Al unșpelea ceas

TIPĂREȘTE

Dacă anul trecut ne-am dat kilometrajul peste cap cu traseele făcute prin munții noștri, anul acesta am fost mult mai puturoși. Așa că era musai să încercăm să ne mai dezmorțim picioarele măcar acum în al unșpelea ceas.

Astfel după jumătatea lunii noiembrie am prins o fereastră de câteva zile și am zbughit-o la munte. Nu știam prea multe despre cum o să fie vremea, dar am avut mare noroc de două zile superbe de sfârșit de toamnă cu mult soare. Frig, chiar foarte frig dimineața, da cu mult soare pe întreaga durată a zilei. O să vedeți în poze că nu ne-a deranjat niciun norișor.

Zis și făcut. Duminică dimineața am plecat spre munte. Am ales să mergem spre Poiana Brașov să facem o drumeție în masivul Postăvarul. De obicei ocolesc aceste zone, unde este facil accesu auto sau mă rog unde se urcă pe munte cu telescaunul, din motive evidente, dar m-am gândit că în această perioadă a anului nu o să întâlnesc mulți turiști. și chiar așa a fost cel puțin pe munte.

La ora 9 dimineața am parcat mașina în stânga hotelului Aurelius Împăratul Romanilor. La ora aceea parcarea era goală, iar când ne-am întors după mai bine de șase ore nu mai aveai loc să arunci un ac. Neștiind cât o să petrecem pe munte am plătit 25 de lei parcarea pentru o zi întreagă, la un aparat care nu dă rest!!! Restul cine îl încasează? E o întrebare retorică firește.

Ne-am echipat corespunzător cu bocanci, pantaloni de trekking, bluză de sintetic și geacă de ploaie plus fes și ochelari de soare. Era frig ar fi mers si un polar, dar știam că o să ne încălzim rapid așa că l-am luat în rucsac alături de indispensabila apă.

Strict pentru pasionatii de munte o să inserez o descriere a masivului Postăvarul luată dintr-o carte de geografie: Muntii Postavaru fac parte din Carpatii de Curbura, alcatuind impreuna cu Masivul Piatra Mare grupul de Munti ai Birsei. Sint localizati intre depresiunea intracarpatica a Brasovului, deasupra careia se inalta cu peste 1 200 m si versantul nordic abrupt al Masivului Bucegi (fig. 1). Muntii Postavaru sint cuprinsi intre urmatoarele coordonate: 45°29' 47' si 45°39' 45' latitudine nordica si intre 25°39' 44' si 25°26' 20' longitudine estica.

Fiind inconjurati de arii depresionare intinse, de vai adinci si culoare largi (fig. 2), Muntii Postavaru se detaseaza din departare ca o unitate montana impunatoare, desi altitudinea lor maxima nu depaseste 1 800 m. Depresiunea Brasovului, prin compartimentele sale, Depresiunea Birsei si "golful' Zarnestilor formeaza limita lor nordica si vestica. Contactul cu depresiunea are o forma sinuoasa, fiind pus in evidenta printr-o denivelare brusca de 200-400 m, intrerupta adeseori de unele vai largi care patrund adinc in munte. Poala nordica a muntelui este imbratisata de orasul Brasov si de zona sa industriala. In est valea pitoreasca a Timisului, cu salba ei de statiuni climaterice, ii separa de Piatra Mare cu care se aseamana totusi atit de mult in unele particularitati ale peisajului. Spre sud sint despartiti de Masivul Bucegi prin cursul superior al Piriului Mare (Valea Ghimbavului), iar in sud-est valea larga a Risnoavei (afluent al Prahovei) ii separa de culmea prelunga Clabucetu Baiului, intre aceste limite Muntii Postavaru au o suprafata de aproximativ 173 km2.

Denumirea lor provine de la numele unui proprietar de oi - Stoica Postavarul - din Schei (vechi cartier romanesc al Brasovului), de la inceputul secolului al XVIII-lea. In arhive a fost descoperit un document in care apare stina "Posztovarul sive Christianul' , ceea ce inseamna ca noul proprietar era la acea data Cristian (P. Binder, 1973). Este explicata in acest fel si denumirea Cristianul Mare sub care mai este cunoscut virful Postavarului (l 799 m).

Muntii Postavaru imbina pe un spatiu relativ restrins o mare varietate de forme de relief cu numeroase contraste. In cuprinsul lor se intilnesc platouri intinse, larg ondulate, culmi prelungi si domoale, favorabile unor excursii usoare, dar si piscuri semete cu versanti abrupti, cu trasee turistice dificile si pirtii de schi renumite. Aceasta diversitate se explica prin varietatea rocilor din care sint constituiti, prin modul de dispunere spatiala si prin actiunea diferentiata a agentilor externi care au variat in decursul indelungatei lor evolutii geologice. In alcatuirea lor predomina conglomeratele si calcarele mezozoice, asociate pe anumite portiuni cu gresii, marne si argile. In partea lor sudica se intilnesc si depozite de flis marno-grezos, mai putin rezistente la eroziune. Pe baza conformatiei reliefului care determina, in cea mai mare parte, si diferentierea traseelor si obiectivelor turistice, in cuprinsul lor pot fi separate trei subunitati: Masivul Postavaru propriu-zis (sau Cristianu Mare), Muntii Poienii Brasov si Muntii Predealului.

Masivul Postavaru, situat in nord-est intre valea Cheii, valea Timisului si Poiana Brasov, atinge inaltimea maxima (l 799 m) in virful cu acelasi nume. Corespunde unei culmi montane alungite pe directia nord-est - sud-vest si ramificatiilor care coboara lateral deasupra vailor principale. Din punct de vedere geologic reprezinta o uriasa cuta anticlinala (situata in prelungirea nordica a masivului cristalin al Leaotei). Masivul Postavaru este alcatuit din calcare de virsta jurasica si din conglomerate si gresii cretacice. Prezenta calcarelor in partea inalta a masivului explica aspectul piramidal al virfului Postavaru (l 799 m) si semetia Muchei Cheii care domina imprejurimile prin creasta sa zimtata ca o lama de ferastrau. In capatul sud-vestic al Muchei Cheii au fost sculptate cheile Risnovului care desi sint de dimensiuni relativ reduse impresioneaza vizitatorii prin salbaticia lor. Dealtfel intregul relief, care domina pe dreapta valea Cheii, cu peretii sai abrupti imbracati in trene imense de grohotis, se impune a fi vazut. Virful Postavaru se continua spre sud prin culmea prelunga, larg rotunjita, Spinarea Calului, pe care se face legatura cu Muntii Predealului.

Virful Postavaru este separat printr-o inseuare larga de o creasta alungita pe directia nord-sud, care atinge 1 659 m in virful Ruia. Spre nord-est altitudinile scad sub 1 500 m in culmile Crucuru Mare (l 435 m), Vama (l 428 m), Crucuru Mic (l 050 m), ajungind la 600-800 m in ramificatiile prelungi care domina Depresiunea Brasov. Din culmea principala se desprind spre valea Timisului o serie de culmi adinc fragmentate, sub forma unor contraforturi orientate vest-est. Versantul vestic (care domina Poiana Brasovului), mai inclinat, cu pirtii amenajate in vederea practicarii schiului de performanta, este mai slab fragmentat si are din loc in loc unele trepte cu inclinare mai redusa corespunzatoare, in parte, unor fete de strat. In sud-estul Muntilor Postavaru, la confluenta Timisului cu piriul Vladet, se individualizeaza depresiunea Timis al carei relief domol, odihnitor contrasteaza cu spatiul montan din jur.

Ei bine acest masiv vroiam să-l cucerim. Sincer nu am avut energie să ajungem și în vârf, așa că ne-am mulțumit cu o vizită la cabana Postăvarul.

La ora 9,20 am plecat pe traseu și am ajuns sus la cabană după mai bine de două ore de urcuș susținut, la ora 11,30. Am ales drumul cel mai scurt pe pârtia Lupului de numai 3,3 kilometri. Este foarte cunoscut că pe munte drumul cel mai scurt este și cel mai greu. Dar am vrut cumva să ne depășim limitele.

Am luat-o încet la deal și am trecut prin dreapta telefericului Ana. Drumul a început domol, așa de încălzire. Panta nu era deloc abruptă și ne-am bucurat de timidele raze de soare ce răzbăteau printre copaci într-o superbă zi de sfârșit de toamnă. Pe alocuri se observau și mici petece de zăpadă semn că iarna bate la ușa. Afară era destul de frig erau la ora aceea în jur de 0 grade. Cu o eșarfă la gură nu mai simți frigul și poți urca liniștit.

După aproximativ jumătate de oră și după parcurgerea unei treimi din traseu, fac o paranteză aici să spun că nu ne-am luat după marcajele turistice, ci doar după google maps, am dat de Pârtia Lupului, una dintre cele mai dificile din Poiană. Traseu urma iar prin pădure, dar noi am decis să urcăm direct pe traseul abrupt al pârtiei.

Vreau să menționez că acest pe acest traseu nu am mai văzut decât doi oameni, un tată și cu fiul lui. Erau în fața noastră și la un moment dat i-am pierdut din vedere semn că erau mult mai bine antrenați. Nu greu, ci foarte greu mi-a părut acest traseu. La fiecare cinci metri urcați luam o mică pauză de respirație. Știu că nu este foarte indicat acest lucru, dar îmi pierdeam foarte rapid suflul. Panta era destul de abruptă și nu o dată am simțit efectiv că mi se înmoaie picioarele. Dacă Doamne ferește aș fi căzut cu siguranță m-aș fi dus ca berbeleacu până jos.

Norocul meu cu a mea soție care era cu o idee mai sprintenă ca mine și pe care o trimiteam mereu mai în față, ca să primesc imboldul necesar să ajung până la ea.

Colac peste pupăză a mea soție era cu ochii roată după urs. Nu a fost cazul de așa ceva, în schimb am văzut urme de mistreț.

Cu cât înaintam panta se accentua și drumul devenea din ce în ce mai greu. Plus că am dat de zăpadă înghețată pe unde era mai dificil urcușul. Dar nu aveam decât o variantă să ajungem sus. La un moment dat am zărit în stânga noastră și drumul roșu, calea de acces mai facilă spre vârf, dar acela va fi drumul nostru de întoarcere, așa că ne-am continuat traseul direct spre vârf.

Când nu mai poți, mai poți un pic. Cu acest gând am atacat ultima porțiune a traseului. Pe la jumatea pantei am zis chiar că nu mai pot. Am zărit în stânga traseul de bicicletă denumit la Table. Este interzis drumețiilor, dar dat fiind zăpadă m-am gândit că nu o să întâlnim vreun biciclist. Și chiar așa a fost. Vreun sfert de oră am mai urcat prin pădure, pe o pantă mai omenească până am ajuns în apropierea cabanei Postăvarul.

Aici am oprit pentru o bere, un prânz delicios, dar și pentru a admira peisajul frumos de la sfârșit de toamnă, început de iarnă. Cam o oră ne-am tras sufletul la cabană și ne-am pus burta la cale. Eram frânți, dar nu înfrânți. Chiar nu am mai avut energie și pentru vârful Postăvarul situat la doar o aruncătura de băț, la vreo jumătate de oră de mers.

Marea majoritate a turiștilor urcau până la Postăvarul cu telecabina și coborau pe jos pe drumul Roșu. Acesta este traseul cel mai popular și mai ușor. Acesta este drumul de vară pe care se putea ajunge cu mașina până la cabană în trecut. Astăzi este folosit pentru drumeții vara și pârtie de ski iarna.

Urmăm drumul pietruit, trecem pe lângă lacul artificial de acumulare Ruia, ce alimentează instalațiile de producere a zăpezii artificiale de pe pârtiile de schi din zonă şi ne continuăm coborârea pe traseul marcat cu cruce roșie care este prin pădure.

De sus de aici se vede extrem de frumos Poiana Brașov, dar și în depărtare munții Piatra Craiului. Am admirat norii joși ce păreau o mare, am admirat frumusețea munților noștri și ne-am încărcat cu multă energie.

Traseul prin pădure este de dificultate medie, destul de solicitant pentru genuchii mei. Din când în când se mai intersectează cu Drumul Roșu, dar noi ne-am încăpățânat să mergeam doar după marcajul cruce roșie. Este mult mai frumos prin pădure decât pe șosea.

Cam tot două ore am făcut și pe acest traseu. Este evident mai lung, dar și panta este mai lină. Cert este că a fost o plimbare pe cinste și abia așteptam să ne cazăm să ne relaxăm la o piscină, dar asta e deja o altă poveste.

Locația este extrem de frumoasă. Cadrul natural este de vis. Doar accesul facil face de multe ori ca zona să fie prea aglomerată pentru gustul meu.

Ne-am depășit limitele, ne-am pus mușchii la treabă, ne-am simțit bine, obosiți, dar fericiți.

---

VIZUALIZĂRI: 535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI