Terni - de la antic la modern

TIPĂREȘTE

Am ajuns in orasul Terni capitala provinciei cu acelasi nume din regiunea Umbria, din dorinta de a-mi revedea prietena stabilita de multi ani in Italia. I-am facut o mare si frumoasa surpriza.

Prima bucurie a calatoriei a fost legata de zborul Bucurest – Roma: in fine... nu se mai pleaca de pe Aeroportul Baneasa ci de pe Otopeni. Alta viata, alta civilizatie.

De la Roma la Terni, se poate ajunge usor si repede cu; trenul cu autocarul sau cu autoturismul.

Orasul este la 114 km. de Roma, spre centrul peninsulei, la poalele Muntilor Martan, pe valea raului Nera, ceaa ce face ca peisajul inconjurator sa fie de vis. Vara muntele aducere racoarea mult dorita si iarna adaposteste orasul de vanturile reci.

Am sunat la usa prietenei, care nu avea nici cea mai mica banuiala, de cum si cu cine isi va petrece uramatoarele zile si dupa momentul ” rasul - plansul ” de emotie, ne-am relaxat. Inca din prima seara, impreuna cu prietenul ei, am plecat in descoprirea orasului Terni.

Din punct de vedere istoric, orasul are trei mari zone; zona romana, cea medievala si cea moderna. Am inceput si noi vizita cronologic si ne-am indreptat spre schiturile arheologice. Ma asteptam sa gasesc asa ceva, avand in vedere distanta mica fata de Roma. Pe masura ce Roma antica se dezvolta, si orasele din jurul sau aveau aceeasi evolutie. Aflat pe anticul drum Via Flamina, orasul a avut o dezvoltare rapira inca din sec VII i. e. n. lucru la care au contribuit si apele termale din zona. Si cum oriunde in imperiu distractia si spectacolele faceau parte din viata oamenilor si in Terni s-a ridicat un amfiteatru la inceputul erei noastre.

Marimea Amfiteatrului Fausto este proportionala cu orasul antic, si urmele sale sunt inca vizibile. Spun doar urmele, caci cu greu iti mai poti imagina frumusetea acestui edificiu, cand gasesti doar ziduri intrerupte, si o mare ruina. (nu am putut intra si la Muzeul Arheologic pe care l-am gasit inchis, fiind mare sarbatoare).

Amfiteatrul Fausto avea aceeasi forma eliptica caracteristica; axa cea mai lunga era de aproape o suta de metri iar capacitatea sa era de zece mii de locuri. In evul mediu, cand a ajuns in proprietatea episcopilor catolici, cateva ziduri au fost daramate si folosite la alte constructii si in ce a mai ramas din el s-au construit case. In urma cu mai putin de o suta de ani, amfiteatrul a intrat in proprietatea statului, care a oprit procesul de demolare. An de an, in timpul verii, acolo se organizeaza spectacole de opera, balet sau jazz. Una din cladirile care s-a ridicat cu piatra luata din amfiteatru este (asa cum aveam sa constat ceva mai taraziu) Palatul Vescovile.

La doi pasi, este Biserica Mantuitorului sau Chiesa di San Salvatore. I se mai spune Templul Soarelui. Este alcatuita din doua constructii unite intre ele; prima datand din sec V, a doua din sec XI. Este cel mai vechi asezamnat de cult crestin din oras, ce a functionat fara intrerupere. In curtea ei am mai gasit cateva ramuri de palmieri, ce fusesera folosite in priocesiunile religioase din Duminica Floriilor care la italieni se numeste "Domenica della Palme" (Duminica Palmierilor).

Vis-a-vis de ea, in Piazza del Popolo, este Palazzo Spada, actuala Primarie. Palatul a fost construit in mijlocul secolului al XVI-lea de catre contele Michelangelo Spada, Chamberlain al lui Papa Pius al III-lea. A fost nobil si a primit multe onoruri printre care ”Magnificus et Vir nobilis ”. Avea dreptul sa poarte sabie si casa sa sa fie aparata de armata. Toate privilegiile obtinute de el, erau valabile timp de trei generatii.

Privit din fata, pare a fi un mare cub din piatra, dar zidurile laterale sunt mult mai lungi si ascund multe surprize. Palatul este unul din cele cu care se mandreste orasul.

Intrarea in palat este mascata discret de un intrand, strajuit de trei arce inalte. Am intrat prin una din cele trei arce si am ajuns intr-o curte interioara. Privind din acea curte simpla patrata, pavata cu piatra cubica, fara plante sau alte decoratiuni, am vazut prima schimbare in aspectul exterior al palatului. Acolo erau mult mai multe ferestre, si fiecare ferestra era decorata cu coloane si arce aparente. Ultimul din cele trei etaje, era cel mai frumos, pentruca, era cel mai bine luminat.

Am aflat ca principala incapere de la etaj este Sala de Consiliu, unde in zilele noastre, chiar se intrunesc reprezentantii consiliului local. Picturile reprezinta in frumoase medalioane, scene religioase, peisaje si episcopi cu suitele lor. Tavanul acestei sali, il reprezinta pe Phaeton si pe Jupiter. Pe peretele principal, exista o stema a familiei.

In jurul Salii de Consiliu, mai sunt alte patru camere, decorate cu imagini ale zeilor antici: cea mai frumoasa este Sala cu Peisaje. Am aflat aceste detalii pentru ca fiind o insitutie publica oricine are acces si poate admira aceste picturi.

La cateva stradute distanta, o cladire mare si sobra mi-a atras atentia. Era Palazzo Carrara. Este un palat vechi, ridicat de familia Carrara in sec. XIV, dupa modelul vremii. Simplu, masiv, cu aspect de fortareata, a carui principala menire era sa dea siguranta locatarilor sai. Trebuia sa fie simpla si sa ascunda de privirile indiscrete, opulenta din interior. Este o cladire rectangulara cu trei etaje, fara decoratiuni exterioare, pe care nici marile renovari din sec. XVII, nu au reusit sa o faca mai atragatoare.

Dupa alte cateva sute de metri am intalnit o alta biserica: Sf. Francisc. Veche de mai bine de sapte sute de ani, biserica este functionala si este cea mai cautata pentru oficierea casatoriilor. Din ea, in acea seara (Vinerea Mare) a plecat prin tot orasul o procesiune religioasa cu ocazia Sfintelor Sarbatori Pascale.

Tot in acea zona a orasului este Expozitia permanenta de Paleontologie, care in perioada respectiva era inchisa, pentru reamenajare si schimbarea exponatelor.

Palazzo Mazzancolli, este o alta cladire reprezentataiva a orasului Terni. A fost construit in sec. XV pentru cea mai bogata familie din oras si acum adaposteste, arhivele orasului. Ma uitam la acest palat si nu ma puteam abtine sa nu zambesc: cine oare in zilele noatre si-ar mai construi ceva asemanator? Sau cati ar numi aceasta cladire, palat, daca nu ar cunoaste deja numele? E mai ceva ca o cazarma; caramida langa caramida, piatra langa piatra si mici ferestre (erau si mai mici initial) prin care abia daca intra putina lumina. Dar... vorba aceea; pe afara e vopsit gardul... inauntru e arhiva.

Cladirea poate fi usor recunoascuta, dupa micutul balcon din fier de la primul etaj, deasupra intrarii, balcon adaugat mult mai tarziu.

Practic in aproape fiecare piata publica exista doua- trei palate. Nu dupa mult timp, cand am inteles eu ce inseamna un palat de secol XV, nu mai intrebam ” asta ce este? ” ci ” asta ce palat este? ”.

Asa am vazut Palatul Gazzoli, Palatul Faustini, Palatul Possenti si Palatul Marian.

In general palatele nu par spectaculoare din exterior, dar multe generartii au adus in ele opere de arta, tablouri si piese de mobilier valoaroase, incat sunt convinsa ca ascund multe surprize.

Asa am colindat toata zona veche a orasului. Este frumoasa, linistita, foarte curata si ce mi-a placut in mod deosebit a fost imbinarea eleganta si fara nimic ostentativ intre casele si palatele medievale cu locuintele noi. Am trecut si pe sub una din portile vechiului oras medieval. De la ea, au pornit zeci de ani cursele de cai care se desfasurau in afara cetatii.

In piata Republicii, am trecut pe langa Turnul orasului, un turn nou din otel si sticla, care il inlocuieste pe cel vechi, distrus in cel de la Doi-lea Razboi Mondial.

Daca tot am trecut la monumente mai noi, trebuie sa va spun ceva despre ” Sulita Luminii ” (Lancia di Luce). Este un monument relativ nou, amplasat in capatul bulevardului Corso del Popolo. (al poporului). Este un obelisc, foarte inalt si foarte greu – are 150 de tone. Din baza triunghiulara, se ridica spre cer, patru corpuri, oarecum diferite care alcatuiesc monumentul. Primul corp, cel de la baza, are niste zgarieturi ciudate, care vor sa reprezinte munca dura din otelarii (una din activitatile de baza ale orasului). A doua zona, turnata din otel si nichel, este ceva mai fina. Urmeaza un corp din alama si ultimul, cel mai subtire (ca o sulita) din otel se indreapta ca o sageata spre cer. Locuitorii sunt tare mandri de acest monument, in care s-a investit o tehnologie cu totul speciala, datorita aliajelor din care este facut sa nu oxideze si sa aiba o stralucire speciala. Monumentul este interesant pentru ca in functie de cum cade lumina sau umbra pe el, artata diferit, melatul straluceste sau este mat, ceea ce ii da un aspect deosebit. Artistul care a creat acest obelisc, a facut lucrari si in Tokyo, New York, Los Angeles si Moscova.

Un alt monument modern este Marea Presa. Este in fata garii asa ca toata lumea stie de ea. Este ceva legat de industrie, de tehnologie si reprezinta specializarea muncitorilor din oras, in industria metalurgica. Trebuie sa mentionez, ca orasul Terni, este sau a fost cel mai mare centru al otelariei din Italia, asa ca cele doua monumente mentionate, erau obligatorii pentru a omagia munca grea dusa de barbatii otelari. Pana nu demult, presa asa ca un monument de arta, a si functionat: iar cand pistoanele care intra in alcatuirea ei cadeau, zgomotul sa auzea pana departe in oras.

Orasul isi pastreaza istoria in trei mari muzee: Muzeul de Arheologie, Muzeul Armelor si Carsulae, un site arheologic, veritabil muzeu in aer liber

Seara se lasa incet peste noi si peste oras, asa ca am decis sa mergem acasa unde sa ne delectam cu bunatatile bucatariei italienesti specifice sarbatorilor pascale si cu un pahar de Montefalco.

In a doua zi petrecuta in oras, am fost sa vedem Cascada delle Marmore. Este in imediata apropiere a orasului, la doar 7 km. distanta, pe valea Nerei (raul Negru – un afluent al Tibrului care strabate Roma) si vaporii ei de apa se vad ca un nor inca de departe. Este una din mandriile naturale ale regiunii Umbria. Desi pare opera naturii, existenta ei se datoreaza romaninilor. Acestia au dorit sa dreneze apa unui lac pe care il considerau nesanatos si au taiat in munte cateva trepte pe care apa sa se scurga in raul Nera. Asta se intampla in sec. III i. e. n. De atunci cascada a reprezentat o atractie a zonei si de doua mii de ani frumusetea ei si a cadrului natural inegalabil a fost apreciat de toti cei care au trecut si trec prin zona. Insusi marele poet Virgil a pomenit-o in Eneida. Cascada are o cadere de apa de la 165m. si in ultimii 50 de ani, puterea ei este utilizata intr-o hidrocentrala. Numele ii vine de la sarurile de calciu care ii dau aspect de marmura. Este una din cele mai mari din Europa. Cascada are si o legenda legata de dragostea neimpartasita intre frumoasa nimfa Nera si un cioban.

Din pacate nu toti cei aflati in zona au parte de spectacolul pe care il ofera acum cascada. Ea poate fi vazuta doar intre orele 11-13 si 15 – 17; in rest sistemul hidrocentralei alimentand bazinul acesteia. La baza muntelui, exista o parcare mare pentru autoturisme si alta pentru rulote; magazine si rulote cu suveniruri si fast food-uri (s-au inmultit si la ei saormeriile ca ciupercile dupa ploaie... si italienii au prins gustul).

Am plecat de la cascada si ne-am intors in oras unde ne-am dus la Catedrala Sf. Valentin (Basilica di San Valentino) poate cea mai frumoasa din oras, dupa cum mi s-a parut mie si la exterior si inauntru. Este mandria orasului, caci... acolo s-a nascut atat sfantul cat si traditia.

Din tot ce am vazut eu - si ati aflat si voi - sper sa gasiti suficiente motive, ca daca va veti afla in regiunea Umbria, sa ramaneti macar doua zile in acest linistit si frumos oras.

---

VIZUALIZĂRI: 4009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI