Faleza şi bazarurile de la Marmaris

TIPĂREȘTE

Faleza şi bazarurile de la Marmaris

La Marmaris, viaţa este extrem de tumultoasă: maşinile circulă cu o viteză ameţitoare, magazinele sunt deschise până noaptea târziu şi sunt mereu aglomerate, restaurantele se întrec în oferte generoase care atrag numeroşi turişti, iar la hoteluri este un dute-vino permanent care te copleşeşte. Se pare că numai la primele ore ale dimineţii poţi să ai parte de oarece linişte, dar şi atunci, trotuarele ştrăzilor sunt pline de mămici care-şi duc copiii la plajă şi, de regulă, chiotele lor răsunătoare sunt precumpănitoare... Atenţie şoferi! În Turcia, pietonii nu au prioritate faţă de automobile, iar la sensul giratoriu funcţionează prioritatea de dreapta. (Turcii se strecoară în trafic atât de bine, încât, dacă vă încumetaţi să utilizaţi automobilul ca mijloc de transport, este recomandabil să vă dezvoltaţi capacitatea de a anticipa rapid şi corect fiecare mişcare şi efectele ei. În caz contrar, riscaţi să încurcaţi circulaţia, ori să determinaţi vreun regretabil accident. Şi apoi, staţi să vedeţi, că poate o dată merge să vă comportaţi în trafic ca o raţă leneşă şi crăcănată, dar este suficient ca un singur şofer să vă ia faţa, iar ceilalţi să vă claxoneze-n draci şi, dacă nu aveţi psihicul îndelung antrenat pentru situaţii din acestea extreme, să clacaţi lamentabil pe marginea drumului şi nu cred că vă mai dă mâna să reintraţi în fluxul ameţitor. Mai mult, dacă staţionaţi la semafor, nu dormiţi la volan şi apăsaţi cu vigoare pedala acceleraţiei, după ce acesta s-a pus pe culoarea verde, că încurcaţi circulaţia şi vă treziţi împins discret de la spate de vreun microbuz cu bara de protecţie deja şifonată. Deasemenea, trebuie să aveţi în vedere că oriunde aţi fi pe şosea, puteţi face la dreapta dacă vreun semafor afişează culoarea roşu clipitor şi nu verde clipitor cum este în Europa).

Începând cu ora 8:00, faleza oraşului se trezeşte la viaţă, iar aglomeraţia de acolo durează până la ora 1:00 noaptea, cu mici întreruperi, după-amiaza. Iar dacă la orele dimineţii, şoseaua principală pare încă adormită (Blv Kemal Seyfettin Elgin şi este construit oarecum paralel cu faleza), faleza curată este deja în freamăt şi te întâmpină veselă în bătaia soarelui, plină de lume care se îndreaptă spre numeroasele terase elegante pentru a servi micul dejun, de turişti care-şi caută grăbiţi un loc sub soarele generos, pe un şezlong aşezat cât mai aproape de mare, ori de negustorii ce aleargă să-şi aprovizioneze magazinele. La toate acestea se adaugă bicicliştii sau motocicliştii, cărora li se permite să circule cu viteză redusă, precum şi micii întreprinzători cu afaceri legate de ambarcaţiuni şi care la această oră îşi iau în primire tarabele situate pe marginea falezei, în dreptul vaporaşelor, şalupelor, yachturilor, hidrobicicletelor şi a celorlalte vehicule de apă. Din loc în loc, veţi întâlni punctele de îmbarcare-debarcare pentru taxi-boat-uri, ambarcaţiuni ce fac legătura operativ între Marmaris, Içmeler şı Turunç. Iar faleza aceasta uimitoare ţine de la The Grand Bazar (Marina), până la Içmeler şi dacă practicaţi jogging, vă place să mergeţi pe jos, ori vreţi să vă delectaţi cu vegetaţia luxuriantă şi teribil de proaspătă, eventual cu un peisaj ravisant sau doriţi să vă ridicaţi tonusul psihic, aici este locul cel mai potrivit: îmbinaţi exerciţiul fizic şi meditaţia cu băile de mare prelungite, îmbunătăţindu-vă astfel parametrii vitali. Până acum, nu am întâlnit oameni care să se întoarcă de la Marmaris şi să se plângă de vreo boală, chiar dacă la plecare invocau anumite disfuncţionalităţi. Ei, dar staţi să vedeţi că faleza aceasta este plină de vârstici extrem de agili, majoritatea nemţi şi turci, care par să se simtă la ei acasă, acceptaţi cu incredibilă uşurinţă de tinerii exuberanţi, de parcă ar avea aceleaşi preocupări şi perspective, trataţi de ei cu mare atenţie şi respect.

Pontoanele de lemn, care se întind de la mal până hăt-departe în mare, la circa 25 de m în larg, pe care sunt aşezate numeroase şezlonguri, îţi atrag imediat atenţia. Toate sunt pline de nordici, unii cu pielea atât de arsă de soare, încât te cuprinde îngrijorarea pentru sănătatea lor, dar ei sunt nepăsători şi nerăbdători să intre cât mai des în apă. De aceea, scările de metal care coboară în mare colcăie de trupurile celor ce se grăbesc să urce pe pontoane, iar apa din jur, din imediata apropiere a acestora, răvăşită din cauza săriturilor spectaculoase, pare că fierbe ca într-un cazan uriaş. Strigătele de satisfacţie ale protagoniştilor se împletesc cu cele victorioase ale susţinătorilor lor şi atrag nenumărate priviri, zâmbete, rareori clătinări dezaprobatoare din cap din partea celor mai moderaţi...

La orele amiezii, tomberoanele cu apă de mare sunt arhipline, ţipetele copiilor întrec orice imaginaţie, iar prestaţia protagoniştilor îţi induce numeroase şi repetate strângeri de inimă. Şi totuşi, nu sunt accidente. Poate şi pentru că fiecare şurubel este verificat atent de către tehnicieni înainte de ora 8:00, poate şi pentru că cei ce se dedau la asemenea exerciţii periculoase sunt îndelung antrenaţi, ori poate pentru că zona aceasta este protejată de o energie subtilă, ascunsă percepţiei neaveniţilor. Oricum, în apropierea locului denumit sugestiv Dolphin Park, te simţi parcă mai liniştit, mai împăcat cu viaţa, mai ataşat de ceilalţi, de parcă undele cerebrale intră în rezonanţă cu un cîmp energetic prevăzut cu o înţelepciune mult mai înaltă. Şi dacă tranzitaţi pe acolo, îndreptându-vă către Içmeler, veţi avea o experienţă mai greu de definit în termeni uzuali, constatând în final o mare diferenţă între ceea ce aţi fost înainte şi ceea ce aţi devenit după trecere. Poate că de aceea turiştii care locuiesc la Mares Hotel (situat în imediata apropiere), ori la hotelurile din Marmaris Park susţin că au somnul dulce ca al unui prunc. Poate că tocmai de aceea, în pofida preţurilor mai ridicate, aceste hoteluri sunt permanent solicitate. Cine ştie? , e posibil să fie numai o simplă coincidenţă, iar modificările amprentei vitale, ca să spun aşa, la care am făcut referire mai sus, să fie determinate de cu totul alte vibraţii.

Dincolo de Dolphin Park, înspre Içmeler, plaja pelângă caretrece faleza este amenajată cu dale mai speciale, iar pontoanele din lemn, lângă care se află numeroase ambarcaţiuni, sunt mult mai sofisticate şi sunt prevăzute cu nişte refugii plutitoare situate în larg, undeva, la circa 50 de m de mal. Dacă vă place înotul subacvatic, cu sau fără costum de scufudare, acesta devine o cursă plină de surprize plăcute. Acolo poţi face baie şi plajă în condiţii excelente, evident gratuit dacă nu soliciţi şezlong. Acolo se află mai multe tobogane cu apă de mare. Iar dincolo de toate acestea, după ce treceţi de nişte terase unde puteţi să serviţi masa contemplând în linişte Insula Paradisului, înainte de ajunge la Içmeler, faleza trece pe lângă o plajă simplă, neprevăzută cu şezlonguri, unde turiştii vin mai mult pentru a înota până la Insula Paradisului şi înapoi (care cred că se află la circa 4 km). Oricum, acesta este locul pe unde trec toate yachturile, aşa că, dacă nu sunteţi buni înotători, e mai bine să renunţati. Dar vă dau un pont: procuraţi-vă ochelari de apă şi un tub pentru respiraţie, tub care se poate ataşa la aceştia; atunci când stai la suprafaţă şi priveşti în adâncuri, poţi să nu faci nicio mişcare şi te odihneşti respirând liniştit prin tub,pentru că apa sărată vă ţine la suprafaţă.

Dacă mergeţi pe faleză în sens contrar, adică spre Marina, veţi ajunge la un punct central unde, într-o piaţă mai mare, tronează statuia uriaşă a lui Mustafa Kemal Atatürk. De acolo, încep ambarcaţiunile de cursă lungă, printre care şi ORCA, yachtul cu care puteţi intreprinde o croazieră de o zi la Turtle Beach (Dalyan). Tot de acolo puteţi să închiriaţi un yacht mai mic cu care să vă plimbaţi în largul Golfului Marmaris, la preţuri incredibil de mici. Şi ca să vă dau un punct de plecare, preţurile care se negociază sunt cam aşa: pentru un yacht de minim 20 persoane (adică, el poate să transporte 40, dumneavoastră plătiţi pentru 20!), o zi de circa 10 ore, valoarea minimă negociată a fost de 200 de EURO, cu masa de prânz inclusă. Evident că, dacă plătiţi aceeaşi sumă, puteţi să vă plimbaţi şi singuri cu vasul, dar nu vă recomand, cu toate că plecările în larg sunt monitorizate atent, iar la chestii de-astea, care presupun fieştece operaţiuni de vamă, autorităţile turceşti sunt foarte atente şi severe. Tot aici puteţi să închiriaţi alte ambarcaţiuni cu care să mergeţi la pescuit, ori să faceţi scufundări subacvatice.

Dincolo de statuia lui Atatürk, în apropiere de compania „Catamarans for Rhodes” (cu care se fac deplasările la Insula Rodos – Rhodes Ferry Line) se află The Grand Bazar. Marele bazar este de fapt o încrengătură de străzi acoperite, unde se găsesc mai multe magazine diverse şi de unde vă puteţi procura obiecte mai ieftine, dar mai scumpe decât la Istambul sau Kussadasi. Şi ca să vă dau o imagine asupra preţurilor, pot să vă spun că mi-am cumpărat de acolo câteva perechi de blugi de cea mai bună calitate, care se mulează pe corp, pe care îi puteţi găsi şi la magazinele din Bucureşti, la preţuri cuprinse între 200 RON – 250 RON şi pentru care am dat 19 Euro per bucată. Ei, dar acolo am folosit un tertip minunat, care a ţinut: am susţinut că sunt din Africa de Sud (inspirată de discuţia de la hotel cu un chelner!) şi i-am uimit pe turci cu olandeza mea (că tot nu ştiau ei ce spun eu, iar eu vorbeam alandala!).

La toate acestea, poate ar trebui să mai adaug că pe laturile falezei, uneori în centrul ei, se află numeroşi palmieri. Şi apropos de chestia asta cu palmierii, să vă povestesc o chestie haioasă, că de-aia spun că este bine să citeşti cât de mult şi cât de multe. Iar bancurile nu sunt universale şi, dacă se poate, reţineţi cât mai multe şi povestiţi-le în străinătate, evident, dacă aveţi talent, ţinere de minte şi inspiraţie... Aşadar, într-o zi, aflându-mă în faţa unui magazin de la Marele Bazar, ca să mai înmoi inimile turcilor, m-am apucat să le povestesc bancuri. Şi să te ţii băşcălie!... La un moment dat, observând că unul dintre ei mă privea încruntat, de parcă l-ar fi deranjat că o femeie avea un asemenea comportament (cu toate că toţi ceilalţi se distrau de minune!), m-am adresat tuturor întrebându-i: „- Ştie cineva şi poate să-mi spună, dacă într-un palmier se urca o maimuţă, un tigru şi un urs (am accentuat numele animalelor, de parcă acestea erau cele mai importante în întreaga construcţie a povestirii!), care dintre ele culege mai repede o banană? ”. (Am pronunţat ultima parte a frazei de parcă era fără importanţă şi am mimat nepăsarea!)... Şi văzând că turcii se uitau contrariaţi unul la celălalt, i-am spus încruntatului: „- Uite, pun rămăşag pe 50 EURO că nu-mi poţi da răspunsul corect”... Omul s-a uitat la ceilalţi oarecum neliniştit şi foarte contrariat... „- Maimuţa! Maimuţa! Spune maimuţa! ”, strigau ei, de-a valma, în limba turcă... „- Pune banii! ”, i-am strigat în turceşte, ceea ce l-a derutat şi i-a afectat gândirea corectă... S-a lăsat tăcerea, pentru că toată lumea era uluită că înţelegeam limba turcă. Omul a băgat mâna în buzunar, a socotit ceva şi a scos la iveală vreo 150 TRL... „- Bine! Fie şi-aşa! ”, am acceptat eu. „Spune răspunsul! ”, am spus puţin spăşită, ca şi când brusc, devenisem neîncrezătoare în mine, stare pe care omul a acceptat-o cu mare uşurinţă, fără să-i dea nimic de bănuit, şi presupuneam că totul se datorează educaţiei şi a convingerilor lui misogine... „- Maimuţa! ”, a strigat foarte sigur pe el, în uralele celorlalţi... M-am uitat la ei cu compasiune şi i-am întrebat: „- Păi bine, frate, la voi bananele cresc în palmier? ”... Şi am băgat senină banii în poşetă, spre stupoarea tuturor. S-a stârnit un tarăboi cumplit, turcii ţipau unii la ceilalţi, apoi au început să strige la încruntat spunându-i că e un prost, iar noi, că nu eram singură, ne prăpădeam de râs. În final, a venit un poliţist, a solicitat explicaţii de la turci, dar stimabilul nu înţelegea nimic, pentru că toţi vorbeau de-a valma. Pâna la urmă, destul de greu, a priceput ceva şi mi-a solicitat să-i restitui banii omului. Am fost nevoită să bag mâna în poşetă şi să-i scot de acolo. Dar încruntatul nu-i mai dorea, ceea ce m-a uluit. „- Păi, atunci, îi dau poliţistului”, am spus eu în limba turcă. „Oricum, nu voiam să-ţi iau banii. Am glumit”... S-a stârnit un tărăboi şi mai cumplit. Eu voiam să-i dau banii poliţistului, el nu voia să-i ia... Nici nu ştiam ce să mai facem şi mă gândeam că urmează să înoptăm la postul de poliţie din oraş... Dar la postul de poliţie din Marmaris mai fusesem, că am fost nevoită să plătesc o amendă de circulaţie de vreo 140 TRL. (Până la urmă, am plătit-o la administraţia lor financiară, situată vis-a-vis, numai 105 TRL, că cică aşa e legea lor!). Acolo am fost îndrumată la un fel de şef. Şi pentru că omul fusese încântat de cunoştinţele mele lingvistice, ori poate pentru că mă plăcea, mi-a dat un om din subordine, care m-a însoţit la Administraţia lor financiară, unde am şi achitat contravaloarea în cauză... Aşadar, când tărăboiul era mai mare, a apărut poliţistul ce mă însoţise la Fisc, m-a recunoscut, a privit înmărmurit la tarăboi, s-a apropiat de poliţistul care se chinuia să facă ordine, i-a şoptit câteva cuvinte şi au dat să plece, încercând să dispară ca măgarul în ceaţă, lăsându-ne în plata Domnului, să ne găsim singuri dreptatea. Dar noi nu şi nu, şi o ţineam sus şi tare că trebuie să-i dăm banii, fie poliţistului, fie posesorului de drept. Până la urmă, încruntatul a zâmbit stânjenit şi mi s-a părut că a răsărit soarele (mă tot întrebam ce gânduri nutreşte), şi-a luat banii şi ne-a chemat în magazinul lui, a privit la bărbaţii din grupul nostru (erau şapte, că mai aveam şi tineri de 15,16 ani) şi ne-a arătat nişte tricouri minunate, a ales pentru fiecare câte patru, pe măsură, ni le-a împachetat şi ni le-a oferit gratis, spunându-mi privindu-mă cu vie simpatie: „- Allah büyüktür! ” şi a glăsuit foarte spăşit, ceea ce înseamnă „- Dumnezeu e mare! ”. Apoi s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit: „- Aşa, ca tine, aş vrea să fie şi fiica mea! Îţi mulţumesc”... Ca să vedeţi! Unde dai şi unde crapă!

Şi ca să închei, luaţi aminte, Marele Bazar nu e mare scofală. Dar se organizează pe acolo nişte bazaruri volante. Programul lor este următorul:

Luni, bazarul se ţine la Turunç şi puteţi ajunge acolo cu taxi boat, dar mai bine cu automobilul personal, că sunt nişte peisaje uimitoare.

Marţi, bazarul se ţine la Marmaris, vis-a-vis de hotelul Pinetta Club, undeva, în apropiere de acesta. De altfel, din parcarea hotelului Green Nature Resort & SPA, cum priviţi la acesta, o luaţi pe strada de la stânga. După puţin timp, faceţi pe prima tot la stânga şi ajungeţi la o moschee, ale cărei slujbe religioase le auziţi mereu de la hotel, transmise prin megafon. Coborâţi la vale şi ajungeţi la bazarul volant. Iar atunci când nu este deschis bazarul, treceţi pe lângă Botanic Garden (o grădină prăpădită unde seara se instalează nişte mese cu scaune şi se transformă în restaurant) şi ajungeţi la şosea, mai aproape de centru.

Miercuri, bazarul se ţine la Içmeler.

Şi pentru că mi-am adus aminte de bazarul de miercuri, să vă povestesc ce-am păţit într-o zi şi e foarte important. Că noi nu ne-am dus la Içmeler ca oamenii cu cap, adică cu maşina, ori cu Dolmuş. Noi ne-am urcat în autobuzul care ne ducea la plajă hotelului Green Nature Resort &SPA şi, pe la orele amiezii, după ce ne-am săturat de soare şi apă, ne-am îndreptat de la hotelul Fantazia, spre bazarul volant, ieşind direct în drumul principal. Şi mergeam aşa, tot grupul, de parcă ne-am fi plimbat prin Bucureşti, ori prin Viena, fără nicio grijă. Deodată, îl văd pe Marian că se încordează şi loveşte cu pumnul pe lângă mine. (Omul ăsta a făcut box la viaţa lui!). Drept urmare, m-am eschivat într-o parte şi m-am rostogolit instinctiv pe trotuar, lângă bordura acestuia (că de-aia e bine să practici în copilărie arte marţiale!). Când m-am ridicat în picioare, Mitică lovea în plex un alt turc. Brusc, cei doi tineri turci, cel lovit de Marian şi cel lovit de Mitică, ignorând loviturile primite, au intrat grăbiţi într-un microbuz ce staţiona lângă trotuar, prevăzut în interior cu nişte perne confortabile, unde mai aşteptau încă trei confraţi de-ai lor şi au demarat în trombă. Despre ce credeţi că era vorba? Ei bine, despre tentativă de răpire de persoane! Şi du-te, frate, din nou, la poliţia din Marmaris, povesteşte tot, spune numărul maşinii şi câte alte chestii. Evident că nimeni nu ne-a luat în seamă şi nu ne-au cerut să dăm declaraţii. Tocmai ne pregăteam să plecăm de acolo şi eram tare dezamăgiţi când, deodată, a intrat în încăpere un tip foarte serios, care ne-a arătat nişte poze. I-am recunoscut pe bandiţi. Ei, de-abia atunci s-a dat alarma. Îi căutau de mult... Dar ceea ce susţineam noi nu avea mare importanţă, că lor le trebuie dovezi solide şi nu scenarii de filme. Aşa că, ce mai tura-vura! , atenţie! , mare atenţie... Că totul este superb în Marmaris până la un punct. Şi să nu circulaţi, frate, pe jos, pe şosea!... Că nu ştii cine trece şi te răpeşte... Or fura şi bărbaţi!? ... Iar de-atunci, la hotel, la cină, când mai vedeam câte-o tânără frumuşică şi decoltată (că sunt cam multe pe acolo!), Jean spunea privind serios la ea: „- Bă, să vezi ce-o s-o mai fure pe-asta! ”... Iar noi ne prăpădeam de râs...

---

VIZUALIZĂRI: 6902 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI