Herbertingen - între celți și înghețată (I)

TIPĂREȘTE

După ce am cam luat-o pe cârcă la Vila Katerina (vezi review "Între cort și Paralii ...") am zis că, dacă în sud, la Bulgari, am avut noroc și (totuși) n-am ratat concediul, ne-am îndreptat privirea - și fizicul - spre prietena noastră din vest, din Germania (știți voi, "Go west, la, la, la, la, la, la...") ! AȘADAR :

Tot “țircus”-ul (zirkus - în germană, circ - în română) a început cu un telefon. Din Germania. Sună prietena noastră : „Băi, dați-mi repede datele voastre”, “Da’…. ce faci cu ele? ” “Pă dracu’, zi mai repede, că pierdem oferta la bilete de avion”. „Ahaaaa, ... și când o să fie plecarea? ”, “Pe 9 august, zi mai repede! ”, “Da’... nu e prea cald? ”, “Bip! , biiiip! … dă-mi odată datele alea! ”

Și, cum “dinții de cal nu se caută la dar” (cadou, adică), uite cum vizităm noi ceva prin Germania anul ăsta! Sper, adică!

“Calc-o, nene, că pierdem „cioara” de Munchen! ”, îi zic eu taximetristului, aruncând bagajele claie peste grămadă - și noi peste ele!

N-am pierdut-o!

În avion, înghesuiala de pe lume! Am prins cu greu două locuri pe scaun - în picioare, spre deosebire de mulți alții, care abia au găsit niște locuri în picioare - pe scaun!

Apare o stewardesă! Bunăăăă … dinnnng! una la bilă “Nu ti-e rușine, om bătrân, ce le scrii tu acolo oamenilor ăia!! ” Nevastă-mea! Și eu, care credeam că se uită la serialele alea turcești, să afle cum au obținut ăia “Trandafirul negru”! De lalea neagră am mai auzit eu, dar trandafir?? Turci, ce vrei!

Deci, o stewardesă bună … vorbitoare de limbă engleză, care ne întreabă suav : “Voi ce băgați în fizic? Pe goarnă ce dați? ” Noroc că nu ne-a întrebat ce tragem pe nas, că și așa n-aveam aer!!

Și o căldurăăăăă! M-am dezbrăcat, mi-am scos my eul … mai eul … în sfârșit, maieul, dar degeaba! Noroc cu un copilaș care a deschis un hublou, să dea de mâncare la păsările ce însoțeau avionul! Probabil păsările credeau că avionul e mă-sa lor, iar ăl mic se credea pe feriboatul de Kavala, Keramoti sau mai știu eu de pe unde!

“Închide, bă, geamul, că mă trage la glandă” se aude o voce blândă (bolândă, mai curând), din spate! Puștiul trântește hubloul, de l-au deschis ăia pe urmă cu aparatul de sudură!

Muzica ambientală a fost cu totul deosebită! Am ascultat hituri ale cunoscutelor formații The Voi, The Duf și The Brele, ultima interpretând cunoscuta melodie atât de dragă politicienilor noștri “U, pa-pa, uba cu duba-duba”.

Zgârcită rău, compania! Nu tu o țuică fiartă, o ciorbă de burtă, nimic! Pe grătar au pus repede gheara piloții, cică la ei în cabină e mai mult loc! Aiurea, au împuțit Calea Lactee cu miros de mici degeaba (degeaba, pentru noi!). Până au ars cărbunii, până s-au făcut micii, până a hal … a mâncat echipajul, a apăsat unu’ pe butonul cu “Legați-vă de scaune”, și s-a ales praful de micii noștri, am aterizat!

“Amicus Plato sed magis amica veritas” (Mi-e prieten Plato, dar mai prieten mi-e adevărul). Și, pentru a respecta “adevărul istoric”, ar fi putut TOTUȘI să existe un ușoooooor miros de mici în avion. Asta deoarece, în cală, adânc ascunși în bagaje, înveliți bine - pentru a se păstra calzi, cumpărați cu doar vreo 5 ore înainte, se ascundeau de pofticioși 50 DE MICI BINE FĂCUȚI , (dar totuși zemoși), pentru prietenii noștri din Germania!!! Dacă se lipesc de ei câinii care depistează drogurile... am încurcat-o! :)))

Cât despre piloți, ce-i al lor, e al lor. Ne-au pus pe sol liiiiiiin de tot, așa cum cade un fulg desprins din pana unei păsări, sau cum coboară o frunză toamna, atunci când pădurea de foioase devine o paletă multicoloră, cu nuanțe de la verde-galben la roșcat-maroniu! Plăcutu-v-a?

Vorbind serios, Compania Lufthansa a fost fără reproș! Am avut bilete la clasa economic, unde ai dreptul la un bagaj la cală, de 23 kg și un bagaj de mână, de 8 kg de persoană (dimensiunile bagajului de mână trebuie să fie - in cm - de 55x40x20. Patru stevardese s-au întrecut în amabilitate, mereu atente la eventualele solicitări.

De băgat în noi am primit - la alegere - un sandviș cu șuncă, cu vită sau vegetarian (cu mozzarela și roșii). Ca băuturi, vin (un pahar), bere (o sticluță), apă de tot felul, sucuri, cafea și n-am mai apucat să văd ce încă, pentru că au fugit repede cu trocaleta mai departe. La întoarcere, porcul n-a mai vrut să urce în avion, deci am avut de ales doar între sandviș cu pui sau vegetarian. Băuturile - la fel de diverse.

Decolarea, zborul și aterizarea au fost plăcute, iar diversele anunțuri au fost făcute în germană, engleză și română.

La sosire, controale serioase. Acuma, au și ei dreptate! De când cu “Fuga” unuia, Bach, sunt pățiți. Mai ales că au găsit ascunsă în podul ăluia, Bach, pe una “Toccata”! Colac peste pupăză a mai avut loc și „Marea Fugă opus 133” a lui Beethoven! Auziți și voi, 133 s-au opus arestării! Dar nici o problemă, o să-i dea în urmărire generală prin InterPaul... sau InterPaula, nu sunt sigur!

Nu credeam că am să scriu câte ceva, având în vedere locul unde ne ducem - un orășel. Trebuie să-i mulțumesc pe această cale colegei și prietenei @ Zoazore, care a răspuns lamentărilor mele foarte la obiect - citez din memoria proprie : "Cum n-ai ce să scrii? Scrie despre satul ăla, sau ce o fi el! " Și am încercat! Am mai colindat, am mai "săpat" - și eu, nu numai arheologii :)) - și iată ce am încropit :

Suntem în sudul Germaniei, în districtul Sigmaringen (dacă vă sună cunoscut, da, Casa Regală a României de aici se trage).

"Cel de-al doilea fiu al lui Karl Anton, Karl Eitel Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit Domnitor al Principatelor Române (1866–1881) şi apoi rege (1881–1914) de România, sub numele de Carol I de România, iar casa dinastică înfiinţată de el a rămas pe tron până la sfârşitul monarhiei române în 1947, odată cu abdicarea Regelui Mihai I de România. "

sursa - adevărul

Dacă veniți din Ulm pe șoseaua 311, după aproximativ 60 de km veți ajunge în orașul Herbertingen. Un orașel obișnuit, unul din multele orășele ale Germaniei, așezat pe superbul relief vălurit creat de natură, la altitudinea de 600 de metri. Din anul 1995 este înfrățit cu orașul francez Saint-Paul-en-Jarez. Curat, liniștit, înconjurat de păduri care alternează cu zone cultivate cu porumb, grâu și altele, plin de verdeață, „dotat” cu tot ce trebuie pentru a asigura prosperitatea locuitorilor lui, nu ar trebui să iasă în evidență cu mai nimic.

Ca oraș propriu-zis, Herbertingen este atestat în anul 1282 (la acea dată orașul făcea parte din Austria), dar începuturile „moderne” sunt menționate în anul 854, când se inființează o comunitate mai mare, Heriprehtinga, de unde și numele orașului.

Dacă pe lângă șoseaua ce trece prin orășel (Hauptstrasse, cum altfel - cea care merge către Hundersingen sau - în direcția opusă - spre Bad Saulgau), întâlnim mai mult instituții - școala, biserica, bărulețul din centru, farmacia - pe măsură ce te depărtezi de șosea, gradinițele ornamentale din jurul caselor sunt dublate ȘI de grădini (mai mari sau mai mici) cu diverse legume sau fructe, în special zmeură. Dar nu neaparat pentru consum - deși am văzut si cartofi, ceapă, anghinare - cât pentru a avea o ocupație ÎN PLUS! A propos de "ocupație în plus", am fost în vizită cu amica noastră la posesorii unei ferme cu 175 de vaci din satul vecin - aveau și serviciu, full time!! .

În Herbertingen, mai spre periferie sunt si crescători de vite, dar care nu au atât de multe vaci. Nu o data, in plimbările prin localitate, am fost asfixiați de mirosul de bălegar scos de la vite, pentru a fi cărat - și imprăștiat - pe câmp! De unde și porumbul înalt, frumos, sănătos, cu câte doi "cotolani" pe tije (acu'... ce sa zic, poate o fi și la noi la fel și nu am vazut eu!) Cu simțul olfactiv anihilat pentru trei zile, admirăm, tot in orașel, mici pașuni unde pasc doi-trei cai frumoși, curați, ingrijiți. Multe din casele orășelului și-au păstrat nu numai aspectul tradițional - casa și (lipit de ea) grajdul imens, cu porți înalte - dar și scopul pentru care au fost ridicate acum 2-300 de ani : acela de GOSPODĂRIE rurală. Dar și la ei plutește aerul schimbării, cei tineri parcă nu mai sunt așa amatori de a rămâne să lucreze în agricultură.

Și pomii! Nu e casă din zonă fără 2-3 pomi fructiferi, iar spre periferia localităților, adevarate livezi private de meri, ce furnizează materia primă pentru sucul de mere (ridicol de ieftin), sau un cidru foarte bun! C'așa-i la ei!

De fapt, orășelul Herbertingen seamănă tare mult cu oricare comună sau sat din Banatul nostru din anii 1975-'80 când, student la Timișoara fiind, străbăteam județul cu echipa de fotbal la care jucam, "pentru câțiva dolari în plus" :))

În lungile plimbări prin orășel ne-am întalnit (destul de rar - lumea e la muncă) cu oameni ai locului. Că erau călare, pe jos, pe bicicletă sau chiar în mașini TOȚI ne salutau! Că era un "hallo", că era un "gutten morgen", nu conta, toți salutau! Acuma, e drept, și pe la noi te mai alegi cu câte un "gutute-n... ", indiferent de ora la care te afli, dimineață prânz și... vara! :))

Casele vechi, tradiționale, (pe care le vedem și pe la noi în zona Brașovului, Sighișoarei sau prin alte părți), erau dublate de case noi, adevărate vilișoare TOATE CU ETAJ și, mai nou, dotate OBLIGATORIU cu panouri solare! Toate, dar toate, aveau niște grădinițe superbe, cu gazon, cu bolovani așezați artistic, cu gust, cu fântânele de tot felul! Și așa erau în toată zona și - se pare - mai în toată Germania! Într-o curte am văzut nuferi pe micul iaz din fața casei! Am și eu iaz în fața blocului (când plouă și se infundă canalizarea) !

Ce mi-a plăcut în lungile plimbări, căutând capele sau pur și simplu umblând ca bezmeticii, au fost aleile asfaltate, de lățimea unei benzi de circulație, special făcute pentru biciclete și pietoni, care dublau șoseaua și mergeau de la un sat la altul, PE KILOMETRI ȘI KILOMETRI!

Orășelul este străbătut de pârâul Kranebach, modest, de doar vreo 3 m lățime și 40 cm adâncime. "Curat, curat", coane Fănică, cu maluri acoperite cu verdeață și cu rațe sălbatice care-l folosesc pentru antrenamente la înot!

PENTRU CAP

Pentru cap trebuie un corp, bineînțeles, care corp trebuie să se odihnească și el pe un pat (recomandabil), pat ce iși are locul neapărat într-o cameră de hotel, ceva! Grijulii - cum vă știu - ați intrat pe site-uri și v-ați rezervat ce doriți, dar asta nu mă împiedică să dau o mână de ajutor.

Hoteluri

Gasthof Engel Hotel - în Herbertingen, Bahnhofstraße, nr. 1 (are și restaurant, deci e bun ȘI de umplut matzul!)

La doar 6 km, în Hundersingen (veți ajunge aici oricum, avem muzee!), se află Hotelul Adler.

Problema cazării nu trebuie să vă streseze, deoarece în vecinătate, la câțiva kilometri, există destule posibilități de cazare în Mengen, Bad Saulgau, Marbach.

PENTRU STOMAC

Dacă mai sus-menționatul organ începe, la un moment dat să ghiorăie, înseamnă că trebuie să mergeți urgent la :

Restaurante

Zum Fuchs - Fuchsgasse, nr. 10.

Restaurant Engel - Bahnhofstraße, nr. 61, iar vis-a-vis, o șaormerie cu pița, kebab etc.

Restaurant Gasthof Georg Scheb - Hirschstraße, nr. 7.

Wolfs Speisegaststätte - Rötenweg, nr. 6. (în apropierea gării).

Vis-a-vis de Wolfs avem o superbrutărie, cu pâine cu toate semințele, și - ce este mai important - E DESCHISĂ ȘI DUMINICA, până spre după amiază (duminica toate magazinele sunt închise, normal).

Ca magazine, avem Netto, iar în centru, lângă școală un "Turkeladen", un magazin cu produse (mai ales) turcești.

Dacă doriți (și aveți posibilitatea) să faceți un "barbecuie", există și o Metzgerei Felder. O măcelărie, frate, ori nu știți coreeană! :D

Nu am servit masa în restaurantele de mai sus, fiind cazați - și alimentați! - de amicii noștri, dar am întrebat, m-am interesat, am văzut câtă lume este acolo, m-am plimbat și le-am consemnat pentru voi. Dar sunt convins că vă veți descurca, pentru că - se știe - “foamea e cel mai bun boschetar” …. parcă era “bucătar”, nu?

Total nedorite, problemele medicale ne pot afecta pe parcursul șederii în oraș, situație în care trebuie să mergem la farmacie, la Storchen-Apotheke, pe Hauptstrasse, nr. 24.

Dacă cumva mașina personală sau, poate, cea închiriată vă face probleme, dați o fugă pe Bahnhofstraße, la nr. 32, la Autohaus Gitschier - Reparații auto.

“Dupe ce” ne-am cazat, am mâncat, am băut - trăiască nașu’ mare! - să vedem cum ne putem petrece timpul.

PENTRU SUFLET

În Herbertingen avem biserica St. Oswald, construită în anul 1906. Mare, impunătoare (ca deatfel toate bisericile catolice), nu atinge însă măreția marilor catedrale. În interior, pe una din laterale, vom găsi o sculptură Pieta, de pe la 1770, în stil rococo, lucrare a sculptorului Johann Joseph Christian.

La 1 km, mergând spre Bad Saulgau, în satul Mieterkingen, găsim o altă biserică, mult mai veche, restaurată în 1763, biserica Sf. Petru și Pavel. În interiorul ei putem admira fresce pictate pe tavan, vechi din 1520. Sunt foarte frumoase, biserica - la fel, chiar merită vizitată.

La 6 km, în Hundersingen avem biserica Sankt Martin, mare, impunătoare, dar pe care nu am reușit să o găsesc deschisă.

Tot în zona monumentelor istorice (relicve de dată mai recentă!), ar fi de menționat că grupul șvab Albverein din Herbertingen organizează un tur, (cu ghid), de aproximativ 14 km - cam 4 ore - pentru vizitarea unui număr de 7 capele mai importante din zonă. Acestea sunt : Angerkapelle, Nikolauskapelle, Jobkapelle, St. Blasius Kapelle, Ottilienkapelle, Schaupenkapelle și Kriegerkapelle.

Noi n-am luat ghid, dar am luat-o așa : în Herbertingen, pe lângă bancă (aia cu bani, nu cea de stat pe ea :) - singura dealtfel, pe Sonnenstrasse, și am mers - nu mult - până la râulețul Kranebach (care străbate orășelul), și întâlnim Nicolauskapelle, datând din sec. XVI (mereu închisă). Continuându-ne drumul intrăm pe Hesslingerstrasse, care ne duce la marginea orășelului, unde găsim Angerkapelle, pe marginea șoselei, o capelă mică și îngrijită. Este singura care are un panou ce povestește câte ceva despre istoria ei, dar CA PESTE TOT, toate informațiile sunt NUMAI în limba germană, deshalb (așadar) n-am înțeles nimic.

Revenim în centru unde, dacă o luam pe lângă biserică, pe partea stângă, găsim cimitirul și în el Kriegerkapelle, o foarte frumoasă capelă ridicată în memoria celor căzuți în cele două războaie mondiale. În interior, niște superbe vitralii, cu scene de despărțire la plecarea pe front.

Ne întoarcem puțin, cât s-o luăm pe Marbacherstrasse, care duce, logic, în Marbach (vom reveni pe această stradă când vom merge la "băiță"). După aproximativ 1 km, pe partea dreaptă, vis-a-vis de o veche moară, St. Ottilienkapelle (Blindenkapelle), înălțată în cinstea unei sfinte ce ajuta orbii (blind).

Mergănd către satul Mieterkingen, pe marginea șoselei, aflăm Jobkapelle (Ljobkapelle). De grilajul de la intrare (al cărui rost nu l-am înțeles), atârnă o pungă unde găsim un mic pliant tipărit, cuprinzând câteva informații despre această capelă, scris, da, ați ghicit, numai în limba germană!

Capelele scrise cu caractere italice sunt acelea pe care le-am putut depista noi, la care am ajuns noi, necunoașterea limbii germane a fost un real handicap în comunicarea cu localnicii, deci... doar pe acestea le-am vizitat.

Pentru "fizic"

Avem, pe Espanstrasse la nr. 20, un Centru de echitație ("Reit-und Fahrverein Herbertingen e. V. " scrie pe el), unde este un centru pentru învățarea călăriei, arta săriturilor peste obstacole și măiestria dresurii.

Pentru amatorii de karting, există Kartbahn Grip Herbertingen, dotat cu o pistă interioară (aici n-am ajuns, dar ne-a povestit băiatul prietenei noastre, care și-a perfecționat stilul (bezmetic) de conducere acolo! :))

Plaje & băiță.

Luând-o pe Marbacherstrasse, (către capela Sf. Ottilia, vă amintiți?), cam la 2 km de Herbertingen se află Schwarzachtalseen. Acestea sunt 5 lacuri artificiale, formate în urma unor excavări masive, situate între Herbertingen și Ertinger (lacurile se află între satele Marbach și Ertinger). Dintre ele, trei au fost amenajate pentru activități acvatice - baie, sporturi nautice, pescuit. Există și un restaurant, se numește Palm Beach, dar el nu intră la capitolul activități acvatice (deși am auzit că s-ar face băiță ȘI în bere :))) ! Dar există posibilitatea de a juca fotbal, volei, badmington, fiecare cu ce e dotat de acasă (nu la susnumitul restaurant, ci în locuri special amenajate!). Au și o parte unde apa este mică, pentru copii! Totul este înconjurat de verdeață, curat, frumos (am să încerc să "înghesui" și vreo două poze de acolo. În jurul lacului există o pistă de biciclete, pentru cei care s-au încumetat să vină călare pe bicicletă din țară până aici! :) Cine vine cu mașina, are foarte multe locuri de parcare, 1 euro pe oră (da’ ce credeați, că dă neamțu’ ceva “moca”?)

Muze... e

Datorită mulțimii pozelor din acest review, dar mai ales a celor multe dedicate muzeelor, voi scrie (și posta poze) despre muzee în review-ul următor.

Dacă amănuntele pe care vi le-am dat mai sus (adrese, numere, etc.) vi se vor părea, poate, ciudate, ei bine vorba unui personaj dintr-un serial TV (Leana): „Există o explicațiune”! Și anume : chiar august fiind, lumea mai și lucrează, așa că, vreo 10 zile am fost pe cont propriu, bătând străzile micului burg, de le-am învățat pe dinafară! De aici și mulțimea amănuntelor - sper eu - folositoare cuiva, vreodată.

Am avut mari dificultăți în alegerea pozelor, pentru că mie mi s-au părut interesante și/sau folositoare, dar cum-necum tot multe au rămas! Am mai tăiat din cârciumi, baruru și alte locuri de pierzanie :) dar cred că ELE sunt farmecul acestui review, nu textul, așa că am rămas la vreo 45!!

Imi cer scuze pentru calitatea unor poze, în ciuda faptului că mi-am propus să dau cu aparatul de fotografiat de planeta noastră dragă, ei bine... până acum n-am făcut-o!

Deasemenea, am postat unele poze cu text în limba germană, astfel ca, mulții cunoscători ai limbii germane de pe saitul nostru să poată să se informeze ceva mai mult decât am făcut-o eu! :)) Asta, bineînțeles, dacă vor citi review-ul meu! :D

Webmaster, am rugămintea, dacă se poate, ca fond muzical valsul Dunărea albastră, compus de Johann Strauss (fiul):)) Multe mulțumiri!

Toate cele bune și... vă aștept în parcarea de la Freilichmuseum, în episodul următaur... scuze;)... următor!

---

VIZUALIZĂRI: 2899 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI