Clovelly - un sat şarmant

TIPĂREȘTE

Astăzi aveam în plan, în principal, vizitarea unui castel şi a unui sat despre care aflasem că e foarte frumos iar în rest petrecerea a cât mai mult timp în natură.

Drept pentru care după dimineaţa tihnită de la fermă, ne urcăm tot calabalâcul în maşină şi pornim la drum. Facem o oprire neprogramată – spontaneitatea dă farmec lucrurilor şi trăirilor – la St. Nectan’s Glen, o cascadă de vreo 60 picioare (cum calculează insularii) devenită un important centru al vieţii spirituale din Marea Britanie. Din parcare ţi se face cunoscut că ai e mers cam o milă prin pădure iar pentru a intra la cascadă se plăteşte o mică sumă de bani., fără a fi specificat cuantumul exact.

Iau şi eu ceva mărunţiş din depozitul de monezi aflat lângă schimbătorul de viteze şi o luăm la picior. Drumul ne duce pe lângă unele proprietăţi extrem de îngrijite şi atrăgătoare (a se citi case de locuit cu grădini înflorate şi gazon tuns impecabil), apoi pe malul unui pârâiaş în care am observat şi păstrăvi zglobii, pentru ca pe final să ai de urcat câteva trepte.

Până la intrarea la cascadă apar şi tarifele, respectiv 4,95 lire/adult. Cum degetele mele nu au apucat să ia 10 lire de mărunţiş, intră doar Adriana, în vreme ce eu rămân şi o aştept întins pe o bancă, meditând cu zgomotul cascadei susurându-mi în urechi.

Pentru englezi o fi puţin 5 lire, însă când scrii “o taxă mică” eu, ca român, mă duc cu gândul la ceva chiar simbolic, hai o liră sau două şi, în plus, apa vine de undeva de sus, peste pietre fără a-i face nimic administratorul care îţi ia banii.

Oxigenaţi şi ozonaţi plecăm spre Tintangel, un sătuleţ drăguţ mai la vale de care, spre mare, se mai văd ruinele unui castel cocoţat pe două dealuri legate între ele cu un pod de lemn.

Dacă nu vrei să mergi pe jos din sat până la castel, există varianta de a plăti 2 lire şi vei fi transportat cu un Range Rover alături de alţi doritori.

Pentru a vedea ruinele Castelului Tintangel, locul în care legenda spune că a fost conceput regele Arthur, el însuşi o legendă, e nevoie să plăteşti 9,50 lire de adult şi 7,50 lire de copil. Ca peste tot, şi aici drumurile pietonale de coastă te conduc spre peisaje şi vederi foarte frumoase.

Întorşi în sat, dăm de gălăgie mare, una care se revarsă din puburile pline. Anglia conduce cu 5-0 Panama în meciul de fotbal de la Campionatul Mondial iar dozatoarele umplu halbele necontenit. Curg golurile în poarta celor din America Centrală şi berile în gâtlejurile europenilor...

Luăm maşina din parcarea pentru care am achitat 1,80 lire/2 ore, aruncăm o privire vechii poşte – o căsuţă de piatră foarte şic încă – şi dăm bice cailor putere ai maşinii spre Clovelly.

Plecăm după 4 zile din Cornwall şi ne îndreptăm spre Devon, ţinutul în care se află sătuleţul mai sus pomenit.

Ne minunăm că parcarea spre care ne conduc indicatoarele rutiere nu are afişate taxe de parcare, nu sunt automate de bilete însă, când intrăm în clădirea centrului de informare aflăm că avem de plată 7,5 lire/persoană pentru a vizita satul, preţ care include şi parcarea.

Nu ni s-a mai întâmplat până acum să achităm taxă pentru a vizita o localitate. Un sfat util pentru cei care au ocazia să ajungă pe acolo: după 16.45 puteţi intra gratuit. E ora la care se închide Visitor Centre iar accesul în localitate se face pe o rampă prin dreapta clădirii. Nu sunt pe deplin convins, dar parcă am impresia că această rampă poate fi forţată şi mai devreme... Încercaţi!

În preţul plătit e inclusă şi vizitarea grădinilor oraşului. Ele se află înainte de a ajunge la parcare, aşa că va fi necesar să reveniţi pe jos dacă intenţionaţi să le vedeţi.

Nu arată ele foarte trăznet, dar am avut acolo ocazia să mâncăm zmeură cu un gust foarte dulce şi să adunăm de pe jos caise foarte gustoase, mult peste cele cumpărate de pe tarabe.

Aranjate tradiţional şi simplu, sub forma unui părculeţ şi a unor sere, grădinile sunt străbătute de câteva alei, una dintre ele direcţionată spre casa domeniului ce are în faţă o pajişte cu o privelişte ce te lasă fără glas.

Revenim în sat. Clovelly a fost pentru mine “Lovely”. Un sătuleţ care va fi aşezat în galeria celor mai şarmante existente – cel puţin văzute de noi – din Europa şi sunt nedumerit din ce cauză nu apare în ghidurile turistice.

Accesul auto este interzis, au dispensă doar cei care fac dovada cazării la un hotel aflat pe malul apei.

Printre căsuţe foarte cochete şi viu colorate, cu o sumedenie de ghivece atârnând la geamuri şi streaşini, cobori strada pietruită pentru a ajunge într-un port micuţ cu o imagine care te duce cu gândul spre secole demult trecute. Însuşi satul are secole de viaţă, prima atestare documentare fiind de prin anul 1.100.

Spre plăcuta noastră surprindere, portul l-am văzut anul acesta în filmul “Scrisori din Insula Guersney” ca locaţie folosită în câteva scene alături şi de cadre cu minunatele case.

Poţi face poze la tot pasul iar marea se vede de sus, din capul uliţei. Încet – încet, cobori destul de înclinat în timp ce te tot caşti şi minunezi de ce ai în stânga şi dreapta ta, şi aproape că ai ajuns să treci pe sub bolta unei case arcuită peste drum, moment din care ţi se dezvăluie splendoarea naturii.

De asemenea, turiştii sunt invitaţi să se bucure de peisajele coastei marine, având posibilitatea plimbării pe poteci bine marcate.

Nu îţi dă ghes inima să mai pleci de aici, numai ceasul nu are îndurare cu noi şi mai avem puţin de mers pentru a ajunge în Weston – super – Mare, localitatea aleasă pentru cazarea din noaptea asta.

Dăm peste o staţiune mult mai mare decât mă aşteptam, cu o faleză tipic englezească mai lungă de 2 km străjuită doar de hoteluri şi apă.

Prindem încă un asfinţit superb la finalul unei zile în care am observat englezi cu pielea roşie ca racul, o piele nu prea învăţată cu sumedenia razelor solare trimise în vara lui 2018 pe meleagurile lor.

În pas de plimbare ajungem şi în Grove Park, parcul central al staţiunii. Teiul imens din mijlocul acestuia răspândeşte un miros tare plăcut şi cu el în simţuri mergem spre culcare.

---

VIZUALIZĂRI: 363 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI