GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
București – Thasos și retur - 2024
După ani de zile în care doar am citit despre Thasos și mulțimea de turiști români care merg an de an pe această insulă grecească, cea mai apropiată de România, a sosit vremea să fac și eu o incursiune pe „Insula de Smarald” . Am efectuat necesara documentare privind variantele de drum și taxele aferente cu ceva timp înainte, consultând site-uri oficiale, forumuri dedicate și câteva bloguri de turism. Am filtrat informația găsită și am ales cu atenție variantele ce am considerat că mi se potrivesc mie.
Am plecat în ultima săptămână din iunie 2024, chiar în noaptea de Rusalii (duminică spre luni), evitând un mare „boom” de autovehicule care au aglomerat vineri și sâmbătă granițele și mai ales trecerea cu feribotul spre insulă (unde au fost timpi de așteptare și de 3 ore). Să luăm aminte că tocmai debutase vacanța de vară a elevilor.
Pregătirea de călătorie a cuprins o inspecție tehnică a autoturismului cu care urmam să ne deplasăm, încheierea unor asigurări de sănătate și a unei polițe de asistență rutieră (dacă nu aveți inclusă în polița CASCO această facilitate). Depinde acum de fiecare în parte dacă face sau nu lucrurile de mai sus.
A urmat cu câteva zile înaintea plecării achiziționarea online a vinietei valabilă pe drumurile din Bulgaria, achiziție ce se efectuează pe site-ul oficial web.bgtoll.bg (are și variantă în limba română) – o săptămână = 13 leva.
Traseul ales: București – Giurgiu – Ruse – Veliko Târnovo – Haskovo – Kardjali – Makaza –Keramoti-feribot – Limenas (Thasos) Am hotărât să plecăm noaptea pentru a ajunge dimineața pe insulă și a câștiga câteva ore de soare și plajă, astfel că am trecut Podul Prieteniei de la Giurgiu imediat după ora 00.00, moment în care începea valabilitatea vinietei bulgărești.
În ceea ce privește drumul București – Giurgiu calitatea acestuia e bună, de când nu am mai fost eu în zonă a apărut varianta ocolitoare către Vamă a orașului Giurgiu. Nu mi-a plăcut bezna care domina câteva din sensurile giratorii aflate pe drum.
Taxa de pod = 15 lei/ autoturism, vama destul de liberă, am stat doar 7-10 minute la o mică coadă, s-au verificat actele de identitate și talonul autoturismului. Traseul menționat mai sus nu a fost deloc aglomerat pe timpul nopții, am beneficiat și de lumina naturală a Lunii ce tocmai trecuse de faza de „lună plină” .
Am urmat indicațiile aplicației Waze, nu au fost probleme de nici un fel; două opriri scurte pentru dezmorțire și una ceva mai lungă la o benzinărie în Kardjali (prețurile la combustibil asemănătoare cu cele din România/se putea plăti și în Euro, dar cu rest în leva). Atenție sporită într-o serie de sate (mai ales în zona Veliko Târnovo) la limitatoarele de viteză („cocoașe” de asfalt) aflate la intrare/ieșire localitate sau în centrul satului. Pe timpul nopții nu puteți cumpăra de băut/mâncat decât de la benzinării. Am circulat cu viteza legală majoritatea drumului.
În graniță la Makaza am așteptat circa 5 minute (verificat doar acte de identitate) apoi am intrat în Elada, prima porțiune a drumului fiind pitorească datorită tunelurilor care străpung câteva zone stâncoase. În zona orașului Komotini se urcă pe autostrada Egnatia Odos (cu limite succesive de 120-130 km/h), iar undeva la jumătatea distanței ce o străbați pe această arteră întâlnești un punct de taxare: 1,8 E/autoturism pe sens (deși la întoarcere fiind duminică mulți spuneau că nu se plătește, era coadă la punctele de încasare).
Aplicația de navigație te dirijează spre portul de feribot din Keramoti unde are loc îmbarcarea; în această perioadă vasele pleacă des, la circa 30 minute. Biletele se achiziționează de la un chioșc, se poate plăti cash/card: 20 E/autoturism (până în 4,25 m) și 5 E/persoană (cine o oare mai lungă de 4,25 m, mă refer la autovehiculul, plătește 25 E). Experiența cu feribotul e interesantă, mai ales când sunt multe mașini – echipajul se agită, dirijează, țipă și înghesuie la centimetru autovehiculele în cală sau pe puntea exterioară (am prins un pic de aglomerație la întoarcere). Am mers atât la dus, cât și la întors, cu feriboturi dotate cu sală de pasageri climatizată, bar și toalete civilizate. Doar că mulți pasageri stau pe scaunele de pe punte pentru a admira peisajul ori hrănesc nelipsiții pescăruși care se învârt în jurul fiecărui vas.
După debarcarea în Limenas, așezarea principală a insulei Thasos, fiecare se împrăștie spre locul de cazare unde își va petrece zilele de vacanță sau spre plaje mai mari ori mai mici.
Drumul de întoarcere a urmat același tipar, doar că l-am parcurs duminica la lumina zilei și a fost un pic mai aglomerat, plus că spre seară am întâlnit mai multe tiruri pe șosea. Granița de la Makaza a fost un pic mai aglomerată, dar totuși în aproximativ 10-12 minute am trecut ca prin brânză vama (doar control acte identitate). Am „prins” un accident în zona montană dintre Gurkovo și Veliko Târnovo care ne-a mai întârziat vreo 30 de minute.
De asemenea, a fost o coadă de vehicule la plata taxei de pod în Ruse (2 Euro/4 leva), loc unde se verifică și valabilitatea vinietei bulgărești, aici am stat circa 15 minute (erau deschise două puncte de verificare, exact ca la venire). La podul peste Dunăre, partea bulgară, încă nu se vedeau semne de începere a lucrărilor de reabilitare, atât de trâmbițate în ultimele săptămâni (se pare că au mai amânat puțin).
În concluzie, personal mi s-a părut mai ușor de parcurs drumul spre Thasos pe timpul nopții (șoseaua mai liberă, răcoare), comparativ cu întoarcerea pe timpul zilei când a fost extrem de cald și aerul condiționat din autoturism ne-a cam zăpăcit. Calitatea asfaltului este bună pe tot parcursul drumului, pe ici colo mai întâlnești denivelări sau mici gropi. Timpii de parcurgere a acestui traseu sunt condiționați de abilitățile de șofat ale fiecăruia, de respectarea (ori nu) a regulilor de circulație, de componența familiei (prezența copiilor), de aglomerația din vămi sau de la feribot.
Drum bun!
Trimis de tata123 🔱 in 03.07.24 11:51:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am fost în Thassos, cred că prin 2017, deci acum vreo 7-8 ani. La vremea respectivă nu mă încumetan să ies cu mașina din țară așa că am mers cu... autocarul. Nu mai rețin cât a durat drumul, dar știu că parcă totuși prea mult.
Mi-a plăcut extrem de mult traversarea cu feribotul, care parcă avea un farmec aparte. Când erai pe feribotul acela imens, simțeai așa că vine concediul. Vibrațiile din podea, mirosurile din jur, pescărușii, un tablou interesant.
Dar totuși Grecia mi-a lăsat un gust amar, în mare din cauza prețurilor care de la an la an parcă au crescut nefiresc de mult. Da, peste tot au crescut dar aici, întotdeauna a fost un surplus.
Aveam sau am... în plan să merg cu mașina. Aș alege tot Thassos fiind cum ai spus și tu cea mai apropiată insulă. Aici întrebarea mea, cât ai făcut pe drum? Ai scris că undeva la 00.00 ai trecut pe Podul Prieteniei, adică ai intrat în BG dar mai departe? Când ai pus piciorul în Thassos?
Google Maps zice că drumul din București ar dura 10,5 ore având aproape 650 de km. Dacă adăugăm timpii de așteptare de la vămi (căci sunt două) plus opririle aferente, cred că sărim binișor de 12 ore. Mie personal 12 ore de condus mi se par cam... multe. Cam atât fac din București în Canakkale, în stilul meu de mers regulamentar cu tot cu opriri destul de dese, plus vămile.
”De asemenea, a fost o coadă de vehicule la plata taxei de pod în Ruse (2 Euro/4 leva), loc unde se verifică și valabilitatea vinietei bulgărești
La ce te referi, cum se verifică? Mie nu mi-a cerut vinieta bulgărească nimeni, niciodată... știu că se scanează prin diverse camere fixe sau mobile. Uneori o și printez să o am la mine dar o am oricum în format electronic pe e-mail. Am observat că mai mereu este și o mașină de la BG TOLL fix în vama Ruse, probabil pentru a opri cei ce nu și-au procurat vinieta.
Mulțumim pentru recenzia detaliată.
@tata123 🔱: Desi e de la sine inteles ca nu voi merge in Thassos unde am fost acum vreo doua zeci de ani, am citit intreg reviewul pentru precizia informatiei, detaliile aduse... ce mai, pe baza lui ar putea ajùnge si baba oarba.
@⭐ValentinB_88⭐: Călătoria cu feribotul e plăcută și, ai dreptate, simți efectiv că intri în vacanță
La aproximativ 00.20 am trecut vama bulgară de la Ruse, iar la 08.30 plăteam biletele la feribot și urcam pe vas spre insula Thasos. Timpul de străbatere a traseului depinde de mulți factori, noi eram cu mai multe autoturisme și copii după noi.
În ceea ce privește verificarea vinietei bulgărești la întoarcere spre România, la ghișeul unde plătești taxa de pod o cameră fixă scanează numărul autovehiculului iar operatorul stă cu ochii într-un ecran pentru a vedea valabilitatea. De altfel, deasupra structurii metalice este scris mare că acolo se plătește taxă de pod și se verifică vinieta
Drumuri bune!
@tata123 🔱: Da, am verificat din nou și Google maps te duce în centrul insulei când cauți Thassos. Dacă punem ca destinație finală, zona de debarcare de pe insulă, ar fi cu 1h și vreo 50 km mai puțini, deci ceva mai fezabil. Acum depinde de fiecare pe unde are cazare.
Într-adevăr timpul de parcurgere depinde de la... om la om, mașină la mașină, grup la grup, dar 8 ore de la Ruse la Keramoti mi se pare chiar ok ținând cont că nu ați stat prea mult în vamă. Îmi aduc aminte că sunt momente când la Kulata se stă și 2-3 ore, fapt ce crește considerabil timpul total și dă peste cap toate mediile. Nu mai zic și de vama Ruse-Giurgiu, dar voi v-ați orientat foarte bine și la dus și la întors.
La fel facem și noi când plecăm spre turci, pe la 3-4 suntem în vamă încercând să reducem timpii de așteptare din vămi, doar că nu ne iese mereu schema.
Referitor la vinietă, credeam că te referi la vreun control manual. Am înțeles acum, te refereai la panourile care informează că se va face verificarea electronică. Cum am avut mereu vinietă atunci când tranzitam Bulgaria, nu mi-am bătut capul cu semnele lor BG TOLL, știind foarte bine că sunt în regulă cu cerințele lor. Ce-i drept sunt prezente într-un mod agresiv dar informativ, pe toate rutele uzuale de traversare ale Bulgariei.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2020 Thassos Golden Beach - te surprinde mereu — scris în 27.06.20 de rufus din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Drumul spre Thasoss — scris în 14.07.19 de sandi67 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Experienta noastra la feribot si cum am mancat — scris în 08.08.18 de gabriela.iancu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Drum Thassos iulie 2018 — scris în 16.07.18 de userbusy din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Prima data in Thassos! — (1) Drumul spre Grecia — scris în 27.07.18 de troutpwi din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Thassos - drumul cu mașina — scris în 03.09.17 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Pescarusii din Keramoti - distractie pe feribot! — scris în 26.07.17 de Radix7 din IASI - RECOMANDĂ