Frânturi de vacanţă britanică

TIPĂREȘTE

Primului amendament la propunerea iniţială de concediu îi dedicăm întâia zi din regat.

Deşi mă gândisem de acasă să o rezerv acomodării plus odihnei după zbor şi cele 220 mile de şoferit, am revenit cu propunerea de a pleca la drum din prima dimineaţă întrucât, nu-i aşa? , călătorului îi şade bine cu drumul…

Aşadar, cap-compas Glanstonbury pentru “today” !

Pe drumurile superbe până acolo vom mai face câteva escale în locuri marcate dinainte sau pur şi simplu pentru că le-am găsit instant atrăgătoare. Şi, har Domnului! , sunt cu duiumul în insulă!

Prima dintre ele va fi o localitate cunoscută la nivel continental pentru o construcţie impozantă dar despre care aflasem în perioada de documentare că se mai distinge şi printr-o altă caracteristică. Aceea de cel mai mic oraş din Marea Britanie.

Este vorba despre Wells, în care ne-am învârtit mult şi bine până să dăm de o parcare după ce trecusem şi prin centrul istoric, ocupanţii maşinii încântaţi de ce văd pe geam iar eu puţin înciudat că eram nevoit să îmi distribui atenţia mai mult către marcaje rutiere şi indicatoare de parcare decât spre clădirile foarte colorate.

Reuşesc să prind singurul loc disponibil într-una aflată în afara zonei centrale şi astfel am primul contact cu parcometrul. Mai bine spus cu foamea lui de bani pentru ora de staţionare şi încep o socoti fugar că mărunţişul destinat acestui scop musai să fie îngrăşat.

Pe drumul către centru dăm de o clădire religioasă destul de impozantă şi zveltă. Îi vine cam până la glezne catedralei, dar senzaţia de linişte şi pietate pe care le simţi odată ce treci de uşa grea din lemn e aşa de plăcută!

Scriu despre St. Cuthbert's Church, o biserică parohială ce se remarcă prin acoperişul uimitor în formă de înger şi prin cel mai înalt turn din întreg comitatul Somerset.

Dedicată sfântului Cuthbert, fost călugăr, episcop şi pustnic în Northumbria care a devenit unul dintre cei mai importanţi sfinţi medievali din nordul Angliei şi cunoscut pentru legenda că i-ar fi apărut în vis regelui Alfred în timp ce se afla în Somerset. Şi l-a încurajat să continue lupta de eliberare a restului Angliei de sub dominaţia vikingilor.

Cu ochii reveniţi pe pardoseală după ce s-au plimbat peste coloane, ferestre înalte sau arcuri suple aveam să dăm de un spiriduş îmbrăcat în kilt scoţian, iute de picior – în pofida celor peste 60 ani -, ce se strecoară pe o uşiţă foarte îngustă şi începe să urce pe spirala întunecoasă şi extrem de strâmtă către o cameră, poate secretă, din pântecul bisericii.

Cumva cu părere de rău, înainte de a se face nevăzut pe scară, ne transmite că date fiind lucrările de renovare ne este interzis să îl urmăm…

Continuăm explorarea către miezul oraşului şi nu putem înfrâna elanul prietenilor mei dornici de a intra în primul magazin de antichităţi ce ne iese în cale. Că sunt săbii, coifuri, arme sau haine, toate reprezintă o mare pasiune pentru Cristi. Şi, bineînţeles că nu pleacă cu mâna goală…

Dacă am pomenit de haine, menţionez că am observat o sumedenie de magazine second hand, doar că acolo poartă denumiri mai elevate, gen charity house sau charity shop din care îţi iei îmbrăcăminte - purtată anterior de alţii - în schimbul unei donaţii.

  La 3 paşi de biserică şi unul de magazin dăm peste City Arms, un pub cum doar pe acele meleaguri găseşti, devenit funcţional în vechea închisoare a oraşului, clădire ce e atestată oficial din anul 1427 şi care găzduia iniţial prăvălii şi o fierărie.

A devenit închisoarea târgului în anul 1606 şi de atunci păstrează caracteristicile originale, inclusiv ferestre cu gratii, încuietori, lanţuri şi celula destinată celor condamnaţi la carceră. Cea din urmă transformată în toaleta doamnelor, dar parcă-parcă te ia constipaţia de-ai şti destinaţia de acum câteva secole… Mai ales dacă dai crezare folclorului popular conform căruia fantomele bântuie pe culoare şi în încăperi.

În anul 1689 era atestată deja o berărie anexată clădirii, denumită Curcubeul, probabil din nevoia de a oferi hrană şi băutură prizonierilor, specificaţii din care deducem că nu aveai parte de condiţii prea aspre în detenţie.  

De atunci şi până în prezent în acest loc a funcţionat un han.

Ca o mică paranteză, menţionez că purtat de itinerariu prin diverse zone în acest sejur, am rămas impresionat de vechimea multor edificii, multe dintre ele aflate încă în funcţiune. Nu cred că am mai trecut prin alte locuri care să păstreze atâtea asemenea mărturii cu viaţă neîntreruptă întinsă peste veacuri.

Până la urmă, acest amănunt contribuie şi el la farmecul aparte al acestei insule de care eu sunt îndrăgostit.

Revenind la Wells, oraşul îşi ia numele de la fântânile aflate în acest moment în interiorul Palatului Episcopal, ape ce au reprezentat un punct de interes spiritual încă din istorie.

Apa curge şi în zilele noastre pe cele două jgheaburi, Blue Lias, ce mărginesc artera pietonală a burgului.

Piaţa centrală este străjuită pe o latură de Curţile Sângeroase, locul în care 94 de persoane au fost condamnate la moarte pentru sprijinirea rebeliunii din anul 1685. Pentru aducerea aminte şi condamnarea la oprobiul public constant, plăcuţa comemorativă indică şi numele judecătorului care a semnat respectiva sentinţă.

Un important edificiu local îl regăsim în adineauri amintitul Palatul Episcopal, reşedinţa episcopilor de Wells mai bine de 800 ani, deschis publicului vizitator zilnic între orele 9:30 – 17:30, cu ultima intrare la ora 17, preţ 14 lire.

Aflaţi într-o oarecare grabă şi cum vacanţa se afla doar la început, nu i-am vizitat decât grădinile, ne-am plimbat pe malul şanţurilor cu apă ce înconjoară domeniul, rămânând să intrăm în alte palate sau muzee zilele viitoare.

Am intrat prin poarta proiectată a adăposti mecanismul de ridicare şi coborâre a podului mobil, ridicat ultima dată în anul 1831 când apăruse vestea – pe surse!! – că Palatul Episcopal din Bristol fusese ars din temelii în timpul revoltelor legate de reforma electorală.

În apa şanţului alunecă uşor lebede, la fel ca şi acum un secol şi jumătate. Le menţionez doar pentru a vă face cunoscut faptul că, potrivit atestărilor din anii 1870, acestea trăgeau cu ciocul de un clopoţel aflat la poartă în momentul când li se făcea foame. Au fost învăţate astfel de fiicele unuia dintre episcopi iar în zilele noastre gardienii palatului continuă tradiţia.

Din păcate, noi am trecut pe acolo când lebedele aveau deja guşa plină.  

Plimbarea prin grădini devine molcomă până apucăm să vedem, dincolo de garduri, imensa catedrală ce a adus renume Wells-ului şi la care ajungem prin Penniless Porch, poartă ridicată în anul 1450 sub care episcopii permiteau cerşetorilor să solicite pomană celor aflaţi în drum spre lăcaşul religios.

Suntem atât de mici odată ajunşi lângă zidurile lui!

Rămân impresionat atât de imensitatea clădirii cât şi de spaţiul din faţa ei, înconjurat de case frumos colorate, majoritatea străjuite de garduri vii la înălţimea de aproximativ 1 metru.

O capodoperă datorată viziunii şi mâinilor meşteşugite ale celor care au lucrat sute de ani pentru a bucura şi impresiona milioane de oameni ce se perindă anual prin interior sau prin faţa ei.

Date fiind lucrările de renovare ce se executau, nu ne-a rămas decât să admirăm exteriorul ornat cu zeci de statuete având diferite mărimi şi forme, majoritatea (dacă nu toate) reprezentând sfinţi, arhangheli, mucenici sau apostoli, după umila şi necitita mea opinie.

Ca o curiozitate, clopotele sunt dispuse în cerc şi considerate a avea cea mai mare greutate din lume. Clopotul tenor, al zecelea şi ultimul în ordinea scoaterii sunetului, deţine întâietatea cu o greutate de 2.858 kg.  

Situat în faţa, spatele, de-a latul sau de-a curmezişul ei, catedrala te buimăceşte prin frumuseţe, eleganţă şi stil.

În imediata apropiere starea de beatitudine îţi este prelungită de Vicars Close, o uliţă pe care au fost ridicate casele celor care cântau în cor şi conectată de catedrală printr-un pasaj închis suspendat peste şosea.

În capătul opus al străzii se situează capela şi biblioteca, clădirea în care acestea funcţionau închizând şarmanta ulicioară, construită în anul 1348 şi care şi-a câştigat renumele de cea mai veche stradă din Europa locuită continuu.

Case micuţe de piatră, cu ferestre mici albe şi coşuri de fum, având o câte o mică grădină de flori în faţă se înşiruie ca nişte surori gemene de o parte şi alta. Spaţiul locativ era calculat raportat la cerinţele de odinioară, din moment ce camerele se prezentau înguste şi puţin înghesuite, astfel cum le-am putut remarca din afară sau însoţind cu priviri curioase unii locatari care pătrundeau în interior.  

 Nu departe de catedrală regăsim şi elegantul Swan Hotel, cel care a găzduit de-a lungul timpului celebrităţi politice, precum regi şi prim miniştrii englezi, regina Danemarcei sau iluştrii oameni de artă.

Taman când îi contemplăm liniile arhitecturale liniştea orăşelului este spartă de muzica şi proclamaţiile, difuzate din boxele aflate într-o camionetă în mişcare, care îndemnau populaţia să se manifeste în favoarea Palestinei. Mai nou, pe unde mergi dacă nu vezi inscripţii sau lozinci pro ucrainiene, dai de cele palestiniene. Ce ţi-e şi cu atâta globalism!

În Glastonbory ajungem cu ceva pretenţii de cuplare la energii neobişnuite, incursiuni în trecuturi ceţoase, niscaiva magie şi spiritisme.

Cert e că impresia tuturor a fost aceea de “un loc ciudat” !

Simţământul, nu neapărat neplăcut, a izvorât din mai tot ce am observat pe acolo, de la oameni, îmbrăcăminte, magazine, poate chiar şi aerul înconjurător.

Cu convingere o spun, la Glanstonbury am văzut cele mai interesante prăvălii de haine, dulciuri. Poate chiar şi … perdele (făcând o mica glumă).

Doar culori fistichii în nuanţe de portocaliu, verzui, maroniu şi crem murdar (dacă o dibuiţi voi cum ar fi asta), parcă nicio haină sau lucru nu era serios pe acolo. Dacă ţin bine minte, inclusiv băncile din localitate păstrau această tonalitate.

Obiectivul principal al locului îl reprezintă Glastonbury Tor, unul dintre cele mai puternice şi sacre locuri de pe Terra, aflat la confluenţa liniilor ley, considerate a fi canale de energie spirituală iar multe monumente şi lăcaşuri de cult sunt situate pe aceste linii.

Una dintre acestea ar fi Linia Sfântului Mihail, arhanghelul Mihail fiind adesea asociat cu Glanstonbury Tor.

Aici se crede că se regăseşte locaţia miticului Avalon unde regele Arthur rănit a fost dus de cavalerii Mesei Rotunde după bătălia de la Camlann. Călugării de la abaţie susţin că în apropiere i-au găsit mormântul în anul 1191.

Turnul îl găsim pe un deal înalt, destul de greoi de urcat de nu ai o pregătire fizică de la medie în sus, chit că ai ca sprijin şi nişte trepte, nu doar potecă continuă. Din toată biserica Sf. Mihail doar acesta a mai rămas.

Deşi se spune – şi mă conving odată ce ajung pe culmea lui – de aici ai o privelişte splendidă la apus din moment ce te poţi bucura de o panoramă perfectă de 360 grade ce permite să îţi întinzi privirea cât poate cuprinde din peisajul aflat mai jos cu 158 metri. De e vreme bună ai şansa să vezi chiar Ţara Galilor din acest loc.

Probabil că vom fi noi mai oropsiţi întrucât n-am avut parte de soare, în schimb ne-a bătut un vânt pe urcare şi acolo sus de ni se înfoiau gecile pe noi!

Despre turn circulă mai multe legende, printre care că sub deal există o peşteră ascunsă prin care se trece spre tărâmul zânelor. O alta că Sfântul Graal s-ar afla aici, adus de unchiul lui Isus, Iosif din Arimateea, în drumul acestora prin zonă.

Un alt loc căutat din Glastonbury ar fi The White Spring Water Temple, deschis 5 zile din săptămână (mai puţin lunea şi miercurea) între orele 13:30 - 16:30, intrarea fiind liberă iar donaţiile acceptate. Noi am ajuns în intervalul 14:30 – 15:30, considerat “quiet hour” , aspect adus la cunoştinţă şi de o persoană în vârstă poziţionată în interior, nu doar de afişul aflat la intrare.

După cum arăta doamna, am convingerea că de scoteai un cârâit cât de mic, vrăjile ei te-ar fi umplut de regrete.

În interioriul templului întunericul încerca să fie spart de firave lumânări, mirosul beţişoarelor parfumate în diferite arome mai că te făcea să râvneşti la o rafală de vânt din preajma turnului iar cei care îşi spălau diverse părţi ale trupului cu apa luată din izvor contribuiau serios la împlinirea sentimentului de ciudăţenie resimţit cât m-am aflat prin Glastonbury.

Pentru cei pasionaţi de simbolisme, turnul reprezintă puterea iar Izvorul Alb vindecarea.

Ne oprim şi la Chalice Well and Gardens, adică la Fântâna Potirului, Izvorul Roşu antic din Avalon, unde în schimbul a 4 lire avem permisiunea de a ne plimba printr-un loc interesant şi odihnitor, în care s-au amenajat Grădina florilor, Curtea lui Arthur, Capul leului. Iar când englezii se pun pe amenajat grădini, acestea arată trăznet, aşa cum o regăsim şi pe aceasta încă dinaintea achitării taxei de intrare, pe culoarul ce ne duce de pe stradă spre ghereta funcţionarului.

Administratorii prezintă grădina drept una a păcii mondiale, un sanctuar viu al vindecării, sfinţeniei şi păcii pentru a alina sufletul şi a reînvia spiritul amenajată cu diverse spaţii pentru reflecţie şi linişte (în fiecare zi la orele 12:00 şi 15:00 se ţine minutul de tăcere, momentul fiind anunţat de sunetul unui clopot).

De la grădină spre centru parcurgem o stradă superb amenajată cu picturi vii pe casele locatarilor, ghivece de flori şi băncuţe, un mini paradis edilitar, după care dăm în Bere Lane, care, clar, nu se traduce prin Strada Berii!! Dar mai adaugă – puţin forţat, poate – ceva la calupul de ciudăţenii…

Din păcate ajungem la Glanstonbury Abbey la ora 16:21 şi o găsim închisă de 6 minute. Vedeam prin geam cum angajaţii îşi schimbau uniformele cu hainele de stradă, astfel că nu ne rămâne decât să ne înălţăm pe vârfuri pentru a surprinde parţial ruinele impresionantei mănăstiri medievale, considerate a fi cea mai veche biserică creştină din Marea Britanie.

Fondată de Iosif din Arimateea, se acreditează ideea că aici ar fi locul de veci al regelui Arthur şi al reginei Guinevere, iar pe lângă aceştia a încă 3 regi anglo saxoni.

Nu departe avem ocazia să intrăm şi să admirăm The George&Pilgrims, cel mai vechi pub din sud vestul Angliei, construit în anul 1452. Am descoperit spiritul pub-ului, şi se va situa pe locul 1 între toate barurile prin care am trecut în acest sejur. De poveste, ce mai! Şi starea sufletească ni s-a schimbat acolo şi ne îndemnam unul pe altul să mergem în diversele colţuri atât de pitoresc amenajate pentru a pierde nimic din farmecul lui.

Glastonbury ne-a rămas tuturor în amintire prin sintagma “acel sat ciudat” , folosită şI după ce am ajuns acasă. Cu toate acestea, nu pot nega că m-a atras cu un oarecare magnetism – Adriana probabil îi va spune energie – iar termenul ciudat s-ar putea preschimba prin misterios.

Iar ca ultim amănunt, într-un anticariat situat pe uliţa lui principală am avut plăcuta surpriză de a ţine în mână două ediţii ale reputatei Guinness Book, cele din anii 1981 şi 2009.

Drumul de întoarcere spre Bristol îl facem astfel încât să trecem prin Cheddar Gorge, chei formate de apa provenită din topirea gheţarilor din timpul ultimei ere glaciare şi care au inspirat fortăreaţa Helms Deep din Stăpânul inelelor.

De menţionat că prin zonă a fost descoperit cel mai vechi schelet uman din UK.

Deşi ar fi fost interesant să urcăm cele 274 trepte ale Scării lui Iacov pentru privelişti foarte frumoase, înserarea nu ne-a permis decât o ascensiune uşoară din care remarcăm că aceste chei nu prezintă spectaculozitatea celor de la noi. În schimb brânza Cheddar, preparată în zonă e atât de gustoasă… Iar reclama ei nu e doar vorbă în vânt…

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 47 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI