Kirklareli, bine te-am găsit!

TIPĂREȘTE

Pentru că nu sunt fan A. I. mi-am propus ca în vacanța de Paști să fac două excursii, indiferent de nivelul „oll inclusivului”: una la Sozopol în care am inclus și castelul de la Ravadinovo, iar alta în Delta Ropotamo unde ne puteam plimba cu vaporașul. Despre una dintre excursii am scris deja - vezi impresii, la Ropotamo am renunțat în favoarea Turciei, excursie despre care voi povesti acum.

Am plecat din Sunny Beach, de la Blue Pearl - vezi impresii pentru a vizita castelul Ravadinovo. N-aveam de gând să mă plictisesc la un UAI, chiar dacă ar fi fost super-mega-mirobolant, evadarea de Paști a fost doar pentru plimbare, relaxare și divertisment, am fugit de acasă pentru a scăpa de bucătareală, am exclus din start închirierea de vila, casă, cabană, căsuță, astea înseamnă slugăreală în zi de Paști, oricâtă distracție ar fi fost. Mai bine un UAI slab decât cealaltă variantă, părerea mea.

Așadar, după un MD foarte bun la hotel, am plecat spre Sozopol. Aveam 70 km de parcurs, șoseaua era grozavă, deloc aglomerată.

Domnul C. era foarte cuminte, eu tot povesteam de castel și el mustăcea. La un moment dat începe cu pisiceala: „sunt doar 30 km până in Turcia, de ce nu vrei să dăm o fugă? ”

„Păi... e cam departe, doar în Croația (pentru Dubrovnik) am mers așa de departe într-o excursie, indicat e ca un obiectiv sa nu fie mai departe de 50-60 km de locul de cazare, parerea mea. Plus că avem două vămi, nu știi ce și cum vei găsi acolo”.

În fine, cu ideea asta de Turcia venise Cami încă de acasă, n-am agreat-o deloc, fiindu-mi teamă de aglomerație și timp irosit prin vămi.

Dar am cedat insistențelor, am renunțat la Ravadinovo și a virat la dreapta, spre Malko Târnovo, butonând rapid telefonul, am căutat cel mai apropiat oraș turcesc. Cami spunea de Edirne, am refuzat ideea, era prea departe, sunt 190 km de la Sozopol. Așa că am ales primul oraș, la o distanță de doar 40 km de la graniță, Kirklareli. În drum ne puteam opri la peștera Dupnisa din Demirkoy, regiunea Kirkareli – youtu.be/fq7YG53ycJo, foarte aproape de granița bulgărească. Dar timpul era limitat și informații prea multe nu aveam, nu m-am așteptat la o așa excursie.

Drumul până la Malko Târnovo a fost bun, eram singuri prin pădurea ce mărginea șoseaua, am ajuns rapid în vamă, aveam în față vreo 10 mașini. La bulgari a decurs totul rapid, la turci am avut de așteptat ceva, cam mult zic eu.

Ne-a fost verificat portbagajul, a trebuit să dau explicații turcului despre lipsa bagajelor, am fost întrebată unde mergem, norocul nostru că nu avem mutre de teroriști=)). Bagajele din mașină constau într-o sticlă cu apă și o pătură, doar plecasem la plimbare până la castel. =))

Cât ne-am uțupit prin vama turcă am dat o fugă și la micuțul oficiul PTT existent acolo, se pot schimba bani dar nu există posibilitatea de a cumpăra/încărca vreun sticker (pentru autostradă zic) de la acel oficiu poștal, noi nu aveam nevoie dar am întrebat din curiozitate.

Am schimbat 50 euro cu 310 TRY, doar pentru a avea ceva bănuți, șopingăreala era exclusă din mintea mea. Dar...

De la graniță la Istanbul sunt 260 km iar până la Kirklareli sunt doar 40 km. Această poartă de ieșire spre Turcia este folosită în special de cei din sud-estul României, știam asta de la Maria. Și, de curând am citit undeva că cineva din Constanța avea nevoie de o cazare de tranzit, nu mai puteau conduce către casă, erau obosiți și au găsit cazare intermediară în acest oraș, au fost mulțumiți de alegerea făcută. De la Constanța la Kiklareli sunt 400 km, citisem pe un alt forum de turism dar și pe un blog recomandări pozitive la adresa acestui oraș de tranzit.

Drumul? Impecabil, mai mare plăcerea să „aluneci” pe șoselele turcilor. Drum de 4 benzi, două pe fiecare sens de mers, șoseaua șerpuia printre dealuri, din loc în loc văd și stânci sparte pentru a face loc asfaltului, verde și curat împrejur, limita de viteză 110 km/oră. Am ajuns repede, am părăsit drumul principal și ne-am îndreptat către orașul Kirklareli. La plesneală am circulat, căutam centrul vechi al orașului, n-aveam nimic setat, niciun fel de obiectiv turistic, niciun fel de GPS offline, n-am fost pregătită pentru Turcia. Știam doar că trebuie să urmăresc cu privirea și să găsesc o moschee mare din localitate și așa am făcut.

Kirklareli este un oraș frumușel, este reședința „județului” cu același nume, nu l-am vizitat pe tot, am căutat doar centrul pietonal, acolo intuiam eu că e zona turistică. Străzi înguste cu locuințe modeste, femei camuflate, oameni simpli, asta am văzut. La o simplă căutare pe net am văzut că sunt și spații de cazare, la prețuri moderate.

Am urmărit „capul” moscheei zărite, nu era ea cea mai mare (cred) dar m-am orientat totuși perfect. Am pătruns în inima localității, am văzut și blocuri, am intrat pe strada Kara Umur Bey, cu sens unic, pe-o parte și pe alta erau magazinașe de tot felul, patiserii, fast-food-uri, terase, supermarket-uri. În prelungirea acestei străzi era strada Hastane.

Pe la jumătatea acestei străzi era stația de taxi, vis-a-vis de aceasta era o școală, iar în spatele taxiurilor era o parcare. Gratuită am bănuit eu, nu ne-a întrebat nimeni nimicuța, am parcat și ne-am văzut de plimbare liniștiți, dacă era ceva de plată puteam achita la plecare, dar nu a fost cazul.

Străduțele din centru sunt cu sens unic, se poate parca și lângă trotuar dacă ai noroc de vreun loc liber.

Diferența față de Bulgaria era deja semnificativă, atmosfera era alta, temperatura era ridicată, aproape sufocantă. Domnul C. era îmbrăcat de vară, eu a trebuit să mă astup cumva, am mers cu puloverul pe mine, din respect pentru locuitori. Din când în când mai zăream o adolescentă în blugi, fără decolteuri sau piele goală la vedere.

Orașul e liniștit, femeile sunt îmbrobodite, bărbații gălăgioși stau la taclale în fața unui delicios ceai, frecând menta toată ziulica. Pe tot parcursul șederii noastre acolo ne-am simțit excelent cu toate că nimeni, dar nimeni nu vorbea decât limba turcă, a funcționat perfect mima și zâmbetul.

Pe toți stâlpii din centru era poza lui Ataturk alături de steagul țării, în oraș există și un muzeu închinat părintelui Turciei moderne, muzeul e o copie după cel din Salonic. Primarul a deschis acolo un muzeu în onoarea iubitului conducător, „s-a simțit obligat față de tinerii din localitate”, a dorit să-i cinstească memoria.

Muzeul Ataturk (Ataturk Evi) este deschis zilnic de la ora 9:30 la 17:30, exceptand ziua de luni, se află aproape de centrul pietonal.

Muzeul orașului (Kriklareli Museum) este și el situal central, are program de vizitare zilnic, între orele 8:30-17:30 am citit că ar avea și ceva tentă arheologică, n-am avut curiozitatea să-l vizitez. În filmuleț veți vedea imagini din ambele muzee.

Orașul deține și-un spital, centre de închiriat mașini, câteva moschei (una superbă, puteți vedea în filmuleț), băi turcești, un Luna Park, din păcate timpul nostru a fost doar de câteva ore, atât cât să gustăm aerul turcesc, aveam vamă la întoarcere și nu știam ce găsim acolo.

Ne-am oprit să bem un ceai la Bulent Borekcilik, o plăcintărie micuță, administrată de o familie simpatică foc. Fericire mare pe turci, au rămas un pic interziși când am pășit în ograda lor, erau vizibil emoționați, m-au impresionat maxim. Pesemne că n-au mai văzut picior de turist prin zonă, doamna era îmbrobodită, fata la fel, tatăl muncea de zor la plăcinte. Le-am cerut ceai, de poftă dar și de rușine (eram sătui de la MD Blue Pearl, nu ne era foame deloc) am cerut și plăcinte, am achitat 15 lire în timp ce domnul meu s-a așezat la o măsuță afară și savura o țigară turcească. Plăcintele erau dumnezeești: cașcaval, brânză, foetaj crocant, alături de ardei iuți. Combinație năucitoare, inedită pentru noi. Tânăra ne-a introdus parola pentru wi-fi, totul a fost relaxant, am profitat de net și-am căutat info despre oraș.

Vis-a-vis de plăcintărie era un parculeț drăguț, cu cișmele și băncuțe, cu un mini-monument care habar nu am ce reprezenta:9 Nu departe de centru sunt și câteva mall-uri, n-am avut curiozități de-astea, eu ocolesc aceste „magazine” indiferent de țară.

Pierduți pe străduțele intersectate, am zărit câteva clădiri vechi și frumoase, am văzut o nuntă dar și o înmormântare, fără să vreau am fotografiat un coșciug în curtea moscheei:(.

Normal că am vizitat și magazinele din centrul pietonal :D, erau reduceri mai peste tot, inclusiv la aur 50%. Cărucioarele de pe străzi erau pline cu fructe de sezon, iar cutiile incolore, cu roți, cele cu covrigi erau prezente în peisaj – ce dor mi-a fost!

N-am rezistat tentației și am mâncat și-o înghețată turcească– cea mai bună din lume, părerea mea. Am dorit să mâncăm și-o șaorma dar plăcinta și înghețata au fost mai mult decât suficiente, ne-am săturat, au fost sățioase.

Poate nu scriam despre Kirklareli dar am constatat că românii din județul Constanța trec granița pe la Malko Târnovo, unii merg la Istanbul, alții la Edirne pentru cumpărături, unii pe litoralul turcesc și majoritatea ocolesc localitatea. Și... poate sunt turiști cazați în Sozopol sau prin zonă care vor un pic de Turcia, o excursie de-o zi, or mai exista și oameni care nu aleg doar A. I. în Bulgaria, zic și eu...

Acest oraș este o bună opțiune pentru odihnă (cazare de tranzit) și șopingăreală, iar turcii din Kirklareli sunt din cale afară de liniștiți, zâmbăreți, emotivi, necunoscători de limbi străine, mai tradiționaliști din fire.

Din parcarea orașului Kirklareli până la hotelul Blue Pearl din Sunny Beach am parcurs 112 km.

Vămile au fost goale la întoarcere. Menționez că în vama turcă existau magazine Duty Free pe ambele sensuri, controlul vamal este destul de riguros la bulgari (la intrarea în Bulgaria) dar și la turci (la intrarea în Turcia).

Eu am povestit doar puțin, a fost o vizită neplanificată, o excursie fulger, dar vă invit să urmăriți un fimuleț tare interesant, veți observa că orașul e măricel iar în provincia (regiunea) Kirklareli există și sate pescărești turcești cu ieșire la Marea Neagră, cu campinguri așezate pe nisip, foarte aproape de granița cu Bulgaria.

youtu.be/ONOhTqdCZNo

---

VIZUALIZĂRI: 7203 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI