Veria: de la baclavale la biserici, moschei și sinagogi

TIPĂREȘTE

Prăjiturele, cafeluțe - trai, nineacă!

În anii ʼ80 am avut o colegă de serviciu cu rude în Grecia. Odată la doi ani i se permitea să meargă să le viziteze iar când se întorcea, ne aducea un carton cu cataifuri și baclavale și... o tolbă plină cu povești.

Cu gura plină de deliciile însiropate o ascultam vrăjită cum ne descria viața de zi cu zi a mătușilor, unchilor și verilor ei și din toate acele istorii despre case albe cu grădini mari și răcoroase nu știu de ce, dar am reținut cafelele și prăjiturile cu care femeile se delectau în absența și în așteptarea soților plecați la muncă. Ba da, știu de ce, mi se părea formidabil să nu fii nevoită să te scoli cu noaptea în cap ca să ajungi la serviciu...

Doamne, ce mult le invidiam!

Rudele erau vlahi la origine iar orașul acela așa de permisiv cu doamnele... se numea Veria.

Mereu am vrut să-l vizitez, dar nu mi-a ieșit în drum. Asta până anul trecut, când mi-am propus și am reușit să ajung la Vergina pentru a vedea mormintele regale de la Aigai, prima capitală a Macedoniei antice vezi impresii, aflată la numai 12 km distanță de Veria. Am căutat atunci cazare în Veria, însă prețurile prea mari m-au descurajat și am renunțat după ce am găsit o pensiune drăguță și ieftină chiar în Vergina vezi impresii.

Anul acesta însă, mergând tot pe direcția vest, spre Corfu, mi-am zis că nu mai pot rata Veria, mai ales că oricum o oprire de tranzit trebuia să facem (bine, am mai făcut încă una, dar asta e altă poveste, o să v-o spun într-un review separat). Și după ce am studiat cu obstinație ofertele de cazare, până la urmă am găsit una convenabilă în oraș.

Aveam la dispoziție o seară și dimineața următoare pentru a vizita Veria. Dar înainte de a purcede la a vă prezenta orașul, atâta cât l-am cunoscut într-un răstimp destul de scurt, cred că nu ar fi lipsit de interes să fac o mică incursiune în geografia și istoria acestui loc, cu atât mai mult cu cât pe AFA nu există articole pe această temă.

Așadar,

Câteva informații generale

Veria sau Veroia, așa cum veți vedea înscris pe indicatoarele rutiere, se află la cca. 80 km vest de Salonic și la mai puțin de 10 km de autostrada Egnatia Odos. Este așezată la poalele munților Pieria, fiind străbătută de râul Tripotamos.

Chiar și după standardele grecești, orașul e vechi, având în spate o istorie de peste 2.500 de ani. Numele său (ortografiat și Berea or Berœa) derivă, conform legendei, de la un creator mitic, Beres sau Pheres. Deși menționat pentru prima oară de Tucidide în 432 î. Hr., se crede că a fost locuit încă dinainte cu șase veacuri. În timpul domniei lui Filip II, tatăl lui Alexandru cel Mare, a ajuns al doilea oraș al țării, după capitala Pella, iar în perioada elenistă, sub dinastia Argonizilor, a cunoscut o mare înflorire, fiind gazda unor jocuri sportive intitulate Alexandreia, ținute în onoarea marelui fiu al locurilor - Alexandru Macedon.

Veria a fost cucerită de romani în 168 î. Hr. iar împăratul Dioclețian a numit-o a doua capitală a provinciei Macedonia, alături de Salonic. În anii 50 d. Hr. Apostolul Pavel a predicat în oraș în fața comunităților evreiești și elene iar Veria a devenit una dintre primele localități creștinate din Grecia, un episod asupra căruia voi reveni în cadrul acestui review.

În perioada bizantină, cu toate că a trecut prin numeroase atacuri ale populațiilor migratoare și dominări temporare ale sârbilor ori bulgarilor, orașul a continuat să prospere ca centru comercial și de învățământ, dovadă în acest sens stând cele 72 de biserici ridicate în dioceză, care i-au făcut pe unii comentatori să îl numească ”micul Ierusalim”.

Turcii au cucerit prima dată Veria în 1385 (sau 1387, după alte relatări) și și-au impus stăpânirea în 1430. Sub ocupația otomană, orașul a avut norocul să fie ferit de mari conflicte sângeroase iar comunitățile musulmane, creștine și iudaice au putut conviețui relativ pașnic.

Gazdă a unei burghezii înfloritoare, participantă activă la mișcările populare pentru independența Greciei din anii 1820-1830, orașul nu s-a alipit totuși țării, la fel ca și restul Macedoniei, decât în urma Războaielor Balcanice și a semnării tratatului de la Atena din 1913, pentru ca în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis între 1941-1944, să se afle sub ocupație nazistă. A renăscut în anii 1980-1990 și astăzi se prezintă ca o urbe modernă cu cca. 67.000 de locuitori care lucrează în minele de lignit din împrejurimi, în fabrici de bumbac și lână și în industria alimentară.

Ar mai fi de adăugat că în orașul natal al scriitorului, traducătorului și istoricului George Murnu (1868-1957) și al lui Elie Carafoli (1901-1983), unul din pionierii de seamă în domeniul aerodinamicii, continuă să viețuiască și astăzi o comunitate vlahă.

Primele impresii

Am străbătut mica distanță ce desparte orașul de autostrada Egnatia Odos, prin câmpia mănoasă ce se întinde la poalele orașului, și am descoperit o așezare fermecătoare, în trepte, cu bloculețe tipic grecești de 4-5 etaje, frumos zugrăvite în culori pastelate, ce par să se încalece urcând pe pantele dealurilor.

Conduși de gazda noastră am traversat centrul orașului, cu străzi întortocheate și înguste cu sens unic, admirând din mers turlele numeroaselor biserici, dar și mulțimea de magazine care la acea oră târzie de după-amiază abia se redeschideau după pauza obligatorie de prânz.

După cazare, pe la șapte seara, când soarele dădea să apună, am ieșit și noi, în căutarea unui loc de luat masa. Am traversat Red Bridge, nume datorat culorii în care e vopsit podul și nu, Doamne ferește, vreunui moment istoric sângeros, și am urcat spre inima pietonală a Veriei, trecând pe lângă primărie, o clădire în stil neoclasic datând de la începutul secolului XX.

Deja tradiționala plimbare de seară a localnicilor începuse și străzile fremătau de viață, pline de familii ieșite cu copii în cărucioare, de adolescenți cu câini în lesă și de domnișoare chitite să beneficieze de promoțiile anunțate de buticuri. La terase se instalaseră tinerii, cu câte un frappé în față, bucuroși să asculte muzica unor cântăreți stradali (cred că se desfășura un eveniment cultural, prea erau mulți) care bubuia din difuzoare. O atmosferă veselă și plăcută, tipică pentru un orășel grecesc pe care aveam însă să îl cunoaștem mult mai bine a doua zi, când i-am dedicat o dimineață pentru explorare.

Obiective de prim rang într-un oraș ”neturistic”

Prea multe surse prealabile de documentare cu privire la Veria nu am găsit, principala mea sursă fiind site-ul http://en. discoververia. gr, însă am avut noroc, căci parcând mașina în imediata apropiere de Piața Raktivan, loc unde s-au descoperit ruine romane și fragmente de ziduri bizantine, am fost abordați de un tânăr ieșit dintr-un mic magazin de suvenire. Politicos, ne-a întrebat dacă vorbim engleza, după care ne-a oferit gratuit o broșură despre oraș, conținând o hartă și descrierea celor mai importante obiective, precum și un pliant despre Bema Sfântului Pavel, în fața căreia ne aflam. Ne-a explicat că face voluntariat pentru oficiul de turism iar materialele primite ne-au fost de mare folos, așa încât la întoarcerea din explorare ne-am oprit la magazinul său și, în semn de mulțumire, am cumpărat câteva suvenire.

Primul loc vizitat a fost Bema Sfântului Pavel, cel mai important monument aflat în Grecia dedicat Apostolului Neamurilor, podiumul de unde acesta a propovăduit învățătura creștină locuitorilor cetății.

Sfântul Pavel a vizitat Veria în 50/51, venind din Salonic, unde fusese primit cu dușmănie, episod descris în Faptele Apostolilor 17 (avea să revină cel mai probabil în anul 57, în drum din Asia Mică spre Grecia):

”Şi după ce au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi... Iar iudeii, umplându-se de invidie şi luând cu ei pe câţiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea... Iar fraţii au trimis îndată, noaptea, la Bereea, pe Pavel şi pe Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa. Au crezut mulţi dintre ei şi dintre femeile de cinste ale elinilor, şi dintre bărbaţi nu puţini”.

În 1961, pe locul treptelor sinagogii de unde Pavel a predicat grecilor și evreilor din Veria, s-a înălțat un altar decorat cu impresionante mozaicuri și o statuie a sfântului donată de patriarhul Moscovei și Academia Rusă de Artă, iar de atunci, în fiecare an, pe data de 29 iunie, care îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în oraș se organizează o amplă procesiune având drept punct final bema. Bema Sfântului Pavel este însă loc de pelerinaj tot timpul anului, dovada fiind că ne-am intersectat aici cu un mic grup de români însoțiți de un preot.

Am revenit în Piața Raktivan (numită și Piața Orologiului). Din nefericire, puține urme ale orașului, așa cum era pe vremea Apostolului Pavel, s-au păstrat, însă ruine ale unor ziduri bizantine, parte a fortăreței din sec. XIV, se găsesc chiar aici, în spatele frumoasei clădiri care a găzduit din sec. XVII până la începutul secolului XX tribunalul, în fața căruia comandantul turc al orașului s-a predat în 1912 armatei grecești.

Trecem pe lângă o cafenea unde pensionarii s-au adunat deja pentru a sorbi din ceșcuțe licoarea dulce și învigorantă și imediat în dreapta pornim să coborâm strada care duce la Barbouta, vechiul cartier evreiesc, o mică enclavă cu case impunătoare din piatră și inscripții în ebraică ce ne aduce aminte de prezența populației iudaice în oraș încă de pe vremea romanilor. În micul scuar la care ajungem pătrunzând printr-un gang admirăm clădirile din sec. XVIII-XIX, excelent restaurate și întreținute, o parte din ele transformate în pensiuni și hoteluri, aruncăm o privire spre mica tribună amenajată probabil în vederea desfășurării unui eveniment religios, apoi cercetăm (numai din exterior, din păcate, căci e deschisă doar cu anumite ocazii) Vechea sinagogă, construită în forma actuală în 1850, cel mai vechi lăcaș de cult iudaic din nordul Greciei și unul dintre cele mai vechi păstrate în Europa.

Spre deosebire de cartierele creștine, unde biserica se ridica în centru, în comunitățile iudaice clădirile sinagogilor erau aliniate cu casele, așa cum e cazul și cu cea din Veria. Citesc despre ea că este decorată la interior cu un tavan superb sculptat în lemn și cu mozaicuri, dar și că pe data de 1 mai 1942 naziștii au adunat aici mai toată suflarea evreiască din oraș, pe care a trimis-o în lagăre de concentrare. Repopularea zonei s-a făcut începând de prin anii 1990, dacă e să dau crezare unui ghid ad-hoc răsărit lângă noi pe când căscam gura, și după spusele lui, acum în jur ”all is Israel”.

Părăsim cartierul evreiesc și facem un scurt popas de hidratare la o cafenea unde zărim frumos așezate pe fiecare masă câte un pachet de cărți de joc care îi așteaptă pe mușterii, o altă îndeletnicire greacă tradițională de care mă amuz cu orice prilej.

Ne rătăcim un pic pe niște străduțe și Adrian intră pentru a cere indicații într-un magazin cu produse chimice, de unde iese însoțit de un tânăr care ne explică, într-o engleză aproximativă, cum să ajungem la următoarea noastră destinație: Vechea catedrală.

Între sec. XI-XIV Veria a fost un centru important al bizantismului, cu legături puternice cu Salonicul și Constantinopolul, tradiție păstrată și sub ocupația otomană. Din cele 72 de biserici bizantine și post-bizantine, 49 au rezistat timpului. O parte din ele le-am zărit și noi fie din fuga mașinii, așa cum vă spuneam, fie în cursul plimbării, însă la recomandarea călduroasă a prietenului nostru de la magazinul de suvenire, am cercetat în amănunțime doar Vechea catedrală. După care i-am mulțumit în gând și mai târziu în față tânărului, căci sugestia lui a fost excelentă iar biserica ne-a impresionat profund.

Conform unei inscripții de la intrarea vestică, ce menționează anul 1078 și numele lui Niketas, episcop al Veriei în acea perioadă, basilica datează din sec. XI și e considerată o capodoperă a artei bizantine din perioada mijlocie. A fost construită în formă de cruce grecească și cuprinde o navă și două abside, cea sudică supraviețuind numai parțial, planul fiind asemănător cu cel al templului din Salonic dedicat Sfântului Dimitrie. Nu se știe cu certitudine ce hram a purtat inițial, însă în cursul lucrărilor de restaurare întreprinse în 2010-2016 s-a descoperit o frescă înfățișând-o pe Theotokos (”născătoarea de Dumnezeu”) întronată, căreia i-a fost probabil dedicată.

Îi admirăm eleganța și proporțiile perfecte, dar marea surpriză ne așteaptă în interior, unde coloanele ionice și mai ales frescele excepționale, realizate în sec. XII-XIV, ne-au luat pur și simplu ochii. Priviți fotografiile, sper să vă convingă!

Otomanii au transformat biserica în moschee Hünkar (”imperială”) și au operat câteva transformări, înlocuind arcele semi-circulare din dreptul ferestrelor din partea superioară a clădirii cu unele ascuțite și demolând latura nordică a transeptului pentru a ridica minaretul, acea adăugire aflată actualmente în reparație pe care o observaserăm și noi cu mirare.

Istoria tumultoasă a vechii catedrale mai consemnează resfințirea sa după alipirea Veriei la Grecia, după care aici a funcționat o asociație creștină, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și-au avut sediul diverse instituții locale, pentru ca sub ocupația nazistă să primească destinația de... grajduri. Din fericire, după masive lucrări de restaurare basilica s-a redeschis publicului și vă invit să o descoperiți și voi în călătoriile voastre. Vă asigur că merită deranjul!

Ne-am desprins cu greu de această bijuterie medievală, atrași de această dată de o minune a naturii: un platan bătrân de 700 de ani, cu trunchi imens tăiat, aflat chiar vizavi, unde Adrian a ținut morțiș să-i fac o poză.

După câteva zeci de metri în față ne-a apărut cea mai importantă arteră a Veriei, strada Mitropoleos, drumul roman din care s-au păstrat câteva fragmente. De-a lungul său se înșiră magazine elegante, terase pline-ochi și câteva repere ale orașului, printre care și noua catedrală. Pe o străduță din spatele ei se află o mărturie a prezenței otomane, două băi publice alăturate cunoscute drept Hamamurile gemene (sfârșitul secolului XV).

Pătrundem apoi în cartierul creștin Kyriotissa, una din cele trei entități geografice tradiționale distincte din oraș, alături de Barbouta și Pangia Dexia. Străzile sale înguste și pitorești, multe din ele terminate în fundături, sunt mărginite de case din sec. XVIII-XIX în stil balcanic, cu parter din piatră, împrejmuite de garduri înalte, între care se strecoară câte o bisericuță sau o vilă impozantă cu uși grele din lemn, precum Conacul Sarafoglu, datând din sec. XVIII, unde funcționează în prezent un muzeu de folclor.

Ne îndreptăm de aici spre Moscheea Mendrese, una din cele opt care s-au păstrat din totalul de paisprezece înălțate de otomani sau convertite din biserici. Se află în fapt în apropierea Bemei Sfântului Pavel și se și zărește din mica grădină din jurul altarului. De ce altă dovadă de conviețuire confesională ar mai fi nevoie?!!

Nu ea constituie însă ținta finală a vizitei noastre, ci Muzeul Bizantin, deschis marți-duminică 8-20, luni 12-20, intrarea 4 euro (2 euro persoanele de peste 65 de ani). Se găsește la marginea cartierului Kyriotissa, lângă vechile ziduri ale cetății medievale, și în dreapta nu aveți cum rata casele otomane restaurate și zugrăvite în culori țipătoare.

Muzeul s-a deschis în anul 2002, fiind amenajat într-o veche clădire industrială datând din 1911, ”moara lui Markos”. Este o clădire masivă din piatră cu 720 mp de spațiu expozițional și trei etaje, fiecare nivel găzduind o expoziție permanentă: etajul 3 - religie și spiritualitate; etajul 2 - viața de zi cu zi din Macedonia în perioada bizantină și post-bizantină; etajul 1 - artă bizantină.

Am început enumerarea cu ultimul nivel deoarece așa ne-am desfășurat vizita, urcând cu un lift ultramodern și coborând apoi pe scări. Precizez și că muzeul este excelent organizat și fiecare exponat în parte este prezentat prin explicații în limbile greacă și engleză, lor adăugându-li-se și panouri cu informații mai cuprinzătoare.

La etajul 3 aflăm, de pildă, amănunte despre influența exercitată de bisericile din Salonic și Constantinopol asupra meșterilor constructori și decoratori din Veria și admirăm icoane pe lemn din sec. XV-XVI, superbele fresce înfățișând ”Răstignirea” și ”Înălțarea” sau podeaua mozaicată provenind de la biserica locală Agios Patapios.

Etajul 2 ne prezintă icoane de mici dimensiuni folosite în gospodărie, unele din ele portabile, precum și obiecte de mobilier și vase de ceramică sau monumente funerare. Ni se explică totodată modul în care erau împărțite spațiile într-o casă. Interesantă și inedită pentru mine s-a dovedit a fi o lespede de marmură cu adâncituri, despre care am citit cu uimire că era folosită drept măsurătoare pentru lichide... Atenția mi-a fost atrasă și de alte două exponate, ambele din casa lui Sior Manolakis (anii 1830): un șemineu minunat și un paravan pictat cu o scenă din Constantinopol, ca și de un fragment de mozaic din podeaua cu o suprafață totală de 86 mp a unui atrium din sec. V d. Hr. descoperit pe strada Kottouniou.

În fine, la primul etaj am făcut cunoștință cu câțiva meșteri locali, autorii unor icoane în cel mai pur stil bizantin din sec. XII-XIV.

La plecare, o recomandare: mergeți la Veria!

După această vizită ne-am grăbit să ne întoarcem în Piața Raktivan pentru a ne recupera Loganul. Nu înainte însă de a ne ”omeni” cu câte o plăcintă la care vânzătoarea/patroana? a adăugat ”on the house” doi covrigi imenși cu susan. Încă o mostră de amabilitate pe care am însemnat-o la loc de cinste în jurnalul excursiei, alături de cina excelentă luată cu o seară înainte și de apartamentul dichisit în care am avut cazarea, despre ambele urmând a vă povesti în reviewurile viitoare.

Veria, un oraș pe nedrept ocolit de turiști, a reprezentat pentru noi o imensă surpriză plăcută: am descoperit un loc ”al gloriei și credinței”, așa cum sună mottoul site-ului său oficial, încărcat de istorie și plin de monumente interesante, un spațiu arhitectural care îmbină tradiția cu modernismul unde, de-a lungul a peste două milenii și jumătate, s-au adunat mărturii romane, iudaice, bizantine și otomane. Mai presus de orice, aici am găsit oameni săritori și acea atmosferă autentică ce m-a fermecat în urmă cu peste 25 de ani, când am vizitat pentru întâia oară bătrâna Eladă și m-am îndrăgostit iremediabil de ea.

Webmaster, rog următoare ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI