ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.08.2013
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 05.05.13
    STATUS: SENATOR
    TIMP CITIRE: 12 MIN

    Cu volanul pe dreapta, în 'Merrie Olde England'

    TIPĂREȘTE

    Motto: Condu cu mintea, nu cu instinctul!

    Un sfat mic, dar important, pe care mi l-am dat în clipa în care am pus la cale, cu harta în față, expediția de anul acesta. Pentru că, după aproape un sfert de veac și o sută de mii de mile de șofat ca tot omul, de aici, de pe plaiurile mioritice, până hăt, departe, în Lumea Nouă, după ce toate reflexele s-au clădit (ce clădit, zic, cimentat!) pentru partea dreaptă a drumului, fie el potecă sau autostradă, iată-mă pus, brusc, în situația de a uita tot – dar tot! – ceea ce am învățat și, până la urmă, ceea ce sinele meu profund califica drept bun simț...

    Chiar cu speranța ridicolă că, poate printr-un miracol divin, poate pentru că s-a întâmplat nașterea dinastică mult așteptată, supușii reginei și-au schimbat, peste noapte, obiceiurie. Nici vorbă, cele zece minute în care avionul s-a rotit deasupra nord-estului capitalei insulare (pentru că ajunsese prea devreme și Heathrow nu e Otopeni, pe care să aterizezi și să decolezi fără riscul de a crea un carambol internațional) au fost suficiente ca să mă edifice asupra cruntei realități: ăștia chiar circulă pe stânga! Încolonate, pe străzi sau sau autostrăzi, mașinile păreau de jucărie, de la înălțime, dar, totuși, circulau pe partea greșită a drumului... Bine, dacă e să discutăm la rece și bazat pe dovezi istorice irefutabile, noi, ceilalți, circulăm pe partea greșită a drumului. Că Napoleon a impus acest fapt în țările cucerite, este bine cunoscut, dar că, în majoritatea statelor europene s-a circulat pe stânga până spre jumătatea secolului trecut, m-a lăsat fără replică. Că omul este construit, prin felul în care este distribuită vederea periferică și, culmea! , chiar reflexele, să circule pe stânga drumului, iar m-a uimit. Așadar, explicația cunoscută a mersului pe stânga, anume că, în vremuri de demult, cavalerii aveau nevoie de libertatea mâinii și a părții drepte, pentru o eventuală confruntare este poate, deși adevărată, doar fațeta romantică a unei realități mult mai complexe.

    De aceea, alegerea mașinii este esențială, mai ales la primul contact cu șofatul pe partea cealaltă... Gândindu-mă că este destul de greu să mă concentrez simultan asupra condusului și asupra schimbatului vitezelor cu mâna stângă (chiar dacă pozițiile manetei sunt aceleași ca și la mașina cu volanul pe stânga), am ales o mașină cu o cutie automată. De altfel, pe toate site-urile, mai ales americane, această alegere este un must, chiar dacă englezii, ca și majoritatea europenilor, preferă încă mașinile care au cutia de viteze manuală.

    Rezervarea am făcut-o pe internet, prin iarnă, cu plata unui avans. Recomand opțiunea full Casco, pentru că, deși încarcă puțin nota de plată, îți oferă liniștea la volan, în cazul unui incident nedorit (zgârieturi, tablă înfundată, chestiuni minore, care nu sunt neapărat în controlul tău). Bineînțeles că, în vară, din cauza stresului de la serviciu, am uitat complet de plata mașinii, dar noroc cu cei de la firmă, care m-au sunat din Anglia să mă întrebe ce intenții am cu rezervarea...

    Acum, după aterizarea la Heathrow, am avut o primă ocazie să înțeleg ce înseamnă profesionalismul. Pentru că parcările uriașe, pline cu mașini de închiriat, pe care le vazusem la aterizare se găsesc la câțiva kilometri de aeroport, ți se oferă un așa numit courtesy bus, un microbuz, în cele din urmă, pus la dispoziție de fiecare firmă. Chiar pe voucher-ul primit ți se indică peronul la care trebuie să aștepți și, în cel mult zece minute, apare și microbuzul tău. O dată ajuns la biroul de închirieri, iei un număr de ordine de la o mașinărie și, după câteva minute, ești chemat la unul dintre ghișee. Norocul meu, dacă pot spune așa, a constat, poate, din secolele de evoluție socială de care a avut parte populația insulară, secole de care aceia chiar au ținut seamă... Adică, în cazul de față, importanța unui concediu acordat la timp, ceea ce, sincer, mulți dintre angajatorii mioritici, fie ei de stat sau privați, uită adesea. Pentru că funcționarul la care am nimerit, după o tipică discuție despre vreme, mai ales că o caniculă este ceva atipic pentru londonezi, mi-a spus, vesel, că tocmai se întorsese din Grecia și, că dacă ar fi știut de căldura din Londra nici nu ar mai fi plecat. Bine, a fost o glumă englezească, dar, pentru că atmosfera s-a destins, i-am precizat că și eu sunt încântat de firma lui, de la care mai închirasem o mașină... A, dar nu vreau eu să completez un chestionar de satisfacție? Cum să nu! Și a stat foarte atent să vadă cum bifez ”foarte satisfăcut”, răsuflând ușurat, ca un elev care a scăpat de ascultare, atunci când am făcut-o. Dar nu vreau eu un upgrade la mașină? Am devenit circumspect... La același preț... Doar că... Da, eram sigur că există un doar că. Trebuia să mai plătesc ceva în plus la asigurare... Adică 26 de lire pe zi, pentru orice fel de accident, inclusiv daună totală, pentru bagaje și nevastă. Cam mult. Dar fără bagaje și nevastă? Doar 16... Dar merită, zău! Păi? Mașina este un Audi A5 full option... E o mașină de lux, să știți. Și are navigație incorporată. Asta m-a convins. Acum pot spune că regret că nu am făcut alegerea asta încă de la început, de când am închiriat mașina pe internet, deoarece aș fi economisit destul de mult. De aceea o recomand, mai ales pentru cineva care conduce pentru prima dată pe drumuri britanice. Bine, dintr-un sentiment ridicol de rușine i-am zis omului că știu cum pornește, nu-i nici o problemă, ceea ce m-a făcut să mai pierd o oră până m-am lămurit cum funcționează. Iar reflexul meu, de șofer pe mașină cu o cutie manuală, mi-a trimis consoarta de câteva ori spre parbriz (noroc cu centura de siguranță), deoarece, cu viteza luminii, piciorul stâng căuta pedala ambreiajului și dădea de cea de frână. Iar forța cu care piciorul stâng împinge în pedală este uriașă!

    Dar asta nu e nimic, comparativ cu prima ieșire pe drumul public. Noroc, din nou, că uriașul parking se află departe de lumea dezlănțuită, pentru că prima tendință este să mergi foarte pe stânga drumului, ceea ce m-a făcut ca, în prima zi, să urc de cîteva ori pe bordură, atunci când treceam pe lângă mașini ce veneau de pe sensul opus, să sperii, din cauza asta, un pieton și un biciclist și să iau cu oglinda un tufiș (dar am observat că acest lucru este la ordinea zilei, de la șoferii amatori, până la cei de pe celebrele double deckers).

    Iar primul șoc peste care a trebuit să trec, cu dinții și ochii strânși, a fost primul sens giratoriu, faimosul roundabout, pe care comentariile din site-urile americane îl ridică la rang de divinitate și pentru care am găsit pe net animații interactive despre cum să îl străbați, în funcție de direcția pe care o alegi. Evident, sensul giratoriu se parcurge în sens orar, cu cedarea priorității din partea dreaptă. Aici avem câteva atuuri.

    Mai întâi ții cont de faptul că volanul este pe dreapta și mulțumești Cerului că nu ai venit cu mașina ta europeană, pentru că îți lipești capul de geam și te holbezi spre dreapta. Greu, greu, pentru germanii pe care îi vezi pe drum, cu șoferul pe partea stângă, cu pasagerul din dreapta care își sucește gâtul ca să îi spună ce se întâmplă pe partea lui a șoselei...

    Apoi GPS-ul cu hărțile la zi, incorporat în bordul mașinii și care îți spune exact ce ai de făcut, pe unde să intri în sensul giratoriu, pe unde să ieși, totul, cu o voce calmă și liniștitoare.

    Nu în ultimul rând, ingeniozitatea celor care au inscripționat, cu litere de o șchioapă, pe fiecare bandă, direcția pe care vei ieși din sensul giratoriu.

    Dar, sincer, adevăratul test al șofatului în Anglia îl constituie îngustimea drumurilor regionale sau a celor care traversează orașele și satele. Adică înguste rău, chiar sub lățimea unei mașini. Bineînțeles, în situații în care, din față, mă trezeam cu un TIR sau cu un double decker opream, pur și simplu, mașina, închideam ochii și mă bazam pe instinctele celuilalt și pe faptul că, în Anglia, nimeni nu se enervează în asemenea cazuri și, mai ales, nimeni nu te depășește, deși majoritatea șoselelor au bandă discontinuă la separarea sensurilor de mers. Iar cireașa de pe tort a fost modul inconștient în care localnicii parchează pe astfel de drumuri înguste. Și cred că acest tip de parcare este permis prin lege, pentru că, altminteri, am văzut cum indivizi vigilenți aplică amenzi draconice pentru orice abatere de la regulile de parcare (nu mai spun de parcarea pe locurile rezervate persoanelor cu handicap). Adică se parchează pe banda de circulație, în condițiile în care nu există decât o singură bandă îngustă. Ba chiar sunt locuri în care vezi mașini parcate pe ambele sensuri de mers. Bine, am văzut și destule mașini cu oglinzile laterale smulse, ceea ce nu mă miră.

    Din fericire, pe centurile majorităţii oraşelor, special amenajate pentru turişti, sunt aşa numitele Park&Ride, parcări uriaşe şi ieftine, în care îţi laşi maşina toată ziua, pentru a lua un autobuz special până în centrul oraşului respectiv. Acest lucru te scuteşte, pe de o parte, de grija găsirii unei parcări rezonabile în oraş, dar şi de stresul permanent cauzat de îngustimea drumurilor.

    Acum, despre limitările de viteză, despre care se spune că sunt valorile maxime recomandate, dar că este bine să nu fie atinse... Atenţie, toate indicaţiile sunt în mile, ceea ce înseamnă că, dacă doriţi o transformare, trebuie să le înmulţiţi cu 1,6 sau, grosier, dar mai rapid, să le împărţiţi la doi şi să le înmulţiţi cu trei.

    Astfel, în localităţi, limita maximă este de 30 mile/oră (cam 48 km/h), deşi majoritatea circulă cu 20 de mile pe oră, ceea ce nu m-a deranjat, ţinând cont de acea îngustime a drumului despre care am amintit. Pe şoselele de centură, viteza creşte la 40 de mile pe oră (64 km/h), pe drumurile cu o singură bandă (aşa numitele single carriageway), la 60 de mile pe oră (96 km/h), iar pe cele cu două benzi pe sens (double carriageway) sau pe autostrăzi (clasificate cu litera M), la 70 de mile pe oră (112 km/h). Restricţiile de viteză sunt anunţate din timp (de regulă, exceptând primele două tipuri de drumuri, acesta sunt de 50 de mile pe oră, adică 80 km/h).

    Acum, mai ales pe autostradă, sunt şoferi care tind să meargă cu 75 sau chiar 80 de mile pe oră, chiar dacă tot traficul este filmat, mai abitir ca la Big Brother. Dar ce mi s-a părut interesant, atât pe double carriageway, cât şi pe autostradă, a fost că foarte rar se foloseşte banda suplimentară. Adică, se depăşeşte pe ea, apoi se revine pe prima bandă. În cazul autostrăzilor, situaţia este şi mai ciudată. Acolo sunt 4 benzi pe sens. De regulă, banda întâi este pentru camioane şi şoferi foarte lenţi (sau pentru încadrarea de schimbare a şoselei). Pe banda a doua se depăşesc între ele camioanele şi circulă majoritatea şoferilor, cu viteze de până la 65 de mile pe oră. Banda a treia este, din nou, pentru depăşiri şi şofat cu viteza maximă legală. Banda a patra este, de cele mai multe ori, pustie (rar, este folosită de poliţie sau de ambulanţă). Chiar vitezomanii stau pe banda a treia, în spatele tău, nu-ţi dau flash-uri, nu se enervează şi extrem de rar te depăşesc pe banda a patra. Dimpotrivă, aşteaptă până treci tu pe banda a doua, ca să treacă înaintea ta. În general, şoferii sunt foarte politicoşi (şi pentru că amenzile sunt ridicol de mari). Excepţie fac, din ceea ce am observat, de-a lungul celor 2000 de kilometri pe care i-am parcurs, şoferii de pe camionete, de care este bine să te fereşti...

    Acum, încă o ciudăţenie, generatoare de ambuteiaje aiurea. Destul de des, după un sens giratoriu, şoseaua double carriageway se transformă în single carriageway (bine, evenimentul este clar şi din timp anunţat). Acest fapt duce la o sugrumare inevitabilă a traficului, dincolo de sensul giratoriu şi la formarea unor coloane care pot depăşi 2 kilometri, după caz. Nimeni nu se enervează, chiar dacă am asistat din interiorul ei la o astfel de coloană de peste 10 kilometri, pe M25, când toate cele patru benzi erau pline ochi şi se înainta cu 5 km/h. Dar nu am văzut vreo isterie naţională, televiziuni care să facă din asta ştirea anului sau blamarea premierului pentru incompetenţă. Doar eu m-am stresat, deoarece am pierdut vizita la castelul Windsor din cauza asta...

    E adevărat, la o astfel de sugrumare a drumului, chiar la ieşirea din sensul giratoriu, am fost martorul unui accident, când şoferul de pe prima bandă l-a zgâriat pe cel de pe banda a doua, pentru că niciunul nu a vrut să îl lase pe celălalt să iasă primul din sensul giratoriu. Dar pun accidentul pe seama neatenţiei şi nu a intenţionalităţii.

    În ceea ce mă priveşte, singurele greşeli de care nu m-am putut dezbăra, până la sfârşit, au fost intrările în benzinării sau parcări, pe care le făceam, inevitabil, pe la ieşire...

    Una peste alta, condusul pe partea cealaltă a drumului este fascinant, nu îţi dă răgaz să te plictiseşti, îţi menţine mintea în formă şi, chiar dacă în primele două zile am făcut, la propriu, febră musculară la mâna dreaptă, deoarece muşchii se mişcau involuntar pe căile ştiute, iar eu îi sileam să învârtă volanul altfel decât vroiau ei, totul a revenit la normal, încât, la un moment dat, ai impresia că de o viaţă conduci pe partea stângă a drumului.

    Chiar până acolo încât, revenit în ţară, trebuie să îţi impui să conduci cu instinctul, nu cu mintea, mai ales că şoferii autohtoni nu sunt atât de răbdători...

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de makuy* in 14.08.13 13:19:25
    Validat / Publicat: 14.08.13 14:19:25

    VIZUALIZĂRI: 2285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Cu volanul pe dreapta şi GPS-ul la purtător.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25851 PMA (din 28 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    13 ecouri scrise, până acum

    zapacitu
    [14.08.13 14:33:53]
    »

    Ne-ai pus în gardă, cred că până nu încerci pe viu cum e cu șofatul pe stânga, nu ai cum să simți impresiile descrise.

    abancor CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA
    [14.08.13 14:50:11]
    »

    Bună alegerea unei automate! Frate-meu mi-a povestit că cel mai frecvent gest greșit era încercarea de a schimba vitezele cu dreapta, care se solda cu cîte un dos de palmă în portieră. A dat cu mîna în ușă de destule ori pînă s-a dezvățat.

    Apropo de shimbătoare, sînt curios dacă modelele cu schimbător la volan îl au pe stînga sau pe dreapta.

    Altă manevră care i-a ieșit greu era virajul la dreapta. De cîteva ori a reușit numai cu bunăvoința celorlalți șoferi.

    Modul de semnalizare și felul în care sînt inscripționate tot soiul de atenționări și indicații pe asfalt este într-adevăr foarte practic.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    ariciu
    [14.08.13 14:53:13]
    »

    Deci de aia ai dispărut de pe site atâta vreme, ca să înveţi să conduci pe stânga... Aha, şi eu care credeam că ai plecat în concediu

    Gata cu gluma. Deosebit de util acest rw pentru cine se încumetă să conducă la britanici. Eu una, nici la condusul normal nu mă bag deşi am permis de ceva ani. Decât să-mi iau claxoane în trafic că sunt gagix cu covrig în mână, mai bine conduce soţul. O să-i vând pontul cu rw ăsta, poate o să ne trebuiască cândva.

    Aşa că, bine ai revenit. Aştept şi impresiile de călătorie. Nu mă dezamăgi că mi-am făcut abonament la tine, da?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    makuy*AUTOR REVIEW
    [14.08.13 15:41:38]
    »

    @zapacitu: Așa este, trebuie să fii acolo... De fapt, în acest review, am încercat să fiu sobru și să nu o iau prea mult pe arătură, dată fiind importanța informațiilor. O să revin, pe parcurs, cu alte impresii legate de condusul pe partea stângă a drumului.

    makuy*AUTOR REVIEW
    [14.08.13 15:46:31]
    »

    @abancor: Așa este, virajul la dreapta ridică unele probleme, mai ales dacă trebuie făcut direct de pe un single carriageway. Din cauza asta am ratat câteva obiective...

    makuy*AUTOR REVIEW
    [14.08.13 15:58:10]
    »

    @ariciu: Da, chiar am făcut simulări pentru condusul pe stânga și am citit multe review-uri americane pe tema asta. Apoi, în microbuzul care ne ducea spre mașină, am avut impresia că vom face accident în fiecare clipă, deoarece toate celelalte vehicule veneau pe contrasens... La un moment dat am vrut chiar să dau bir cu fugiții: D

    O să scriu și restul poveștilor, dar mai târziu, pentru că acum urmează o nouă călătorie, grație prietenilor de pe AFA

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
    le_maitre
    [14.08.13 22:25:12]
    »

    @makuy:

    Excelentă cugetare-minighid auto on Great Britain surroundings!

    makuy*AUTOR REVIEW
    [14.08.13 23:11:55]
    »

    @le_maitre:

    Oho, mulțumesc cu plecăciune!

    Revin într-o săptămână cu mai multe detalii.

    ariciu
    [15.08.13 01:31:48]
    »

    @makuy: Unde pleci, unde pleci şi nouă nu ne spui? Sper că nu tot la volan pe dreapta, sau acuma da că deja eşti profi... : P

    makuy*AUTOR REVIEW
    [15.08.13 21:56:52]
    »

    @ariciu: Pai. acum am aterizat in Lisabona si am ametit putin, dar am mancat deja un pastel de nata si mi-am revenit

    copilu
    [13.02.20 08:35:54]
    »

    Bună ziua, vreau să deschid o discuție pe tema modului de parcurgere a sensurilor giratorii.

    Este evident faptul că sensul de parcurgere antiorar este complet greșit!

    Și asta, pentru că:

    1. Intrarea se face acordând prioritate de stânga (cică nu există)

    2. Ieșirea presupune acordare de prioritate (iarăși, deci în loc să fluidizez traficul îl aglomerăm!

    3. Dar mai ales faptul că nu prea am cum să-l văd pe cel din dreapta (mă aflu în curbă!!!)

    Încercați să vă imaginați parcurgera în sens orar... veți fi surprinși... !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
    Costi
    [13.02.20 12:11:49]
    »

    @copilu:

    După username, deduc că nu ai încă 18 ani.

    Asta implică și faptul că nu ai permis de conducere, ceea ce explică eroarea în care te găsești.

    Punctele 1 și 2 se bat cap în cap. Păi, dacă tu, la intrarea în sensul giratoriu, acorzi prioritate (oricui, nu numai de stânga!), atunci cum să nu ai prioritate la ieșirea din sensul giratoriu? Nu e vorba de nicio aglomerare a traficului, dacă știi să circuli în sensul giratoriu.

