Domeniul Stirbey de la Buftea - ar putea fi mult mai frumos...

TIPĂREȘTE

Desi sunt nascuta in Bucuresti nu mai vizitasem niciodata Domeniul Stirbey de la Buftea cu toate ca din centrul capitalei pana la padurea seculara care ocroteste palatul nu sunt mai mult de 20 km. Intr-o dupa amiaza de sfarsit de aprilie nefiresc de calduroasa ne-am hotarat, inspirati de povestile despre familia Stirbey si despre domeniul care a fost scena multor evenimente din istoria zbuciumata a neamului nostru, sa iesim din Bucurestiul deja sufocant si sa ne bucuram de o plimbare pe aleile umbroase ale padurii care pastreaza secrete ale unor oameni ce nu mai sunt, din vremuri demult trecute...

Mosia de la Buftea-Flamanzeni a intrat in posesia familiei Stirbei din anul 1845, in urma unui schimb de mosii dintre Manastirea Radu-Voda si marele vornic Barbu Constantin Stirbei. In 1850, domnitorul Barbu Dimitrie Stirbei incepe construirea palatului de la Buftea, initial ca o cula- constructie fortificata-prevazuta cu doua tuneluri secrete de iesire in caz de primejdie. Palatul a fost terminat in 1863 de fiul domnitorului Alexandru Barbu Stirbei, acesta adaugand doua etaje si finisand constructia in ton cu tendintele din arhitectura vremii. Aici s-a nascut, in 1872, printul Barbu Alexandru Stirbei, cel care avea sa influenteze nu numai destinul mosiei si a palatului de la Buftea dar si evenimentele tulburi din istoria tarii sale.

Barbu Alexandru Stirbey - el se semna cu y - supranumit "Printul Alb" a fost un barbat elegant, distins, inteligent, cu o tinuta tipic englezeasca, absolvent al Facultatii de Stiinte Juridice de la Paris. Preocupat de prosperitatea tarii, pasionat de economie, de noutatile din industrie si agricultura, a transformat mosia de la Buftea mostenita de la bunicul si tatal sau intr-o afacere de succes, model pentru mosierii vremii. A infiintat aici fabrica de conserve, moara, laptarie, fabrica de vata si pansamente, pepiniera de vita de vie americana, a introdus in vechiul Regat cultura orezului si a bumbacului. Proprietar al unor mosii intinse si excelent administrate in Olt, Teleorman, Iasi, Barbu Stirbey era considerat cel mai bogat om din tara.

Afacerile sale de succes l-au determinat pe regele Ferdinand sa-l numeasca administrator al Domeniilor Coroanei, fiind totodata apropiat liderului politic liberal IC Bratianu, al carui cumnat era. Se pare ca Printul Alb este cel care a influentat hotarator deciziile regelui Ferdinad, fiind consilierul personal al acestuia. Dupa moartea lui Bratianu si a regelui Ferdinand, fiind adversar declarat al regelelui Carol al II-lea, Barbu Stirbey a fost nevoit sa plece 10 ani in exil la Paris, unde a fost si victima unei tentative de asasinat. Intors din exil in 1940, dorit de partidele istorice si de regele Mihai ca prim-ministru in 1945, soarta a fost potrivnica printului care a murit in mod suspect in 1947, posibil asasinat de nou instauratul regim comunist. Destinul sau se impleteste cu povestea palatului de la Buftea care a fost nationalizat in 1949, cele mai multe obiecte de valoare au fost furate si distruse, incheind un capitol din istoria unei familii, si e ce nu, si a tarii noastre...

Nu puteam sa nu amintesc aceste date istorice - pe care, in mare parte, le puteti citi si pe un panou din apropierea palatului, dar si pe primele file ale meniului restaurantului - esentiale pentru a patrunde atmosfera romantica a palatului si a domeniului care tainueste secretele unor iubiri patimase dar si a negocierilor purtate de oameni politici al vremii. La balurile si seratele celebre se adunau aici membrii Casei Regale, artistii si politicienii; Regele Carol I si Regina Elisabeta, Regele Ferdinad si Regina Maria, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, George Enescu, Teodor Rosetti, Titu Maiorescu, Carol Davilla, IC Bratianu, gen. Ctin Argentoianu, Lascar Catargiu erau printre oaspetii frecventi ai palatului.

Revenind in prezent, la vizita noastra la Domeniul Stirbey, am fost intampinati cu amabilitate de angajatii firmei private care administreaza in prezent domeniul inca de la poarta frumos construita, pe sub bolta careia am patruns in universul unei lumi care asteapta ca vizitatorii sa-i descopere istoria si frumusetea. Am platit 5 lei de persoana si am primit un bon valoric cu care poti servi o cafea sau un suc la terasa restaurantului. Amabilitatea celor care ne-au intampinat a fost o surpriza placuta dar cum am pasit pe aleea lunga, strajuita de copaci seculari, care duce la palat m-am intristat regasind nepasarea cu care ne inconjuram istoria si monumentele. Un vas mare de piatra adapostea flori vestejite, in jurul acestuia ar fi tebuit sa fie un rond dar nu era decat pamant uscat...

Palatul este o constructie eleganta, sobra, in stil Tudor-ar trebui renovat, nu arata rau dar tencuiala s-a deteriorat pe alocuri, tamparia tebuie vopsita, in fata palatului lipsesc florile. Pacat, in conditiile in care pe drumul de la Bucuresti la Buftea sunt de vanzare in fata portilor ghivece cu muscate si petunii superbe, la preturi aceptabile... Oare administratorii domeniului nu or veni pe drumul acesta?

Turnul de apa, construit in 1920 de Anghel Saligny, pentru a asigura rezerva de apa a domeniului, a fost renovat dar cel mai tare m-a intristat minunata capela in ale carei cripte se odihnesc membrii familiei Stirbei. Se odihnesc este mult spus-au fost vandalizate cu ani in urma iar starea in care a ajuns superba bisericuta si domeniul familiei lor nu cred ca ii lasa sa se odihnesca in pace... Capela cu hramul Sfanta Treime este o constructie surprinzatoare, nu seamana cu nici o biserica ortodoxa pe care am vazut-o. Am privit-o indelung in lumina amurgului, elemente bizantine, romantice, gotice se impletesc intr-un tot armonios, scara de acces cu doua rampe din marmura alba de Carrara cu balustrada sculptata pare a imbratisa capela cu ziduri rosiatice placate cu caramida aparenta si ardezie. Din pictura interioara realizata de Gheorghe Tattarescu nu se mai pastreaza decat un fragment, vitaliile cu fir de aur au disparut, in fata monumentului sta scris "Nu va apropiati, pericol de accidente" si totusi bisericuta nu este trista, este nespus de eleganta si asteapta ca promisiunile celor care administreaza domeniul sa devina realitate si in viitorul apropiat sa-si recapete stralucirea de alta data. Abia astept sa vad o mireasa coborand scarile si sa asist la o slujba unde sa fie pomeniti ctitorii acestui sfant lacas...

Lacul interior al domeniului ar trebui curatat, podul refacut-si in dreptul lui suntem avertizati asupra posibilului pericol. Pe lac nu am vazut decat doua lebede, una alba si una neagra si cateva ratuste, locul unde ar fi trebuit sa fie paunii era gol, in tot parcul nu am gasit nici macar o singura barca, la lasarea intunericului am constatat ca nici aleea pricipala nu este luminata.

La palat erau doua petreceri private-cred ca aceasta este principala preocupare a noilor stapani. Am ales cateva preparate din meniu, toate amintesc prin denumire de vremurile de glorie ale palatului, dar preturile sunt mari, peste medie-o limonada 10 lei, cea mai ieftina bere 8 lei, o ciorba 12 lei-proapete, servirea rapida, personalul foarte amabil. Foarte placut, pe inserat, la terasa din jurul palatului, dar si aici lipsesc florile, ar putea fi mult mai frumos. Am intrat si in interiorul palatului, scarile interioare din lemn de stejar si decoratiuni din lemn de trandafir sunt impresionante, amintesc de Peles, la o alta dimensiune.

Nu as vrea ca din relatarea mea sa se desprinda numai dezamagirea, a fost a iesire foarte placuta din Bucuresti, este foarte curat, personalul bine scolit, padurea umbroasa cu stejari, platani, tei, castani, carpeni, plopi, salcii, salcami ofera racoare in zilele calduroase, privelistea lacului Buftea cu care se invecineaza domeniul este fermecatoare la lasarea serii, o limonada sau o cafea savurate in linistea domeniului chiar merita pretul piperat. Mi-as dori doar sa ne apreciem mai mult istoria ,sa ne ocrotim si sa ne punem in valoare monumentele la fel ca alte tari care valorifica fiecare piatra care spune ceva... As vrea ca cei care detin acum Domeniul Stirbei sa il iubeasca asa cum l-au iubit cei care i-au dat viata, pentru ca acest loc a fost un spatiu viu cu iubiri, cu tradari, cu marire si decadere...

Si totusi, intr-o zi calda de vara, sau cand frunzele vor rugini, mergeti si dumneavoastra la Domeniul Stirbey! Voi reveni si eu si sper ca va fi din ce in ce mai bine, ca va redeveni ce a fost candva... Imi inchipui cum ar fi cu banci, flori, barcute pe lacul interior, vaporas pe lacul Buftea, trasuri care sa incante copiii, spectacole si expozitii...

---

VIZUALIZĂRI: 8758 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI