ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.04.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
NOV-2016
DURATA: 1 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O excursie surpriza pe Transfăgărășan

TIPĂREȘTE

Zi frumoasă de noiembrie. Îmi sună telefonul. Sunt niște prieteni din Călimănești care ne propun să facem o plimbare până la Cascada Bâlea. Am acceptat imediat. Ne-am suit în mașină și am pornit spre Călimănești, acolo ne-am întâlnit cu prietenii și am pornit mai departe spre Cascada Bâlea.

Traseul urmat a fost Râmnicu Vâlcea – Călimănești- Tălmaciu – apoi la sensul giratoriu de langă Tălmaciu, am pornit pe DN1 spre Avrig apoi după vreo 20 kilometri am ajuns la un nou sens giratoriu unde am virat la dreapta pe DN 7C, Transfăgărășan. Am trecut de Cârțișoara apoi am început urcușul pe serpentinele de pe Transfăgărășan.

Am ajuns în parcarea de unde pleacă telecabina spre lacul Bâlea. Aici sunt o mulțime de tarabe la care comerciați ambulanți își vând produsele. Dacă doriți o șunculuță afumată, cârnați de casă, pălincă, ciorapi impletiți manual și alte asemenea produse cu siguranță aici le veți găsi. Am lăsat mașina în parcare și am pornit la pas spre cascada Bâlea.

Prima porțiune este un drum pietruit care încet, încet se transformă în potecă. Drumul, în mare parte nu este greu de parcurs, de turiști (chiar și de noi ”orășenii”), e o porțiune în apropierea cascadei care e puțin mai dificilă. Cararea în mare parte este paralelă cu pârâul Bâlea.

Cascada Bâlea se află la o altitudine de 1560 metri. Se află în munții Făgăraș între vârfurile Moldoveanu și Negoiu. Căderea de apă este de aproximativ 60 metri. Peisajul în zonă este feeric. Stropii de apă erau destul de reci, chiar dacă afară era soare. Ne-am bucurat de frumusețea cascadei apoi ne-am întors spre mașină.

Înainte de a urca în mașină ne-am plimbat pe la tarabele vânzătorilor ambulanți de unde am cumpărat câteva preparate din carne, afumate. Chiar langă această parcare este semnul care indică că circulația este închisă pe Transfăgărășan până în luna iunie. Dar erau foarte multe mașini care nu respectau această interdicție, așa că și noi am convenit să o încălcăm și să urcăm, dacă se poate, până la lacul Bâlea.

Ne-am urcat în mașină și am pornit pe drumul șerpuit spre lac. Transfăgărășanul este unul dintre cele mai frumoase și pitorești drumuri din țara noastră. Până la construirea Transalpinei era drumul situat la cea mai mare altitudine. Transfăgărășanul are o lungime de 152 kilometri, leagă localitățile Bascov, din județul Argeș cu Cârțișoara din județul Sibiu, străpungând practic munții Făgăraș. Face legătura între provincile Muntenia și Ardeal.

Construcția drumului a început în decembrie 1969 și a fost inaugurat în septembrie, 1974. La început nu a fost asfaltat, fiind un drum de macadam. Transfăgărășanul arată așa cul îl știm acum din anul 1980 când s-a terminat asfaltarea sa. Pe traseul drumului întâlnim mai mute tunele, cel mai lung are o lungime de 900 de metri, fiind amplasat în apropierea lacului Bâlea, fiind tunelul aflat la cea mai mare altitudine.

Am reușit să ajungem la lacul Bâlea. Am parcat mașina, apoi am pornit spre lac. Lacul era înghețat. Pe piscurile din apropiere se vedea zăpadă proaspătă, cea ce înseamnă că aici la 2000 metri a nins recent. Lacul Bâlea este cel mai mare lac glaciar al masivului Făgăraş, situat la o altitudine de 2034 metri. Legenda spune că oamenii au botezat lacul după numele unui ciobănaş din zonă care a pierit în apele lacului luat de avalanşă, alături de domniţa sa.

Lacul are o suprafață de 46.500 metri pătrați și o adâncime maximă de 11,35 metri.

În funcţie de sezon, pe suprafaţa lacului se pot practica diverse activităţi sportive: canotaj, hokey, patinaj. Iarna, din gheaţa lacului sunt sculptate hotelul de gheaţă şi biserica de gheaţă, unice în această parte a Europei.

Fiind destul de cald afară, încă nu s-au construit hotelul și biserica din gheață. Totuși noi ne-am bucurat de priveliștea magnifică din zona lacului. Am fost de mai multe ori în zona, dar a fost prima data iarna.

Cât am stat prin zona, am observat că vin mașini și dinspre județul Argeș, atunci am hotărât să ne întoarcem acasă prin Curtea de Argeș. Am trecut tunelul care străpunge muntele pe o distanță de aproape 1 Km și desparte județele Sibiu și Argeș. Apoi am coborât pe serpentine spre barajul Vidraru. Și pe acestă parte a Transfăgărășanului peisajele sunt minunate.

Ajunși la lacul Vidraru am făcut o oprire și aici. Să vă spun puțin și despre acest baraj. Barajul Vidraru a fost construit pe râul Argeș în 1965 fiind primul baraj în arc construit în România. Are o înălțime de 166,60 metri, iar lungimea coronamentului este de 305 metri. Grosimea barajului la bază este 25 metri iar la coronament 6 metri. Lacul, în condiții optime are o suprafață de 870 de hectare și 465 milioane metri cubi de apă.

Nu poate trece ne observat simbolul lacului Vidraru, ”Omul Electricitate” cum îi spunem noi. Pe linia barajului, în vârful unui turn prismatic se află monumentul electricității, un Prometeu gigantic din metal, opera sculptorului Constantin Popovici.

Apa lacului se folosește pentru producerea de energie electrică dar și pentru distracția turiștilor.

În sezonul cald vă puteți plimba pe lac cu vaporașul sau cu hidrobicicleta. Dacă știți să vâsliți vă puteți plimba și cu bărcile din lemn. Noi am stat doar o jumătate de oră aici apoi am plecat spre casă.

A fost o ieșire nesperat de frumoasă.


[fb]
---
Trimis de zlatna in 17.04.18 14:23:12
Validat / Publicat: 17.04.18 15:51:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.

VIZUALIZĂRI: 2271 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 cascada Bâlea imparte munții Făgăraș
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44750 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Denisa13
[17.04.18 22:00:01]
»

Frumoasa plimbare. Ultima data am fost pe aici prin septembrie 2017 cand am plecat de la Fundatica sa vizitam pestera Dambovicioara si ne-am intors acasa pe Transfagarasan dar de la Arges spre Cartisoara. A fost prima data cand am facut traseul invers deoarece de fiecare data plecam dinspre Sibiu spre Arges.

Am stat si cu cortul de doua ori la Cumpana pe malul lacului Vidraru.

In ianuarie am urcat cu telecabina si am vizitat hotelul de gheata si am incercat colacele pe zapada.

Peisaje foarte faine dar vara este furnicar, foarte aglomerat.

Dana2008
[18.04.18 09:30:14]
»

@zlatna: Minunat!

Felicitări pentru articol si fotografii!

Cu toate că am fost de două ori în anul 2016 pe Transfagarasan, nu am urcat la Cascada Balea pe jos fin cauza ca nr este frică de urși. Noi am vazut-o doar din telecabina. Este o altă perspectivă dar o simți altfel când esti lângă ea, nu suspendat la înălțime... dar este frumoasă și de sus.

La lacul Vidraru nu am ajuns încă, dar este pe listă o minivacanta acolo.

Ai dreptate, România este foarte frumoasă!

Călătorii plăcute și spor la scris!

zlatnaAUTOR REVIEW
[18.04.18 14:15:13]
»

@Denisa13: Acum am stat și m-am gândit, la noi a fost invers a fost prima dată când am făcut Transfăgărășanul de la Cârțișoara la Curtea de Argeș, de obicei mergeam invers. Atunci ne-am dus pe Sibiu, pentru că în plan aveam doar cascada Bâlea, nu știam că e deschis (se poate circula) tot drumul.

Prima data pe acolo am fos prin 2007 și ne-am cazat la cort pe lângă Cârțișoara, era vara și cum spui și tu ”era furnicar” în zonă.

Toate cele bune!

zlatnaAUTOR REVIEW
[18.04.18 14:19:07]
»

@Dana2008: Multumesc pentru aprecieri.

”La lacul Vidraru nu am ajuns încă, dar este pe listă o minivacanta acolo”. - vă recomand să mergeți vara, chiar dacă e mai aglomerat. Vă puteți relaxa făcând o plimbare cu vaporașul pe lac.

Cu telecabina nu am urcat niciodată la Bâlea, dar cred că și priveliștea de sus e la fel de frumoasă ca cea de jos.

Și eu vă doresc călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[21.04.18 08:32:22]
»

Frumoasa plimbare! Am multe amintiri despre aceste locuri.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Denisa13, elviramvio, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂExcursie Transfăgărășan:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059256076812744 sec
    ecranul dvs: 1 x 1