ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.09.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 2 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Călătorie pe Coasta Dalmaţiei şi oraşul muzeu -Trogir

Ilustrație video-muzicală
Mladen Grdovic - Reci mi, reci zivote


TIPĂREȘTE

Oraşul Kotor a fost ultima locaţie în care am stat în Muntenegru, urmând să vizităm un alt obiectiv stabilit în sejurul nostru, Coasta Dalmaţiei, perla croată a Adriaticii. Am plecat de dimineaţă, am admirat din mers oraşele situate de-a lungul golfului, Dobrota, Perast, Risan, Bijela şi am oprit în cunoscuta staţiune Herceg Novi.

Aici am alimentat cu benzină fiind puţin mai ieftină decât în Croaţia (1,35 eur faţă de 1,38-1,4eur). Am făcut câţiva paşi prin staţiune, după care ne-am îndreptat spre graniţă. De fapt spre graniţe, pentru că Bosnia-Herţegovina are şi ea ieşire la mare, o fâşie de vreo 20 km de litoral.

Am trecut prima graniţa şi ne-am oprit în celebrul oraş Dubrovnik din sudul extrem al Croaţiei. Distrus de cutremurul din secolul XVII şi refăcut în totalitate, oraşul aflat sub patrimoniul UNESCO este vizitat astăzi de turişti de pe aproape toate continentele lumii.

În cele câteva ore ne-am rezumat să vizităm doar centrul vechi al oraşului, în speţă Cetatea Dubrovnik, una dintre puţinele cetăţi din Europa Centrală şi de Est care nu au putut fi cucerite de turci, dar care a fost bombardată fără milă de foştii conaţionali sârbi. Pentru că parcarea în centrul vechi este o problemă deficitară şi cunoscută, am căutat cu ajutorul „omuleţului” de pe Google Street Wiew un loc de parcare înainte de intrarea în oraş.

L-am găsit chiar pe pe laterala DN8, şoseaua ce duce spre celelalte staţiuni turistice de pe coasta dalmată. După ce am parcat, am coborât cca. 130 de trepte, până am ieşit pe prima stradă din apropierea cetăţii. Din dreptul unei treceri de pietoni am mai coborât câteva trepte pe sub telegondolă şi am ajuns la cetate.

Ne-am plimbat pe uliţele şi zidurile cetăţii preţ de vreo trei ore, după care ne-am întors spre locul de parcare. Am ajuns la trecerea de pietoni şi de aici urcuşul pe traseul făcut la venire. După ce am urcat vreo sută de trepte din beton ... stupoare, drumul era înfundat.

Îl greşisem şi urma să facem cale întoarsă, după ce eram epuizaţi după atâta urcuş. La coborâre ne-am dat seama că nu am ţinut cont de reperul telegondolă şi am confundat trecerea de pietoni. A urmat alt urcuş, alt efort şi iată-ne la locul de parcare de pe DN8 gâfâind. dar mulţumiţi că am ajuns la maşină.

Plecaţi din Dubrovnik, după aproximativ 70 de km am ajuns la graniţa cu Bosnia-Herţegovina, am trecut prin oraşul Neum, oraşul staţiune de pe litoralul bosniac, apoi din nou graniţa cu Croaţia. Formalităţile vamale au decurs fără probleme, la una dintre graniţe nici măcar nu s-au uitat la documente.

Pentru că doream să vizităm cât mai multe din oraşele de pe coasta dalmată, de la Opuzen am ţinut tot pe DN8 spre Ploce şi nu pe şoseaua care duce la autostradă. Am parcurs cca.250 de km pe o şosea paralelă cu marea, iar imaginile au fost deosebit de frumoase.Trebuie să scot în evidenţă că spre deosebire de şoselele muntenegrene înguste, în Croaţia sunt mult mai largi, iar covorul asfaltic de altă calitate.

Următoare oprire a fost în oraşul staţiune Makarska. Am parcat aproape de centru, am schimbat ceva euro în kuna şi după ce am făcut o scurtă vizită pe străzile foarte aglomerate ne-am continuat itinerariul stabilit.

Am trecut pe lângă frumoasele staţiuni Başka Vodă, Brela şi Omis, iar oraşul Split l-am ocolit pe centură. Era destul de târziu şi trebuia să ajungem în oraşul- port Trogir, unde aveam cazare pentru două nopţi.

Am intrat in oraş traversând un pod cu acces atât pietonal cât şi auto, într-o aglomeraţie de nedescris, deşi eram în luna iunie. Acest pod leagă oraşul de restul continentului. Un alt pod mai mare, aflat la cca 200 de metri de primul, leagă oraşul de insula Ciovo, locul unde aproape de satul OKrug Gornji noi am avut cazarea.

Şi dacă majoritatea turiştilor se opresc şi vizitează mica insulă-oraş Trogir, cu multele sale obiective istorice, noi am descoperit un loc deosebit de frumos pe coasta de vest a insulei Ciovo. La cca 2 km de oraşul Trogir, mergând pe Ul. Kralja Tomislava, se află o zonă cu multe plaje specifice coastei dalmate, cu pietriş şi nisip, majoritatea situate în golful Saldun.

Numeroasele alei din vecinătatea plajelor sunt străjuite de palmieri, arbuşti ornamentali şi multe aranjamente florale. În zonă sunt multe terase, baruri, restaurante, dar şi câteva marketuri bine aprovizionate cu produse alimentare.

Pentru cei care preferă cortul există aici şi două camping-uri Rozac şi Labaduşa, în care am văzut parcate şi rulote. În golf sunt ancorate numeroase nave de agrement, cu care se pot face croaziere în oricare din zonele coastei dalmate.

Noi am avut cazarea în apropiere de campingul Rozac, într-o vilă foarte frumoasă, acoperită de la parter şi până la etajul I de flori viu colorate (leandri) sau pomi fructiferi (kiwi şi lămâi). Ca un amănunt suplimentar, aici am întâlnit cei mai mulţi ruşi pe metru pătrat din periplul nostru prin Muntenegru şi Croaţia.

Pentru vizitarea oraşului Trogir am luat-o pe jos pe nişte străduţe înguste care se fac din strada principală Tomislava şi după vreo 20 de minute am ajuns la podul care leagă insula de cunoscutul obiectiv istoric.

Intrarea in oraş se poate face prin mai multe porţi, însă pentru vizitarea principalele atracţii se foloseşte poarta de lângă primul pod numită Kopnena Vrata, o arcadă din piatră deasupra căreia se află o statuie a Sf. Ioan şi o inscripţie UNESCO.

Deşi adăposteşte obiective de o mare importanţă istorică, oraşul a început să fie cunoscut şi vizitat, doar după trecerea acestuia în patrimoniul mondial UNESCO (1997).

Fondat de greci în secolul al III-lea, de unde şi numele de Trogir, de la Tragos (ţap), administrat apoi de romani, a fost aproape distrus de musulmani în secolul XII. Cu toate acestea, oraşul cunoaşte în continuare o dezvoltare economică importantă, iar la începutul secolului al XIV-lea intră sub administraţia Republicii Veneţiene, de la care a rămas numeroase obiective istorice.

După căderea Veneţiei (1797), oraşul a trecut sub administrarea imperiului Austro-Ungar, până la sfârşitul primului război mondial, când a trecut în stăpânirea statului pentru sloveni sârbi şi croaţi, ulterior Iugoslavia.

Odată intraţi în oraş, după câţiva paşi dăm de piaţa principală Ioan Paul al II-lea (Trg Ivana Pavla II), unde găsim cele mai importante obiective istorice.

Astfel în stânga, pe latura de nord-vest a oraşului se află Palatul Cipiko (Cipiko Palace), o construcţie barocă cu o fereastră veneţiană la etajul I şi o statuie cu un cocoş la intrare. Mai multe detalii despre palat putem afla aici.

Vizavi se află Catedrala “Sf. Laurenţiu” (Sveti Lovro), o construcţie în stil romano-gotic şi prevazută cu un naos triplu, lucru mai rar întâlnit la alte biserici. Intrarea în catedrală şi urcarea în turnul clopotniţă se face contra cost.

După catedrală se află Turnul cu Ceas şi Loggia, rămăşiţe ale unei biserici mici (Sveti Sebastijan), cu statui ale lui Isus Hristos la intrare în turn şi decoraţiuni în logie.

Urmează Palatul Primăriei-Rectorului sau Palatului Ducelui (Obcinska Palaca), o construcţie foarte frumoasă cu o fântână în curte, o scară interioară cu motive gotice (vezi poza), iar pe interior la partea superioară multiple blazoane ale vechilor şi importantelor familii din Trogir.

Pe nişte străzi înguste trecând pe lângă numeroase terase, Colecţia de artă din Cairo (Zbirka Umjetnina Kairos) şi apoi pe lângă Mănăstirea “Sf, Nicolae” (Samostan Sv. Nikole), am ieşit pe bulevardul de promenadă al oraşului-muzeu, intitulat Riva.

Printre palmieri şi tarabe cu fel de fel de suveniruri, trecând pe lângă statuia lui Augustin Kazotic, un umanist şi episcop născut în Trogir, am ajuns în partea de sud-est a oraşului, unde se află Fortăreaţa Kamerlengo , fosta reşedinţă a guvernatorului venetian.

Deşi interiorul fortăreţei nu oferă prea multe, o plimbare pe zidurile cetăţii face toţi banii (în jur de 3 eur). Alături se află Turnul Sf. Marcu, o construcţie circulară care corespundea cândva cu fortăreaţa şi adăpostea artileria capabilă să apere oraşul de forţele care veneau dinspre mare.

Vizavi de Riva în golf se află ancorate numeroase ambarcaţiuni de agrement, cu care se pot face croaziere în diferite puncte turistice din Croaţia.

Am plecat de aici pe strada (ulica) Hrvatskog şi am ieşit pe partea cealaltă a oraşului pe strada Hrvatskih Mucenika (Martirii Croaţiei), o stradă plină de terase şi restaurante, paralelă cu Riva şi care practic cadrează oraşul.

Pe strada Hrvatskog se află o filială a unei agenţii turistice la care lucrează un roman din Constanţa, stabilit aici din motive de prietenă localnică. Dornic de conversaţii cu românii ne-a povestit multe din faţetele nevăzute ale turismului pe aceste meleaguri.

Am traversat strada Hrvastkih Mucenika şi am ajuns la primul pod de intrare în oraş unde în apropiere există o bogată piaţă de legume şi fructe, pe care o reperasem la venire. Aici am cumpărat ceva fructe la nişte preţuri deosebit de mari, după care ne-am întors la Okrug Gornji, locul unde eram cazaţi.

A fost o zi plină în care am vizitat un oraş-muzeu, în fapt o mica insulă, considerată printre cele mai frumoase din Europa.

Dacă vizitaţi Croaţia pe coasta dalmată, opriţi-vă măcar pentru câteva ore şi vizitaţi acest oraş mic care însă oferă atât de multe satisfacţii.


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 01.09.13 08:27:57
Validat / Publicat: 01.09.13 15:41:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4035 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Poarta de intrare in Cetatea Dubrovnik. Dubrovnik, Croaţia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66100 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[01.09.13 15:39:26]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

amero
[01.09.13 16:09:50]
»

pentru mine care nu am fost pe acest itinerariu a fost o lectura superba si pozele de asemenea. casa rectorilor o adevarata bijuterie. felicitari

claudiu 71
[01.09.13 17:34:50]
»

Exact acelasi trase pe teritoriul Croatiei l-am parcurs si noi dar in sens invers dinspre Zadar spre Dubrovnik de doua ori prima oara era autostrada pana la Split doar construita. Superbe peisaje pe Makarska riviera si Trogir e idilic.

de la Ploce urma sa luam ferry pana la Peljsac dar am preferat sa mai mergem in jur de 200 km. cu masina prin Bosnia, Neum asa de mult ne-a incantat itinerarul. Insula Korcula nu trebuie ratata precum si parcul Miljet.

Am fost pe destule itinerarii dar sincer acesta ramane unul dintre preferatele mele din bazinul Mediteranean.

Urmeaza coasta Amalfi care sper sa fie pe acelasi nivel sau mai sus.

Frumos review si cu asa o zona este o placere din toate punctele de vedere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.09.13 18:07:48]
»

@amero, @claudiu 71: Mulţumesc pentru aprecieri! Am parcurs un itinerariu frumos, dar din păcate nu am putut vizita toate obiectivele de pe coasta dalmata.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.09.13 18:10:11]
»

@webmaster13: Mulţumesc!

mireille
[01.09.13 19:01:28]
»

@traian. leuca... foarte util rewiew -Croatia e inca pe lista mea de asteptare... pozele sunt superbe si m-au convins... felicitari sincere

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[02.09.13 00:02:36]
»

@mireille: Mulţumesc!

gettutza
[05.09.13 14:21:27]
»

@traian. leuca: Felicitări pentru postare și pentru binemeritata poziție în clasamentul acestei săptămâni. Nu am ajuns pe Coasta Dalmată, poate anul viitor, dar eu nu aș fi ratat orașul Split pentru nimic în lume.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.09.13 22:49:16]
»

@gettutza: Multumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, claudiu 71, gettutza, mireille
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Trogir:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058316946029663 sec
    ecranul dvs: 1 x 1