    De ce ai nevoie să-l vezi pe cel pe cel din dreapta, dacă el trebuie să-ți acorde prioritate? Dar oricum îl vezi, că doar nu vine din spate...

    Pentru știința ta, cândva, sensul giratoriu (mult mai rar întâlnit atunci, decât acum), se parcurgea în sens orar, cu prioritate de dreapta. De ce crezi că s-a trecut la situația actuală? Pentru că „sensul de parcurgere antiorar este complet greșit”?

    Una peste alta, subiectul poate fi dezbătut aici (chiar te îndemn să deschizi discuția), dar cu siguranță, indiferent de concluzie (dacă se va ajunge la vreuna), nu se va ajunge și la o rezolvare a problemei tale. Pentru asta ar trebui să se ajungă la un consens internațional.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    copilu
    [14.02.20 09:13:29]
    »

    @Costi: Nu obișnuiesc să răspund EXPERȚILOR, dar azi fac o excepție.

    N-am înțeles modul jignitor în care v-ați exprimat mai ales ținând cont că nu ne cunoaștem!

    Bălăcăreala merge între prieteni și nu cred că e cazul... Dar s-o iau și eu punctual și mai ales

    școlărește:

    1. Deduceți eronat vârsta mea (nu că ar conta), pentru mama aș fi putut fi " copilu' " chiar și

    acum la 61.

    2. Desigur că am permis că doar nu era să mă bag în seamă altfel...

    3. Desigur că punctele1 și 2 NU se bat cap în cap, și asta pentru că:

    citiți, vă rog, paragraful din Codul Rutier referitor la circulația in sensul giratoriu.

    [art. 57 (4) ]. Nu vi se pare că ne scărpinăm cu mâna stângă după urechea dreaptă?

    Motivul e simplu, dacă VREM să-l vedem, e o încercare penibilă de a EVITA expresia PRIORI-

    TATE DE STÂNGA ca și cum aceasta n-ar exista și n-ar exista DACĂ parcurgerea s-ar face în

    sens orar... bag seamă nu v-ați obosit să vă imaginați asta... o fi greu, ce știu eu...

    Legat de părăsirea sensului giratoriu trebuie să vă trimit tot la Codul Rutier și să vă aduc

    aminte că schimbarea de bandă se face cu acordare de prioritate chiar dacă și eu susțin că

    ÎN ACEASTĂ UNICĂ SITUAȚIE ar fi bine să fie invers și asta nu pentru că n-aș vrea să acord

    prioritate ci pur și simplu pentru că e extrem de dificil să vezi inamicul în oglinda dreaptă

    atunci când te afli într-o curbă. Și NU, NU ORICUM ÎL VEZI cum spuneați...

    Cum ar fi dacă sensul de parcurgere ar fi orar?

    Uite așa:

    Probabil, nu știu, recunosc dar îmi imaginez că primele reguli de circulație or fi apărut în

    Marea Britanie, ulterior, europenii le-au preluat, desigur parțial, dar au fost un pic prea

    scrupuloși și și-au zis ei că dacă britanicii circulă " pe invers" atunci musai să inverseze modul

    de parcurgere al sensului giratoriu…

    Practic când am intra am acorda prioritate de dreapta (n-am înțeles expresia " oricui" ! E vorba

    strict și evident de cei care vin din dreapta și nimeni altcineva, dar am sesizat că vă place să

    vă alintați...

    La părăsirea sensului am fi în situația în care AM VEDEA CLAR, FĂRĂ DUBIU inamicul pentru

    că l-am vedea în oglinda din dreapta și DA, AR TREBUI IAR SĂ-I DĂM PRIORITATE deși repet

    sunt de acord că-i o tâmpenie să ai 2 cedări de prioritate

    Era să uit, eu m-am referit la sensul giratoriu CU MAI MULT DE O BANDĂ nu doar cu una...

    Să aveți o zi bună

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    abancor, ariciu, copilu, le_maitre, makuy*, zapacitu
    Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045225143432617 sec
    ecranul dvs: 1 x 1