Din categoria „La pomul lăudat... ”

TIPĂREȘTE

Vă spun de la bun început că de data asta n-am prea nimerit-o cu cazarea din Hydra. Știu, veți fi dezamăgiți, dar vă asigur că nu mai mult decât am fost eu! :) O să încerc totuși s-o prezint cât se poate de obiectiv. Nu de alta, dar alți turiști au fost maxim de încântați de ea, poate patronul (sau cine o fi fost nenea cu care am interacționat) o fi avut o perioadă mai proastă, poate am avut noi ghinion...

Pe booking avea nota 9,2 când am ales-o, că doar de-aia am ales-o (după comentariul meu, a scăzut cu o sutime). Amplasare perfectă, aproape în port, preț... „accesibil”, să-l numim. Oricum, mai scump decât minunea de apartament din buricul Atenei, dar se știe că Hydra e o destinație exclusivistă... Ei, merităm și noi o aroganță de-astea din când în când, nu?!

Douskos Guesthouse îi spune stabilimentului cu pricina și am rezervat aici suită junior cu balcon și cu mic-dejun inclus (n-am ținut neapărat, dar varianta fără nu era disponibilă) pentru 3 persoane și pentru 2 nopți, la prețul total de 232 euro. Am primit curând un mail cu mulțumiri și cu promisiunea că vom fi bine-veniți, ceea ce mi s-a părut drăguț din partea lor. Și cam asta a fost tot în materie de comunicare prealabilă... Pentru a nu știu câta oară, nu mă învăț minte să arunc buzduganul înainte de a sosi și îmi asum această vină! Poetă, ce vreți?! :)

V-am povestit în articolul anterior despre peripețiile transferului Pireu-Hydra, despre ferry de dimineață anulat din cauza ploii și despre cum am străbătut noi cu taxiul o parte din Peloponez până în micuțul port Metochi, de unde am reușit să luăm „barca de navetiști” și să acostăm în sfârșit pe insula visurilor mele! Ploaia se oprise de mult, ba chiar cerul se limpezise pe alocuri, marea fremăta liniștită încorsetată între diguri, se prefigura un apus maiestuos... Așa că abia așteptam să ne cazăm și să luăm locul la picior un picuț; ce-i drept, burticile noastre se cam răzvrătiseră auzind de un așa plan, își cereau și ele drepturile, dar le-am șoptit printre dinți: „Sssst! Materialistelor! Mai răbdați!”

Localizasem deja de mult pe hartă pensiunea noastră, aș fi putut ajunge la ea cu ochii închiși: chiar în spatele bisericii cu turn din port, Kimissi Theotokou. Vecin cu cabinetul dentar al insulei și având la parter unul dintre cele mai mari supermarketuri, hotelul Douskos (cum se auto-intitulează la fața locului) ne aștepta! O clădire albă cu etaj, cu obloane gri de lemn la ferestre, cu o dantelărie metalică superbă pe post de balcon... Am dibuit intrarea chiar lângă cea a magazinului, în stânga. Dar... surpriză! Ușa ferecată bine! Alături, un număr de telefon; l-am format, însă telefonul se auzea sunând înăuntru și nu părea să aibă cine să răspundă la el! Repetarăm operațiunea de câteva ori - idem!

Studiind rezervarea de pe booking, am remarcat că aici era oferit un alt număr, ce părea a fi de mobil. Sunarăm și la ăsta și întră căsuța vocală. Lăsarăm un mesaj: „Noi suntem, venirăm! Hai de deschideți!” Ne mai foirăm în sus, ne mai foirăm în jos... parcă nu ne venea să părăsim incinta, poate apare ăl' cu cheia... După vreo juma' de oră mă sună „mobilul”: „M-ai căutat.” „Zi să mori tu...” (Evident, m-am exprimat în alți termeni, ca o doamnă ce sunt.) „Da, te-am căutat, că - ce să vezi?! - ajunserăm! Reservation... booking... remember?” „Aaaaaaa! Booking! În două'j' de minute sunt acolo!” „Oho-ho! Take your time! Dacă te teleportai, era o treabă, da' așa... Hai că noi mergem să mâncăm și tu ne aștepți frumușel la pensiune! Da?!” (Burticile noastre au pornit a țopăi și a bate din palme!)

După vreo oră și ceva, când ne-am întors de la masă, am găsit ușa larg deschisă și un nene între două vârste care ne aștepta la micuța recepție din hol. „Ați venit prin Metochi?” „Cum ai ghicit?” (Din nou limbaj elevat, nu vă crizați; eu doar vă traduc...) „Știam că s-a anulat ferry de dimineață și m-am gândit că nu mai veniți.” („... și uite-așa mă capăt cu 230 de euroi fără să mișc un deget!” - am continuat eu în gând) Țeapă, na! Când m-o opri pe mine o amărâtă de ploaie, atunci să te minunezi!

Pensiunea are 5-6 camere și toate sunt la etaj, unde se ajunge pe niște scări de lemn, ce pleacă din holul recepției. Noi am primit camera nr. 2, domnul de la recepție ne-a însoțit să ne-o prezinte. Că e spațioasă știam deja de pe booking (35 mp), dar că e și înaltă, nu știam; conac adevărat, de negustor grec din vremuri vechi, de! N-au fost prea multe de prezentat, așa că Tati și Istețica au rămas să se instaleze, iar eu am coborât cu nenea din nou la recepție... pentru chestiuni mai prozaice.

Mi-a copiat datele din buletin într-un registru, apoi am fost rugată să achit cazarea. Am scos cardul și i l-am prezentat împreună cu cel mai frumos surâs de care sunt în stare; nenea s-a cam umbrit (presimțisem asta! era mica mea răzbunare) și chiar a oftat: „Aș fi preferat cash, dar dacă nu se poate, e bine și cu cardul!” Eram hotărâtă să nu cedez, la condițiile rezervării scria clar că se acceptă cardurile. Ceea ce s-a și întâmplat, desigur.

„What about breakfast?!” am întrebat în final, căci nenea nu părea să fie dornic să-mi mai împărtășească alte amănunte. Am convenit ca ora 9 să fie dedicată acestui scop a doua zi dimineață (a fost o mică negociere, eu aș fi vrut mai devreme, el mai târziu, dar am cedat în final știind că am doi somnoroși în camera de la etaj). I-am comunicat și faptul că în ultima zi aveam să plecăm cu ferry de 7, deci cum facem cu micul dejun atunci? „We'll see!” a fost răspunsul pe care l-am primit. Despre obiectivele turistice de pe insulă n-avea rost să mai întreb, venisem cu lecțiile făcute și oricum nici interlocutorul meu nu părea dornic să continue conversația.

Așa că am urcat în cameră, sperând că Tati și Istețica n-au răvășit totul, să apuc să fac și eu niște poze întru AFA. Mărișoară camera, vă spusei; deși avea oleacă de mobilă, tot mai rămânea de-un mic ring de dans! Cel puțin pentru noi trei! Ceea ce n-ar fi fost rău să facem, poate ne mai încălzeam... Căci da, mai mult de douăj' de grade nu cred să fi fost înăuntru! Dacă de obicei ne bucurăm direct proporțional cu dimensiunile camerei, de data asta ne-am întristat când am remarcat ce departe era tavanul și cât volum de aer trebuia să încălzească aparatul de aer condiționat pe care Tati deja îl pusese în funcțiune!...

Cât despre mobiler și dotări, acestea au fost următoarele: un pat dublu cu baldachin (saltea excepțională, lenjerie albă de bumbac, curată și frumos mirositoare, câte două perne pe cap de locuitor, cuvertură și - bonus - o pătură pufoasă ce avea să-și dovedească utilitatea cu vârf și îndesat; noptiere de-o parte și de alta și câte o aplică deasupra, pe perete, în loc de veioză), încă un pat simplu asemănător echipat, birouaș cu oglindă și scaun chiar în stânga ușii de la intrare, apoi un dulap generos cu uși culisante (înăuntru am mai găsit încă o pătură, Istețica a confiscat-o și p-asta, că ea e mai slăbănoagă și mai friguroasă). În dulap am găsit și 2 (?) halate de baie, precum și 2 (?) perechi de papuci de unică folosință.

Pe peretele din față, între cele două ferestre-uși care dau spre balcon, era zona de mâncat, adică o masă și 3 scaune; pe perete, deasupra, TV-ul cu ecran plat. În colțul din dreapta, lângă ușa de la baie, răcitorul (o cană electrică pe el) și chiuveta. Abia în a doua seară aveam să descoperim că dincolo de mască, spațiul de sub chiuvetă era organizat ca un mic dulap cu ustensile de bucătărie: farfurii, cești, pahare, tacâmuri (ceea ce justifică denumirea de studio, aș zice).

Așa cum v-am obișnuit, o să comentez un pic și aspectul cromatic (destul de important pentru mine). Gri, mult gri. La propriu. N-ar fi părut atât de gri dacă era cald în cameră, mă gândesc... Sau poate aș fi ținut minte mai degrabă rozul prăfuit al păturilor pufoase (nuanță pe care o ador!) decât griul mochetei, al ușilor și al draperiilor. Hai, că iar sunt cârcotașă...

Dar cea mai gri și mai rece fuse baia, nene! La propriu și la figurat! Un spațiu care te mușcă de părțile descoperite, care te gonește înapoi în cameră - așa l-am perceput. Vara o fi bine, ce să zic, dar dacă ar fi după mine, tot aș schimba culoarea aia sinistră!... În rest, aproape de nereproșat: tron, chiuvetă încastrată într-un blat (pe care era loc suficient să-ți așezi efectele), oglindă, prosoape albe și pufoase (2 pentru fiecare), încă unul (gri) de ieșit după duș, spațiu separat destinat dușului, fără cădiță, fără nimic (nederanjant aspectul). Ce ar fi de cârcotit și aici ar fi că n-am avut niciun fel de consumabile, nici măcar săpun, deși erau instalate dozatoare de săpun lichid și lângă chiuvetă, și la duș. N-a fost bai, că eram dotați. A doua zi le-am găsit totuși umplute, paturile făcute, gunoiul dus. Dacă la finele micului nostru sejur camera se încălzise acceptabil, baia a rămas la fel de înghețată, căci aerul condiționat nu bătea până acolo.

Balconul! Da, am ajuns la partea cea mai frumoasă a cazării noastre, la micuța terasă ce ne-a oferit imaginea spectaculoasă a conacelor de piatră cocoțate pe dealurile din stânga și din dreapta, a turnului bisericii, a acoperișurilor cărămizii și, dincolo de ele, a mării de un indigo incredibil! Din păcate, lățimea terasei nu permite amplasarea vreunui scaun, așa că toate astea nu se pot admira decât stând în picioare, sprijinit de balustrada de fier forjat.

Uitasem să întreb unde se servește micul dejun, dar eram convinsă că trebuie să fie vreo săliță-ceva, aveam s-o dibuim noi! Tocmai ne pregăteam să purcedem întru acest scop, când a bătut cineva la ușă. Era o tânără încărcată cu o tavă mai mare decât ea, plină cu chestii de mâncat. „Breakfast!”, ne-a anunțat ea, în timp ce se îndrepta spre măsuța noastră dintre ferestre. Aha, deci micul dejun la pat, cum ar veni! Ne-a făcut semn să lăsăm ușa deschisă și în curând ne-a mai adus o tavă, apoi ne-a urat poftă bună. Am avut așa: o omletă (cam uleioasă) pe care am împărțit-o, roșii și castraveți, iaurt, pâine, gem și miere la cutiuțe, câte o portocală, suc de portocale din cutie (bleah!), cafea la filtru (bleah! bleah!). N-a fost rău, dar... unde era fresh-ul de portocale despre care citisem în comentariile de pe booking?! Sau prăjiturile de casă?! Bine, să zicem că 3 persoane în extrasezon nu justifică desfășurarea „normală” de forțe...

Dacă primul mic dejun a fost sublim, al doilea a lipsit cu desăvârșire! Gazda noastră n-a mai dat niciun semn de viață; practic am fost de capul nostru în toată pensiunea, aveam două chei, una de la cameră, cealaltă de la ușa de jos. Nu mi-era deloc clar cui vom lăsa cheile la plecare, așa că i-am trimis un mesaj în seara de dinaintea plecării. Mi s-a recomandat să le lăsăm în cameră. Problema era că ușa de la intrare nu stătea închisă pe clanță decât încuiată cu cheia și cum s-o mai încuiem dacă lăsăm cheile în cameră?! A proptit-o Tati cu o piatră, să n-o lăsăm chiar vraiște... Despre micul dejun n-am mai adus vorba, poate dacă aș fi insistat am fi primit câte o portocală și un pachețel de pesmeți, ceea ce nu mă coafa deloc. Mai aveam câte ceva prin bagaj, iar o cafea adevărată nu era greu să găsim (chiar am băut una în port, în timp ce așteptam ferry).

În concluzie: recomand sau nu? Așa cum am comentat și pe booking, cred că Douskos Guesthouse e o locație excelentă de vară. Amplasată perfect, înconjurată de mâncătorii care mai de care, priveliște faină din cameră... Înțeleg că și micul dejun suferă îmbunătățiri semnificative... Dar noi n-am nimerit grozav, trebuie să recunoașteți, și ceea ce m-a deranjat cel mai tare a fost atitudinea proprietarului, care efectiv s-a făcut că uită de noi! În tot cazul, n-a fost deloc o gazdă bună, chiar am avut impresia că l-am deranjat (deși pe bani nu puțini!). Deci dacă e să mergeți vara acolo - da, mergeți! Într-un sezon mai puțin prietenos - doar dacă vorbiți în avans cu nenea și vă promite că vă așteaptă cu ușa descuiată, cu camera încălzită, cu un radiator în baie, cu săpun la duș și, în general, cu ceea ce se cheamă ospitalitate!...

---

VIZUALIZĂRI: 1994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI