Niciodata sa nu combini Valea Prahovei cu mare!

TIPĂREȘTE

Anul 2019 a inceput foarte rau. Prin ianuarie cautam ceva mai exotic, Egipt, dar din februarie au inceput problemele asa ca deja am renuntat sa ma gandesc la concediu din vara, parea sa nu exista. Prin iulie s-au mai asezat treburile astfel ca am inceput sa ma gandesc la o mica escapade (de doua saptamani la sfarsit de august). Dupa multe cercetari si calcule am ajuns la concluzia ca cea mai buna destinatie este tot Turcia (cand m-am hotarat eu pe Egipt nu prea mai erau locuri la chartere, in plus aveam data fixa de plecare 24-25 august). Am inceput sa caut pentru Turcia, la inceput am zis ca sa fie Kusadasi (mai aproape) dar facand calcule imi dadea ca tot trebuie sa fac 2 opriri intermediare (nu imi place sa ajung seara in resort). Prin urmare am ales Antalya cu doua opriri intermediare ata la dus cat si la intors. Am hotarat deasemenea sa merg pe trasee diferite, la dus prin Istanbul iar la intoarcere prin Canakkale.

A venit si ziua plecarii, conform planului in prima zi trebuia sa ajung pana la Edirne. E simplu, nu-i asa? Cu noaptea in cap am plecat pe traseul cel mai bun, asa ziceam eu! Craiova-Zarnesti-Bucuresti-Giurgiu-Hamzabeyli-Edirne. Va intrebati de ce o iau spre nord cand am treaba in sud? Simplu pentru concediu trebuia recuperata printesa din tabara de cercetasi! Pana la Zarnesti drumul il cam stiam, nu foarte aglomerat, era totusi sambata dis de dimineata. Pe la 11 am terminat cu tabara si am luat-o spre Giurgiu, desi speram ca nu va fi asa, pe Valea Prahovei a fost dezastru (20 km in 2 ore). Eu nu inteleg cum de exista oameni care se duc de buna voie pe acolo, cica sa se relaxeze in weekend. Normal ca asta ne-a dat peste cap tot programul din prima zi, speram sa avem timp de plimbare prin Edirne. Dupa calvarul de pe Valea Prahovei centura Bucurestiului a parut o autostrada! In sfarsit am ajuns in vama Giurgiu sambata pe la 17, aici nu era coada foarte mare astfel ca am scapat in maxim jumatate de ora. Ajuns in Bulgaria m-am lansat pe un traseu total necunoscut mie: Razgrad-Tirgoviste-Omurtag-Kotel-Yambol Lesovo. Este prima data cand am mers pe aici, cand am mai iesit pe la Giurgiu, de mult de tot, cand eram tanar =)), foloseam traseul prin Veliko Tarnovo-Nova Zagora. Drumul urmat anul acesta a fost bun, liber, asfaltul aceptabil, chiar intre Omurtag-Kotel era proaspat pus. Cred ca am dat in una sau doua camera fixe de radar, asta desi citisem despre ele. Ce sa mai spun? Au descris altii traseul cu lux de amanunte. Drumul m-a dus in vama Lesovo. O vama micuta rau, 2 benzi pe sens, comparativ cu Kapitan Adreevo. Am ajuns pe la 20.20, imi era teama ca atunci schimba tura. La bulgari am trecut in 3 minute si ajunsi in vama turca m-am bucurat vazand ca sunt maxim 10 masini pe banda. Bucurie de scurta durata, dupa 10 minute nu iesise nici o masina din vama. Nu intelegeam ce se intampla ca parea toata lumea la lucru! De abia cand am ajuns la ghiseul unde se trece masina in pasaport am inteles problema;) lipsa de chef de munca! Teoretic functionau ambele ghisee, practic functiona doar o jumatate :)). Ajuns acolo cel de la gemulet mi-a facut semn sa ma dau jos si sa ma duc la colegul, el avea de ascultat ceva muzica asa ca a iesit putin pe afara. Colegul nici el nu avea pofta de munca, asa ca dura minim 5 minute sa inscrie o masina timp in care mai raspundea pe facebook sau mai facea o gluma cu colegii din zona. In concluzie am stat o ora jumatate prin vama fara sa fie coada. Nu mi-a placut deloc aceasta vama, pe iesirea din Turcia era o coada de 2-3 km.

In sfarsit in Turcia! Cazarea o aveam rezervata in Edirne. Pe drum a mai aparut o problema: luasem de la telefonia rosie o cartela cu net sa avem in Turcia. Cand am bagat-o in tableta am vazut ca nu merge! Prostovanul care ne-a vandut cartela nu ne-a spus ca ea trebuie activata pe teritoriul Romaniei pentru a putea sa o folosim. Cartela era luata special pentru drum sa putem folosi waze si maps. Avand in vedere ca mizam pe “navigatie” nu am studiat nimic despre pozitionarea hotelului sau despre traseu. Ajunsi in Edirne am inceput sa cautam hotelul, nu am gasit pe nicaieri net free prin benzinarii, ca la noi. Am intrebat si toti ne spuneau “jandarma” cand le aratam adresa. Intr-un final am intrat in benzinaria de langa hotel RYS si acolo dupa un consiliu al angajatilor unul ne-a spus, in limbajul mimico gestural, ca ne duce el cu masina pana la hotel! Un gest foarte frumos pentru care nu a acceptat cei 5 euro oferiti, hotelul era la 2-3 minute de benzinarie si era intradevar pe langa o unitate de jandarmi.

Asa s-a incheiat prima zi a aventurii noastre.

A doua zi aveam in plan sa mergem spre Antalya prin Istanbul pana la Isparta. Cum am spus nu studiasem de loc traseu, stiam ca in mod normal cei ce urmeaza acest traseu dorm in Kutahia, dar noi plecand din Edirne am considerat ca ne putem apropia mai mult de Antalya, imi place sa ajung devreme in resort pentru a beneficia de toate facilitatile inca din prima zi. Din pacate la hotel nu a mers netul asa ca nu am pregatit deloc traseul pentru a doua zi.

Am mers in Edirne sa schimbam lire si apoi i-am dat bataie pe autostrada. Drumul lejer, era duminica, dar spre Istanbul s-a mai aglomerat putin. Am oprit la iesirea de pe autostrada de la Mall of Istanbul sa iau HGS-ul, am pus mai multi bani pe el pentru ca stiam ca am o restanta de anul trecut si am purces la drum. Planul era sa trecem prin Avrasyatunel apoi pe Osman Gazi, sa vedem si noi minunatia. Cand e sa mearga prost apoi toate merg prost. Normal ca fiind neatent am ratat iesirile spre Aksaray astfel ca am ajuns pe Fatih Sultan Mehmet, al doilea pod din Istanbul. Cam aglomerat, dar totusi nici nu exista termen de comparatie cu Valea Prahovei, aici se mergea pe cand acolo stateai pe loc minute bune. Ajunsi in Asia am cautat indicatoare cu Osman Gazi sau Gebze sau Bursa sau chiar Kutahia. Nimic nu aparea din toate astea, am iesit de pe autostrada am intrat intr-o benzinarie si am intrebat. Ne-am lamurit repede ca trebuia sa continuam pe autostrada, ca eram pe drumul cel bun. Reintrati pe autostrada au aparut si indicatoarele cu Osman Gazi. La o ora si jumatate de la Mall Of Istanbul am intrat pe pod. Intradevar este superb, te lasa mut de uimire. La iesirea de pe pod surpriza, la bariera nu ne opreste nimeni, chiar angajatul de la ghiseu ne face semn sa mergem mai repede. Pe panou apare HGS si suma de 103.05 TL iar bariera se ridica. Se pare ca acum se iau banii de pe HGS si la acest pod. Cum am spus aveam bani pentru ca pusesem pentru amenda de anul trecut, dar pana la urma acesti bani nu s-au luat. Am continuat drumul spre Bursa trecand printr-un tunel superb lung doar de 3900 m!!!

Ajuns in dreptul iesirii spre Bursa nu am stiu ce sa fac. In trecut venind de la Izmir am trecut si prin Kutahia si printr-un alt oras ce avea apoi sa ne duca pe un drum gresit. Am citit ca e aglomeratie pe centura la Bursa, prin urmare am zis sa ocolesc. In fata noastra a aparut o autostrada nou nouta spre Balikesir! Imi aminteam ca trecusem prin Kutahia si prin Balikesir, dar am uitat ca era in ani diferiti!!! Intr-un an am mers direct Izmir-Istanbul si am trecut prin Kutahia-Eskisehir, in alt an am ajuns in Istanbul cu feribotul din Bandirma si atunci am trecut prin Balikesir. Eu eram convins ca drumul spre Kutahia trece si prin Balikesir. Am continuat spre Balikesir! Dupa vreo 70-80 km vazand ca nu apare nimic despre Kutahia mi-am dat seama ca e ceva in neregula, am oprit la benzinarie si am intrebat cum ajung la Isparta. Stupoare imi spune ca sa o iau pana la Izmir apoi Denizli-Isparta. Cum eu aveam treaba in Antalya nu imi placea idea propusa! Am mai mers putin si la urmatoarea benzinarie cautam iar wifi, yok. Dar mami vede niste turci care butonau la telefoane. Se duce la ei cu o rugaminte: imi cautati si mie pe maps cel mai scurt traseu spre Denizli? Deja dadusem reconfigurare traseu! Cum Denizli era cam la aceeasi distanta fata Antalya nu ne deranja sa dormim acolo. Turcoaica vorbea foarte bine engleza desi era infasurata in burka, iar turcul a rugat-o sa astepte putin pana termina partida de sah pe care o juca! In fine am obtinut un traseu, cu puncte intermediare, am pozat telefonul turcului pentru siguranta. A doua oara trebuie sa multumesc omeniei aratate de turci. Am mai mers pe autostrada pana la Akhisar apoi pe D555-D585 pana la Denizli. A fost un drum excelent, drum expres cu 4 benzi, pe toata distantA. Am folosit traseul si la intoarcere. Seara am inoptat in Denizli iar apoi a doua zi am plecat spre Kemer. Traseul urmat in final a fost: Edirne-Istanbul-Bursa-Akhisar (numai autostrada) - Denizli-Kemer. Acest traseu a fost mai lung cu 120-130 km decat cel normal prin Kutahia-Isparta, dar avand in plus 240 km de autostrada l-am parcurs cam in acelasi timp. Pe scurt am reusit sa ma descurc din amintiri chiar daca “telefonul rosu” mi-a taiat navigatia, iar eu bazandu-ma numai pe tehnologie (ceea ce nu am mai facut niciodata pana acum) nu mi-am pregatit temele.

Cum nu puteam sa ramanem pe acolo dupa 11 zile de relaxare a trebuit sa plecam spre casa. Daca la ducere am avut mici obstacole intoarcerea a fost o adevarata aventura.

Am plecat pe la 10.30 din Bogazkent cu ideea de a merge pana la Bandirma, sa inoptam acolo apoi a doua zi sa mergem pana la Edirne unde sa facem un nou popas cu sesiune de shoping, iar in a treia zi sa trecem frontierele TR-BG si BG-RO. Frumos plan nu e asa? Dar in vacanta asta nu prea au functionat planurile!

Am mers bine pana in Antalya unde indictoarele ne-au bagat pe diverse centuri si bucati de autostrada, eram aproape de iesirea in D330 spre Denizli cand motorul se opreste si bordul licarea tot! Imediat am realizat ca e grav! Stricasem motorul! Nu am realizat ca am pierdut antigelul si am ars garnitura de chiulasa (conta cum aveam sa aflu ca se zice in turca). Eram pe autostrada in padure (de fapt parcul natural din nordul Antalyei) vineri la ora 11.43. Din fericire peste drum am vazut o parcare plina si o cladire, era o clinica sau asa ceva (nu m-am lamurit prea bine). Am mers acolo si la receptie doua tinere, mi-am zis; bine ca sunt tinere ca poate stiu engleza. Nici vorba! Cum una a zis ca intelege cate ceva am inceput sa ii spun ca am nevoie de o platforma care sa imi duca “hoitul” la service. Se vedea pe chipul ei ca nu pricepe nimic, am trecut la cele cateva cuvinte din turca care le stiu si la dat din maini. Tot nu pricepea nimic, din fericire era pe acolo un muncitor care a priceput repede ca “araba problem”. Pune mana pe telefon, suna pe cineva, dupa cateva incercari vorbeste la telefon si imi spune “yarim saat”. Am priceput ca in jumate de ora o sa vina platforma, credeam eu.

A fost cea mai lunga jumatate de ora din viata mea. Eram chiar langa o bucla de intrare pe autostrada. Apare un mic Fiat care incetineste se uita stanga-dreapta si da cu spatele pana langa “hoit”, urmeaza salut-salut si ma intreaba daca am probleme. Normal ca nu intelegea nici un cuvant in engleza. Ii explic ca “su problem” ii arat, dupa ceva studiu da un telefon. Vorbeste cu cineva si apoi imi spune ca se rezolva, dar nu azi ci maine, ca trebuie sa stau la hotel noaptea iar maine ne reluam drumul spre Romania. Oricum am inteles cand ii repeta interlocutorului ca trebuie sa plecam repede spre casa. Apare mecanicul care constata decesul, apoi platforma. Pana sa vina ceilalti Turcul le-a invitat pe fete sa stea la aer conditionat in masina lui. In fine suim masina pe platforma si Turcul ne spune sa luam bagajul sa mergem la hotel. Intretimp eu schimbasem numerele de telefon cu mecanicul. Ne-am suit in Fiat si am pornit catre…. ? Nu stiam unde, nu stiam cu cine, nu stiam ce se intampla cu masina. Mi-am dat seama ca am uitat pasapoartele in masina! I-am spus Turcului, a zis ca nu e problema, a schimbat directia si dupa 6-7 minute am ajuns la niste hale, acolo era mecanicul dar nu si mortaciunea. I-a zis de ce am venit, intretimp a sosit platforma. I-am zis lui mami sa pozeze macar numerele de la cele doua masini cu care circulau Turcul si mecanicul.

Am plecat spre hotel, inca nu stiam unde suntem. Am ajuns la hotel unde Turcul ne-a facilitat cazarea si ne-am despartit urmand sa ne auzim la telefon. Era 14.01. Am vazut camera si apoi am plecat prin zona sa mancam ceva. Eram foarte ingrijorat mai ales ca era vineri trecut de pranz, iar luni printesa trebuia sa fie la scoala. In fine pe la 17.30 suna mecanicul, m-am gandit ca e ceva grav. Am raspuns nimic, inca un apel primit fara raspuns la “alo” deja alergam spre hotel cu speranta ca voi gasi pe cineva care sa stie ceva engleza. La al treilea apel eram in receptie si il intreb pe receptioner, nu il vazusem, pe noi ne cazase o fata, daca stie engleza. A raspuns da, chiar stia. Ii spun pe scurt ce vreau si il rog sa vorbeasca cu mecanicul. Eu i-am intins telefonul, dar el l-a folosit pe al lui. Cat timp vorbea cu mecanicul suna si telefonul meu, era o doamna care stia ceva engleza si care mai incercase sa ne explica ca vom pleca sambata. Doamna imi spune ca trebuie sa merg la atelier si ca va veni Turcul sa ma ia, de fapt ajunsese langa mine. Receptionerul imi spune ce a aflat: ca masina poate fi reparata in acea noapte, cat costa si ca mecanicul vrea un avans. Am plecat catre atelier, Turcul nu a vrut sa duca el avansul a zis ca sa vad masina. Ajuns acolo vad motorul facut bucati, piesele de schimb cumparate si mi se arata defectele. Dupa ce mi-am dat okul sa schimbam tot ce trebuie, inclusiv piese care nu erau stricate dar ar fi urmat sa le schimb eu peste cateva mii de Kilometri (curea distributie), am fost dus la hotel cu promisiunea ca in acea noapte voi avea masina. Ajuns in camera m-am hotarat sa dorm putin pentru a fi apt de condus noaptea. Se facuse deja 8 seara. Nu prea am putut sa adorm, la 21.45 suna telefonul fix. Era receptionerul care a zis ca masina e gata! Nu imi venea sa cred, am intrebat cand plec spre atelier iar raspunsul a fost ca nu e nevoie, masina e in fata! Am mers la geam si intradevar masina torcea frumos in fata receptiei. Am plecat in teste, era bine. Turcul si mecanicul nu au vrut sa ne despartim pana nu am confirmat ca totul e bine si cu ajutorul receptionerului-translator. Nu am scris din greseala cu T mare, dar nu ii stiu numele acestui Om. De fapt pe acolo am intalnit multi oameni care merita acest nume, nu am uitat nici de receptioner care a folosit telefonul lui, un gest simplu dar care in acele momente m-a emotionat, nici de angajatul benzinariei, nici de sotii din benzinarie.

Avand masina gata le-am spus fetelor ca atunci cand ma trezesc plecam, indiferent de ora. La 3.40 ne puneam in miscare, nu inainte de a studia cum ajungem la soseaua spre Denizli. Parea simplu: la stanga, 4 km drept apoi iar stanga. Toate bune pana fac a doua oara la stanga, se termina asfaltul si eram in padure!!! Incetinesc speriat, dupa 30 secunde vad faruri venind din fata si ma linistesc, nu suntem singuri pe acolo, dupa inca 1 minut vad faruri pe o sosea perpendiculara si imi dau seama ca acolo e drumul expres spre Denizli. In continuare am mers conform celor stabilite: Antalya-Denizli-Akhisar (intrat pe autostrada O5 Bursa-Izmir) Susurluk (iesire de pe otoyol) Bandirma-Ceardak. Aici am trecut cu fery la Gelibolu (60 TL), a durat mai putin de o ora jumatate de cand ne-am asezat la coada pana am coborat de pe vas. Speriat de posibila coada din Kapikule si ne dorind sa reaincerc Hamzabeyli am reconfigurat din traseul. Am hotarat sa trec pe la Ipsala in Grecia apoi in Bulgaria pe la Ormenio.

Am intrat in Ipsala pentru ca voiam sa mancam ceva traditional inainte sa parasim Turcia. Normal ca nefiind un orasel turistic am gasit o mica locanta unde am baut un ayran si am mancat kokoreci. In vama turco greaca a fost ok, la turci maxim 10 minute, a umat zona de no mans land pazita la ambele capete de soldati cu mitraliere afisate ostentativ (semn al prieteniei celor doua popoare!) apoi vama greaca, aici un singur ghiseu functional desi la turci erau doua. Fiind multi cetateni UE la coada si aici a mers bine. In mai putin de 30 minute eram in Grecia. Mai aveam un singur hop: vama greco-bulgara. Drumul prin Grecia a fost bun (nu ca in Turcia dar se poate merge tare, asta daca nu dai de politie, au fost 6 echipaje in cei 120 km dar toate pe sensul opus) si a ocolit localitatile, am trecut numai prin Didymoteicho.

La Ormenio am dat peste vama parasita despre care am povestit in alt review (Gogule! Probleme ma?). Acum arata ceva mai bine, mai taiasera buruienile inalte de 2 m, vopsisera cladirea, chiar avea termopane. La vama bulgara la fel se vedeau ceva imbunatatiri. Nici pe aici nu am stat mai mult de 30 minute. A fost o alegere grozava si chiar voi mai folosi aceasta ruta, chiar daca imi place mult Edirne. Ne-am cazat in Svilengrad unde am avut o alta surpriza si duminica ne-am continuat drumul catre casa cu, de acum, traditionala oprire la JUMBO langa Sofia.

Pe scurt cu ce am ramas dupa acest drum:

-voi evita Hamzabeyli

-voi ocoli intotdeauna Valea Prahovei

-am fost uimit de Osman Gazi si tunelul care urmeaza

-drumul prin Canakkale este ok daca vrei sa eviti aglomeratia din Istanbul (nu este mult mai lung, iar soseaua pe traseul Antalya-Denizli-Akhisar-Bandirma-Edirne este foarte buna, numai autostrada si drum expres fara nici un punct aglomerat)

-in Turcia am intalnit multi Oameni

-in caz de posibila aglomeratie la Kapikule functioneaza foarte bine ruta Ipsala-Svilengrad (o cazare in acest mic orasel va va uimi).

---

VIZUALIZĂRI: 1626 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI