Un final apoteotic pentru vacanța noastră!

TIPĂREȘTE

După ce am împărțit drumul de întoarcere din Grecia în 2 jumătăți relativ egale ca timp, a rezultat că va trebui să facem popas curând după ce vom fi depășit vama Kulata – Promachonas. Mi-am amintit de Melnik, „cel mai mic oraș din Bulgaria” , care ne căzuse cu tronc după scurta vizită de acum câțiva ani, dar nu știu cum, n-am găsit nici o cazare care să mă dea pe spate. Am lărgit un pic aria de căutare și, la doar 5-6 km de Melnic, am dat de sătucul Rojen, iar aici de Family Hotel Dinchova kushta (cum ar veni, Casa Dinchova, pe limba lor), unde am rezervat o cameră dublă cu mic dejun inclus la prețul de 63 leva, cu anulare gratuită până cu 3 zile înaintea sosirii. Bonus, locația oferă parcare și dispune de restaurant propriu.

Am avut noroc cu vama, n-am pierdut prea mult timp pe-acolo, așa că am reușit să intrăm în Rojen cam pe la ora de aur; nu vă spun ce strălucire mieroasă poleia ciudatele „piramide” de tuf, specifice zonei! Rojen e un sat mic, nu generează nici cea mai mică emoție în ceea ce privește orientarea în spațiu, așa că am găsit hotelașul nostru mintenaș, pe prima străduță la stânga, imediat ce am pătruns în localitate. Am lăsat mașina în parcarea exterioară și am apăsat clanța micii porți, care nu ni s-a împotrivit defel.

Casa Dinchova este adăpostită de o clădire cu 2 niveluri, în stil tradițional bulgăresc, genul acela care are etajul un pic proeminent față de parter, cu ziduri văruite în alb, contrastrând plăcut cu cercevelele maronii. De fapt, la o privire mai atentă, par să fie mai multe corpuri de clădiri legate între ele, ultima, cea scundă, fiind restaurantul. După cum probabil bănuiți, e mai mult o pensiune decât un hotel, oferind turiștilor doar 7 camere duble (dintre care 2 ar suporta un pat suplimentar). Ne-a uimit să constatăm că fiecare cameră poartă numele unui soi de vin (a noastră avea să se cheme Roze), dar curând am înțeles: Casa Dinchova este o afacere de familie care, pe lângă pensiune și restaurant, deține o mică vinărie, numită Orbelia. Asta nu ne-a mirat, știam de la precedenta vizită în Melnik că solul vulcanic al zonei este propice cultivării viței-de-vie, vinurile rezultate fiind apreciate chiar și pe plan internațional.

Am străbătut curtea spațioasă, frumos pavată, un pic șovăitori, așa, ca-n ogradă străină... La o masă acoperită cu față roșie stăteau la un pahar de vorbă câțiva bărbați, pe care i-am salutat în engleză, ca să înțeleagă că suntem străini. Văzându-ne debusolați, și-au dat seama ce căutăm, ne-au făcut semn către ușa pe care trebuia să intrăm, iar unul din ei s-a ridicat și-am înțeles din semne că se duce să anunțe gazda că am sosit. Cui îi trebuie Google Translate, ha?!

Am nimerit într-un hol întunecos, într-o parte era Recepția decorată în stil tradițional bulgăresc, cu ciorăpei colorați și păpuși în costume populare, funii de ceapă, știuleți de porumb, talăngi și tot felul de brizbrizuri. Holul comunică în dreapta cu alte 2 sau 3 încăperi amenajate cu mese și bănci de lemn, acoperite cu scoarțe vărgate. În stânga se face holul cu camere.

Abia am avut timp să facem un scurt tur de recunoaștere, că a și sosit gazda, o doamnă între două vârste, plinuță și rumenă-n obraji, se vedea că tocmai fusese extrasă de lângă dogoarea cuptorului. Ne-am salutat cu entuziasm, fiecare în ce limbă a crezut de cuviință, oricum nu conta, limbajul corporal înseamnă cel puțin 70% din comunicare, așa am învățat eu la un curs... (Ați înțeles deja, doamna nu știe o boabă de engleză, despre română nici nu poate fi vorba; ce-i drept, nici noi nu prea o rupem – de fapt, n-o rupem deloc – în limba fraților sud-dunăreni.)

Am primit cheia de la camera 2 (Roze, vă zisei), iar Tati a rostit cuvântul „restaurant” , care, din fericire, are aceeași conotație în multe, multe limbi de pe Terra și a adăugat, din intonație, și un semn de întrebare. Gazda noastră a priceput, desigur, și a rostit ceva ce cu siguranță se putea traduce cam așa: „Da, da, instalați-vă și veniți să mâncați, vă așteptăm!” .

Ceea ce ne-am și grăbit să facem. Întâi ne-am identificat camera, pe holul de la parter, ocazie cu care am observat că holul e cam îngust, nu prea încap 2 oameni unul lângă altul ținându-se de mâini, dar nu prea văd cum ar putea să fie asta o problemă majoră; doar am luat act. Camera era întunecoasă și ea, asta pentru că am găsit obloanele trase (am încercat să le deschid, dar s-au lăsat convinse cam greu, spre deloc în cazul meu, așa că n-am insistat, peste 13-14 ore oricum aveam să le spunem adio). Deci am aprins lumina (cam chioară și ea, nu-i bai) spre a nu ne băga deștele-n ochi și a ne înșira sumarul bagaj de tranzit.

Avem așa: cameră plus baie. Ca dotări, 2 paturi twin alăturate încadrate de noptiere, un dulap în 2 uși, o măsuță și o comodă micuță pe care stă TV-ul și mai micuț, dedesubt un coș de gunoi, deasupra o oglindă. A, și 2 tablouri pe pereți. Design destul de sobru, trebuie să recunosc, dar spuneți și voi, cui îi trebuie mai mult pentru un popas de tranzit?!

Detalii: saltele odihnitoare, lenjerie albă, curată, discret parfumată; câte o pernă (de consistență optimă) și 2 prosoape de fiecare; întrerupătoare și prize de-o parte și de alta a patului, precum și câte o veioză în formă de lampă cum avea mamaia, la țară (faină, de efect!); pilote și umerașe în dulap; parchet laminat; nu mai știu dacă am avut aparat de AC, dar dacă n-am avut, înseamnă că nu era nevoie (oricum, țin minte că am dormit ca pruncu’!).

În baie, tot ce te-ai aștepta să găsești într-o baie civilizată: tron, chiuvetă, cabină de duș (fără perdea de protecție, dar asta nu ne mai miră, așa se poartă la frații bulgari și zău dacă-mi pasă), coș de gunoi, oglindă. Drept consumabile, hârtie igienică, săpunele rotunde și flaconașe cu șampon și gel de duș. Ba, și pahar pentru periuțe și chiar o cutiuță cu scoici, o steluță de mare și un văsuț cu flori artizanale pe etajeră, toate cu rol decorativ!

Evident, n-a durat mult să ne instalăm, doar câteva poze și-o vizită la baie și ne-am grăbit să ne îndreptăm spre restaurant, că ne ținuserăm toată ziua doar cu hrană rece și asta-i cam bai la noi!... Abia așteptam să balotăm ceva cu adevărat tradițional bulgăresc (căci la venire, la Ruse, cam ratasem aspectul; nu știu cum, nimeriserăm la un restaurant chinezesc, de unde plecarăm profund nesatisfăcuți).

Doamna gazdă ne-a reperat cu un zâmbet larg, tocmai își admira încântată opera, o masă încărcată cu porții de salată, organizată pentru un grup (după cum am înțeles din semne). Ne-a invitat să ocupăm oricare altă masă din interior, erau însă vreo 2 mese și afară și am întrebat (prin semne) dacă nu putem să alegem una de acolo. „Cum să nu?! Cum vă e pohta!” , zise doamna. Așa că am ales o masă de afară. (Cam ăștia aveam să fim cu toții, alți turiști nici c-au mai apărut.)

Am primit meniuri și, spre surprinderea noastră, erau bilingve (bulgară/engleză). Cool! Deci vom ști exact ce vom mânca! ???? (Bine, la o adică, ne-am amintit cuvintele shopska salata și sach, deci iată, nu se poate spune că nu rupem chiar deloc pe bulgărește!...) Am studiat asiduu, am baleat în sus și-n jos printre aperitive reci sau calde, salate, supe, feluri principale, garnituri și deserturi și-am ales: shopska salata, 1 buc. (de șeruit; 5 leva) și sach mixt pentru 2 persoane (25 leva). La recomandarea gazdei (oare cum ne-om fi-nțeles?!), am luat și o carafă cu vinul casei, roșu să fie (12 leva). Vă reamintesc că 1 leva înseamnă aproximativ 2,5 lei, deci socotiți, boieri dumneavoastră!

Doamna robotea, dar nu singurică, o ajuta un flăcăiaș la fel de rotofei, timid și serios, de vreo 13-14 ani, fiul dumisale probabil; ne-a împăturit tacticos șervețelele, peste care a așezat tacâmurile, cuțitul în stânga și furculița-n dreapta, pe urmă le-a schimbat locul, zâmbindu-ne încurcat ???? (m-am topit!). Atmosfera se animase, grupul își ocupase masa din interior, de unde răzbătea un murmur monoton amestecat cu ritmuri sud-dunărene (țin minte că mi-a plăcut mult o melodie, dar boul de shazam n-a fost în stare s-o recunoască, o să rămân așa, cu-o nostalgie...). În plus, noaptea era limpede și calmă, secera lunii strălucitoare, regina-nopții parfumată, ca să nu mai zic de vinul rece și aromat – o feerie!...

Pentru cine nu știe, shopska salata înseamnă salata ciobanului, bulgarii își asumă patentul, dar după mine e tot un fel de salată grecească, doar brânza diferă, că nu-i feta, ci un soi de telemea; ba, pe deasupra, nu-i calup, ci rasă din abundență pe deasupra legumelor. Indiferent cum o cheamă și cine-i mama ei, noi o iubim de mult și nu ratăm nici o ocazie să ne delectăm cu acest fel pe cât de simplu, pe atât de bogat în gusturi și nutrienți!

Cât despre sach... A, nu v-am povestit ce-i: bucăți de carne (în cazul nostru, de vreo 3 feluri – pui, porc și miel) coapte lent într-un vas special (sach) împreună cu legume, gen morcovi, ardei, ciuperci, ceapă. Oh, salivez!... Nu cred că am mâncat vreodată sach mai bun decât cel servit de doamna cea rotofeie și zâmbitoare de la Rojen! Nu vă puteți imagina, iar cuvintele mele sunt prea sărace – cum se îmbinau gusturile, cum era și puțin picant, și un pic de foaie de dafin, și de piper, și o frunză-două de pătrunjel, și uleios, dar nu prea!... Absolut divin!

Tot nu știu cum, dar ne-am înțeles cu doamna să nu plătim atunci, să ne facă totalul a doua zi dimineață. Și ne-am dus la culcare, suspect de euforici, având în vedere că era ultima noastră noapte de vacanță...

... Ne-am trezit destul de devreme, ne aștepta lungul drum către casă. Dar mai întâi, micul dejun, desigur. Ne-am prezentat regulamentar în restaurant, unde desigur că eram singurii clienți, grupul vesel n-avea de ce să se grăbească. Doamna gazdă ne aștepta și curând a apărut și flăcăul să ne împăturească șervețelele (am uitat cum îl striga maică-sa, Dionisie sau Ghenadie sau ceva de genul; era simpatic foc!). Iar nu mai știu cum ne-am înțeles, dar am avut de ales între ceai și cafea (cafea, normal!), iar omleta putea fi simplă sau cu brizbrizuri. Am ales cu brizbrizuri, adică brânză și șuncă. Pâinea am primit-o prăjită, chestie pe care o ador. De prisos să spun că totul a fost delicios și îndestulător.

La final doamna ne-a invitat să vizităm pivnița (oare cum om fi înțeles?!). Din restaurant se fac trepte ce coboară în măruntaiele pământului, pline cu butoaie de vin și sticle așezate pe categorii. Desigur, cum îi stă bine unei vinării, există și un mic spațiu amenajat pentru degustări (și remarcaserăm în meniu, cu o seară înainte, ofertele de degustare de vinuri). Evident, doamna ne-a mirosit bine, nu puteam pleca de-acolo cu mâinile goale! Hai să-ncercăm și de-aia, hai și de-aia – și se făcură vreo 200 leva! Nu-i bai, famelie mare, prieteni mulți!...

Am plătit ce era de plătit, apoi ne-am dus să ne strângem bulendrele... Dimineața era tânără, soarele de mult stăpân, mușcatele se alintau pe sub obloane... Tati a remarcat că la etaj erau 2 balconașe: „Nu puteai să iei și tu o cameră de-aia, cu balcon...” „Zici?!... Ca să nu mai plecăm de-aici!”

Am plecat până la urmă, n-am avut încotro. Dar nu ne-a lăsat inima – drum întins, căci, pe unde ajungem, începem să săpăm: oare ce-i de vizitat prin zonă?! Și am descoperit că nu departe, drumul neasfaltat din fața pensiunii străbate un tunel săpat în versantul tufos și chiar așa se cheamă pe hartă, tunelul care leagă Rojen de Liuboviște. De la puștiul-gazdă, care rupea un pic în engleză, aflaserăm că drumul e practicabil; la fața locului am înțeles că n-avea rost să înaintăm prea mult, am trecut prin tunel și ne-am întors. Fain oricum!

Pe urmă, la doar câțiva km, în sens opus, drumul asfaltat urcă la unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult bulgărești, Mânăstirea Rojen; am oscilat dacă să dezvolt despre ea, n-are rost, aveți aici, pe site, un articol excelent scris de colega @elviramvio. Pe scurt – istorie, spiritualitate, arhitectură, natură; de neratat! În imediata apropiere, se află o biserică veche (nevizitabilă) și mormântul eroului național Sandanski. Și, desigur, Melnik, în care nu ne puteam opri, măcar câteva minute.

... Aici se încheie vacanța noastră de vară pandemică 2021... Cu multe, multe bune, cu câteva mici și mărunte ne-bune... Sper că pe ici, pe colo, povestea mea va fi de ajutor – mâine, poimâine, cândva – măcar un pic...

---

VIZUALIZĂRI: 1279 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI