La Hacienda – sau excursia unde poti minca ciorba de banane ;)

TIPĂREȘTE

Inainte de a pleca din tara… sau mai bine zis in toate cele 6 luni de la o vacanta la alta… m-am uitat pe absolut toate site-urile de excursii ce se pot face in Dominicana asa ca aveam o lista scurta cu ce imi doresc sa fac si urma ca la fata locului, in functie de pret, sa ma decid. Bineinteles ca eu am fost capitanul … nu ca sotuil si-ar fi dorit altceva decit mine :D

Desi agentul de excursii ce ne-a fost repartizat sa ne preia din aeroport ne-a facut oaresce reduceri bunicele, fata de preturile pe care le vazuseram pe internet… adica o Catalina Island de la 85-90 ne-o lasase la 70, o Hacienda de la 99 cit e pretul oficial al biletului de intrare, ne-a lasat-o la 90, Santo Domingo de la 90 la 70 si Samana de la 200 la 150 (eu zic ca m-am priceput cit de cit la negociere) tot nu am platit din prima zi ci am motivat ca mai asteptam niste prieteni si ca vom face un grup dupa ce ne intilnim cu ei.

Pe plaja l-am abordat pe primul nene care se plimba cu cartoanele. Era in uniforma rosie si parea destul de serios (ceea ce s-a dovedit pina in ultima zi). Au scoala lor, stiu cum sa atraga turistii, chiar daca sint localnici vorbesc fluent citeva limbi straine. El mi-a dat Samana la 110, Santo Domingo la 70, Catalina la 65 si la Hacienda 90. Am renuntat la Catalina in favoarea Samanei si am facut un pret rotund de 500 dolari pe cuplu pentru cele 3 excursii. Nici n-a clipit, “ma’ frend!!! ” I-am lasat o arvuna de 100 dolari urmind ca a doua zi sa dam restul. Ne-a dat chitante, dar pina nu m-am vazut cu biletele in mina nu i-am platit suma integrala. Am facut schimb de numere de telefon si de fiecare data cind avea sa imi comunice ceva despre bilete sau orar, ne trimitea mesaj. Samana e doar martea, joia si simbata si noi o pusesem miercuri, Hacienda joi si vineri Santo Domingo. Asa ca ne-a intrebat daca sintem de acornd cu schimbarea, ba si orarul l-a modificat putin in sensul ca in loc de 6.30, a trimis masina privata pentru noi, ca sa putem minca ceva dimineata. (desi restaurantul se deschide la 7.30, daca ai excursie, vorbesti cu o seara inainte la receptie si vei avea acces de la 6.30, nu mai devreme).

La ora fixata eram in lobby cu biletele in mina. Mi-a fost putin frica deoarece biletele nu aveau seria consecutiva si nici macar culoarea, unul era verde si altul portocaliu. Nu am avut nici o problema, masina de La Hacienda a venit insotita de ghid si ne-a luat din fata. Pe parcurs a mai luat si alti turisti de la alte hoteluri, printre care si un cuplu de romani din Sibiu.

Am mers cu microbuzul pina sus in munti. Pe traseu am intilnit diferite orase si sate, unele mai dihai ca altele. Am lipit aparatul de geamul masinii si am pozat tot felul de case, oameni si peisaje.

Dupa vreo ora si ceva am intrat cu masina in incinta fermei, caci La Hacienda inseamna La Ferma. Nu mica ne-a fost mirarea cind, dup ace ochii ne-au fost obiosnuiti cu tot felul de peisaje, care mai de care catastrofale, ca aici sa intilnim luxul maxim ce poate fi vazut intr-o ferma. Iarba era tunas la milimetru, gardurile vopsite in alb, fiecare bat din pamint era cu o intrebuintare.

Ne-am dus la receptie de unde am primit cite o bratara si ni s-a explicat cam care e treaba noastra pe acolo. Nu s-au dat niste chei la niste vestiare ca sa putem lasa bagajele, ni s-a dat cite o sticla cu apa de fiecare si ni s-a zis ca dupa golire o putem umple la automatele din ferma care se gaseau in diverse puncte.

Prima atractie a fost Boogie prin jungle. Mai facusem asta de doua ori in vacantele trecute, dar a fost Boogie prin namoale cu masinute mici. Sportul de aici presupunea masini mai mari, cu 5 locuri. Am facut grup cu perechea de romani si ne-am urcat intr-una dintre masini nu inainte de a ni se da o casca si de fi sfatuiti sa ne dam cu crema si de a ne lasa hainele “bune” la vestiar. Traseul a fost frumos, pe alocuri cu diferite balti in care te stropeai

Am facut popas la riul Anamuya unde am fost poftiti sa ne scaldam. Cit e sotul meu de inotator si scafandru profesionist… abia a reusit sa ajunga undeva in aval din cauza curentilor, pentru a face niste poze mai frumoase. Eu m-am bagat doar pina la glezne ca mi-e frica de apa, dupa cum stiti.

La intoarcere trebuia sa facem schimb de soferi dar l-am lasat tot pe domnul acela la volan pentru ca s-a descurcat bine in pantele de 70 grade inclinatie.

Urmatoarea oprire a fost la herghelie. Mai calarisem in Dominicana si stiam ca animalele sint niste biete mirtoage care abia isi mai tiriie viata de pe o zi pe alta. Ei, aici s-a schimbat foaia. Am fost dusi la un padoc unde fiecare cal avea boxa lui, caramizile parca erau spalate cu peria, nici o urma de mizerie, iar caii samponati, pieptanati si parfumati gata… pregatiti sa ne ia pa schinarile lor.

Inainte de a ni se distribui cite un armasar, o doamna din filmele western ne-a facut instructajul pe diferite limbi, si ne-a spus cum se “conduce” animalul. Daca data trecuta am avut cite un omulet ca sa ne tina calul in friu, de data asta am fost lasati singuri. Daca s-ar da brevet pentru calarie, pot spune ca l-as fi luat cu brio. Prima data mi-am legat aparatul de fotografiat cu o bandana de mina si apoi de betelia de la pantaloni, asta era singura mea avere pretioasa… in rest, puteam sa pierd orice. Daca am vazut ca stau bine in sa, am inceput sa filmez sis a fotografiez tot traseul. Era in grupul nostrum un tinar negru din Canada si daca nu facea ala un show… calul lui fusese primul si ramasese cu mult in urma… daca nu il tot incuraja si boscorodea de ne-a facut pe toti san e umflam burtile de ris.

Pe tot traseul am fost insotit de un grup de supervizori care calareau in viteza pe linga noi. Nu s-a intimplat nici un accident desi cararile pe care am fost condusi erau in panta, pline de bolovani sau noroaie adinci.

De aici am fost imbarcati in camioanele de safari si am fost dusi pe alte drumuri serpentinoase unde peisajele erau mirifice si am fostg debarcati la o ferma unde am gasit case tipic dominicane. Erau mobilate si utilate in stilul salbatic saracacios dar nelocuite. Daca patul avea o lenjerie din asta creponata care e si pe la noi, restul mobilierului lipsea cu desavirsire. Intr-un cui era atirnat un cos in care se aflau citeva bigudiuri de par, in alt cos pe jos erau citeva jucarii vechi, de copil, o masina de cusut megaantica era intr-una din camere. ce mi-a atras atentia cel mai tare erau olitele de noapte aflate la margijnea patului.

Intr=un grajd erau citeva animale si pasari. Niste iezi simpatici scoteau capetele prin gard ca sa ii pupam. N-am scapat ocazia!

De la aceasta ferma am fost dusi intr-un alt loc unde am fost invatati sa mulgem vaca. Va spun, conditiile in care se tineau animalele, erau cu mult mai bine decit cele de la hotelul nostru.  Dupace am aratat ca stiu sa manevrez tita vacii… am cedat locul pe scaunel si m-am dus sa vad ce fel de monstru era acela alb, de se vedea intr-un tarc. Era un fel de mamut cam cum am vazut eu in Ice Age… dar fara coarne si de culoare alba. O sa vedeti in poze. Cred ca era tatal vitelusilor din tarc.

De aici nu am mai fost intorsi la statia de plecare asa ca am ramas cu hainele de pe noi, alea de la calarie. Costumul de baie si o camasa subtire, cind am fost anuntati ca vom merge la zip line, adica tiroliana. Aolica, vai de fundurile noastre ca n-am avut pantaloni pe noi si am ramas cu chilotii de baie.

Recunosc ca mi-a fost frica si mi-era ca o sa lesin in timpul “zborului” peste munti… dar daca am ajuns sa va povestesc, inseamna ca totul a fost in regula. Ne-au debarcat pe un platou de unde urma sa luam telescaunul, da, ati citit bine, telescaunul in jungla, nu inainte de a ni se pune niste centuri si hamuri printre picioare. Acestea ne-au fost prinse de cureaua din talie cu niste sisteme, un fel de rotite, care au fost unse cu vaselina, ceea ce a facut numai pete pe camasa mea cea frumoasa. Nu conteaza, a meritat pretul. Va scriu asta ca sa stiti sa nu aveti haine prea deschise la culoare. Ne-am urcat in telescaun si pina sus de tot, in virful muntelui, drumul a fost lin, peisajele din National Geografic… iti taiau respiratia. Ca si bonus, am avut muzica dominicana pe tot parcursul traseului, in fiecare stilp era montat cite un difuzor. Mi-a placut maxim partea asta a excursie.

Sus in deal… e-o casa… nu, nu era nici o casa ci doar o platforma de pe care, dupa ce eram ancorati pe cablu, ni se facea vint in eter… In fata mea erau vreo 5 persoane asa ca am avut timp sa ma obisnuiesc cu ceea ce trebuia sa fac ascultind instructiunile ghidului. Mai trebuie sa va spun ceva. Cind m-am uitat la picioarele sotului, am constata ca el are papuci si i-am zis ca o sa ii zboare prin jungle, tenesii erau la vestiar. A zis ca si-i baga in sin dar nu a fost nevoie pentru ca inaintea noastra, ghidul a luat papucii cuiva si i-a legat la spate cu o chinga. Asa ca i=am legat si eu pe ai lui la fel cum am vazut la celalalt.

Am amintit ca am ramas in chiloti, si chingile alea trecute printre picioare. spre risul companionilor, i-au omorit “todos los bebitos” omului meu. Are niste vinatai printer craci… :D

Cind, in sfirsit, a venit rindul meu… unos, dos tres... si AUUUUU!!! Viata meaaaaaa… ce bine eeeeee… yuhuuuuuu!!! Nu stiu cit am zburat ca am prins o viteza de intreceam si avioanele. Daca in prima clipa am fost tentata sa inchid ochii, mi-am dat seama ca tot o data mor asa ca sa imi ramina pe retina cit mai multe… si am inceput sa ma invirt in chingi… camera era legata de pantaloni, borseta... bandana… Cica nu e voie cu camera ta ca sa nu te accidentezi dar am vazut fete care si-u dat drumul si cu telefonul in mina. La a doua tiroliana, dupa ce am pornit, am luat camera in mina si m-am filmat. Am inceput sa strig ce mi-a venit prin cap “sint cea mai nebuna din lumeeee, Pentru AFAAAAAAA…. cit si alte “intonatii” )

Au fost 5 astfel de tiroliene. Cel mai rau era cind ajungeai la capat, ca te frinau aia de credeam ca zmucitura ma va arunca direct in virful unui copac. Numai ca nu s-a intimplat nimic din toate astea. Nu dadea drumul celuilalt pina cind insotitorul de la punctual urmator nu dadea confirmarea ca Zburatorul a aterizat. Am mai vazut si pe la noi tiroliene, nu le-am incercat pentru ca nu mi-au inspirit incredere. Culmea e ca aici, in jungal si saracia asta, am vazut cele mai performante echipamente. Nu ca as fi eu vreo cunoscatoare, dar omu’ meu care se mai parasuteaza din cind in cind are idée de cabluri, chingi si alte alea…

Dupa ultima tiroliana urma caderea in gol. Sicera sa fiu, aici n-am avut curaj. Am cerut voie insotitorului ca sa ma lase sa astept sotul pentru a-l filma. Mi-a dat voie sa ramin pe platforma. Cind a ajuns de la ultima tiroliana, a fost legat intr-o ceva ca o sufa, un cablu gros si a fost impins de pe platforma aia... de la vreo 10-12 metri inaltime, a cazut in gol si cind era la doar un metru distanta de sol, imediat fringhia aia s-a oprit. Alunecarea a fost lina.

Uraaaa, am scapat cu viata…. dar am ramas cu mersul cracanat!!! Mai ales el. Am fost dezechipati de catre doua domnisoare foarte dragute si ni s-a aratat drumul spre restaurant. Am ajuns printre ultimii insa mincarea era suficienta, locuri la masa destule. Curat luna, decoratiunile rustice si trupa de cintareti au facut ca masa noastrta de prinz sa fie una foarte agreabila. Felurile de mincare expuse erau diversificate insa cel mai tare mi-a atras atentia o zona cu ceaune care fierbeau la foc mic, pe o soba cum avea bunica din Moldova, de pamint, si cu plita. Linga un tuci din ala era un platou cu banane si citeva legume. pe un altul era alt platou dar nu mai retin cu ce. Cred ca cu dovleci. Am crezut ca sint de décor insa cind l-am vazut pe sot ca vine la masa cu o strachina plina cu fiertura, l-am intrebat ce boala are acolo. Ori a luat “otrava” din tuci? /Da! Si tie nu iti dau!

Am asteptat lingura cu lingura sa se strimbe sau chiar sa o scuipe inapoi in strachina, insa el se lingea pe la bot dupa fiecare inghititura. Cind am vazut ca are in lingura o bucata de banana, l-am oprit si l-am rugat sa ma lase sa o fotografiez. A concluzionat ca ciroba de banana a fost deliciooasa. Ei, sa vedeti voi ca ii toc io banane cind ajung acasa si le fierb cu bullion!!! Si o mai dreg si cu leustean verde pe deasupra!

Ca si bauturi am avut gratis apa sau suc, alcoolicele se plateau. Nu a fost nevoie sa bem caci aveam suficient la hotel.

Cei care au dorit poze puteau sa le cumpere de la receptie. Pentru o persoana pretul era de 30 dolari, pentru 2 persoane 50 si tot asa… Noi am facut cu aparatul nostrum si nu ne-am indurat sa platim o caruta de bani.

In zona de receptie erau mese de domino unde turistii care asteptau autobuzele, puteau juca acest joc. Internetul era gratis si te puteai conecta fara probleme.

O caruta cu un taran amarit si obosit, statea in zona si impartea turistilor tresite de zaahar, gratis. Cine dorea, ii putea lasa bacsis.

A trebuit sa asteptam mai bine de 30 minute pina a venit masina sa ne ia, drumul la intoarcere a decurs fara probleme. Ce am uitat eu sa va spun, era ca pe alocuri, din cauza inundatiilor, asfaltul a fost luat cu totul si muncitorii lucrau cu spor. Imi aduc aminte ca anul trecut, la safari, tot acest traseu l-am urmat si era un loc la un pod, unde tot asa, alunecase terenul. Acum totul era reparat, nici nu se cunostea ca fusese afectat de alunecarile de teren.

Toti angajatii aveau uniforme, toate acareturile erau maxim de curate deci recomand cu mare incredere aceasta excursie. A trecut pe primul loc dintre toate pe care le-am facut in aceasta tara.

---

VIZUALIZĂRI: 3480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI