Pestera si Magura doua sate fascinante

TIPĂREȘTE

Bine ne-am regasit, deoarece am castigat la concursul de pe site un sejur la o pensiune aleasa de mine, am ales un loc unde de foarte mult timp imi propusesem sa ajung dar nu am gasit niciodata timpul si dispozitia neceasra. Asa ca aceasta miniexcursie de un week-end a venit la fix, fiind perfecta pentru doar un week-end si incadrandu-se intr-un buget nu foarte mare.

Satele MAGURA SI PESTERA sunt doua sate din zona (prelungirea) zonei MOECIU si reprezinta partea mai salbatica, putin acesibila si necomerciala, ca sa spun asa, a zonei MOECIU. Din cate am inteles cele doua sate au intrat in partimoniul UNESCO si au fost niste discutii destul de aprinse intre localnici si autoritati fiindca nu prea mai aveau voie sa construiasca. Oamnnii cu care am discutat mi-au spus ca se poate construi in zona destul de greu si obtinerea autorizatiei este destul de bine verificata, atat ca si aspect general al cladirii cat si ca intergarea ei in peisaj. Omul repspectiv spunea asta cu oarecare of si suparare dar eu zambeam pe sub mustati. Cred ca se numeste normalitate si trebuia aplicata aceasta practica in multe zone de patrimoniu din tara. Sper sa si respecte dar sincer in nici un alt loc nu am vazut atata liniste, pot spune ca m-am plimbat o buna parte din cele doua sate si nu am vazut nimic construindu-se.

Cele doua sate sunt unul in continuarea celuilalt si voi vorbi depsre ele impreuna, fiindca doar un cunoscator le poate delimita. Pot spune doar ca Pestera este putin mai dezvoltat decat Magura, poate datorita si pesterii cat si apropierea de Moeciu, find primul.

Ca sa ajungem in el nu trebuie decat sa urmam drumul ce se face la drepata in Moeciu de jos si un drum asfalatat foarte bun ne duce serpuindu-ne printre tot felul de pensiuni, care mai de care mai frumoase catre varful dealului. Mirajul asfaltului si a celor 60-70 km/h se va termina destul de curand. Odata cu asfaltul se termina si peisajul cu case una langa alta, intram in satul Pestera. Spre norocul meu nu plouase de foarte multa vreme si cu greu am reusit sa ajung la destinatie. Drumul este absolut infiorator, poate de la sapaturile unora sau poate de la siroaiele ploilor, dar erau santuri foarte adanci cu pietre mari iesite din pamant, in concluzie orice masina poate ajunge oriunde acolo dar... cu ceva efort si nici nu vreau sa ma gandesc la dumul ala pe ploaie sau dupa ploaie. Dar poate ca asta este si farmecul locului, greu acesibil, loc unde ajung doar cei care stiu sa aprecieze ceva special.

Asa cum se vede si in poze, am ramas fascinat de peisaj, case aruncate una cate una pe un deal, pe o vale, pe o creasta si aproape nici o casa nu are gard, sau daca are nu il vezi. Totul este foarte foarte aerisit, trebuie sa cauti mult si sa intorci sanatos capul ca sa te plimbi cu privirea de la casa la casa. Cred ca este singurul loc unde am avut sentimentul de liniste, pace si atata spatiu. Nu stiu cum reusesc oamenii aia de acolo sa traiasca dar este aproape ireal, nu tu cotete, nu tu masini parasite prin curti, lemne aruncate aiurea, materiale de constructie lasate sau uitate, case terminate ,,partial’’. Totul are o linie si o curatenie aproape ireal de naturala. Am mai foat prin sate de munte dar parca aici totul era pus intr-o ordine de si lucrurile lasate in dezordine, erau tot intr-o oarecare ordine.

La capitolul cazari se gasesc pe internet o groaza de pensiuni pentru toate buzunarele, asa ca sunt acoperite absolut toate ariile de la pensiuni simple (spre case taranseti, cu oameni simpli si primitori) la pensiuni ce pot rivaliza foarte bine cu orice hotel cu pretentii.

Ca si activitati nu sunt multe lucruri de facut, este PESTERA LILIECILOR, o pestera mica si neamenajata dar fiind lasata asa ai sentimentul ca descoperi ceva nou, neaparat sa luati la voi o lanterna mai puternica sau mai multe, in pestera fiecare intra atat cat are curaj... pot spune ca pe la jumatate trebuie sa treci de o stanca si niste noroaie unde zici ca se termina, dupa aceasta trecere se mai face o camera maricica. Lilieci sunt destui prinsi pe tavan, unii la mica distanta de sol, pot fi observati cum dorm. Nu incercati sa ii atingeti fiindca ii veti stresa, si asa in pestera intra foarte multi turisti mai ales in week-end si multi ii deranjeaza. Experienta acestei mici pesteri mi-a placut mult mai mult decat pestera Dambovicioara de exemplu, care pe mine m-a lasat rece. Aici poti descoperii pe cont propriu multe lucruri.

Al doilea lucru pe care il recomand cu tarie este sa incercati parcurgerea celor doua sate pe jos... dar departe de drumul principal pe unde trecmasini si atv-uri, ridicand un praf obositor. Incercati sa folositi scurtaturi, luati dealurile la urcat si desi pare putin ciudat, nu va opriti sa treceti prin curtile oamenilor. Este mult spus curti, fiindca acolo practic un deal inseamna o curte, umprejmuite doar superficial sa fie cat de cat o delimitare. Va garantez ca nimeni nu o sa supere ca ati trecut pe iarba lui. Pe langa pestera am vazut cativa turisti intinsi pe iarba si mancand mere dintr-un pom... propietarul era la grajd dar nu a zis nimic, probabil era obisnuit sa opreasca oamenii ce vizitau pestera, la el in curte.

Acest drum poate dura si 3-4 ore, mergeti pe un deal si trasati un traseu imaginar, o casa veche de pe un alt deal din satul vecin, sau un alt deal indepartat... apoi incercati sa ajungeti la el fara sa mergeti pe un drum principal... va garantez ca va fi o experienta foarte placuta. Sunt case frumoase, numai bune de facut poze, oameni intersanti, grajduri de lemn foarte vechi, cai lasati pe pasune, oi, vaci etc.

Am inteles ca in MAGURA este si o manastire, nu am ajuns la ea dar sunt sigur ca este un obiectiv ce nu trebuie ratat.

In concluzie cele doua sate sunt superbe in ansamblu si singurul mod de a simti atmosfera de acolo, mirosul si a cunoaste cat mai mult din spiritul locului, este de a merge mult... foarte mult pe jos. Acum ca vine toamna, cred ca locul devine de poveste, daca prindeti o zi de tomna calduroasa, atunci cand frunzele au inceput sa se coloreze in culorile toemnei, nu ezitati sa parcurgeti aceste doua sate pe jos... cat mai departe de drumurile principale.

Eu voi reveni de cate ori voi avea ocazia in aceasta zona, care mie personal imi da o stare de liniste, puritate si implinire, asa cum nici un alt loc nu a reusit sa o faca.

Daca va intereseaza si o pensiune destul de acesibila ca si costuri dar decenta, am scris si despre locul unde am stat: vezi impresii

---

VIZUALIZĂRI: 3317 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI