Zeppelin Museum - Friedrichshafen

TIPĂREȘTE

Friedrichshafen ("portul lui Friedrich") este un oras de ~50,000 de locuitori pe malul nordic al lacului Constanta (Bodensee) in landul Baden-Wuerttemberg oarecum la jumatatea distantei dintre Konstanz si Lindau. Ca oras este probabil unul dintre cele mai "putin turistice" din zona lacului avand o zona pietonala destul de redusa ca suprafata in vecinatatea portului.

De ce s-ar putea duce cineva in Friedrichshafen? Nu pentru plaja si nici pentru cumparaturi ci pentru muzeul care pune de fapt orasul pe harta turistica a lumii: Zeppelin Museum. Acest muzeu nu a aparut de nicaieri; industria aeronautica mondiala a inceput practic aici prin constructia primelor dirijabile pe la 1900 si apoi prin deschiderea fabricii de avioane Dornier in 1914. Prezenta industriei aeronautice a atras si bombele aliatilor in WW2, mare parte din orasul vechi fiind distrus si ulterior reconstruit. Exista insa si un al doilea muzeu - cel al avioanelor Dornier, dar pe acesta l-am sarit; poate data viitoare.

Cum se ajunge la Friedrichshafen? In principiu cu vaporul dintr-un alt oras de pe malul lacului Constanta. E ideea cea mai buna, muzeul fiind vis-a-vis de port impreuna cu toata zona pietonala. Trenul e de asemenea o solutie insa e un pic peste mana fiindca "gara mare" e in zona rezidentiala, departe de port; cei care nu vor sa mearga 1km pe jos au si optiunea unui alt tren care circula in general la fiecare 30 de minute intre gara mare si "gara din port". Orasul are si aeroport - deservit insa doar de cateva curse low-cost greu abordabile in cazul unei calatorii pornind in Romania. Varianta ideala de vizitare ramane un day trip, parte a unei excursii mai lungi in sudul Germaniei.

Revenind la Zeppelin Museum: muzeul in sine este destul de mare; se pune un foarte mare accent pe descrierea contextului economic si pe evolutia in timp a dirijabilelor. Se poate urca intr-o varianta reconstruita a celebrului Hindenburg insa ti se arata tot timpul ca spatiul care ti se pare generos este de fapt un procent foarte mic din volumul total al aparatului. Ti se atrage atentia si asupra materialelor - si vorbim de scaune din aluminiu si pereti din carton presat, totul pentru a maximiza "sarcina utila". In dirijabil existau cabine pentru pasageri cu paturi, toalete si sala de mese; trebuie sa subliniez ca nu vorbim de calatorii de cateva ore ci de zile intregi petrecute in aer intre Europa si diverse destinatii din America de Nord si chiar de Sud!

Dupa cabinele pasagerilor urmeaza muzeul tehnic propriu zis cu elice originale recuperate de pe dirijabilele interbelice, motoare, instrumente de navigare si aparatura de comunicatie (radiouri cu lampi, etc). Ca inginer experienta e cu atat mai interesanta fiindca vorbim de motoare in 12-16 cilindri cu multe piese din aluminiu, pentru reducerea greutatii. Culmea, par sa fi fost destul de fiabile la vremea lor! Partea cea mai interesanta era legata de operarea lor in aer; nu exista electromotor pentru pornire si se folosea aer comprimat; de asemenea eventualele probleme se remediau tot in aer, tehnicienii fiind nevoiti sa indure conditii de-a dreptul extreme in vecinatatea motoarelor (vorbim de curentul de aer rezultat de miscarea dirijabilului si zgomotul ingrozitor produs de motoare). Clientii platitori erau avantajati; cabina era pozitionata in partea opusa motoarelor.

In alta sala sunt machete de dirijabile, uniforme ale personalului precum si descrierea utilizarii lor in scop civil si militar. Aparent dirijabilele au avut perioada lor de glorie in WW1 pana la umplerea cerurilor cu avioane de vanatoare; ulterior au mai fost utilizate doar in scopuri civile iar dupa accidentul Hindenburg (1937) si renuntarea la hidrogen aproape ca au fost trimise cu bilet doar dus in istorie. Problema renuntarii la hidrogen a implicat si un alt aspect; heliul are o capacitate portanta mai mica, dirijabilul trebuind sa aiba un volum mult mai mare pentru a transporta o sarcina utila similara; complet ineficient economic. De aceea in prezent dirijabilele sunt folosite mai mult pentru distractie.

Una dintre ultimele sali ale muzeului contine documente tiparite, medalii si timbre din epoca lor de glorie; a existat un adevarat curent cultural in prima parte a secolului 20, curent la care s-a atasat si partidul nazist utilizandu-l in scopuri propagandistice. Nimic nou sub soare, zic eu.

Ca o paranteza - muzeul e gandit si pentru cei care se plictisesc repede - sunt bancute peste tot iar in cateva sali sunt ecrane interactive pentru copii, utilizabile si folosite insa si de "adultii insotitori insa nepasionati de domeniu";)

Ultimele sali contin (culmea) opere de arta, cateva picturi care au fost salvate dintr-un incendiu care a urmat unui bombardament din WW2. Nu foarte interesante insa partea tehnica a muzeului a facut toti banii. Mai exista o sala la parter unde poti sa "pui mana" pe diferite experimente - poti de exemplu sa incarci cu suruburi nacela unui balon cu heliu si sa vezi "cat duce".

La iesire exista si clasicul "museum shop" cu tot felul de jucarii "tehnice" - masini solare, vederi cu holograma, puzzle-uri mecanice, machete de dirijabile si alte nebunii care te pot face sa lasi mult mai multi bani decat ti-ai fi propus de fapt; afara realizezi ca de fapt tot orasul e centrat in jurul muzeului - inclusiv fantanile decorative din piatete sunt dirijabile stilizate.

Ca sa inchei: interesant? da. Merita banii? da. Revenim? sa nu vorbim de lucruri sfinte;)

---

VIZUALIZĂRI: 4616 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI