, serviciile sunt fără cusur iar hotelul este amenajat original, inedit şi foarte interesant.

Pentru cei care doresc mai multe detalii despre locaţie, servicii sau personal hotelier îi invit să citească povestea ce urmează. Lectură plăcută!

E luni, afară e un soare orbitor, sunt 34 de grade Celsius, la umbră, iar eu mă plimb cu coşul de cumpărături prin supermarket. Nimic rău în asta – chiar foarte bine, înăuntru este răcoare. Dar ceva totuşi a rămas nerezolvat şi mă chinuie de ceva vreme: am 5 zile de concediu, vreau să evadez din oraşul ăsta sufocant şi habar n-am unde să merg – adică unde să mergem, eu şi soţia. Mâine, marţi trebuie să plecăm, aşa este planul, dar nu ştim unde şi ghici cine trage ponoasele şi în capul cui se sparg cele 5 zile dacă stăm acasă? Aţi ghicit! Trec pe la raionul cu apă şi văd o sticlă verde pe care scrie Tuşnad, aruncată printre cele de Borsec. Evrika! Mergem la Tuşnad!

Ajung acasă deschid laptopul, intru pe Booking, introduc Tuşnad şi..., mamăăă ce preţuri au ăştia la cazare la Fortuna Eco Boutique!!! 201 RON pe noapte fără mic dejun! Skip, skip, skip... Să vedem altceva: aşa..., aici cu baie comună - skip, aici fără mic dejun - skip, aici cazare în casă – skip, aici review-uri proaste o grămadă – skip, aici mucegai prin băi şi camere – skip... „Plecăm mâine? ” aud o întrebare din camera cealaltă. „Desigur, dragă, tu împachetează numai că acuma dau click şi am terminat cu rezervarea. Să nu uiţi costumul de baie!” – răspund cu vocea unui condamnat la moarte. Ce mai: Fortuna Eco Boutique scrie pe mine. Click, click click, şi scap de 603 RON – trei nopţi că..., poate prindem vreme nasoală.

Împachetăm strictul necesar pentru patru zile, două genţi de Turcia, care ne ocupă jumătate de portbagaj şi pornim la drum – din Arad. Să nu spun cu câte bagaje plecăm când vine şi fiica noastră cu noi în concediu şi mergem la schi!!! Ajungem la Braşov şi realizez că habar n-am pe unde să-mi continui drumul dar ştiu că trebuie să o iau spre nord, undeva spre judeţele cele trei... cu maghiarime majoritară. Aşa că opresc într-o benzinărie de pe centura oraşului, deschid harta de pe telefonul mobil şi scriu pe o bucată de hârtie oraşele mai importante. Aşa nepregătit ca acuma n-am plecat niciodată de acasă. În sfârşit!

Trecem de Bixad şi înainte de a intra în Băile Tuşnad, cam cu 2 km, pe o porţiune de drum cu restricţie de 30 km/h şi marcat cu linie continuă era să ne lovim de o dubiţă care mergea cu spatele. Şoferul ne face semn să trecem şi vedem întins pe asfalt... un pui de urs. Aud în staţia radio (un „must have” pentru cei care călătoresc pe drumurile din România) că şoferul care l-a lovit era cu o maşină mică, avea viteză mare şi a plecat mai departe spre Bixad fără măcar să frâneze. Oameni şi... oameni!

Intrăm în Băile Tuşnad şi ne uităm după indicatoare cu hotelul nostru. Trecem de gară, ne apropiem de ieşire şi... nimic. Deodată zăresc pe partea stângă un panou cam de 1,5 pe 2 metri cu reclamă la gulaş (drept că îmi era şi foame) iar printre gulaşul, farfuriile şi lingurile desenate pe panou parcă disting cuvântul „Fortuna”. Virez instinctiv dreapta, intru pe o stradă în urcare, mergem cam 30 de metri şi... am ajuns! De la şosea, dacă vii dinspre Bixad, hotelul nu se vede iar în afară de reclama la gulaş eu nu am văzut nici un alt indicator care să arate încotro este hotelul.

Trag în parcarea din faţa hotelului, destul de încăpătoare şi pavată cu piatră mărunţită, în spatele maşinii ridicându-se un uşor praf alb. Hotelul frumos, ca în fotografii, căruţa decorativă plină cu flori din parcare, ghivecele de flori de pe marginea scărilor din piatră de codru care duc la recepţie precum şi fel de fel de obiecte din lut ars, amplasate ici-colo, oferă o senzaţie de rustic.

Urcăm scările şi intrăm într-un mic hol unde sunt mai multe pliante cu activităţi propuse pe durata şederii în staţiune atrăgându-ne atenţia plimbarea cu maşina Ranger până la Lacul Sf. Ana. Luăm câteva pliante, intrăm în recepţie şi... e primul wow! Dacă ce am văzut afară este rustic atunci înăuntru este de zece ori mai rustic şi inedit (trebuie să vedeţi neapărat foto). De la decoruri, detalii şi până la pereţii interiori şi chiar şi stâlpii de susţinere, totul era foarte original realizat. Iar camera de relaxare de lângă recepţie, cu tabla de şah şi şemineul imens este piesa de rezistenţă a hotelului. Şi totul este funcţional, nu doar decor!

Suntem salutaţi, în limba română, iar noi răspundem la fel, în limba lui Eminescu dar îi strecor şi un salut în limba lui Attila. Sunt uşor surprins deoarece mă aşteptam, conform poveştilor de tot felul care circulă prin alte părţi ale ţării, să fim salutaţi prima dată în limba maghiară, cu atât mai mult cu cât, deoarece în familia noastră suntem toţi mai blonzi, peste tot pe unde am circulat prin lume am fost luaţi drept de origine germanică. Şi încă ceva, este foarte frumos, civilizat şi politicos ca atunci când intri în casa cuiva să-l saluţi pe om în limba lui pentru că, nu-i aşa, şi nouă românilor ne place să fim salutaţi în româneşte când vreun străin ne calcă pragul.

Camera nu era gata, deşi era ora 16.00, aşa că ni se cer scuze şi suntem rugaţi să aşteptăm câteva minute. Chestia asta cu camera nepregătită la timp am mai citit-o undeva într-un review pe AFA, aşa că nu a fost o surpriză pentru noi. „O afinată, din partea casei, doriţi? ” ne întrebă recepţionerul. „La noi totul este bio, este făcut de casă” ne spune mai departe. Pe un perete din spatele recepţionerului văd un dulăpior suspendat plin cu borcane pline şi sticle iar deasupra scria „Bio”. Ne aşezăm în sala de lângă recepţie şi studiem fascinaţi fiecare detaliu decorativ.

„Camera este gata, poftiţi vă rog”. Urcăm pe nişte scări înguste, la primul etaj. „Aveţi camera 4” ne spune recepţionerul. Intrăm pe un hol îngust luminat de o grămadă de ferestre, plin de tablouri iar în dreptul fiecărei uşi, de o parte şi de alta tronau câte o pereche de cizme de husar. Mai multe ghivece cu flori şi o valiză veche, care îmi trezeşte amintiri de prin 1970, completa holul. La acest etaj toate camerele sunt cu vederea spre spatele pensiunii iar pe uşa camerei nr. 4 scria „Vincent Van Gogh”.

Intrăm în cameră şi... al doilea wow! Recepţionerul şi femeia care a pregătit camera se uită insistent la feţele noastre să ne surprintă expresiile. Şi au ce vedea. Camera este întru-totul în ton cu hotelul, rustică până la cel mai mic detaliu şi foarte original amenajată. Pe jos sunt podele, perfect pentru mine - urăsc mocheta din motive de igienă, iar primul lucru care ne atrage atenţia este un şevalet cu o pictură, lângă care se află un scrin foarte frumos decorat – pe care stă televizorul, mda! Pereţii sunt decoraţi cu tablouri, patul este făcut pe schelet de bârne de lemn, scaunele din cameră, patru la număr, vechi dar frumoase, două lămpi cu ulei şi câteva borcane cu pensule şi vopsele completează decorul.

Dulapul de haine, foarte ingenios realizat, este din trunchiuri de copaci mai mici, crenguţele servind drept cuie de agăţat haine iar ca închizător de dulap este un cârlig făcut dintr-o creangă tip praştie. În dulap, în partea de jos – frigiderul plin cu băuturi şi mici gustări.

Deschidem uşa la baie şi ne umflă râsul: chiuveta, destul de mică, amplasată pe suportul unei foste maşini de cusut cu pedală, coşul de gunoi este o butie de brânză, duşul de jos este un receptor de telefon vechi iar duşul de sus este o stropitoare de flori prin care curge apa când faci duş. Pereţii băii sunt realizaţi foarte original, cu coloane de piatră de râu iar cabina duşului este pavată cu piatră cubică asemămătoare cu cea cu care se pavau mai demult străzile sau trotuarele. Chiar şi suporţii pentru săpun şi şampon sunt realizaţi din pietre de râu care ies în afară din coloanele decorative.

Mergem în balcon. Este destul de mic, de formă triunghiulară iar de la el avem vedere spre partea din spate a hotelului, unde este amplasată o grădină sau mai bine zis un mic parc de relaxare cu mese mari şi mici, cu scaune acoperite cu perne, ce par destul de confortabile, iar într-o parte câteva şezlonguri, acoperite şi ele cu perne, unde se poate sta la bronzat. Opus locului cu şezlongurile este o cuşcă închisă în care, cu limbile scoase, fugeau de căldură doi câini de rasă Saint Bernard... şi multe flori.

Încerc patul: foarte confortabil, chiar super. Aşezat pe pat mă uit de jur împrejur să văd ce pot băga de vină. Evident că sunt şi minusuri, este hotel de trei stele şi „nobody is perfect”, dar aştept să treacă surpriza creată de originalitatea camerei. Aşa că..., să luăm ochiul critic: pernele sunt cam mici şi lipsesc „puişorii” de pernă, un lucru obligatoriu pentru ardeleni; patul este cam îngust pentru două persoane; nu avem noptiere dar le compensăm cu scaune; lipseşte plasa de insecte – o muscă tocmai ce intrase în cameră pe uşa deschisă a balconului; dulapul nu are rafturi pe care să ne punem lenjeria, pantalonii, bluzele, etc., în schimb sunt cele două sertare de la scrin dar de dimensiuni mici; podelele scârţâie ceea ce înseamnă că noaptea ne auzim toţi din pensiune când ne plimbăm prin camere; lipseşte spaţiul pentru depozitat bagajele şi în general camera este cam mică; baia este şi ea mică dar eu şi soţia fiind, prin construcţie fizică, mai mici nu simţim acest lucru; prosoapele din baie sunt foarte aspre, bune eventual pentru masaj; holurile şi scările interioare sunt înguste, nu încapi să treci cu două bagaje în mâini, iar în caz de ceva...

Coborâm scările, trecem pe lângă recepţie şi mergem la restaurant. Se poate ajunge acolo fie continuând coborârea pe o scară din partea stângă a recepţiei fie ieşind din hotel după care accesul în restaurant se face trecând prin terasa exterioară a acestuia. Restaurantul are două spaţii: un spaţiu exterior, tip terasă unde sunt vreo patru sau cinci mese, spaţiu acoperit cu o prelată retractabilă tip acoperiş şi un spaţiu interior. Intrăm înăuntru şi suntem întâmpinaţi de acelaşi decor rustic şi foarte original. Spaţiul interior nu este nici mare dar nici mic, oferindu-mi senzaţia de intim iar banca de lemn, acoperită cu perne, aşezată circular pe doi pereţi interiori chiar aminteşte de laviţa unei bucătării de vară a unei case de la ţară, spaţiu în care membri familiei îşi petrec o mare parte din timpul zilei.

Suntem surprinşi de faptul că chelnerul care ne serveşte este de fapt recepţionerul, care vorbeşte foarte bine româneşte şi este şi foarte amabil. Ne recomandă o grămadă de bunătăţi, specificând pentru fiecare produs dacă este bio, şi surprinzător de amabil ne spune şi care sunt mâncărurile preparate zilnic - evident că gulaş-ul este una dintre ele. Preţurile sunt cam cu 2 până la 4 RON per produs mai mari ca în altă parte dar mâncarea este foarte gustoasă şi suficientă iar produsele bio sunt chiar bio. A doua zi, dimineaţa, am mâncat tot la restaurant, micul dejun costând cam 22 – 25 de RON de persoană şi fiind îndestulător. Orice probleme aţi avea cu produsele care vă sunt servite la restaurant veţi primi imediat scuze din partea chelnerului şi vi se va remedia imediat problema. Noi am avut o mică problemă cu o porţie de omletă care nu a fost bine prăjită. Am rugat chelneriţa să o ducă la bucătar să o prăjească mai bine. Pe lângă multele scuze de rigoare am primit o altă omletă de data aceasta bine făcută. Cafeaua în schimb este din cea ieftină, soţia, mare „cafengistă” sesizând acest aspect.

Hotelul este amplasat cam la 2 km de Hotelul Tuşnad – centrul staţiunii – iar dacă vă încumetaţi să mergeţi pe jos aveţi două variante: prima variantă este pe lângă şoseaua principală de specificat fiind că până în centrul staţiunii şoseaua este prevăzută cu trotuar cu balustradă iar a doua variantă este urmând strada pe care este amplasat hotelul – Kovacs Miklos – care este aproximativ paraleleă cu şoseaua principală şi vă scoate la aceasta, pe lângă Restaurantul Szekely - cam la 500 de metri de centru. Atenţie, oricare din cele două variante o alegeţi când mergeţi spre centru coborâţi iar când veniţi înapoi urcaţi aşa că nu vă întoarceţi obosiţi pentru că trebuie să depuneţi ceva efort pentru a ajunge înapoi la hotel.

Peste tot sunt indicatoare care vă atenţionează că în zonă sunt urşi şi nu este recomandat să vă aventuraţi prin pădure decât dacă sunteţi grup mai mare de 4 -5 persoane şi în nici un caz după lăsarea întunericului pentru că atunci este momentul zilei când urşii coboară din pădure, în oraş, în căutare de mâncare. Localnicii ştiu foarte multe poveşti cu şi despre urşi iar dacă sunteţi curioşi şi doriţi să le aflaţi pe toate veţi sfârşi petrecându-vă zilele de concediu stând în cameră. Noaptea, este adevărat, se aud câinii lătrând foarte tare şi agresiv, lucru cert, spun localnicii, că a trecut ursul pe acolo. Veţi găsi deasemenea, prin diverse locuri amplasate prin oraş, afişe despre cum să procedaţi când vă întâlniţi cu un urs, lucru foarte util pentru că se procedează diferit dacă este urs singur sau ursoaică cu pui.

La final aş mai spune că peste tot unde am fost prin oraş, în orice alimentară, cofetărie sau local am intrat prima dată am fost salutaţi în limba română şi ni s-a vorbit foarte politicos şi cu mult respect. Am dorit să menţionez acest fapt pentru a înlătura suspiciunile şi a infirma unele poveşti care circulă prin colţurile mai îndepărtate ale ţării despre cum sunt trataţi românii de către maghiarii din secuime – cel puţin în localitatea Băile Tuşnad.

Vă doresc concediu liniştit, relaxare plăcută şi distracţie maximă.

---

VIZUALIZĂRI: 5000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI