ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 1 zile
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 12
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

 Vârful Suhardul Mic (1345 metri), Lacul Roșu, Gheorgheni, jud. Harghita, o drumeție ușoară care îți răsplătește efortul cu o belvedere minunată asupra Lacului Roșu

TIPĂREȘTE URM de aici

Prima drumeție pe care am făcut-o de îndată ce am ajuns la Lacul Roșu a fost cea spre Vârful Suhardul Mic.

Date tehnice

Lungime traseu – cca. 5,5 km

Durata – 2 1/2 h (dus-întors, cu toate pauzele incluse)

Dificultate - ușor

Marcaj – triunghi albastru

Diferență de nivel – aprox. 400 metri

Drumeția

După ce ne-am cazat la Pensiunea Casa Bicăjeanului vezi impresii, am pornit pe jos pe șosea, direcția înspre Lacul Roșu, am trecut de un Supermarket și am ajuns la un pod din beton pe care l-am traversat ca să ajungem la Hotel Turist.

Plecarea în traseu se face de la Hotel Turist. Aici veți observa două panouri informative care vă vor ghida pe poteca memorială Wild Ferencz, după ce urcați câteva scări din beton.

Există două variante de urcare pentru prima parte a traseului, acestea reunindu-se după un timp.

Noi urcarea am făcut-o pe poteca memorială Wild Ferencz, prin pădure, mai abrupt, iar la coborâre am optat pentru drumul forestier, mai lung, dar care este mult mai lin, coborând șerpuit spre Hotelul Turist.

Traseul marcat cu triunghi albastru este comun până în Șaua Suhardului, cu cel spre Vârful Suhardul Mare, care continuă nemarcat, motiv pentru care nu ne-am încumetat să-l parcurgem deși nu era departe.

Pe traseu sunt două porțiuni mai abrupte care trec peste bolovănișuri, dar care sunt asigurate cu lanțuri pentru susținere. Zonele respective nu sunt periculoase, sunt scurte, putând fi parcurse și de copii mici.

Poteca trece prin locuri pitorești, peretele abrupt al Masivului Suhard înălțându-se spre albastrul cerului vă va fura privirea, vă va ispiti să-l fotografiați ca să-i luați frumusețea cu voi acasă.

Poteca marcată cu triunghi albastru trece prin pădure de brazi, urcă prin porțiuni cu bolovăniș unde sunt lanțuri și se termină pe un platou de unde se observă stațiunea și Lacul Roșu.

Vârful Suhardul Mic este marcat cu o cruce din lemn așezată pe un platou de belvedere. În apropierea acesteia este un panou informativ cu piscurile care se pot observa în zare.

Peisajul este minunat, iar starea de observator de la înălțime a măreției naturii este unică iar sufletul se umple de o bucurie copilărească.

 

Recomandarea

Drumeția este ușoară, se poate face de oricine, fără o pregătire fizică specială iar parcurgerea traseului pitoresc în care verdele crud al brazilor se combină cu albul pereților calcaroși care strălucesc în lumina razelor soarelui, vor face din acest traseu scurt unul care vă va umple sufletul cu o stare de bine, de relaxare.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 10.11.20 09:14:12
Validat / Publicat: 10.11.20 10:10:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în M-ții TARCĂU / HĂŞMAŞ.

VIZUALIZĂRI: 976 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Vârful Suhardul Mic (1345metri), Lacul Roșu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[10.11.20 10:10:29]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Drumeții prin Munţii Hășmaș, M-ții TARCĂU / HĂŞMAŞ" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Dana2008PHONEAUTOR REVIEW
[10.11.20 10:14:46]
»

@webmasterX:  mulțumesc frumos!

krisstinnaPHONE
[10.11.20 13:40:21]
»

@Dana2008:  Foarte frumos peisajul dar potecile alea nu-s deloc ușoare, așa cum bine ai menționat și tu, sunt abrupte, nu sunt pentru oricine. ​​

​​De doua ori am fost la lacul Roșu, ne-am învârtit prin zonă și cam atât, plictiseala ne-a cuprins de ambele dăți, nu e de noi muntele​​ Plus că lacul e plin de cioturi, e periculos, nu ne-am putut plimba, după câteva vâsle ne-am întors la mal.

Dar văd și eu prin voi ceea ce pierdem noi, "pantofarii", peisaje de vis și culori amețitoare

​​

Dana2008PHONEAUTOR REVIEW
[10.11.20 14:30:20]
»

@krisstinna:  Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!  

Eu sunt sigură că dacă ai urca cu noi ai fi mândră de reușită și te-ai bucura de peisaje superbe. ​

De la Lacul Roșu se pot face multe drumeții ușoare și plăcute. Aici urcarea alternează cu trecerea prin păduri ​și pășuni... abrupt cu lin.

Mai scriu o drumeție, atât am reușit în două zile, dar trebuie să mai mergem în zonă să o cunoaștem mai bine pentru că este foarte frumoasă.

Călătorii plăcute!

????​​

cata2106
[11.11.20 15:17:46]
»

Bun articol si frumoasa drumetie!

E o idee buna pentru o drumetie scurta, dar cu vedere spectaculoasa, cel putin din poze asa arata.

Felicitari si drumetii faine in continuare! ​​

Dana2008PHONEAUTOR REVIEW
[12.11.20 07:59:04]
»

@cata2106:  Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Azi voi scrie despre o altă drumeție, mai lungă un pic​, spre Vârful Ghilcoșului, dar care ne-a plăcut mai mult decât cea spre Suhardul Mic.

De pe ambele  vârfuri am putut admira Lacul Roșu, din unghiuri diferite.

Eu recomand aceste trasee ușoare și abia aștept să parcurg altele pentru că am văzut că sunt multe în zonă... timp să fie și vreme bună.

Călătorii plăcute! Sănătate! Numai bine! ​​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
k-lator
[12.11.20 18:28:13]
»

@Dana2008:  Frumoasă drumeție! Traseul de 2 ore și 1/2 nu mi se pare un traseu lung la munte, iar dacă ceea ce vezi când ajungi la capătul lui este așa minunat, merită negreșit să faci drumul!

Am fost la Lacul Roșu doar vreo 4 nopți care au inclus și revelionul, căzuse multă zăpadă, mai ales în noaptea dintre ani, că ne era teamă să nu rămânem sinistrați pe acolo​.

​Nu am făcut drumeții până pe creste, dar am mers prin pădure cu zăpada pănă la genunchi și am încins o partidă de fotbal pe lacul care era bocna. Și iernile sunt frumoase prin zona aceea.

Felicitări pentru articol, pozele mi-au plăcut, mai ales cele cu lacul acolo jos ca o panglică. ​

Toate bune și drumeții relaxante! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008PHONEAUTOR REVIEW
[12.11.20 21:41:49]
»

@k-lator:  Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Traseul este superb​, ușor și foarte scurt într-adevăr.

Eu acolo, la Lacul Roșu am fost doi ani​ consecutiv în tabără de ski, când eram în clasa a IV -a. Eram cazați la o cabană chiar lângă lac. Îmi amintesc că seara mergeam pe lac să ne dăm pe gheață toți copiii.  

E un loc de suflet​ pentru mine, pe care abia acum am început să-l cunosc mai bine din drumeții și abia aștept să fac și alte trasee.

Călătorii plăcute! Sănătate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cata2106, Dana2008, k-lator
Alte impresii din această RUBRICĂDrumeții prin Munţii Hășmaș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082520008087158 sec
    ecranul dvs: 1 x 1