Cu Orca, până la Mud Bath

TIPĂREȘTE

Vacanța în Marmaris a fost doar pentru relaxare, în afară de excursia pe apă nu ne-am mișcat de la umbra „palmierului meu”, de pe șezlongurile Pașei Beach - vezi impresii. Ziua eram „ploșnițe relaxate”, seara ne plimbam pe bulevard. În fața hotelului era agenția de turism a hotelului Pașa Beach, am fost abordați de un turc simpatic, eram deja pregătită, temele erau făcute. Cum mi-am pregătit soțul pentru a-și dori o excursie, una măcar? Ei bine...

Curiozitatea și misterul sunt mereu flăcări vii pentru fiecare individ. Aveam posibilitatea de a vizita „o apă” și de a admira „niște morminte”, și așa am început pledoaria.

Zic: „În zonă sunt câteva morminte interesante, lyciene, un munte transformat în fagure mortuar, se pot admira doar de pe apă, arhitectura te va impresiona, dar mormintele sunt goale. Din cauza cutremurelor din zonă au rămas foarte puține dar suficiente pentru a ne satisface curiozitatea, pentru a amuți în fața lor. Cândva, astea au fost „locuite” de cadavre, exista și o ierarhie a morții, cei bogați erau ridicați mai sus pentru protecție împotriva prădătorilor, cei de rând erau depuși pe trei pietre, la un nivel inferior, într-o cameră care se zidea, doar un orificiu mic era lăsat pentru aer, de fapt gaura era lăsată pentru ca sufletul să se poată înălța către eternitate. Bogătașului nu-i ajungea o cameră, avea nevoie de două, trei, mormântul său era amenajat cu obiecte, bani, bijuterii, că doar nu pleca sărac în lumea de dincolo... ”

Rezultatul poveștii mele? O excursie interesantă și distractivă.

În fiecare zi din săptămână, Orca pleacă spre Dalyan, la ora 9:30. Acum, fiecare achizițoonează excursia de unde apucă, eu am plătit 20/euro/persoană, cu transfer până în port și un prânz inclus. Colegii de serviciu ai soțului meu (5 familii) au cumpărat excursia de la ghida agenției partenere cu care au venit, cu 30 euro/persoană, erau 5 familii. Asta așa, ca fapt divers...

Un dolmus pensionar ne-a luat de la hotel la ora 8:30, am avut câteva opriri până în port, pentru a aduna turiștii. La îmbarcare am primit două cartele pentru prânz, am solicitat una pentru pui și alta pentru pește. Așteptări mari n-am avut și de-aia mi-a și plăcut excursia. Nu aveam incluse în preț niciun fel de lichide, știam acest lucru dar nici nu m-am obosit să car ceva, am cumpărat de pe vas absolut tot ceea ce-am dorit, indiferent de preț, de fapt nici nu mă interesau prea tare prețurile, era unica excursie pe care o făceam în acest sejur estival.

Orca era măricel, avea trei punți.

La primul nivel era restaurantul care s-a dovedit a fi neîncăpător la prânz, mesele și băncile erau din lemn, barul era aprovizionat cu de toate, cofetăria era „dulce tare”, prețurile erau ridicate, dar nu până la cer. Toaletele erau la „subsol”, foarte, foarte curate, frumos decorate, nu lipseau nici consumabilele. Fumatul era permis doar pe punțile exterioare, un lucru absolut normal. În fața restaurantului, pe aceeași punte era o zonă pentru plajă, amenajată cu perne mari, pufoase și vesele.

La etajul unu al vaporului se afla cabina căpitanului, un bar și o frumoasă sală de mese, de jur împrejur erau băncuțe, scaune și mese pentru fumători. Marginea fiecărui nivel superior era „mobilat” cu bănci pufoase. Mai mult de jumătate din spațiu era acoperit cu șezlonguri și saltele colorate, erau atât de îngrămădite încât turiștii stăteau aproape lipiți unul de altul, cred că-și auzeau și gândurile unul altuia.

Aceeași aglomerație am întâlnit-o și la nivelul superior, destinat în totalitate plajei.

Barurile erau foarte bine aprovizionate, personalul de pe vapor a fost amabil, zâmbitor și politicos.

Pe tot parcursul excursiei am avut parte de muzică, de îmbârligături de cuvinte englezești rostite de ghidul turc, un tip volubil dar cam greu de înțeles, mă întreba o englezoaică „ați înțeles ce a povestit? ” =)) OMG, dacă ea nu înțelege și vrea traducerea mea...

Traseul Orcăi: Marmaris - Grotele Albastre – Iztuzu Beach – Delta Dalyan - Mormintele Lyciene – Mud Bath - Marmaris

Vasul a pornit încetișor din portul Marmaris, a alunecat pe apă cu o viteză mică de-a lungul falezei pentru ca turiștii să poată admira orașul de pe mare.

În dreptul Delfinariului, căpitanul a salutat delfinii și personalul, am fost tare încântați de salturile mamiferelor marine care se zbenguiau la îndemnul „antrenorilor”. Țipa Orca, săreau și delfinii bucuroși.

Ajungem în fața hotelului Labranda Mares și vasul începe să se îndepărteze de țărmul verde, ne-am îndreptat către peșterile albastre care erau drăguțe dar nu ca cele din Mne. Acolo a fost prima bălăceală a turiștilor-sirenă, bălăceala răcoroasă a fost binevenită.

Lângă noi, pe vapor erau trei tineri, C. spunea că sunt sub acoperire (teroriști), asta doar pentru că vorbeau limba arabă. Lângă ei era o pereche de irlandezi, ăla era deja mangă când a urcat pe Orca, cum naiba de s-a proțăpit lângă noi, n-am idee. Nici eu nu m-am prins imediat, altfel schimbam puntea, a fost îngrozitor de enervant irlandezul. În dreapta lui C. era o familie normală, turci la origine.

În timp ce Orca se îndrepta spre plaja Iztuzu, am fost invitați la prânz, mult prea devreme d. p. m. d. v. Am lăsat prosoapele pe băncuța din fața mesei noastre și-am coborât la restaurant. Cei de la șezlonguri și-au lăsat prosoapele acolo, normal. Farfuriile cu mâncare erau deja pregătite, am găsit cu greu două locuri la o masă, lângă o familie simpatică de ruși. A venit ghidul, i-am dat cartelele și ne-a adus mâncarea, tacâmuri și șervețele.

Meniul de pui consta în șnițele de pui, pâine și orez, două felii de roșii și două rondele de castraveți. Farfuria pescărească avea orez, legume, lămâie și o juma' de pește. Ambele meniuri au fost așa, doar ca să fie, nimic deosebit ca savoare, aspect sau arome. La cerere, contra cost am comandat cartofi prăjiți, sus pe punte, o porție costa 15 lire, au mers grozav cu berea noastră. Aveam o presimțire, totuși. M-am grăbit și-am urcat la prosoape, irlandezul cu iubita stăteau cu fundul pe ele, cartea lui C era aruncată pe banchetă, bețivanul recalcitrant încerca să mânânce. Mi-a promis că termină repede, nu s-a deranjat, jenă n-a avut. Iubita lui? Nici vorbă, era o orcă, pardon de expresie. Am așteptat preț de o țigară, în picioare, și-a cerut scuze el, ea n-avea grețuri. Aveam două probleme de rezolvat, fără necunoscute: arabii „teroriști” și irlandezul mangă, trebuiau eliminați din peisaj =))

Alunecam domol către Delikli Ada, o insuliță pitică mărginită de pontoane plutitoare, acolo am coborât de pe Orca pentru îmbarcarea pe șalupele care aveau să ne plimbe în următoarele ore din zi. Turiștii au fost direcționați la bărcuțe în funcție de naționalitate, am fost așezați în funcție de limba vorbită. Era musai să reținem numărul șalupei, astfel se evita buluceala și aglomerația. Am stat alături de englezi și ruși, au fost civilizați și ne-am înțeles bine. Of, ce ușurare, am scăpat de arabi și irlandezi. Sincer? Tinerii arabi erau foarte cuminți, nici alcool nu consumau, n-au deranjat pe nimeni. Dar, mna, nu-i plăceau lui C.

Pornim către Iztuzu, plaja pe care aveam să poposim timp de un ceas. Bărcuțele aveau bănci cu bureți și o copertină-acoperiș, căpitanul nostru era un fel de Vip printre turcii lui, le era un fel de „șef”. Pe șalupă erau frigidere pline cu sticle cu bere, apă, sucuri cu E-uri și sucuri naturale, normal că aveau prețurile mari, mi s-a părut firesc în condițiile date, ne-am răsfățat cu sucuri de rodie și înghețată. Se putea fuma pe bărcuță, am stat lângă căpitan și am avut scrumierele la îndemână.

Plaja Izutzu este puntea dintre Delta Dalyan și Mediterană, este deosebit de frumoasă, largă și lungă, nisipoasă, dispune în laterale de terase și restaurante, toalete și dușuri, șezlonguri și umbreluțe vietnameze. Intrarea în mare e lină, pe o distanță uriașă marea nu depășește jumătate de metru adâncime, e bună doar pentru o baie de răcorire, nu poate fi vorba de înot. Vântul adia cu putere, apa mării era foarte caldă, soarele de sfârșit de semptembrie ne-a ars cu putere pielea.

În aval de Dalyan, Iztuzu este preferată de țestoase pentru depunerea ouălelor pe plajă, nu sunt permise vehicule și animale, iahturile nu se pot apropia decât la o milă distanță de țărm, acesta adăpostind câteva sute de cuiburi cu ouă, zonele sunt marcate, acolo nu se găsesc șezlonguri, turiștii au acces doar la extremitățile plajei. Normal, am crezut că-i o abureală această informație dar spre surprinderea mea am văzut, fotografiat și filmat o drăgălașă uriașă care se ospăta cu niște crustacee aruncate lângă barcă de ghidul nostru.

Am pornit în șir indian către Mormintele Lyciene, bărcile au oprit pentru a face noi fotografii, m-am bucurat nespus că domnul era foarte, foarte încântat. Am primit cu atenție poveștile ghidului, v-am spus că se distingeau cu greu cuvintele lui, urechile mele au fost adevarate pâlnii. Începea tipul prezentarea în limba turcă, continua în engleză, nu lipseau nici glumele, aici a fost locul și momentul în care omul meu a fost vedeta excursiei, ghidul l-a comparat cu Bob Marley datorită părului, zeci de ochi l-au privit și el nu s-a prins, de obicei ignoră ghizii, nu-i suportă, nu-i aude. Ghidul avea un microfon, unicul difuzor (pentru toate bărcuțele Orcăi) era pe șalupa noastră, timpanele au făcut față cu greu sunetelor din difuzorul așezat în fața mea.

Dacă ar fi să compar Delta Dunării cu Dalyan, aș zice că a noastră e un trandafir și-a lor e o păpădie. Să nu înțelegeți greșit, e drăguță dar până și băiatul meu m-a întrebat când a văzut pozele din Dalyan: „ați făcut poze la gârlă? ”

Drumul pe canalul râului e de fapt o arteră foarte circulată, cu două sensuri de mers, fiecare sens fiind imaginar, normal. Era o vânzoleală de mi-a amintit de Veneția, incredibil de dibaci erau cârmacii șalupelor.

Ne-am plimbat pe lângă malul orașului Dalyan, un oraș foarte frumos, așezat într-un adevărat paradis natural, un excelent loc pentru relaxare, fiind preferat de turiști englezi și germani. Am admirat vilele, restaurantele și hotelurile micuțe, barca noastră a oprit un pic, fotograful a sărit din ea și a rămas în orășel pentru prelucrarea pozelor, aveam să-l racolăm la întoarcere.

Ne îndreptam spre destinația finală, Mud Bath, băile cu nămol de la Dalyan. Timp de o oră și jumătate am poposit într-un complex în aer liber, pentru mine a fost ceva inedit, era diferit de tot ceea ce știam eu despre băi termale. Am văzut acolo arabii, s-au mozolit și ei, doar erau în vacanță, nu erau teroriști. Irlandezul cu iubita n-au părăsit șalupa lor, erau păziți de barcagii, nu-și asumau riscul unui accident în cazul celor doi, plus că blonda irlandeză nu prea se putea mișca fără ajutor.

Locul cu nămol e împrejmuit de munți dar îmbrăcat cu multe flori și obiecte decorative, terasele sunt largi și umbroase, barul și restaurantul erau la dispoziția noastră cu produse contra-cost (normal), o tanti ședea turcește într-un țarc și pregătea gozleme de zor pentru cei doritori. Cui naiba să-i ardă de băuturi și halimos când bazinul cu nămol era la îndemână, toată lumea se bulucea și se murdărea de zor. Au fost haioși cei doi oameni de culoare de pe Orca, după mozolire semănau cu noi, erau de nerecunoscut. După noroi urmau băile de soare, când totul devenea alb pe piele, îngrămădeala se muta la dușuri, în fundul grădinii, dușurile semănau cu alea din lagăre (scuze dar așa le-am perceput eu), lângă dușuri era o clădire cu wc-uri, nu m-am dus în inspecție să văd ce și cum.

Suprafața întregului complex este acoperită cu pietre, extrem de greu de parcurs fără papuci, a fost un adevărat coșmar drumul de la dușuri până la terasă, domnul soț îmi luase papucii și am fost nevoită să pășesc peste pietre cu tălpile goale. Un turc avea un furtun de pompieri, ajuta turiștii să dea noroiul jos, nu știu cât de confortabil era acel jet de apă pompieresc, destul de puternic. Ultima distracție a fost în bazinul cu apă sulfuroasă, asta a încheiat tratamentul de înfrumusețare din Mud Bath.

Au urmat beri, gozleme și râsete, excursia se apropia de final. Ne-am îndreptat cu șalupele, în șir indian, spre Delikli Ada unde ne aștepta Orca.

Fotograful a pus pozele într-un albun, menționez că nu a fost agresiv așa cum citisem, ne-a întrebat dacă vrem poze, am stat la poze pentru că am dorit, am cumpărat albumul cu 100 lire pentru că era frumos și pentru că fotograful a avut bun simț, nu am negociat nimic pentru că n-am vrut. Când există bun simț eu nu negociez, dau cât mi se cere. A vândut omul aproape toate albumele, m-am bucurat pentru el.

La întoarcere am stat tot pe puntea a doua, am găsit locuri la măsuțe pe partea opusă, am fugit de irlandez și de „teroriști”, am ronțăit câte ceva de la bar, am băut câte o cafeluță privind cum se juca soarele cu muntele și-și pregătea ceremonialul de plecare de pe scena zilei fiebinți, dispărea câte puțin de parcă-l trăgea cineva după cortina muntoasă și verde. Cerul parcă ardea, alunecam încetișor pe mare, spre portul Marmaris care era deja aglomerat cu ambarcațiuni vesele, de pe mal cetatea orașului ne privea cu zidurile ei frumoase și reci.

---

VIZUALIZĂRI: 3423 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI