GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Circuit Maramureş (9): Cu telescaunul la Şuior
Nu mai urcasem cu telescaunul. Cu telegondola, telefericul, elevatorul, telecabina, da, dar cu telescaunul, nu. La staţia de urcare no problem deşi aceasta se făcea din mers dar la coborâre era un fel de săritură în timp ce telescaunul înainta. Două doamne mai tinerele (depinde din ce parte priveşti, cu siguranţă aveau 70 cu bătaie) pe motiv de ameţeală au renunţat şi au rămas la bufetul din staţie. Eu mi-am zis că de urcat voi putea iar mai târziu la coborâre voi vedea şi ţuşt! , în primul telescaun la îndemână.
Complexul Şuior (47.6768003 Longitudine: 23.78116)
Activitatea hotelului se desfăşoară în două locaţii la capetele liniei de telescaun
- Baza este situată la altitudinea de 670m la poalele munţilor Gutâi. La ˝bază˝sunt trei hoteluri: Iza, Mara, Igniş. Tot acolo este o parcare gratuită imensă, păstrăvăria Şuior în care poţi mânca peştele pe care-l alegi, terenuri de handball şi tenis. Se poate închiria echipament pentru ski sau snowboarding. Am optat pentru urcatul până la cota 1000m cu telescunul care are o capacitate de 1200 locuri/ oră. Am cumpărat un bilet dus-întors în care era inclusă şi o băutură cafea, bere sau suc (pe care o puteai bea sus), contra sumei de 10 lei. Biletul l-am luat de la recepţia unuia din hoteluri. Programul de urcare este din oră în oră de la 8 la 22, ultima coborâre fiind la orele 23. Telescaunul funcţionează pentru minimum 15 persoane şi doar în condiţii meteorologice acceptabile. Am urcat (mai précis am fost urcată) în telescaun. De cum a început să ia înălţime percepţia peisajului a devenit alta, cu totul diferită decât cea din cabinele închise care de regulă au şi geamurile murdare. Doamne, ce frumuseţe! Iarbă, pădure, munţi, cer albastru şi sub noi într-o poieniţă o turmă de mioare pe care o veţi vedea în poză. Urcarea era abruptă, pe deasupra uneia din pârtiile de schi şi din 50 în 50 m în faţa ochilor ţi se deschidea alt peisaj având ca fond munţii Gutâi. Am parcurs diferenţa de 330m altitudine în 15 minute. Mi-am spus ˝Acu-i acu! ˝ şi ˝Doamne Ajută! ˝când m-am apropiat de coborâre. Doi muncitori tineri şi vânjoşi, văzând cu cine au de-a face m-au extras din telescaun cât ai zice peşte aşa că n-am avut timp de emoţii.
-Cota 1000 este partea de complex aflată la capătul de sus al telescunului. Complexul Şuior este profilat pentru practicarea skiului fiind amenajate patru pârtii de dificultate medie, cu lungime între 900m şi 1500m (în total 3.6 km) amplasate pe coasta de nord a masivului Mogoşa. Pârtiile de la Suior, alături de cele de la Roata Cavnic sunt cele mai căutate din Maramureş. Complexul este dotat cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale pe o lungime de 2.7 km, instalaţie nocturnă de 1.5 km, de spargere şi nivelare a zăpezii, baby ski. În sezon sunt pline hotelurile de la bază şi cota 1000 dar şi în extrasezon complexul este căutat pentru drumeţii în masivul Mogoşa, parapantă, pescuit, ciclism montagniard. Ajunsă sus la 1000m am observat că locul era amenajat ca o mică staţiune. În jurul unui lac de munte era motelul, restaurantul, căbăniţe de lemn leite caselor maramureşenilor, loc de joacă pentru copii, parc, indicatoare pentru drumeţii. Un indicator te îndrepta spre o cărare care intra în pădure şi în 15 minute înconjurai lacul. Pe lac, până spre mijlocul lui se întindea terasa restaurantului care la acea oră era plină ochi. Dealungul lacului erau bănci, felinare, alei cu pietriş, adevărate invitaţii la drumeţie, odihnă sau contemplare. Cele trei hoteluri de la cota 1000 au numele împrumutate de la munţii dimprejur:Gutâi, Ţibleş şi Pietrosu. În unul din hoteluri pe latura spre Bază este amenajată staţia terminus a telescaunului. Am intrat în restaurant pentru a-mi consuma băutura inclusă în tichetul de urcare. Mobilierul era rustic şi potrivit unei zone montane. Apoi m-am aşezat pe o bancă privind cu capul gol de gânduri păstrăvii care se zbenguiau în lac.
Mi-a părut rău că n-am servit masa acolo dar aveam puţin timp la dispoziţie şi ghidul rezervase o altă locaţie... tot cu păstrăvi. A trebuit să mă despart de acele frumuseţi naturale, pe care le-am văzut pe repede-înainte şi care-mi aduseseră multă linişte dar mai aveam în faţă destule obiective din ţara noastră, dă-i Doamne mai mult noroc!
Trimis de Michi in 06.09.18 10:26:44
- A fost prima sa vizită/vacanță în ȘUIOR/MOGOȘA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitari pentru excursie si pentru articol!
Eu am fost numai iarna, la Suior. Daca va amintiti, se organizau Serbarile Zapezii... Eram tare tanara si purtam cu mandrie insigna: "Scoala Romaneasca de Ski".
Este un tinut de vis, iar dumneavoastra i-ati surprins frumusetea si ne-ati adus-o aici, tuturor. Va multumim. Mie, personal, chiar mi-e dor de acele tinuturi.
Foarte amuzanta ati fost, relatand povestea cu telescaunul! : "Eu mi-am zis că de urcat voi putea iar mai târziu la coborâre voi vedea şi ţuşt! , în primul telescaun la îndemână."
Bravo, Michi, ai bifat o nouă aventură.
Și ai dreptate, țării noastre nu i-ar strica mai mult noroc
@Michi: Super Mama Michi! Si mama mea tot la categoria tinerele se incadreaza, si citisem tot felul de comentarii cand a fost sa mergem la Cascada Cailor, dar totul a fost perfect. Cred ca peste tot exista persoane inimoase care sa ajute. Si sunt de acord, telescaunul iti ofera o altfel de bucurie simti ca te identifici parca cu natura care te inconjoara.
Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2020 Șuiorul cu de toate, indiferent de anotimp relaxarea e garantată — scris în 21.10.20 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Șuior și Mogoșa - colțișorul de rai din Maramureș — scris în 10.01.18 de Cris din BRAșOV - RECOMANDĂ
- May.2013 Suior cota 1000 — scris în 06.05.13 de alina7laca din CAREI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Cabana Mogosa — scris în 19.08.10 de deliutza27 din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Statiunea Mogosa si Suior — scris în 01.08.10 de alina7laca din CAREI - RECOMANDĂ