Festivalul “Las Fallas” din Valencia

TIPĂREȘTE

Cel care a luat odata un carioca si a desenat harta Europei, s-a gandit ca latinilor le plac formele, culorile, bautura, mancarea si eleganta. Asa ca lor le-a desenat cate o tara in forma de peşte, una ce imita o eleganta cizmulita de dama cu toc inalt “dernier cri”, iar celelalte trei au forme poliedrice, de hexagon, patrat si dreptunghi, parca ar fi niste sticle de wiskey goale. Este vorba de Romania, Italia, Franta, Spania si Portugalia. Ar mai fi o tara, hai sa-i zicem "latina", Republica Moldova, dar pentru ca aceasta, lincvistic, nu stie incotro s-o ia, creatorul inca nu i-a dat nici o forma distincta, s-ar putea ca pe viitor Moldova de dincolo de Prut sa semene cu o aripioara de calcan, peşte alturi de care ea va putea mai usor sa strabata marile agitate ale Europei. Ei, dar acestea nu sunt decat niste imagini desenate pe un caiet de copii de la gradinita. Sa trecem la lucruri mai serioase.

Precum “Las Fallas”

“Las Fallas” e-un festival popular spaniol exuberant, aglomerat, pompos, colorat, galagios…si frumos. De fapt in perioada februarie-martie nu prea ai pe unde sa mergi prin Europa, decat la festivalul măştilor de la Venetia sau aici, la Valencia, la “Las Fallas”.

Ce este “Las Fallas”?

“Las Fallas” din Valencia este o o “fiesta” traditionala spaniola, ce se doreste a fi, pe an ce trece, un echivalent european, al Carnavalului de la Rio, e o sarbatoare dedicata Sfatului Joseph ce dureaza mai multe zile …si nopti si are loc de obicei la inceputul lunii martie. "Las Fallas" este cotata ca “una fiesta de interss turístico internacional” cu toate ca eu credeam ca nu e decat o amarâta de sarbatoare locala, cum exista cu duiumul pe-aici prin Spania si doar odata cu sosirea grupului nostru de români va capata aerul unei sarbatori internationale. Sarbatoarea are o vechime de sute de ani, nimeni nu stie pe-aici cam cate sute. Si alte orase din Spania au inceput sa copieze ”Fallas”-ul din Valencia sau poate ca Valencia l-a copiat din alte parti, nici asta nu se stie precis, nu exista atestari documentare in acest sens. In esenta, “Las Fallas” nu e decat o mare sarbatoare locala, “o iesire in strada” pasnica a tuturor locuitorilor unui oras, imbracati in costume populare traditioanle, minunat brodate, ornate si colorate. La acesta sarbatoare, femeile se plimba cu copiii in brate dar am vazut si varstnici defiland, am impresia ca in aceste zile nimeni nu ramane in casa. Exista cate o “mini-falla” in fiecare cartier al Valenciei, iar papusile uriase ce insotesc defilarea, sunt alese din lumea basmelor. Papusile se inalta pana la cer. Vezi aici peste tot eroii si eroinele Fratilor Grimm dar si eroi ai povestilor si legendelor tarii de bastina... Iat-o pe Alba ca Zapada, cu cei 7 pitici, iata-l pe Don Quichote de la Mancha sau pe Sancho Panza sau iata printi, printese, cavaleri, dragoni dar si multe alte papusi necunoscute, probabil eroi ai unor povestiri populare spaniole.

Papusile sunt confectionate din carton si alte materiale care “ard bine” si care, in ultima zi a sarbatorii sunt incendiate in public. Ele sunt construite de-a lungul intregului an, de mici comunitati locale, de obicei oameni ce lucreza impreuna.

Orasul Valencia, situat pe malul Mediteranei, este vestit pentru manufacturile sale, pentru produsele sale agricole dar si pentru…turism. Asadar, festivalurile menite sa atrag turistii din intraga lume, aici sunt la ordinea zilei. Chiar daca sarbatoarea a fost criticata de celelalte tari, (precum si coridele), ca fiind una a “piromanilor”, ea si-a vazut linistita de drum, atragand an de an, zeci de mii de oameni din tara si din strainatate. In ziua arderii “pe rug”, nu a vrajitoarelor ci a inocentelor papusi, daca nu ti-ai ocupat din timp, un loc bun, intr-una din pietele mai mari ale orasului, ai sansa sa gusti din "crema de pe frisca", adica din procesiunea arderii papusilor, numita aici si “the burning day”, doar printre capetele norocosilor din primele randuri. Inainte de momentul culminant al incendierii, timp de cateva zile, pe strazile orasului care nu mai munceste aproape deloc, cu exceptia comerciantilor, a politiei, a pompierilor si a ambulantelor, vezi care alegorice ce plimba aceste “ninos” gigantice, frumos prelucrate si ornate, auzi galagia infernala a pocnitorilor si petardelor aruncate in strada, uneori te trezesti cu cate o petarda intre picioare si sari in sus ca ars, si vezi defilarea umana propriu zisa. Pocnitorile isi intensifica frecventa mai ales in ultima zi, inaintea “sarbatorii focului”, vestind prin zgomot, acest eveniment. Cel mai bine e sa alegi pentru spectacolul final, piata “Ayuntamiento” nu departe de primarie, caci acolo se concentreaza cele mai multe papusi si flacarile se ridica pana la cer. Incendierea incepe pe la ora 10 dar ea se decaleaza de cele mai multe ori, asa incat cel mai sigur e miezul noptii. Serbarea nu se termina decat atunci cand toate papusile s-au transformat in scrum. Se spune pe-aici ca incepand cu a doua zi, locuitorii Valenciei incep deja sa construiasca papusile pentru anul ce vine, dar eu nu prea cred asta. Dupa ce papusile incep sa arda, se face linsite, toti privesc flacarile. Cu bucurie si tristete. Cu bucurie c-au asistat la un festival deosebit si cu tristete ca acesta se termina. Focul nu te orbeste niciodata, precum soarele, il poti privi "in ochi", ore intregi, focul iti da mereu o senzatie de caldura si liniste.

Ti-e parca mila de munca oamenilor si de acele minunate papusi care ard, râzând in timp ce mor, dar te linistesti la gandul ca, anul viitor, alte papusi le vor lua locul. In toata aceasta perioada a festivalului, Valencia nu "sta locului" nici o clipa... Acum se fac cele mai mari vanzari. De obicei se vand lucruri dulci precum, gogosi, caramele, baghete invelite in zahar caramelizat, nuci si alune trase prin ciocolata. Gasesti fructe, portocale, madarine, kiwi, toate foarte ieftine sau seminte sarate. Nu lipseste nici bautura numita aici “cubata”, e un cocteil "forte” de wiskey, votka si rom, intr-un pahar mare cu suc de lamâie si cubulete de gheata. In ulima zi, pana sa apara pompierii care pun focul si stau cu furtunurile pregatire care nu cumva sa ia foc ceva ce nu trebuie, oamenii se delecteaza cu semnite sau dulciuri ca la un meci de fotbal in asteptarea golului. A doua zi dimineata, pietele arata ca niste lazi de gunoi, pline de mâzgă si resturi de seminte si ambalaje dar…salubritatea e la datorie si in cateva ore strazile stralucesc din nou de curatenie. Galagia petardelor, pocnitorilor si bombuţelor, pe care aici le arunca in strada toti, de la copiii mici pana la batrani, poarta numele de “mascleta” si ea e o sarbatoare in sine, “sarbatarea galagiei”, cu cat galagia e mai mare, cu atat “Las Fallas” a fost mai reusita in acel an. Motiv de mandrie al localnicilor pentru zilele urmatoare ”ati vazut ce galagie a fost anul asta, parca mai mare decat oricand…”. Daca stai rau cu nervii sau cu timpanele, in ultima noapte a serbarii, nu are rost sa iesi din hotel, te vei intoarce surd si ingrozit de-atata bubuiala. Dar in Valencia nu e numai galagie ci si multa muzica, multa lume, o mare de curiosi care odata ce se infierbanta, incep sa danseze in ritmurile mizicii “latino”, a sambei sau a altor melodii populare traditionale saltarete care nu te lasa indiferent.

Si sangelui latin nu-i trebuie decat o scanteie de la focurile de artificii, care aici abunda, ca sa ia foc…

Asadar, daca in zilele mohorate ale lunii februarie nu aveti ce face, poftiti la carnavalul măştilor din Venetia iar daca mohorala persista, incercati o “Las Fallas “, in Valencia.

Dorgo

@Web, te rog videoclipul, mersi

http://www.youtube.com/watch? v=FvMc-k4wNmQ

---

VIZUALIZĂRI: 5739 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI