Ce puteți vedea pe insulă când nu prea e vreme de plajă

TIPĂREȘTE

Cascada Dimosari (aproape de Nidri)

Într-una din nopți a fost furtună, ploaie, vânt, hărmălaie... dimineața se arăta mohorâtă, dar nu era nici rece, nici prea ploios ca să rămânem în cameră (și așa destul de înghesuită) așa că am decis să mergem la cascadă. Auzisem despre ea, iar faptul că era după o noapte ploioasă m-a făcut să cred că vom avea bafta s-o vedem mai „înfoiată”... aiurea! Dar să nu ne grăbim, s-o luăm din fir în păr.

Am pornit cu mașina (nu am omis sculele de plajă!) spre ea, cale de vreo 35 km. Prin Lefkada (orașul). Din drumul principal, la periferia stațiunii Nidri, se desprinde o uliță cu urme de asfalt, pe care nu prea încap două mașini (ca mai toate ulițele insulelor elene) care duce până la gura defileului creat de apa ce vine dinspre cascadă. Există o micuță parcare, dar în sezon aș recomanda mai degrabă mersul pe jos pe această ultimă porțiune de drum (nu foarte lungă de altfel) ca să nu riscați să ajungeți într-un loc unde nu veți mai putea merge nici înainte, nici înapoi...

Lângă parcare, e o terasă (La Platan), frumoasă și bună de răcorit cu o berică sau o limonadă rece.

Pornim pe lângă ea pe cărarea ce saltă ușor peste stânci, prin pădure, pe lângă locul unde uneori sunt niște mici lacuri unde se poate face câte o băiță rece (acum doar simple ochiuri de apă), și ajungem la cascadă. Destul de înaltă, dar cu o ușoară pantă, care lasă apa să se scurgă pe peretele de piatră, nu să cadă desfăcându-se în mii de stropi lucitori. Iar dacă ajungeți într-o perioadă mai „uscată” priveliștea e chiar... tristă oarecum.

Și am eu o vagă impresie că și omul a contribuit la acest aspect, pentru că de-a lungul defileului am văzut vreo două țevi ce par a prelua din apa din avalul cascadei pentru locuințele din vale... Una fiind de diametru destul de mare.

Mă rog. Am făcut pozele de rigoare, am mai căscat gura pe ici-colo apoi am pornit mai departe. Și cum vremea se îndreptase binișor, am ajuns la Miros Gialos... (vezi impresii)

Capul Lefkatas și farul de la capătul... insulei

Altă zi cu vânt și mai răcoroasă, altă destinație: capul sudic al insulei și farul ce ajută navigatorii s-o evite pe timp de furtună. Drumul, vreo 40 km din Agios Nikitas, relativ mai ușor față de cele spre unele plaje. Peisaje de vis, mirosuri de mirodenii mediteraneene, stropi de apă de mare purtați de vântul puternic ce spulberă valurile pe stâncile țărmului în cascade de spumă de-ți vine să o cauți pe Venus, să vezi de nu răsare pe undeva în urma spumei ăsteia...

Din fericire, e doar iubi cu mine și nu am parte de alte apariții eromitologice, așa că, pe drumul de întoarcere spre casă, înainte să vizităm Porto Katsiki, am decis pe o inspirație de moment să poposim și la

Mânăstirea Sfântul Nicolae Iras (Agios Nikolaos Iras)

unde câteva măicuțe se canonesc să slujească cele sfinte. Am poposit acolo mai mult pentru a aprinde o lumină pe un altar creștin care să lumineze drumul către Domnul al unei dragi prietene, care s-a hotărât să pornească pe drumul etern în chiar acea dimineață...

Măicuța ne-a condus în micuța biserică, ne-a spus câteva vorbe despre ea (nimic foarte savant, doar povești despre icoane și ceva moaște ale Sfântului, aflate acolo într-un sipet.

Lumânările erau „din partea casei”, dar am contribuit și noi cu câțiva eurocenți la prosperitatea lor.

La plecare, măicuța ne oferă câte ceva dulce, și ne arată și prăvălia lor de suveniruri. Păi grec fără comerț se poate?!? Doamne ferește!

O senzație de liniște și de împăcare vă va însoți peste tot acolo - veșnicia are altă perspectivă printre măslinii bătrâni.

===

Mai multe despre toate bisericile și mânăstirile insulei,

aici. (pag. 16 despre cea mai sus menționată).

---

VIZUALIZĂRI: 2393 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI