Din nou, la mare în Turcia, după o pauză de patru ani

TIPĂREȘTE

N-am mai fost la mare în Turcia din 2014, din motive diverse și lucrul acesta ne-a lipsit mult, fiindcă vacanțele în Turcia, la mare, au însemnat dintotdeauna pentru noi, vară, soare, relaxare, plajă, situri arheologice, gazde ospitaliere, turcii fiind recunoscuți ca fiind amfitrioni desăvârşiţi. În câteva cuvinte: bucurie, exuberanţă, reîncărcarea bateriilor. Am tânjit în adâncul sufletului să revenim într-o bună zi şi, iată, s-a întâmplat.

Am plănuit o vacanţă de două săptămâni și jumătate cu maşina, aşa cum fuseseră şi altele în trecut, când îndrăgiserăm Turcia de la prima vizită. În privinţa destinaţiei, n-am avut nevoie de prea multe deliberări, căci am reluat ceea ce nu reuşiserăm să ducem la împlinire în 2015, când un eveniment nefericit, survenit pe neaşteptate ne-a spulberat atunci planurile. Astfel, proiectul nostru a cuprins o revenire într-un oraş îndrăgit: Marmaris, pentru o săptămână, după ce ne petreceam primele şase zile într-o zonă nouă: Datça, aflată la vreo 75 km vest de Marmaris pe care puseserăm ochii şi în urmă cu patru ani. Un tărâm pe cât de necunoscut printre români, pe atât de uluitor prin frumuseţe.

Am ales şi trei cazări intermediare, prima în orăşelul cunoscut acum drept Behramkale, în antichitate fiind vorba despre Assos-ul grecesc, iar la întoarcere oraşul antic Aphrodisias, apoi actualul oraş Bergama, adică vechiul Pergam, un loc cu conotaţii istorice foarte importante, încheind cu Edirne, poarta de intrare/ieșire în/din Turcia. Desigur că m-am orientat la acestea pentru că ne doream să vizităm în special siturile arheologice aferente și vechiul Adrianopol, adică Edirne de astăzi.

Am aşteptat cu emoţie, aş zice, momentul plecării fiindcă nu mai fuseserăm cu auto propriu în Turcia de patru ani şi ne era dor de fiecare bucată de drum în parte, chiar şi de cel prin Bulgaria, de fiecare loc prin care treceam prin ţara semilunei, de peisajele cu Marea Egee pe dreapta la început, apoi, după scurtă distanţă, pe stânga Marea Marmara, de trecerea cu ferry la Kilitbahir, de drumurile turceşti absolut impecabile, o adevărată desfătare şoferistică.

Ne-am hotărât să „paştem iarba” pe care o cunoşteam din experienţa celor şapte ani consecutivi de mers în Turcia la mare, între 2008 şi 2014, adică să abordăm traseul clasic prin Bulgaria: Ruse, Razgrad, Tărgovişte, Omurtag, Kotel, Yambol, Elchovo, Lesovo, vama Hamzabeyli. După achitarea taxei de pod (14 lei) la Giurgiu, a urmat un adevărat război al nervilor cauzat de coada enormă de maşini, atât turisme, cât şi tiruri, pe partea de sens spre Ruse, creându-ne din start o întârziere de aproximativ o oră. Am cumpărat vigneta bulgărească valabilă pe o lună de la primul chioşc pe stânga, după vama din Ruse, plătind 30 leva, bani ce ne mai rămăseseră de la Revelion. Dacă n-am fi avut leva, puteam schimba acolo la cursul de 40 leva contra 100 lei, puteam s-o achităm în euro (15euro) sau puteam alege varianta achiziționării vignetei cu cardul de la vreuna dintre stațiile de alimentare cu carburant situate până la ieșirea din Ruse (Eko, OMV, Schell, de exemplu). Am alimentat cu benzină din Ruse de la a doua staţie ce ne-a ieşit în cale cu 2,09 leva/litru fiindcă în România este mai scumpă și am mai făcut plinul la ieșire din Lukoil cu 2,27 leva/litru, deoarece în Turcia este uşor mai scumpă, dar, am trăit s-o văd şi pe-asta! , mai ieftină un pic decât în România. Pe scurt, preţul benzinei l-am găsit între 6,08-6,32 TL/litru, în condiţiile în care am cumpărat lira turcească la începutul vacanţei la cursul de 5,20 TL/€, apoi spre finele celor aproape trei săptămâni acesta fiind de 5,30 TL/€.

Trecerea prin Bulgaria am făcut-o de data aceasta pe drumuri mai bune, cel puţin tronsonul Razgrad-Targovishte are o faţă nouă şi mult mai bună, cei 306 km prin ţara vecină de la sud de Dunăre, per total, fiind parcurşi destul de repede.

La Kilitbahir ne-am îmbarcat pe ferry pentru traversarea Strâmtorii Dardanele ce s-a făcut în circa 15-20 minute plătind 35 TL, bani ce ne mai rămăseseră de la recenta excursie la Istanbul, apoi am am făcut un mic popas la Çanakkale pentru a cumpăra lire turceşti şi pentru o mică vizită la Centrul de Informaţii Turistice.

Pe urmă, am dat bice către Assos sau Behramkale unde aveam prima noapte de cazare, cea intermediară, după mai bine de 820 km străbătuţi. Acolo ne propuseserăm să vizităm oraşul antic Assos, construit cu mai bine de 3.000 ani în urmă pe un vârf de colină de grecii veniţi din insula vecină Lesbos, chiar cu faţa către aceasta. Despre hotel şi orăşelul de astăzi, sper să scriu separat, fiindcă merită amândouă cu prisosinţă, fiind imprsionată plăcut şi de unul şi de celălalt.

A doua zi, după micul-dejun, ne-am continuat drumul către Marmaris pe traseul Küçükkuyu, Edremit, Burhaniye, Ayvalık, Altınova, Aliağa, Menemen, Izmir, apoi pe autostradă până la Aydın, continuând apoi pe D550 până la Gökova, ulterior coborând pe D400 spre Marmaris pe care l-am lăsat deoparte pentru cea de-a doua săptămână de vacanţă, urmându-ne calea către Datça tot pe D400, oraşul-staţiune din peninsula cu acelaşi nume situat la 75 km vest de Marmaris.

Vacanţa a debutat cu o mare noutate în materie de destinaţii litorale turceşti, pentru aceasta alegând un meleag de care nu s-a prea auzit deloc pe la noi: Datça. Aceasta este o peninsulă ca o fâşie îngustă de pământ, lungă, ascuţită, ce începe la vreo zece km vest de Marmaris şi se termină la vreo 110 km cu capul Knidos. Se spune că este graniţa naturală dintre Marea Egee la nord şi Marea Mediterană la sud, aşa cum am găsit în mai multe ghiduri de călătorie, dar chestia cu graniţa am mai găsit-o şi când citeam despre Fethiye :), deci nu am aflat cu exactitate unde ar fi limita.

În prima jumătate are o îngâtuire (un istm) unde distanţa dintr-o parte în cealaltă a peninsulei este de numai 800 metri, de undeva de sus de pe drum, fiindcă este muntoasă bine, am reuşit să surprindem o imagine excelentă cu acest cel mai îngust loc al peninsulei şi cu şoseaua şerpuindă ce o străbate pe mijloc. Pe cât este de înaltă, pe atât este de verde şi plină de pini, aidoma zonei Marmarisului, în plus bougainvillea sau floarea de hârtie este prezentă peste tot în diverse nuanţe învelind clădirile într-o reală încântare a ochilor.

Cazarea am avut-o chiar în capitala peninsulei, oraşul Datça, o localitate nu foarte mare, dar dichisită şi elegantă, de unde am pornit în explorarea întregii zone. Am vrut să vedem cu ochii noştri câteva plaje vestite pentru frumuseţea şi naturaleţea lor, precum Aktur, Palamutbükü, Ovabükü, Kızılbük, Hayıtbükü, Ovabükü fiind declarată de jurnalul englez The Guardian în 2010 ca fiind cea mai frumoasă plajă naturală din Turcia.

Despre Datça credeam că este o regiune cu un turism preponderent rural, dar am rămas surprinsă să aflu că este o locaţie destul de selectă, fieful turcilor elitişti din Istanbul în special, din păcate cu prea puţini turişti străini.

Într-una din zile, am pornit 38 km spre punctul vestic extrem, acolo unde se află situl arheologic Knidos de a cărui existență ştiam din 2009, de la prima vacanţă în Marmaris, dar care putea fi abordat cel mai bine de aici.

Într-o altă zi, am reuşit să facem o excursie de o zi în insula grecească Symi, situată la 14 km distanţă pe mare, vizavi de Datça, spre care aveam privelişte din balcon. Spun că am reuşit, fiindcă nu este tocmai uşor să ieşi din Turcia fără autoturismul cu care ai intrat şi pentru care deţinătorul a primit o ştampilă în plus pe paşaport, presupunând ceva timp alocat formalităţilor şi încheierii actelor în port la căpitănie şi la poliţia portuară.

Am mai vizitat în jurul Datçei pe care am „călcat-o” zilnic cu sârguinţă, o vinărie ce datează încă din antichitate, micul sit antic Burgaz sau vechiul Knidos aflat la periferia oraşului şi satul Eski Datça (Old Datça) , situat la 3 km nord, o aşezare fermecătoare cu uliţe strâmte, case vechi, tradiţionale din piatră garnisite cu bougainvillea. Ireal de frumoasă această Eski Datça, sătucul părăginit și aproape părăsit acum vreo sută de ani renăscut în ultimele zeci de ani!

Marmarisul nu constituia chiar o noutate pentru noi, dat fiind că în urmă cu nouă ani ne petreceam o vacanță de vis, așa cum declaram într-un articol mai vechi dedicat stațiunii. Dar, rămăseserăm cu câteva „găurele” pe care am fi vrut să le astupăm, în plus nu strica să facem o actualizare generală a locului, dar pe un fond de relaxare și ritm mai lent.

Dacă în Datça n-am prea văzut turiști străini cu excepția câtorva italieni sau englezi, parcă rătăciți pe-acolo, în Marmaris era plin de ruși. Am mai întâlnit englezi, dar mai puțini decât mă așteptam și doar câțiva români în vreo două zile. Am văzut o singură mașină cu numere de RO și un autocar al unei mari agenții de turism care organizează sejururi cu tot cu transport în stațiune. După trei zile de la sosirea noastră acolo, ne-am reunit cu niște prieteni cu care ne dăduserăm întâlnire chiar din țară, timp de patru zile având sejururile suprapuse și, în acest fel, companie asigurată.

Am ținut să vizităm zona veche a orașului, inclusiv castelul din Marmaris, locul cu străduţe înguste și case vechi pe care atunci când le vezi, juri că eşti în Grecia. Castelul, renovat de mai multe ori după 1990, are în curte coloane de marmură de la Knidos, săli în care sunt expuse artefacte antice de la Knidos şi Burgaz, așa încât pentru noi a fost ușor să facem legătura cu siturile arheologice vizitate cu câteva zile în urmă, ba chiar ne-a ajutat să ne întregim imaginea de ansamblu asupra străvechilor așezări.

O altă zi a vacanței am dedicat-o Insulei Cleopatrei sau Sedir Adası, situată în golful Gökova spre care am plecat cu mașina înapoi pe drumul spre Muğla, vreo 22 km, după care am făcut stânga vreo 6 km până în satul Çamlı unde ne-am urcat pe una dintre bărcile ce ne-a transportat pe mare până la insulă. Insula, în sine, este un soi de obiectiv turistic istoric fiindcă deține și vestigii antice în cadrul unui sit arheologic destul de bine amenajat, iar totul este organizat în jurul unei plaje micuțe dar vestită pentru nisipul și culoarea ca de peruzea a apei mării. Plaja, ca atare, nu este folosită, ci este păstrată cu străşnicie ca și rezervație naturală, șezlongurile fiind dispuse în jurul acesteia, iar accesul în mare făcându-se pe laterale.

În urmă cu nouă ani, pe când am făcut excursia în delta Dalyan, de pe canalele navigabile, ni s-au indicat mormintele regale de la Kaunos, săpate în stânca muntelui, iar ghidul de atunci ne spusese că foarte aproape se află faimosul sit antic de la Kaunos. Am reținut acest lucru și am ținut să-l vedem, mai cu seamă că aveam posibilitatea, fiind veniți cu mașina personală. Așadar, într-o altă zi, am pornit din Marmaris spre Fethiye, apoi spre est printr-o zonă foarte pitorească, parcurgând 90 km până la Kaunos unde ne-am petrecut o bună parte a zilei, cercetând locul în detaliu.

În rest, în Marmaris cuvintele de ordine au fost plajă, bălăceală, relaxare, luat oraşul la pas, terapie prin shopping având în vedere că peste tot, la toate magazinele mari erau reduceri substanțiale cu ocazia Ramadanului (sau Ramazan) succedat de Bayramul ce a venit aproape cu noi deodată.

Plecarea către casă a fost plănuită din trei bucăți de câte circa 500 km fiecare, pe un traseu prestabilit, ușor ocolitor, cu două nopți intermediare, care urma să conțină vizite la alte „pietroaie” celebre.

Astfel, am pornit din Marmaris spre Muğla, în apropierea căreia am luat-o în dreapta, pe D330 în direcția Denizli spre Kale, Tavas unde ne-am lăsat în stânga pe D585 pentru a ajunge la Geyre sau orașul străvechi Aphrodisias, o bijuterie antică nu prea accesibilă din cauza unei amplasări mai izolate, nefavorabile, nepreafiind situat în calea traseelor turistice consacrate.

Repuși la drum, după ce am mai parcurs vreo 300 km pe traseul Karacasu (D585), apoi stânga pe D320/E87 spre Nazilli, Köşk, lansându-ne pe autostrada Aydın-Izmir, apoi Menemen, Aliağa, aveam aranjată prima cazare la Bergama, un alt orășel cu importante conotații istorice la care am ajuns pe seară având în plan să vizităm cetatea Pergam. După ce ne-am cazat, ne-am petrecut seara pe străduțele din centrul vechi al orașului, încercând să identificăm pe unde s-ar afla obiectivele pe care le aveam în program a doua zi.

După micul-dejun, vremea ușor mohorâtă din ziua următoare ne-a determinat să schimbăm ordinea obiectivelor de vizitat, așa încât deși ne propuseserăm să începem cu Akropolisul și să coborâm în oraș pentru Bazilica Roșie, Muzeul Arheologic, ca mai apoi să terminăm în Asklepion, am procedat exact invers pentru a beneficia de vreme bună sus, pe colină.

În jur de orele 14,00 am pornit-o din nou la drum cu destinația Edirne de care ne despărțeau încă 500 km, fiind inclusă și traversarea cu ferry. După un tur de forță șoferistic de care soțul meu a fost mândru să dea dovadă pe niște șosele excelente și după o trecere rapidă și norocoasă cu ferry de numai 15 minute pe la Çanakkale-Kilitbahir, la orele 20,00 ne cazam în Edirne, spre bucuria noastră că mai puteam prinde o scurtă vizită pe străduțele primei capitale a Imperiului Otoman.

Fiindcă ne plăcuse ce văzuserăm, ne-am continuat plimbarea și a doua zi după micul-dejun, ce-i drept și cu scopul unor mici cumpărături. Am mâncat çiğer tava, adică bucățele de ficat prăjit ca niște cipsuri, pare-se felul de mâncare tradițional în oraș, la recomandarea recepționerei dar și a lui @aurici făcută în minunatul său prim articol despre Edirne.

Pe la prânz, ne-am întors să ne facem decazarea și apoi ne-am îndreptat spre casă pe drumul pe care veniserăm, ultima bucată având tot cam 500 km. În total, am străbătut aproape 3.400 km, ceea ce s-a încadrat în parcursul nostru obișnuit, de peste 3.000 km/vacanță.

Multașteptata vacanță în Turcia a fost una reușită, pe placul nostru, organizată în cele mai mici detalii pentru a putea vedea și cunoaște cât mai multe, dar și pentru a ne odihni și a ne reîncărca bateriile, așa încât energia dobândită să ne ajungă o bună bucată de vreme, căci aceasta a fost tranșa cea mai lungă de vacanță din acest an.

Atât locurile noi, cât și cele în care mai fuseserăm, ne-au încântat, drept pentru care le recomand cu mâna pe inimă celor ce le-ar plăcea genul acesta de vacanță!

Vă rog, atașați următorul videoclip, o melodie în vogă pe timpul vacanței noastre:

https://www.youtube.com/watch?v=gi80-tmEduI

---

VIZUALIZĂRI: 4872 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI