ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.02.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Calarasi
ÎNSCRIS: 12.07.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
FEB-2014
DURATA: 7 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 1 MIN

Am revenit

TIPĂREȘTE

Am revenit în februarie aşa cum ne propusesem. Vreme minunată şi zapadă multăăă... Am ajuns duminica şi am fost surprinşi de coada de maşini parcate pe carosabil. Cca 1-2 km atât spre Obarşia Lotrului cât şi spre Vidra. Citisem pe net dar crezusem că se exagerează.

Aşa cum era anunţat şi pe site preţul skipass-ului a fost redus. Deci super OK pentru bugetul familiei. Problema care apare este legată de numărul instalaţiilor funcţionale. Indiferent câte sunt deschise, preţul este acelaşi.

În timpul săptămânii, de luni până joi, au fost deschise doar telegondola 1, teleschiul 1 şi teleschiul 2. Vineri a început să funcţioneze telegondola 2 şi telescaunul. Acestea au continuat să funcţioneze şi la sfârsitul săptămânii. Deci, din “considerente economice”, cu cât sunt mai mulţi turişti cu atât sunt mai multe instalaţii funcţionale. Binenţeles dacă şi vremea o permite (există zăpadă şi pârtiile sunt funcţionale). Pentru că a fost vacanţa intersemestrială a copiilor instalaţiile nu au mai fost oprite marţi (ziua stabilită pentru revizie).

În concluzie: faceţi abstracţie de drumul nu foarte bun, de lipsa locurilor de parcare şi distanţele destul de mari de parcurs încălţaţi în clăpari şi cu schiurile în spate. Locul este minunat, pârtiile sunt super şi destul de bine întreţinute, iar priveliştea rar întâlnită.

A fost o experienţă minunată pe care nu vom ezita să o repetăm.


[fb]
---
Trimis de laurao in 11.02.14 17:36:35
Validat / Publicat: 11.02.14 18:43:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VOINEASA / VALEA LOTRULUI.

VIZUALIZĂRI: 4276 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laurao); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vazute de pe partie, in dreapta, telegondola si punctul de acces la teleschiul 1, in stanga. In fata, intrarea pe partia de sub telegondola.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11450 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[12.02.14 09:12:52]
»

De cînd s-au deschis pîrtiile (cred că acum 3 ierni) m-a uimit amploarea proiectului (ce e acum construit e nici un sfert), calitatea şi cantitatea investiţiei şi peisajul (printre cele mai spectaculoase de la noi, rivalizînd cu Valea Dorului şi, probabil cu alte mici staţiuni pierdute prin munţi, la care nu am reuşit să ajung pînă acum, gen Şureanu).

Din păcate, nu am ajuns încă să schiez acolo, tocmai pentru că nu pot face abstracţie de ce zici în penultimul paragraf. Şi nu cred că e un moft. Se vede, din alte părţi (nu neapărat de la noi din ţară), că se poate, că a oferi o parcare decentă (ideal ar fi şi gratuită, pentru că tot la ei vii să cheltuieşti) la maxim 3 minute de mers pe jos de staţia de cablu ţine de normalitate. Nu mai sînt vremurile cînd parcam la 1 km mai jos de Cota 1400, ne rupeam picioarele pe panta cu gheţuş pînă la staţia de telecabină, stăteam 2 ore la coadă, numai ca să schiem o zi pe nişte pîrtii făcute de schiori, că ratracul era o cheltuială prea mare.

Din păcate, de cîte ori am luat în calcul o excursie scurtă de o zi de schi la Vidra, ce am citit pe forumuri despre aglomeraţie sau calitatea pîrtiilor sau, mai rău, procentul de kamikaze (persoane care nu au învăţat să schieze, dar totuşi se dau cu vitetă pe schiuri, fără control, şi care, nu ştiu de ce, par să fie mai mulţi în zonele ne-tradiţionale de schi), m-a făcut să mă răzgîndesc. Unde mai pui că e greu accesibil pentru o zi, de la Bucureşti, ar trebui să mă cazez (unde?), altă problemă (pensiuni tocmai de la Călimăneşti, 80 km distanţă, îşi fac reclamă ca posibile gazde pentru această pîrtie).

Păcat de peisaj şi de investiţie. Şi asta e o bătaie de obraz la adresa ştim noi cui, că aici nu prea se face politică, care au decis să oprească investiţiile în faza cea mai sensibilă, cînd infrastructura de schi era gata, dar cea de acces şi de cazare-masă - nu, numai fiindcă a fost o iniţiativă a "celorlalţi". Atîta prostie combinată cu răutate rar vezi! Să îţi sabotezi propria ţară, numai ca să încerci să faultezi un adversar, e o josnicie. Şi măcar de s-ar fi făcut altceva, în altă parte.

Mă bucur că totuşi sînt destui turişti în zonă, poate aşa se mai mişcă ceva.

lauraoAUTOR REVIEW
[12.02.14 15:50:15]
»

@abancor: Buna, totusi iti recomand sa incerci macar o data partiile. Si noi am avut rezerve initial. Acum ne-am propus sa revenim ori de cate ori avem posibilitatea. Este total diferit de Valea Prahovei.

In ceea ce priveste parcarea acesta exista dar nu este suficienta. Daca ajungi in jur de ora 9 gasesti parcare. La sfarsit de saptamana este aglomerat (au fost cca 1500-2000 skipass-uri vandute).

Pentru o zi e destul de greu si foarte obositor. Numai drumul de la Voineasa, aproximativ 30 km (care par mult mai multi) si gropile din dreptul statiunii Vidra te fac sa regreti ca ai ajuns pe acolo.

In ceea ce priveste persoanele care se aventureaza pe partie, nu trebuie sa-ti faci foarte multe griji. Partile sunt destul de late, cea de sub telegondola are doua portiuni ceva mai abrupte dar si o varianta (neoficiala) prin padure care nu este asa de aglomerata. Partiile de la teleschi sunt late si exista suficient loc pentru toata lumea. Si cea de sub telescaun este destul de lata si nu foarte abrupta.

Ce m-a surprins favorabil a fost promptitudinea celor de la Salvamont. Si daca nu aveai probleme dar erai cazut ( , veneau sa te intrebe daca ai nevoie de ajutor.

Proiectul este mult mai amplu si nu este finalizat. Accesul la partii ar fi trebuit sa se faca si din aproprierea statiunii Vidra. Pentru ca cei care au construit nu si-au primit banii totul a fost sistat. Acesta este motivul pentru care totul a ramas la stadiul actual.

Cazare gasesti. Atat la Voineasa unde este mai ieftin (aprox 100 lei/noapte/camera) dar distanta este mare din punctul meu de vedere, la Vidra - 5 vile cu mai multe camere (din discutiile cu cei care erau cazati acolo am aflat ca mobilierul este cel din 89 dar totul este curat, pretul fiind destul de bun, aprox 250 lei/persoana/5zile) si la Obarsia Lotrului unde sunt 3 cabane: Bradul, Vanatorul si vechea cabana Obarsia Lotrului. La Bradul si Vanatorul conditiile sunt OK, pretul 150 lei/camera. Nici Petrosaniul nu este foarte departe, cam 30 km insa drumul nu este foarte bun (jumatate din este este reabilitat).

Cu toate aceste neajunsuri sunt destui care vin in zona. Cand i-am vazut parcurgand cativa km in claparii si cu schiurile in spate m-am convins ca sunt multi care-si doresc sa schieze, mai mult, SA SCHIEZE in ROMANIA.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[12.02.14 22:35:56]
»

Probabil voi reuşi la un moment dat să schiez şi aici, prea mă ispiteşte peisajul, plus că nu mă pot abţine să îmi închipui cum ar arăta tot proiectul gata, toate crestele alea brăzdate de pîrtii. Şi eu vreau să schiez în România şi chiar schiez în România, anual, "since 1990", dar momentan prefer zonele mai accesibile şi mai ofertante, de pildă Poiana Braşov.

La noi mai e şi problema riscului meteo şi de zăpadă. La cîtă cazare e în zonă, cred că trebuie rezervare din timp, or eu aş merge de azi pe mîine, cînd ştiu că pîrtia e bună şi vremea mişto, n-aş risca să rezerv cu o lună înainte ca să schiez pe pietre.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
lauraoAUTOR REVIEW
[13.02.14 08:37:27]
»

@abancor: Si de azi pe maine gasesti cazare la Voineasa. In ceea ce priveste zapada... Este o problema. Dar, daca exista, se pare ca rezista pana la sfarsitul lunii aprilie. Anul trecut s-a schiat de 1 mai (informatie obtinuta de la localnici). Noi am fost in decembrie cand nu era zapada f. multa dar suficienta sa poata sustina stratul de zapada artificiala. Singura partie care era deschisa era cea de sub telegondola. Era OK pana pe la 12,00, dupa aceea apareau portiunile cu gheata si era dificil de schiat.

Iti doresc zapada si sa ajungi in zona!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, laurao
Alte impresii din această RUBRICĂDomeniul schiabil Transalpina:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048221111297607 sec
    ecranul dvs: 1 x 1