3 zile in Muntii Apuseni

TIPĂREȘTE

Am redescoperit Apusenii dupa multi ani. Fiica mea a mers pentru prima data si a fost vrajita. 3 zile nu au fost deloc suficiente, dar au fost 3 zile traite intens! Traseul principal a fost: Cluj-Turda-Cimpeni-Girda de Sus-Cimpeni-Rosia Montana-comuna Bucium (Detunatele) -Alba Iulia.

Am plecat din Cluj pe la ora 14.30, intr-o sambata, directia Turda-Campeni. Am avut de ales intre a vizita Huda lui Papara din comuna Salciua sau Cheile Turzii. Am ales ultima varianta si nu am regretat absolut deloc! Exista indicatoare pe DN. Am urcat dealul si am lasat masina pe platoul de sus, unde sunt parcate de obicei autocarele cu turisti. Am coborat spre chei comentand despre masinile care coborau in vale, gata-gata sa intre direct in chei! E adevarat, era sambata, lume multa iesita la iarba verde, gratare …. si gunoaie! Poteca prin chei este accesibila, am vazut copii de 4-5 ani mergand de mana cu parintii … si multi catei plimbandu-se cu stapanii lor. Este pe alocuri alunecoasa, ingusta si necesita atentie in unele portiuni. Cei drept noi eram si cu ochii pe sus, pe versanti, unde numerosi alpinisti faceau escalada … cativa fara coarda! Noi am mers pana la capatul cheilor si ne-am intors pe acelasi traseu. Aproximativ o ora si trei sferturi.

Am plecat de acolo incantati si am tot mers, sperand sa nu ratam Cascada Sipote, din care se vede doar o parte de pe drum. Pacat ca nu exista indicator, am gasit doar o pancarta jalnica, pe celalalt sens de mers. Cascada are lungimea de 1 km, am inteles ca se poate vedea de aproape, dar noi nu ne-am incumetat.

Ne-am continuat drumul linistiti … pana ne-am dat seama ca ar trebui sa dormim pe undeva. Am trecut de Campeni si mai erau cateva sate pana la Girda de Sus, de unde se pleaca spre ghetarul Scarisoara, tinta noastra de a doua zi. Ne-am mai oprit pe la pensiuni, am intrebat, pana am gasit ceva ce ne-a convenit total, in satul Pojorata, comuna Vadu Motilor. O pensiune peste pod de Aries, ,,Moara cu noroc", curata, frumoasa si simpla, 70 de roni camera dubla cu baie si balcon! Liniste pt. ca era retrasa de la sosea, numai paraul care trecea prin fata se auzea! O placere! Si atat de tare ne-a placut ca am mai stat o noapte tot acolo! Ne-am imprietenit cu gazdele, oameni harnici, de isprava, am stat ambele seri la vorba cu ei, el tehnician veterinar, columbofil. Frig seara, ieseau aburi din gura! Si Daniel, gazda, statea in maneci scurte! Omul muntelui!

A doua zi dimineata ne-am baut cafeaua pe balcon, intr-un peisaj mirific si un frig de ne clantaneau dintii in gura. Apoi am coborat si am mancat un mic dejun copios pregatit de gazde. Si am plecat spre ghetarul Scarisoara. Din DN, un drum asfaltat in urma cu doi ani. De fapt am facut o bucla in munti si am vazut mai intai pestera Poarta lui Ionele, Cheile Ordancusii si apoi ghetarul, care mi s-a parut ca a scazut muuult fata de ultima data cand l-am vazut. Nu am putut sa trecem cu vederea copacii taiati si camioanele pline cu busteni care treceau cu viteza pe langa noi, tulburand calmul vaii!

Cheile au o lungime de aprox. 4 km cu multe pesteri si grote. Pestera lui Ionele este cea mai mare dintre ele si merita sa o vizitati! Are o deschidere impresionanta de cca. 10 metri, galeria care se viziteaza avand lungimea de 60 de metri. Pestera a fost reamenajata cu podete si balustrade, arata chiar bine!

Pestera ghetarului de la Scarisoara adaposteste al doilea ghetar subteran ca marime din lume. Turnichetii plasati la intrare au fost o surpriza! Scara pe care se coboara pana la ghetar mi s-a parut in schimb aceeasi ca acum 10-20 de ani! A trebuit sa asteptam sa ne strangem un grup mai mare ca sa intram, cred ca vreo 25 de persoane. Coborarea in avenul de aprox. 50x50 metri si te lasa mut! Fata mea cred ca a facut de 2 ori inconjurul pesterii, atat de tare i-a placut! Normal ca partea din spate (finala) a galeriei a fost uauuuuu! Nu pot sa nu-mi amintesc despre micul tulnic pe care l-am cumparat la intoarcere si despre incercarile noastre comice de a sufla in el!

Ajunsi din nou in DN am avut din nou de luat o hotarare: mergem pana la Pestera Ursilor, 90 km dus 90 intors, sau mergem pe drum lateral si vedem Ghetarul de la Vartop... si am votat sa vedem alta data Pestera Ursilor si ne-am dus catre Vartop, intreband localnicii pe unde sa o luam. Pana unde am putut am mers cu masina, trecand printr-un peisaj incantator. Am ajuns la un catun cu 12 case, Casa de Piatra si am parcat masina (singura!) in fata magazinului. Era usor de gandit ca am ajuns la capatul pamantului! Cineva de acolo a anuntat ghidul ca vrem sa vizitam pestera, ne-au ajuns si doi francezi (intr-un Logan inchiriat) din urma, vizitau frumoasa Romanie … si toti 5 am plecat cu rucsacele in spate spre ghetar. Am mers mai intai pe un drum forestier, apoi am urcat o panta de mi-a iesit sufletul, dar a meritat! Am asteptat ghidul (un satean hatru) vreun sfert de ora si am intrat! Pestera e nemodernizata! Omul ne-a dat lanterne pe cap si in maini si am intrat intr-o bezna si liniste totalaaa! Nu am mai vazut asa ceva pana acum! Numai niste benzi prinse de stalactite (!!!) iti aratau pe unde sa o iei. Putina gheata, scursa de fapt din tavan la intrarea enorma si apoi spectacol din calcar!!! Ni se taiase rasuflarea, trebuia sa fim atenti pe unde calcam si in acelasi timp cascam gura la dantelariile aflate peste tot! In pestera s-au gasit cele mai vechi urme ale omului de Neanderthal din Romania. A fost o experienta de neuitat! Afara ne-am tras sufletul, am platit, asteptau alte 4 persoane sa intre... si am coborat spre drumul forestier, dar nu s-a terminat!

Pe drumul de intoarcere spre catun am intrat in padure sa vedem Izbucul Taului, urmand un mic indicator pe care era sa-l ratam. Trecand cum am putut paraul rece, am ajuns practic la o groapa langa peretele abrupt al muntelui, plina cu apa de culoarea smaraldului, se zice fara fund, de vreo 85 de metri adancime de fapt, care intra sub munte. Acolo este montata o placuta pt. un polonez care se scufundase acum 4 ani cu 2 tancuri de oxigen, al doilea nu ii functionase … si nu a mai iesit de acolo viu!

Apoi am vazut Coiba Mare si Coiba Mica, unde iesea acelasi parau de sub muntele care este practic un svaitzer enorm. Intrarea in Coiba Mare e o cavitate enorma, am ramas cu gura cascata din nou! Cea mai mare deschidere la intrare din Muntii Apuseni, accesul facandu-se printr-un portal de 74×47 de metri. Poate din Romania? Pestera nu e explorata in totalitate! Am intrat si noi cat am putut, fara sa fim echipati corespunzator! Busteni enormi faceau accesul greoi Eu sunt sigura ca acolo au fost filmate filmele romanesti cu haiduci!

Ce sa mai! O zi pe cinste! Vroiam noi sa mai ajungem si la Groapa Ruginoasa, dar eram terminati de oboseala si de impresiile acumulate! Am ajuns la pensiune cand soarele apunea.

Luni ne-am trezit pe la ora 8, am mancat ceva si ne-am luat la revedere de la gazde. Am trecut prin Campeni si am luat-o spre sud, pana am cotit stanga din soseaua principala spre Rosia Montana, pe care eu si sotul o mai vizitasem acum cativa ani, curiosi sa vedem si noi ce se intampla acolo! Am ratat cu putin grupul care tocmai intrase in galeriile romane, asa ca ne-am dus pana in centru si am vrut sa vizitam muzeul cel nou facut de canadieni, dar se pare ca sta mai mult inchis … si ne-am mai plimbat si am admirat din nou casele parasite, pe care canadienii incepusera sa le renoveze. Un satean ne spune ca acum doi ani vedeai ,,mineri" pe case reparand acoperisurile, reparand gardurile... ii recunosteai oriunde dupa echipament.

La ora potrivita ne-am intors si am intrat cu grupul in muzeul ,,de stat". Din 2006 s-a oprit activitatea, statul nu a mai alocat fonduri, totul s-a blocat si acum e in conservare. Ghid ne-a fost un inginer minier, destept, cu limba ascutita. Am coborat 157 de trepte, cam 100 metri printr-un tunel sapat special, catre galeriile romane. Impresionant! Ne spunea omul ca in mina lucrau sclavi adusi din diverse provincii romane si localnici care erau platiti. Romanii nu intrau in mina, erau sefi! Lucrau la lumina opaitelor sau a tortelor, in conditii de neimaginat! Pe vremea aceea banuiai locul unde e filonul de aur dupa tufele de cimbrisor si alunii care erau la suprafata. Sapau galerii orizontale, paralele, suprapuse, pana gaureau un munte. Pe vremea lui Ceausescu a inceput exploatarea la suprafata, practic muntelui Carnic i-a disparut 1/3 din inaltime pana in 2006. Ghidul de la muzeu ne spunea ca in anul 2006 nici 1/10 nu se mai scoatea aur fata de perioada romanilor! Am intrebat daca putem vedea, dar ni s-a spus ca sunt paznici care nu te lasa sa treci. Exista un traseu frumos care trece si pe langa 2 „tăuri" (lacuri artificiale), dar era prea lung si noi eram presati de timp.

Am iesit incantati si ne-am adus aminte de Cantina Minerilor din centru, unde mancasem acum cativa ani o mancare buna si suspect de ieftina! Erau inauntru multe persoane „de la oras", se vedea, veneau si „minerii"... acolo am mancat niste papanasi adevarati! Si spre sfarsit a venit un tip angajat al Gold Corporation la noi sa ne intrebe ce parere avem si a inceput sa ne povesteasca ce bine va fi, ca metoda prin cianurare nu va polua apele, ne-a invitat sa vizitam statia pilot facuta de japonezi, unde inginerii au curaj si beau apa decantata!... Ce sa mai... poate ne trebuie bani straini ca sa exploatam o bogatie care inca mai este acolo, sub pamant, ca noi nu am fost in stare! Unii spun ca de fapt canadienii urmaresc sa scoata alte metale... mult mai pretioase ca aurul!

Am iesit in DN si dupa vreo 10 km, in localitatea Cerbu, am cotit-o iar la stanga spre comuna Bucium sa vizitam Detunatele. Am luat-o din sat cu masina pe o sosea de munte pana unde am crezut noi si apoi am inceput sa urcam pe jos pe drum forestier spre Detunata Golasa, inarmati cu apa si pelerine de plastic; ne ameninta deja ploaia! Si incet incet am ajuns la Popasul Fefeleaga, cu pelerinele deja pe noi! Ce sa zic... hatru nepotul Fefeleagai, ne-a povestit si el si nevasta a patra parca (din Calarasi), am ras, am baut ceva, in timp ce afara era potop! La un moment dat a iesit soarele, ne-a spus Vetalau pe unde sa o luam si am pornit. Am trecut pe langa o poiana unde in week-end-ul ce trecuse un grup venise si facuse un rug, un stalp … ritualuri... acolo ies energiile pozitive din pamant! Locul lui Zamolxe?! Am intrat in padure, deja ploua si iataaaa …. a inceput o zona de poveste! Calcam numai pe muschi, sub care se pastra gheata! Nici o pala de vant, padurea parca era vrajita! Apoi am ajuns la campul de pietroaie care cadeau din Detunata Golasa, ai fi zis ca uriasii din povesti s-ar fi jucat pe acolo! Se cheama ,,detunate", de la zgomotul care il fac stancile care se desprind! Am cotit-o pe langa pietre si am ajuns la baza peretelui! Desi ploua din ce in ce mai tare ne-am hotarat sa urcam pana in varf! Cam nebunie privind acum in urma, avand in vedere ca poteca a fost abrupta, alunecam …. dar am ajuns sus pe culme! Ce priveliste, pacat ca din cauza norilor nu am putut vedea mai mult! Am coborat rapid, deja ploua torential... numai noi eram pe acolo! Si ursii?! La popasul Fefeleaga ne-am luat la revedere, iar nu mai ploua, dar ne-am grabit sa recuperam masina pt. ca ne amenintau nori negri! In masina ne-am schimbat incaltarile, pantalonii, va dati seama ce noroi aveam pe noi! Va marturisesc ca atunci cand ma simt trista sau am probleme ma gandesc la Detunata Golasa si la padurea magica. Acolo este locul meu de suflet!

Am plecat cu regret, ploua marunt si nu ne-am mai oprit pana la Alba-Iulia unde ne-am cazat! Dar asta este o alta poveste …

Oricand as repeta cele 3 zile! Mai aveam totusi atatea de vazut! Zona Padis, Muntele Gaina, Muzeul Aurului din Brad si multe multe altele! Fiica mea deja ma intreaba cand mai mergem.

Da, trebuie sa o spun si eu: avem o tara extraordinar de frumoasa! Si credeti-ma! Am vizitat destule tari pana acum!

---

VIZUALIZĂRI: 5901 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI