Disneyland - iiiiihaaaaaa!!!

TIPĂREȘTE

Actiune…. motor!!!

Aventura a inceput dimineata pe racoare, la ora 5, cand plecam din Bruxelles, cu masina, spre Paris. Familionul – 3 adulti (desi cateodata, cu greu pot fi incadrata in aceasta categorie), o copila de 3 ani si o adolescenta de 16 – cu un entuziasm imprumutat de la condamnatii la moarte (deh, la ora aia ce vroiati?) porneste la drum.

Am ajuns la zidurile cetatii Disneyland, pe la ora 9,30 si vedeam deja un fluviu de oameni patrunzand dincolo de ele. Atunci am intrat in modul “so pe ei”, familionul, ne’impartasindu-mi acea stare, ei fiind mai mult adeptii “tot pi loc”

Pana am intrat mi s-a parut o vesnicie, imi venea sa fug, dar am mai pastrat oleaca de prestanta si demnitate, care ar fi trebuit sa fie caracteristice varstei. Ha, n-ai sa vezi!

Am trecut dincolo de scanerul de bagaje si am facut dreapta catre Disneyland Park.

Ne luasem bilete pentru cele 2 parcuri/zi cu 30 euro/persoana, de pe eBay. De acest lucru s-a ocupat “aripa belgiana” a familiei, eu ocupandu-ma de gasirea cazarii. Ati citit, poate, deja review-ul.

Dupa o scurta plimbare pe MAIN STREET pana in fata minunatului/arhicunoscutului castel al Frumoasei Adormite (mai doarme mult dom’ne? ; doarme de cand eram eu copil), am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa ne despartim, bazandu-ne pe celebrul dicton “Divide et impera” cat si pe faptul ca interesele ne erau diferite... Copiii mai mari, adica eu si fi’mea, am plecat catre aventura, iar “domnisorica”de 3 ani a ramas sa o gasesca pe Minnie, pe care o iubea deja de vreo jumatate de an. Si care se regaseste, deja, in cele cateva (o suta) jucarii de plus pe care le avea, deja, acasa. Bine ca s-au inventat culorile. Minnie rosie, albastra, verde, mov, roz etc. Factorul comun stiti care este? Nu? Bulinele, care sunt albe. Hi, hi!

Asadar, singure (in vise, poate), catre necunoscut. Ne-am propus sa incepem distractia cu ceva mai usurel.

Nu repet care sunt cele 5 zone ale Disneyland Park. Le stim cu totii ca pe tabla inmultirii.

Si cum va spuneam, ca sa nu ni se aplece prea tare din prima, am inceput mai usurel. Ne-am dus tinta la ADVENTURELAND (asta insemnand ca nu ne-am uitat la ispitele de pe drum) ca sa ne dam in Indiana Jones si Templul lu’ Peril. Unde nu era coada de loc si pana sa apucam sa zicem ceva, ne si dadusem. Traseul mi s-a parut foarte scurt, este o bucla care te da cu roatele in sus si emotia nu este maxima. Asa ca ne-am mai dat inca o data, oleaca mai tarziu (folosind un FP) pentru savurarea traseului. Pentru consumatorii de adrenalina, voi pune la fiecare atractie cate un link cu actiunea in direct, gasit pe youtube.

Pentru Indiana Jones iata-l - youtube

Am dat o fuga sa luam FP de la Big Thunder Mountain si ne-am intors ca sa terminam cu Adventureland. Oricum aveam timp suficient pana la ora inscrisa pe FP. Ne-am mai cocotat in Cabana lui Robinson din copac, care semana destul de bine cu casuta din copacul viselelor copilariei mele. Mi-a placut, mai ales ca am facut si putina miscare. De parca duceam lipsa.

Apoi de la inaltime am coborat in adancurile racoroase ale grotelor secrete din Adventure Isle. Ne-am plimbat pe poduri suspendate, am admirat stalactite si stalagmite, cascade, cat si priceperea mesterilor care le-au construit ca sa arate cat mai natural. Desi stii ca este butaforie, la un moment dat uiti si te crezi chiar in labirintul grotelor de sub pamant. Iar daca te mai si ratacesti (nu mai aveam semnal la GPS :)) este si mai veridic.

Intre timp am putut constata ca se facuse cea mai calduroasa zi a verii, cca 35 grade, de prin acea zona. Dar cine le-a bagat in seama? Pe grade. Noi aveam treaba. Sa ne distram. Obiectiv precis, stabilit de acasa. Ca sa ne mai tragem sufletul si ca sa mai dam sansa creierului incins (de la canicula, si nu de la prea multa utilizare) sa se racoreasca am intrat in Pasajul Secret al lui Aladdin. Cea mai frumoasa partea a fost... racoarea. Sufla un alizeu venit direct de la Polul Nord, de nu-ti mai venea sa iesi. In fine, ne-am impins una pe alta afara, altfel nu mai plecam si am pornit catre FRONTIERLAND.

Aici am stat la o coada ordonata sub forma de gramada, in care simteam coastele, coatele, capetele, mirosurile si tot ce mai era de simtit de la vecinii de distractie, ca sa ne urcam in bateau-ul care ne promitea o croaziera de neuitat. Am tras cu urechea la ce se mai discuta, am mai barfit cu fi’mea pe unul si pe altul. Deci, am petrecut un frumos timp “de calitate” cu odrasla din dotare, si asa au si trecut cele 30 de minute de asteptare. Ne-am inghesuit discret, care cum a putut, calcand totul in picioare si iata-ne sus. Ne-am bucurat de “panarama”, plimbare, adierea fierbinte a aerului. Ne-am mai uns cu alifiile cu factor maxim de protectie, ne-am ras de turistii care se dadeau in Big Thunder Mountain, am facut poze si gata. Pe locuri, fiti gataa... la loc comanda. Am asteptat 10 minute ca sa ne dam jos din bateau.

Si s-a facut aproape ora pentru urmatorul FP.

Jumatatea belgiana a familiei, cea cu domnisoara de 3 ani, si-a dorit sa se retraga in vastele apartamente de la Adagio Marne Val D’Europe. Noi nu ne-am opus si am refuzat cu obstinenta invitatia sa-i insotim: “Noi plecam, voi faceti ce vreti! ” – au zis ei. Dar le-am « arestat » biletele care ne-au fost de mare ajutor. Ne-am luat la revedere, cu promisiunea sa ne vedem dupa masa si ne-am aruncat din nou in oceanul numit “multime”. Cu celelalte bilete am luat FP la Space Mountain: Mission 2 pentru ora 19,15, ora fiind 14. Va dati seama astfel cata lume era.

A urmat Big Thunder Mountain. Spectaculos. Iiiiihaaaaaa!!! Doamne, simti ca traiesti si ca poti zburaaaaa. Zgomote, impuscaturi, explozii, coborari bruste, facut cu mana la cei care se plimba cu vaporul, muscat o bucata de limba, crescut alta la loc. De toate.

youtube

Ne-am dat jos ihaind. Toata lumea facea la fel. Doar un copilas plangea. Cine l-a pus sa se dea? Lasa, sa se invete cu greutatile vietii de mic.

Spre iesirea din Frontierland am bifat si Phantom Manor. Aici s-a intamplat un fenomen extrem de ciudat, dupa ce am intrat, desi pornea comanda de la creier catre picioare sa se miste in directia inainte, acestea aveau o vointa proprie, miscarea inapoi. Fricoasele! Le-a impresionat atmosfera spoockie de aici. Dar au supravietuit. youtube

Cu picioarele tremurand, care de oboseala, care de emotie, care de nemancat, am pornit catre Walt Disney Studios (WDS). La distractia pentru oameni cu sange in veioza. Era deja ora 15. Am facut o binemeritata pauza de masa, la racoarea spatiilor de servicii de la intrarea in WDS. Am mancat cat se poate de sanatos, asa cum recomanda orice nutritionist care se respecta: hamburgheri, cartofi prajiti si cola. 2 meniuri brand-uite cu Mickey Mouse au costat 22 euro. Dupa o jumatate de ora – timp in care am mancat pe indelete - ne-am fortat sa ne ridicam de pe scaune, va jur ca se lipise posteriorul de scaun.

Ma gandeam cu o oarecare ingrijorare, daca voi putea pastra mancarea ingurgitata, in locul in care ajunsese, la prima atractie in care ne vom da. Dar n-am vrut sa pierd timp pretios, ca sa ma asigur ca mancarea face pasii necesari si ireversibili, catre “in jos”, astfel incat sa n-o mai poata lua “in sus” la prima emotie.

Instinctiv am luat-o catre The Twilight Zone Tower of Terror, pentru ca era cea mai inalta cladire. Am vazut la intrare ca timpul de asteptare era de 80 minute. Ne-am fasait si am mers mai departe.

In program ne incercuisem spectacolul de la ora 16 - cascadoriile cu masini. Am mers catre Motor Actiune, un amfiteatru unde cred ca erau lejer cateva mii de oameni, si inca mai veneau. Ne-am gasit locuri si 45 de minute ne-am odihnit fizicul batut si oropsit de distractie. Caci mintea a fost stimulata de cascadoriile facute de minunatii soferi. Explozii, oameni care iau foc, zburat prin aer cu masinile. Di toati! Intre timp mancarea trecuse punctul de « no return »

Si ca s-o mai scurtez putin, ajungem si la Rock’n’Roller Coaster with Aerostmith IIIIIHAAAA!!! Cea mai tare atractie. Cca 2 minute de forta, rock la volum maxim (cantecul de la inceputul review-ului, diferit de cel din filmul de pe link-ul de mai jos), viteza, adrenalina, lumini. Energie pura. Simti ca te detasezi de corp. Strangi, instinctiv si fara sa realizezi, manerele de la barele de protectie, pana iti rupi falangele. Cui ii pasa? Poate sa se prabuseasca cerul, nu auzi si nu vezi nimic altceva decat rock-ul salbatic al Aerosmith. Pasiune pura. Aproape toate simturile iti sunt biciuite de stimuli dati la maxim.

youtube

Ne-a placut asa de mult incat la iesire ne-am luat un FP pt ora 18,45 (inainte de inchiderea parcului) ca sa ne mai dam inca odata. Doza dubla. Iiihaaaa!

Pentru ca mai aveam putin timp (peste o ora) pana la FP-ul de la Space Mountain, Mission 2, ne-am asezat la coada de la The Twilight Zone Tower of Terror. Am avut noroc (mai bine nu aveam) si am intrat in 45 de minute, desi erau 70 de minute ca perioada de asteptare, afisate la intrare. Crimaaaa! De acolo am iesit chiar placut impresionata ca sunt uscata. Emotie maxima. Te prabusesti cu liftul, vezi afara prin peretii prabusiti. Vorba aia: el te ridica, el te coboara. Smucit si fara sa-ti trimita un memo inainte. Sa nu uitati sa zambiti frumos pentru poza. Cum nu va pasa si vreti doar sa iesiti intregi de acolo? Nu vreti poze frumoase?

Vedeti si voi youtube

De aici am mers si am bifat si Armageddon cu ale lui efecte speciale. Prezentarea de la inceput te face sa simti ca nu este cine stie ce (si dureaza cam mult), ca mai apoi sa te trazneasca in moalele emotiei cu foc, abur, curenti de aer, zguduit de podea, ca la cutremur. Este cu atat mai spectaculos, cu cat nu te astepti sa se intample asa ceva.

youtube dati play de la minutul 3.

Am vazut ca actorul Michael Clake Duncan, care a jucat in film si a carei voce o adoram, a decedat. Ce pacat.

Iar in incheiere am executat un triplu salt mortal, urmat de un triplu Lutz si un triplu Touloupe la Space Mountain, Mission 2. Uitati-va, va provoc:

youtube

Am zburat cu viteza luminii printre planete, galaxii, constelatii. Am acordat un iiiihaaaa major acestei atractii. A fost un final maret si cu doza maxima de adrenalina.

Pana aproape de sfarsitul zilei am efectuat si cele doua biss-uri cu FP-urile luate si am reusit sa reintregim si familia catre ora 20.

Incepand de la acea ora am lasat acceleratia in pace, turatia s-a redus, asigurand doar functiile vitale. Abia atunci am inceput sa vedem si sa percepem cu adevarat ceea ce ne inconjoara. Am petrecut vreo doua ore relaxante, cu cate o inghetata si un suc, intr-un loc intim, alaturi de alte mii de oameni care ne suflau in ceafa, ne inghionteau coastele. Ne-am gasit locuri strategice (pe o bancuta de piatra, pazita cu pretul vietii) pregatiti sa observam parada de noapte, care urma sa inceapa dupa ora 22, chiar vis a vis de castelul minunat, care era de acum luminat.

Parada a fost superba. M-am bucurat ca un copil la vederea prajiturii preferate, mancate inainte de masa.

Parada s-a incheiat si de la atata relaxare, de la 19 ore petrecute in forta (timp in care am stat 30 de minute, timp in care am mancat, plus 45 minute cat a durat spectacolul de cascadorii, plus, cumulate, maxim 20 minute, timp in care ne-am dat in panarame), mi s-a facut rau. Un rau existential, de care a profitat familionul ca sa ma scoata din parc. Altfel dormeam acolo. Asa ca am ratat focurile de artificii. Daca or fi fost. Dar imi repet usor in gand ca nu au fost, ca sa nu-mi para rau.

Inutil sa va mai spun ca am iesit din parc cu greu, abandonand caruciorul, care ne incurca.

De data asta gata.

Aceasta a fost experienta noastra - Disneyland Rock’n’Roll

A, si inca ceva. Nu stiu de ce, zilele urmatoare am fost ragusita si am avut febra “muschiulara” la maini.

Rog melodia care ne-a insotit emotiile din timpul zborului din Aerosmith Roller Coaster: http://www.youtube.com/watch?v=yJvCh5QPKsA

---

VIZUALIZĂRI: 6228 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI