Vechi și Nou pe Valea Argeșului – Cetatea Poenari și Barajul Vidraru

TIPĂREȘTE

Sâmbata trecută dimineața îmi beam nesul de trezire și priveam pe fereastră cerul senin ce anunța o zi frumoasă. Nu aveam ceva concret de făcut pe acasă, nu prea aveam nici chef să fac ceva, văzusem seara niște poze de la Cetatea Poenari, știam că a fost restaurată după ultima vizită făcută în 2021 împreună cu cei doi nepoți, noi o văzusem și în 2020, vezi impresii.

Fără să mai stau pe gânduri întreb soțul: Facem o plimbare? Răspunsul vine rapid: De ce nu! Unde? La Vidraru! răspund eu. Soțul pregătește mașina, o scoate din garaj, eu bagajele, apă, fructe, ceva dulciuri și plecăm spre Autostrada A1 pe care mergem până la Curtea de Argeș și apoi pe Valea Argeșului în sus până în fața Campingului Dracula unde ne oprim.

Cetatea Poenari are Intrarea, Poarta și o Scară de beton, vecină cu Campingul spre care m-am îndreptat grăbită.

Citisem pe site-ul Muzeului Județean Argeș, muzeul-judetean-arges.ro/ ... etatea-poienari, că se vizitează în grupuri ghidate cu plecari la orele 9, 11, 13 și 15, că biletul de intrare costă 30 de Lei, redus la 20 Lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Era aproape 11. Am urcat repede vreo 20 de trepte până la Casa de bilete, am cumpărat două bilete și am plecat să ajung grupul ce se auzea în față, pe potecă. A sosit și soțul care rămăsese să parcheze mașina, am ajuns și grupul nu prea numeros, în urma soțului alți turiști urcau pe potecă, nu vedeam ghidul și am înțeles. Accesul în Cetate este continuu iar vizitarea ei se face pe cont propriu, așa cum îmi place mie.

Am mers pe poteca betonată, cu o solidă balustradă metalică, cu gard electric de protecție, cu porțiuni plane și scări din beton ce adună 1.480 de trepte. Urcușul a fost greoi vreo 5oo de trepte până la un Loc de popas cu o bancă și un panou informativ, apoi și mai greu pâna la treapta 970, și aici Loc de popas cu bancă și panou informativ care spunea că mai sunt de urcat 510, informație încurajatoare pentru cei ce urcă. Ultima porțiune, cu cele 510 trepte, fiind mai lejeră am ajuns la Cetate în circa 40 de minute. Întoarcerea am făcut-o în vreo 30 de minute făcând doar pauză de răcorire la ducere, răcorire și energizare la întoarcere.

Au fost mulți turiști, de toate vârstele, de la 4 ani, un băiețel simpatic ce ne îndemna să urcăm să vedem păpușile de la Cetate, la peste 70 de ani, turiști zgomotoși la urcare, mai zgomotoși și veseli la coborâre. De-a lungul potecii am întâlnit mai multe bănci, bune pentru odihna celor care au nevoie, iar marcarea treptelor din sută în sută dă o stare de siguranță, știind oricând unde te afli și mai ales cât mai e de urcat. Mi-a plăcut ideea.

Urcușul mi-a amintit de Mănăstirea Cetățuia, cunoscută și ca Mănăstirea Cetățuia – Negru Vodă, văzută toamna trecută împreună cu colegii AFA-iști atunci, @doinafil și @msnd, prietenii Doina și Mihai de acum. Acolo nu erau marcate trepte ci cele 14 Cruci de pe Via Dolores (Calea Durerii) .

Am ajuns la Intrarea în Cetate, la Casa de bilete de altă dată, spațiu administrativ azi. În apropierea ei un Grup social funcțional. Am trecut Puntea îngustă ce a înlocuit Puntea mobilă de altă dată și am admirat superba Panorama pe care ne-a oferit-o, Cheile Argeşului, culmile Făgăraşului, Transfăgărășanul, Satul de jos. La poalele Cetății, întins, Tricolorul acoperă pamântul românesc. O scurtă oprire la Eșafodul Cetății, unde cei doi tâlhari așteaptă încă să fie dați jos din Țepe, Spânzurătoarea, Ghilotina şi Butucul de lemn cu Securea însângerată înfiptă în el, întinerite, așteaptă ca un alt Țepeș să le scoată din șomaj.

Am urcat apoi în Cetatea situată pe un mic platou, separată de culmea muntelui printr-o mare prăpastie. Am trecut pe la Turnul de Sud-Vest restaurat și ne-am oprit la Turnul Central, Donjonul Cetății, protejat cu un nou Acoperiș de sticlă, unde am făcut mai multe poze, inclusiv celor doi boieri din Temnița de la baza lui, vinovați de „hiclenie” cum se spunea atunci, „trădare” spunem noi acum.

Am continuat plimbarea pe lângă Zidul de Sud, restaurant, apoi pe la Turnul de Sud Est, restaurat și el, aflat în partea opusă celei pe unde intrasem în Cetate, câteva poze spre împrejurimi, apoi pe partea estică a Donjonului și am revenit la Intrare. Coborârea, spuneam mai sus, a fost mai lejeră.

Pe la ora 13 eram la Ieșirea din Cetate, dimineața Intrarea în Cetate. Câteva poze, în mașină și la drum!!

Lacul și Barajul Vidraru, erau următoarea destinație a plimbării noastre. Am vrut să le vedem fiind foarte spectaculoase în această perioadă când are loc golirea completă a Lacului, prima după cea din 1974, timp de 51 de ani făcându-se doar goliri parțiale, tehnice. Golirea Lacului va fi urmată de o retehnologizare majoră a întregii amenajări hidroenergetice Vidraru.

Am ajuns sus la baraj și am mers în Parcarea de pe DJ704I, între cele două tunele, unde am lăsat mașina, apoi am traversat oprindu-ne pe malul vestic al Lacului. Lacul nu mai are aspectul cunoscut, priveliștea este dominată de cuva goală și utilaje, spectaculoase imagini selenare, ce par ireale.

Golirea completă a lacului a scos la iveală elemente care au stat zeci de ani sub apă: „Fundații și ruine ale construcțiilor din perioada amenajării”, „Platforme tehnice și resturi de instalații”, „Drumuri vechi și trasee forestiere” și, cele mai interesante, „Structuri hidrotehnice acoperite de apă în timpul funcționării Hidrocentralei”, cele două Goliri de fund și Priza de apă. Golirea de fund este un tunel de evacuare situat la baza barajului, prevăzut cu vane masive, care permite evacuarea apei din lac chiar și atunci când nivelul este foarte scăzut cum era când Am Fost Acolo. Priza de apă este locul prin care apa din Lacul de acumulare intră în Tunelul de aducțiune sau în Conducta forțată pentru a ajunge la turbine. Am văzut Căminul Prizei de apă, integrat în stânca muntelui, este pe malul vestic. Am văzut Grătarele metalice ce împiedică pătrunderea în Tunel a buștenilor, frunzelor, peștilor sau altor corpuri mari, grătare aduse și montate cu elicopterul la Căminul Prizei din malul vestic și cu o macara cu un braț imens la Căminul Golirii de fund din malul estic.

Prin golirea totală am văzut și Fața din amonte (Fața udă) a Barajului în toată înălțimea ei și curbura ei, Vidrarul fiind un „baraj arcuit”, înalt de 166 metri, unul dintre cele mai impresionante din Europa acelei vremi, chiar și azi e impresionant. După vreo oră de plimbat, văzut, pozat și admirat ne-am întors în Parcare.

Nu am spus prea multe despre cele văzute la Cetate pentru că s-au scris multe despre ea și despre legendele ei, vor vorbi mai bine pozele postate. Cetatea Poenari trebuie și merită văzută pentru ceea ce a fost și rămâne ea, pentru atmosfera pe care o creează, pentru ceea ce simți acolo sus, pentru priveliștile de vis ce se aștern în fața ochilor, pentru ca privind-o de jos de pe șosea să poți spune „Am Fost Acolo” sus. Lacul aproape golit și Barajul dezvelit, Cavitatea lacului selenară ce pare ireală le întâlnești „O dată în viață”, nu trebuie ratate. Distanța dintre Baraj și Cetate fiind de doar 6 kilometri, se pot face ușor împreună. Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 108 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI