Excursie Diana - Sparla - Plaiul Foii / Doua refugii in Piatra Craiului

TIPĂREȘTE

Dupa prima vizita la Cabana Curmatura in Piatra Craiului: click aici, la numai o saptamana fiind vreme superba de iulie am decis sa mai facem un drum pe cealalta parte si sa incercam un urcus atat cat ne tin picioarele.

Am plecat devreme pentru a avea timp si am urmat alt drum din Zarnesti spre cabana Plaiul Foii, ocolind lantul muntos exact pe cealalta parte, am parasit orasul pe niste stradute cam inguste si nu foarte asfaltate si la iesirea din oras chiar stinghera ne apare o spalatorie auto!!!

Oare cui ii foloseste ma intreb si de ce aici si nu in oras? Dupa 500 m mi-am dat seama. Pana la Plaiul Foii sunt cam 12 km si se merge pe un drum cu piatra fina si colb alb care se ridica cativa metri cand trece o masina. Toate masinile au ajuns aproape albe in parcare, iar noi care cu mandrie aveam atunci o supernova aveam si bagajele la fel pline de praf de pe sosea intrucat aceasta masina are full acces in portbagaj pentru apa si praf.

In apropiere de cabana Plaiul Foii, inainte cam 1 km de cabana se face un drumeag in stanga spre culmile muntelui prin iarba mai intai, iar apoi prin padure, care duce la refugiul “La Diana”. Am lasat masinile pe iarba sa nu incomodeze si nici sa nu se murdareasca mai rau, am baut o cafea sau o apa si am plecat spre Diana necunoscuta. Dupa cum mi se spusese urcusul e destul de serios insa padurea ne-a ocrotit de caldura si fiind multi am reusit mai usor sa trecem peste pantele abrupte.

Eu sunt rau la urcat, mereu intreb in gura mare daca mai e mult pana departe, obosesc destul de tare si tb sa ma odihnesc din timp in timp insa am luat dintr-o benzinarie o sticla albastra de bautura energizanta stiti voi de care cu gust de zmeura si pot sa va spun ca am trecut cu brio peste acest urcus destul de dificil. Pana la refugiu am facut cam 3 ore pentru ca am facut si pauza de masa si fiind echipa mare am avut si un senior printre noi, om de munte si care a urcat foarte bine si doi copii destul de bine antrenati.

Drumul e frumos si destul de curat in zona nefiind foarte mediatizat decat pentru cunoscatori. Poiana cu refugiul se numeste “Curmatura Prapastiilor” sau “La Diana” si popular numita Diana. Cand am ajuns la Refugiul Diana am ramas perplex, aici e o poenita mica si in mijlocul ei o chestie ce seamana cu un iglu sau cu o parte a unei mingi de fotbal, dar confectionat din plastic rosu. Avea o usa de intrare si in interior niste palete de lemn ca sa nu stai direct pe jos. Toata constructia nu are mai mult de 4m in diametru si in ea nu incap prea multe persoane. Constructia poate oferi o minima protectie impotriva ploii sau impotriva unui urs mai nervos poate in rest nu mi-a lasat o impresie buna, in jur nefiind prea curat exact precum ma asteptam.

Pe o latura a poienii erau stivuiti niste busteni pe care ne-am odihnit, am mancat ce a ramas ne-am hidratat si am facut planul pe mai departe. Am hotarat sa urcam mai sus spre Varful Padinii Popii cat putem si apoi sa ne intoarcem la baza pentru ca jos lasasem alte 5 persoane care nu au putut face drumul fiecare din diverse motive.

Urcusul a fost mai usor o perioada si din ce in ce brazii se rareau lasand loc stancilor. Dupa nici jumatate de ora am ajuns intr-un loc unde drumul se ingusta foarte mult si facea o curba in sus. Aici am vazut prima data “garofita Pietrii Craiului” defapt erau doua una langa alta si le-am si pozat. Aici drumul a devenit brusc extrem de periculos, cararea fiind mult prea ingusta si pe marginea prapastiei. Din acest loc printre brazi se vedea cabana Plaiul Foii unde inca nu ajunsesem dar spre care ne era gandul pentru o masa de pranz sau ma rog de dupamaiaza.

Prapastia care era in fata noastra era adinca de cateva sute de metri si cred ca ajungea pana la baza muntelui. Am stat aici putin pentru ca eu nu mai puteam continua din cauza raului de inaltime si fetele au mai urcat inca 15 minute, au facut poze la stanci si la flori apoi am coborat cu viteza la masini si ne-am repezit in curtea larga a cabanei Plaiul Foii unde am gasit masa pusa, am mancat si am vizitat cabana si toata curtea ei si apoi am luat o placinta casei de la terasa cabanei, foarte buna dealtfel.

Dupa aceasta reusita excursie am luat o mica pauza de munte insa numai la o luna distanta am mers doar noi doi + mama din nou la Plaiul Foii in idea de a ataca muntele pe la capatul opus Dianei adica sa ajungem la Refugiul ”Sparla” si poate mai sus.

De la Plaiul Foii se merge cu masina cativa km pe drum forestier destul de bun si sunt multi cortisti peste tot si pe stanga si pe dreapta, chiar ne-am intalnit cu o vecina pe aici care ne-a laudat zona extrem de frumoasa si curata. Am luat drumul prin padure insa aici nu e la fel de frumos ca drumul spre Diana, e mai obisnuit un drum cu multe serpentine si carare ingusta de padure care la un moment dat iese din padure si ajungi intr-un gol alpin mare unde se regaseste acelasi model de refugiu iglu-minge de fotbal rosu aprins, insa aici am gasit si cateva mese cu bancute unde poti sa te odihnesti si doi pui superbi de catel de munte.

La Sparla era un grup de 6 tineri portughezi insotiti de un roman ghid un pic mai copt, foarte bine echipati si siguri pe ei ca vor sa ajunga pe varful La om si sa se si intoarca. Noi am mai mers putin insa a trebuit sa ne intoarcem pentru ca nu eram pregatiti de altceva si mama ne astepta jos cu o foame imensa. Privind acum pozele nu pot sa nu fac o comparative intre refugiile Diana, Sparla si Spilios Agapitos (refugiul A spre Vf Mytikas Mt Olimp), acesta din urma avand 110 locuri de cazare in conditii de munte (6 paturi in camera) insa cu dusuri toalete si masina de spalat.

Am mancat fara teama si am plecat spren Zarnesti insa dupa nici 3 km pe drumul plin de colb am facut pana pe dreapta spate. Dacia Supernova: daca ai pana nu poti scoate roata de rezerva de sub masina decat dupa ce te chinui foarte tare, mecanismul fiind o tampenie probabil inventie romaneasca. Stateam ca fraierul in drum cu cricul bagat pe sub masina si injuram fiecare cinstit sofer care trecea si ma facea de comanda din cauza prafului cu aspect de ciment. Totul a durat cam 90 de minute pt ca roata de rezerva nu se lasa si pace. Pana la urma m-am dus la rau m-am spalat, mi-am odihnit fortele si am reusit sa dau gata surubul nenorocit ce tine rezerva sub masina. Aventura asta m-a facut sa ma gandesc de doua ori daca mai vin pe aici si vizita urmatoare am facut-o la Curmatura si cu prima ocazie mi-am luat alta masina a carei roata de rezerva sa scoate foarte usor.

---

VIZUALIZĂRI: 6020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI