La Moroeni natura nu apartine nimanui, dar se daruie tuturor

TIPĂREȘTE

LA MOROIENI NATURA NU APARTINE NIMANUI, DAR SE DARUIE TUTUROR

De la Sinaia am ales o scurtătură spre Bucureşti, spre Tîrgovişte. De pe DN71 soţul o ia la dreapta catre localitatea Moroieni după ce vedem mai multe indicatoare spre Fabrica de apă plată, Cheile Moroieni la 4 km, Cheile Dobreşti.

Nici nu mi-am dat seama cînd am ajuns în prima localitate. Era satul de rromi Glod - figuranţii lui Borat. Aici sărăcia era la ea acasă, dar fiecare gospodărie avea antenă. De, oamenii trebuie să fie la curent cu ştirile...

La ieşirea din Glod trecem podul peste Ialomicioara, apoi 200m mai jos facem dreapta şi intrăm în necunoscut. E un drum asfaltat pe o porţiune de 3-4 km pînă în faţa taberei Căprioara. În zonă e şi o fabrică de îmbuteliere a apei plate.

Urcăm de data asta pe un drum îngust cu pietriş, uitîndu+mă în stînga şi în dreapta la buştenii tăiaţi din pădurea deasă şi care sunt întinşi de-a lungul drumului în aşteptarea camioanelor să fie încarcaţi.

Crestele munţilor arată ciudat aşa ciuntite şi fără aurul verde care le îmbrăca frumos. E un jaf la drumul mare. Ce zic eu drumul mare că pe aici puţini se încumetă să treacă. Am descărcat cîteva fotografii să vedeţi ce poate face mîna lacomă a omului pus pe înavuţire.

Tot drumul pe care l-am parcurs cu o viteză destul de mică am fost urmaţi de doi cîini costelivi pe care i-am hranit cu eugenia.

Peisajul e mirific. Traseul nostru intersectează linia de transport pe bandă rulantă a calcarului din munte pentru fabrica de ciment Fieni. Zona asta de exploatare mi-a dat fiori, deoarece stiind că ne aflăm pe un drum cu acces interzis circulaţiei autoturismelor, aveam senzaţia că oricînd putem fi în prejma unor explozii pentru desprinderea calcarului. Necontenit i-am spus soţului că ar trebui să ne întoarcem, dar sălbăticia acelor locuri pe el î-l captiva. Am cules cîţiva fragi, ne-am relaxat în aerul tare şi curat şi ne+am întors pe drumul pe care am venit. Am ajuns la indicatoarele ce duceau în taberele Cerbul şi Vînătorul, dar nu mai aveam chef de aventură şi am hotărît să ne intoarcem în civilizaţie.

Fotografiile postate în această inedită expediţie vor vorbi ce ţară frumoasă avem şi ne vor arăta că natura nu aparţine nimănui dar ea se dăruie tuturor.

---

VIZUALIZĂRI: 3309 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI