ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2015
DE msnd
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.07.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 nopți
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Foarte aproape de foarte bine – Hotel Elena, Arbanasi

TIPĂREȘTE

Întrucât nu am dorit a forța foarte tare pe drumul de întoarcere, și nici nu aveam vreo o grabă de a ajunge acasă, am hotărât, în timpul excursiei, din nou de comun acord, să împărțim drumul de la Mănăstirea Rila la București în două. Având în vedere că citisem multe despre Arbanași, dar nu trecusem niciodată pe acolo, am ales această localitate ca destinație intermediară. Hotelul Elena l-am ales într-o seară târziu, în camera de la Izgrev, având ca principale criterii parcarea și amplasamentul la marginea satului, cu o vedere perfectă asupra Veliko Târnovo.

De data asta, alegând din Google Earth direct coordonatele parcării, am ajuns fără probleme la hotel, deși am rămas cu impresia că GPS-ul ne-a ocolit, alegând intrarea spre Arbanași din drumul spre Varna, la circa 4 km după ieșirea din Veliko Târnovo. Mai trebuie să menționez că, alegând această destinație după plecarea din București, am ajuns la Arbanași complet nepregătit din punct de vedere turistic, numai cu vagi amintiri din articolele citite anterior.

Parcarea, exact peste drum de hotel, este împărțită cu un alt hotel din vecinătate (Sevastokrator Hotel), ce pare ceva mai impozant, aflat pe partea parcării. Deși nu este foarte mare, la data vizitei noastre a făcut față cerințelor. Mai mult, dimineața era destul de liberă, convingând pe unii clienți să-și mute mașina sub un copac ce ținea umbră.

Hotelul Elena este un hotel micuț. Parterul este ocupat de un mic hol cu un mic birou ce constituie recepția, restaurantul, și probabil ceva birouri. La etaj sunt șase camere, iar la mansardă încă patru. Pare a fi o afacere de familie, dar nu m-am lămurit cine este Elena. La sosire, spre seară, ne întâmpină probabil mama, poate ea Elena. Nu știe engleza, dar, jumătate prin semne, ne înțelegem. Îmi dă de completat un formular ce îmi aduce aminte de formularele de la hotelurile noastre din „epoca de aur”. Numărul de la pantofi nu mi l-a cerut. Oare cine i-o fi impus acest formular? Dar apoi totul decurge normal. Sunt surprins că mă întreabă dacă doresc să plătesc în leva sau în euro. După un moment de analiză, decid că îmi convine să plătesc în euro. Dar restul îl primesc în moneda locală. Nu mă deranjează foarte tare, dar nu primesc nici o chitanță.

Primesc cheia camerei și urc la etajul 1 (conform numărătorii noastre) pentru a o identifica. Camera arată foarte bine. Nu este foarte mare, dar au loc comod trei paturi. Arată curată și bine aranjată, probabil și datorită luminii soarelui spre apus, care o inundă. Balconul este micuț, și are o masă și singurul scaun disponibil. Nu-i problemă, pentru că în cameră alte scaune nu ar fi avut loc. Camera mai este dotată cu un televizor, diagonala îmi pare cam mică, și un aparat de aer condiționat. Nu a fost nevoie să îl folosim.

Baia arată normal pentru băile hotelurilor din Bulgaria. Curată, cu un minim de consumabile, fără dotări speciale, dar cu dușul care se scurge direct pe pardoseală, aproape că mă convinge să-i dau o notă bunicică. Însă nici aici nu există o etajeră sau orice fel de suprafață pentru așezat cosmeticele și ustensilele proprii, și nu există nici un port-prosop. Am ajuns la concluzia că, așa cum este generalizată scurgerea dușului pe pardoseală, probabil tot așa, în Bulgaria există niște norme care elimină din dotarea băilor aceste facilități.

Punctul forte al hotelului este poziționarea sa. Amplasat într-adevăr la marginea localității, de la el începe versantul ce coboară spre Veliko Târnovo. Acest amplasament îi conferă o perspectivă asupra orașului pe care cred că nu o au multe hoteluri din localitate. Spectaculoasă este atât imaginea pe timp de noapte, cât și cea pe timp de zi. Din păcate, aparatul meu de fotografiat nu poate surprinde în totalitate ceea ce încântă ochiul aici.

După acomodarea cu camera, coborâm la terasa restaurantului pentru cină. Aceiași doamnă de la recepție, nu m-am lămurit dacă ea este Elena, este și ospătar și bucătar. Am parte de cel mai ciudat mod de a face o comandă la restaurant cu care m-am întâlnit vreodată. Doamna vine la noi cu două meniuri, unul în limba engleză, celălalt în limba bulgară. Cel în engleză ni-l dă nouă pentru a alege ceea ce dorim. Când ne-am hotărât, îi arătăm cu degetul pe meniu nostru. Doamna numără rândurile pe pagină până la poziția aleasă de noi, și apoi se mută la meniul în limba bulgară. Reia numărătoarea pe pagina corespunzătoare, identifică ce am comandat, și notează comanda. Operația se repetă de 4 – 5 ori. În final nu este nici o eroare în comanda adusă. Preparatele sunt foarte bune, dar este vina noastră că am comandat prea mult. Nu este nici o problemă ca, la final, ce rămâne să punem într-o caserolă, pe care o luăm cu noi. Seara următoare, în București, va fi o completare de cină foarte binevenită.

A doua zi dimineață, coborând la micul dejun ne întâlnim de data asta cu probabil fiica, o altă posibilă candidată la titlul de Elena. De data asta avem de-a face cu o perfectă vorbitoare de limba engleză. Micul dejun, inclus în preț, este de data asta un meniu fix. Dar, deși pe sistemul de platou rece, este cel mai bogat mic dejun de care am avut parte la hotelurile din Bulgaria. Două feluri de brânză, două feluri de mezeluri, unt, gem, miere, roșii, castraveți, un litru de suc de portocale, ceai și cafea, și pâinea de rigoare, creează posibilitatea și a două sandviciuri, care vor fi foarte utile pe drum.

După micul dejun, beneficiind de posibilitatea de comunicare cu această Elena, cerem câteva detalii despre obiectivele de vizitat din zonă. Detaliile sunt clare și precise, dar noi nu avem curajul a petrece prea mult timp pe aici, speriați de posibilitatea de a petrece mai multe ore la traversarea podului de la Ruse – Giurgiu.

Totuși, înainte de a pleca spre casă, am așa o dorință ce nu am avut niciodată în celelalte etape ale excursiei. Trebuia să mai beau o bere, bineînțeles Kamenitza, pe terasa hotelului, admirând perspectiva asupra orașului Veliko Târnovo. În aceste condiții am avut un moment de părere de rău. Oare de ce nu am rezervat 2 nopți la acest hotel? Condițiile de cazare sunt foarte bune, mâncarea este pe măsură iar priveliștea este de excepție. Când nu ai nici o grabă acasă, ce îți poți dori mai mult?


[fb]
---
Trimis de msnd in 24.09.15 23:03:26
Validat / Publicat: 25.09.15 06:57:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 2072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 13..... și o terasă în exterior.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67000 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmaster69
[25.09.15 00:07:16]
»

@msnd: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

Mulțumesc.

msndAUTOR REVIEW
[25.09.15 00:17:00]
»

@webmaster69 - Da, este corect. Mulțumesc și eu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
calatorul
[25.09.15 12:22:18]
»

Multumim am retinut.

msndAUTOR REVIEW
[25.09.15 12:26:29]
»

@calatorul50 - Sunt mulțumit atunci când cele scrise de mine pot fi eventual de folos altcuiva.

O zi bună!

nini83
[27.10.15 11:37:51]
»

pentru acest super articol v-am acordat al 50-lea vot

msndAUTOR REVIEW
[27.10.15 12:00:11]
»

@nini83 - Mulțumesc mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, msnd, nini83
Alte impresii din această RUBRICĂElena Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056519985198975 sec
    ecranul dvs: 1 x 1