Kastropolis Kerkira (II)

TIPĂREȘTE

Așa cum vă spuneam în articolul trecut, o plimbare prin capitala insulei Corfu, prin labirintul "kantouni" este o reală plăcere dacă iubiți turismul cultural, dacă doriți să aflați mai multe despre ce reprezintă Corfu în istoria și cultura Greciei. În afara muzeelor și a clădirilor deja trecute pe diverse site-uri de turism, există locuri, străzi ale căror nume spun istorie, case vechi renovate sau nu, ca și la noi, magazinașe, mici ateliere, oameni ai locului și modul lor de a se comporta, toate acestea vă fac să aveți o adevărată imagine a ceea ce este încă spiritul corfiot, parte din ceea ce încă se vrea, spiritul grec.

Dacă vă plac plimbările cu trăsura, dacă sunteți obosiți de urcatul pe străduțe, în Spianada lângă parcare, vă așteaptă frumoasele trăsuri cu cai superb împodobiți, gata pentru tur cu iz aristocratic. Nu am încercat această plăcere deși ne-a tentat și regret că măcar n-am întrebat cât costă, poate totuși voi mai avea ocazia.

Vechile biserici ce se pot vizita - unele sunt închise totuși în afara programului liturgic - sunt adevărate manuale de istorie și artă, din păcate mai mult sau mai puțin luminate în interior, majoritatea fără a oferi un minim material informativ, de obicei goale sau cu câte o localnică vorbitoare doar de greacă, unele au semnul clar cu fotografiatul interzis.

Biserica Panagia ton Xenon (Fecioara Maria a străinilor)

O biserică aparent neinteresantă privită din exterior, superbă însă în interior, cu picturi frumoase, sfinți umanizați trădând însă pictura canonică bizantină, cu o tâmplă migălos lucrată și cu un tavan pictat în fresce pe lemn. A fost construită de un călugăr, Nikomedos, pentru imigranții din Epir dar și astăzi aici se păstrează tradiția, adică este locul special de rugă al străinilor veniți pe insulă (nu neapărat doar al turiștilor, cum am citit pe pagina unei agenții de turism).

Biserica Fecioara Maria Spiliotissa

Este una din bisericile neapărat de vizitat pentru bogăția icoanelor bizantine deosebite, pictate pe ambele părți ale lemnului dar și pentru cele ale unor reprezentanți de seamă ai școlii iconografice ionice și cretane. Tot aici sunt și moaștele Sf. Teodora Augusta, corpul decapitat, fostă împărăteasă a Bizanțului, moaște aduse în Corfu împreună cu cele ale Sf. Spiridon.

Numele i-a fost dat după Poarta Spilea, adică poarta peșterii, ce era calea de intrare în oraș dinspre port și care amintește de peștera de la baza cetății noi din apropriere. Nu căutați poarta, azi este păstrată parțial dar cuprinsă în zidul cazarmei, se poate trece pe sub ea pentru a ajunge în Piața Solomos, un loc bine de cunoscut dacă nu și de vizitat. Prima construcție a bisericii a fost făcută în sec. XVI, cea pe care o vedem azi este de la început de sec. XX. Astăzi adăpostește și mitropolia insulei Corfu.

Turnul Annunziata.

Orice turist în Corfu Town v-a fi intrigat de un turn, destul de central, azi o ruină. Recunosc că nici eu nu citisem nimic despre el sau poate nu am dat atenție. De fapt este mai rar menționat în articolele turistice despre capitala insulei. Acesta și o parte din altar este tot ce a mai rămas din Biserica Annunziata unde au fost îngropați mulți dintre cei uciși în cunoscuta bătălie de la Lepanto din 1571 (habsburgi, spanioli, venețieni, soldați în oastea Papei, localnici).

Rămășițe care astăzi, după distrugerea bisericii de germani, au fost mutate în cimitirul catolic. Istoria acestui lăcaș, fost catolic, al Ordinului Sf. Augustin, este interesantă și atractivă prin modul grandios al desfășurării slujbelor. Pe turn încă există, se pot vedea, plăcile originale care amintesc de sfințirea bisericii la sfârșit de sec. XIV iar a doua despre îngroparea eroilor în 1571. Și tot aici este plăcuța care informează că Cervantes a locuit aici un an pentru refacerea sănătății după rănirea grea de la Lepanto. Toate acestea le puteți încă vedea pe turn dacă-i dați ocol iar sus, aproape de vârf, există încă emblema venețiană, leul înaripat al Sf. Marcu. Cât v-a mai rezista fără consolidare, greu de ghicit.

Neo Frourio (cetatea nouă)

Aceasta nu era în planul nostru de vizitare, nici n-am intrat, din ce citisem, o plimbare acolo era destul de obositoare și nu merita decât pentru priveliști. De aceea tot ce spun, deși materiale am destule, este că a fost construită de venețieni după primul atac al otomanilor, că a devenit vizitabilă după desființarea cazărmii dar că unele spații, interesante de altfel, au fost închise de ceva ani, în urma unei revolte a deținuților din închisoarea alăturată. Dar spre această cetate ne-am îndreptat pașii din alte motive, ceva mai rusești.

Monumentul amiralului Ushakov

Pe nici un site de turism n-am găsit informații despre monumentul ridicat în memoria amiralului Feodor Ushakov, cel care în 1799 a reușit să-i alunge pe francezi și să creeze Heptanesos, să readucă ortodoxia ca formă de religie legală, de stat, să dea o nouă constituție și, ortodox fiind, să câștige definitiv simpatia populară după ce a scos moaștele "sfântului călător" într-o primă procesiune. Informațiile despre bătălia pentru Corfu împotriva francezilor dar și despre felul cum a condus câțiva ani Corfu și insulele din jur le-am găsit acum un an, căutând pe net, după o vizită la Kaliakra unde amiralul are o statuie uriașă; despre viața amiralului am scris în acel articol, chiar spunând că voi merge să-l salut pe insula grecească.

Dar din păcate în ziua când am fost acolo, în jurul statuii lui erau mulți oameni cu ceva lucrări iar a doua zi nu am avut unde parca mașina. Cred că se făceau ceva amenajări căci anual o navă cu marinari ruși vine pentru a da onorul celui mai celebru amiral al lor, uneori vin chiar de două ori pe an. Al doilea monument dedicat lui se află pe insula Vido dar sunt și pe alte insule. Am o fotografie a monumentului preluată de pe net, tot așa și una cu procesiunea în care este sărbătorit cu mare fast.

Casa Solomos

Vă spuneam mai sus că dacă treceți prin Poarta Spilea ajungeți în Piața - platia - Solomos, loc marcat pe orice hartă turistică, pe unele chiar casa Solomos. Este casa în care a locuit "marele Dante" al grecilor, Dionysos Solomos, cel care a scris în 1823 poezia de 158 de strofe, "Odă libertății" și ale cărei prime strofe aveau să devină imn național, "Imnul Libertății", pe muzica compusă de Mantzaros (versurile și istoria imnului o găsiți pe pagina comunității elene din Constanța). Casa nu este spectaculoasă dar în ziua când am ajuns la ea era deosebit de aglomerată, foarte multe autocare cu elevi așteptau prin jur, așa că doar am aruncat un ochi în interior, printre copii. (Se spune că spectaculoasă este cea din Zakintos, acolo unde s-a născut și poetul și imnul).

Casa Parlante

O surpriză plăcută în urma unei informații primită pe stradă, muzeul privat Casa Parlante, un loc unde fotografiatul a fost interzis dar intrarea liberă căci, deși nu-i obligatoriu pentru privați, au aderat zilei muzeelor. Este muzeul care și-a deschis porțile în 2014 și prezintă imaginea unei zile dintr-o casă de nobili italieni a sec. XIX, unde plăcerea vizitatorului vine din ascultarea pianului și viorii la care exersează copii în camera lor, din mirosurile ce vin din bucătăria unde se gătește sau din aroma de ceai englezesc servit în living, poate și de la funiile de usturoi adevărat expuse în camera de provizii, usturoi cu rol alimentar dar și de protecție a casei după tradiția greacă. Muzeul este central, pentru a-l găsi intrați pe pagina lui de pe net, acolo sunt și câteva poze. Și aici, mulți elevi în vizită, fapt ce crea puțin stres supraveghetorilor.

Primărie

Un loc unde vin mulți turiști să facă poze este clădirea Primăriei, construită în sec. XVII. O clădire frumoasă din piatră, cu arhitectură deosebită, cu multe "mouronia" - busturi pe pereții clădirilor; a fost construită pentru sediul adunării nobililor, apoi peste 170 de ani a gazduit Tearul San Giacomo iar din 1902 este sediul primăriei.

Academia Ioniană

Am oprit să admirăm frumoasa clădirea a primei academii a statului grec, fondată de Kapodistrias în 1824. Am intrat într-o singură sală, la parter dar cum nu era nimeni și era ceva aparatură video pentru o prezentare bănuim, am plecat după un timp de așteptare destul de lung. Se pare că romii lor au altă ocupație decât ai noștri.

În drumurile noastre cu sau fără țintă am admirat multe clădiri, multe doar pe exterior, am intrat în biserici vechi de sute de ani ale căror povești le știam sau le-am aflat după vizită, căutând pe net. Am reușit să intrăm la biserica catolică Panagia Tenedos, remarcabilă exterior prin cupolă și stema venețiană, vă recomand să intrați în biserica Tuturor Sfinților să admirați catapeteasma de argint și picturile, în biserica Agios Nikolaus dei Vecchi, superbă în interior dar și cu istorie frumoasă, aici fiind adăpost pentru luptătorii din rezistența greacă sau pentru guvernul sârb în exil, am intrat în biserica sfinților Iosif și Sosipatros, vă recomand să intrați în fiecare biserică pe care o găsiți deschisă în orașul vechi pentru că atunci când vacanța se va încheia, aveți o imagine mult mai clară a ceea ce înseamnă Corfu, în special Corfu Town, în timp și spațiu european. Poate vi se pare că exagerez dar Corfu Town este mai aparte decât insula a cărei capitală este.

Acest fapt îl puteți remarca privind cu atenție bazarul, unele galerii de artă sau expoziții temporare, dacă aveți norocul să fie deschise când vizitați orașul. Dacă despre lunga istorie a romilor pe această insulă aflasem încă cu mult timp înainte de vacanță, căutând informații despre răspândirea acestei etnii în Europa, despre maltezi aveam să aflu întâmplator prin oraș, într-o micuță cofetărie unde patroana mi-a spus că nu-i grecoaică adevărată, este urmașa uneia din familiile de meșteri maltezi venită aici în perioada engleză și că este mândră că face parte dintr-o comunitate de aprox. 3000 de suflete, grecizată și respectată aici.

Despre prăjiturile luate de aici, nu pot să vă spun decât că au meritat banii, destui, făcute după rețete malteze, spunea femeia, prăjituri pe care nu le recomand multor colege de pe afa, Krisstinnei în nici un caz!

Despre comunitatea romă pot să vă spun că este aici de peste 600 de ani, sunt menționați în documente din sec. XIV, fiind aduși ca "romi iobagi" pentru munca pe pământurile nobililor și ale mânăstirlor, ultima un subiect sensibil pe care cei de pe Muntele Athos îl cam ocolesc! Ce este de admirat, romii din zonă au devenit meșteșugari renumiți așa că o vizită în frumosul bazar de lângă catedrala Sf. Iosif vă duce puțin într-o lume a multora dintre ei.

Despre comunitatea evreiască din oraș nu am avut ocazia să aflu "pe viu", singura sinagogă funcțională, cea a evreilor Așchenazi, Templio, era închisă și cu toate informațiile primite n-am reușit să dăm de cel ce o deschide pentru vizitatori. Dacă mă voi întoarce în Corfu, sigur voi încerca din nou ușile ei, din pozele văzute este interesantă în interior și mi-ar place să aflu povestea primilor evrei stabiliți aici, ritul dispărut al romanioților.

Nu am reușit să vizităm obiective importante cum este Muzeul de Arheologie (de fapt nici nu știu dacă s-a redeschis în întregime), nu Muzeul Sârb sau Muzeul Kapodistrias dar timpul petrecut pe străzile și piețele orașului ne-a fost de folos. A vizita Corfu Town, Kerkira cum aleg să-i zic cu plăcere, este o adevărată desfătare culturală ce atinge toate valențele, inclusiv pe cele gastronomice, doar și mâncarea face parte din cultura unui popor.

Kerkira este un oraș cosmopolit în adevăratul înțeles, un loc unde nenumăratele etnii stabilite aici de-a lungul istoriei precum italienii din Genova, Veneția, Napoli, englezi, spanioli, puțini ruși, evrei, romi, francezi, maltezi și câți alții, alături de greci au făcut un paradis din acest oraș puțin deosebit de restul așezărilor de pe insulă, nu degeaba declarat monument UNESCO în 2007.

O vizită cu ceva folos în Kerkira / Corfu Town, necesită minim o zi întreagă, două pentru cei mai iubitori de muzee și istorie dar trebuie să țineți cont că "mykro ypno" - siesta de la 15 la 17 - este un fapt legal la greci. Și sigur nu vedeți tot!

Cât am scris o bună parte din acest articol, vocea deosebită a Nanei Mouskouri cu acel "Roses blanches de Corfou", mi-a mutat sufletul într-un oraș ce strălucește prin trecutul său deosebit, la care nimic din ceea ce înseamnă creație nu a lipsit și la ale cărui flori "je pense chaque nuit", în total acord cu întrebarea ei:

"Pourquoi faut-il que vienne le temps des adieux? "

---

VIZUALIZĂRI: 3039 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI