Kastropolis Kerkira (I)

TIPĂREȘTE

Corfu Town, orașul cetate Kerkira, Kastropolis Kerkira, nume frumos în greacă, sincer, mult mai plăcut auzului decât în engleză, l-am colindat, parte din el, la pas. Cred că și lor, corfioților le plac mai mult numele grecești dar banul dictează așa că încet vor mai pierde din bogăția primită în dar de la zei și generațiile ce vin vor vorbi mai mult limba celor ce i-au condus câteva zeci de ani! Aici vin necontenit turiști, majoritatea englezi spun materialele informative, vin și-n extrasezon căci viața în capitala insulei are un farmec aparte și desigur atracții necunoscute nouă, turiștilor obișnuiți, dornici doar de plajă și cultură. Mie îmi place Kerkira în partea ei istorică dar și soarele și marea albastră, toate trei nedespărțite de milenii.

Am intrat în capitala insulei încă din prima zi, după ce ne-am cazat, atât de nerăbdători eram să o vedem. Dar atunci doar ne-am învârtit, era o oră imposibilă pentru a găsi loc de parcare așa că am revenit în altă zi, înainte de 8.30 dimineața pentru a prinde un loc în parcarea mare din centru. Deși autobuzul ce lega Benites de Corfu Town avea stație chiar în ușa hotelului nostru, soțul a preferat mașina, motivând că sigur vom găsi ceva să mai scăpăm de grija banilor și așa să nu ne chinuim cu sacoșele. Recunosc, multă dreptate a avut. Am reușit lejer să parcăm în zona centrală, în fața Palatului Sfinții Mihail și George, o zi - 24 ore - costă 3€, am găsit chiar loc la umbra pomilor; a meritat venirea de dimineață pentru că la ora 9 s-a blocat intrarea în parcare și se stătea la rând, doar v-a ieși cumva o mașină. Așa este cam până la ora 14.30 - 15.00, apoi este mai lejer dar se umple din nou seara. Și gândiți-vă că eram puțin după jumătatea lunii mai!

Am colindat puțin aiurea, doar să ne familiarizăm cu zona, apoi ne-am îndreptat spre

prima cetate, cea veche, nu înainte de a admira celebra piață.

Spianada sau Espanada și Liston

Este de fapt agora, plină de verdeață, km 0 al corfioților pot să îndrăznesc a spune, este o combinație a locului de promenadă în stil francez și loc sportiv specific englezesc, cu chioșc pentru orchestrele celebre din Corfu, cu statui frumoase, amenajată de francezi în timpul războaielor napoleoniene, pe locul câmpului de tragere al venețienilor. Este împărțită în două, Ano Plateia sau Piața de Sus și Kato Plateia, Piața de jos. În Kato Plateia se află parcarea în care ne-am lăsat si noi mașina și tot aici se află și terenul de cricket, singurul cu o istorie frumoasă din Grecia. Primul meci de cricket s-a jucat în 1823 între English Army și Royal Navy, meci care a atras imediat localnicii ce și-au făcut propriile echipe. Acum acolo se joacă rar, însă un festival de cricket este în septembrie - poate în același timp cu Festivalul Venețian tradițional- sub patronajul echipelor Maltei și Angliei iar dacă vreți să jucați, citiți indicațiile din zonă care vă dirijează spre terenul din Kontokali, special pentru turiști. Se spune că în Corfu este singurul loc din Grecia unde se joacă cricket, nu stiu de-i adevărat. Din Kato Plateia puteți admira statuia lui Sir Adam sau Palatul Regal (Palaia Anaktora) / palatul Sf. Mihail și George (Muzeul de Artă Asiatică de care v-am povestit), de asemeni Biserica Panagia Mandrakina de unde este o priveliște frumoasă la portul Mandraki; numele bisericii vine de la portul Mandraki unde pescarii au găsit icoana Fecioarei. Este o biserică ortodoxă atipică, cu plafonul în culoarea albastrului mării, cu o singură frescă interioară. În Ano Plateia este statuia primului guvernator britanic al insulelor Ionice, Sir Th. Maitland; forma monumentului este de dom pe coloane iar acoperișul maschează de fapt un rezervor de apă construit de venețieni. Tot în Ano Plateia este și un pavilion muzical unde uneori puteți asculta frumoasele "cantades" ale corului cu patru voci și chitară, specifice insulelor Ionice și pe care le-am auzit abia în Lefkada. Tot aici este Monumentul Enosis ridicat pentru a marca unirea cu Grecia a insulelor Ionice, la 21 mai 1864. Acesta nu pare spectaculos decât prin baza hexagonală unde sunt efigiile în bronz ale celor șapte insule, fixate pe marmură albă.

Liston, zona pietonală cu multe terase și cafenele nu prea ieftine, cândva permisă numai unei anumite clase sociale, a fost construită în timpul Primului Imperiu Francez, din care a făcut parte și Corfu, lucrare executată la ordinul comisarului imperial al perioadei iar arhitectura este o imitație a celei din Rue de Rivoli, Paris. Asupra etimologiei cuvântului sunt enorm de multe variante, de la nume de familie francez la tot felul de interpretări. Cafea n-am băut pe Liston dar nu puteam rata ceva ce nu găseam decât aici în zonă, pentru că nu se exportă, Tzitzibira, berea de ghimbir, altă chestie britanică ce a plăcut corfioților, excelentă la gust, aproape băutură de casă, la preț sincer nu-mi mai amintesc dar ce recunosc, n-am făcut excese deși mi-ar fi plăcut!

Palaio Frourio / Fortăreața Veche

Este partea de peninsulă spectaculoasă prin priveliștile oferite, prin construcții și prin biserica cu acustică deosebită. Se ajunge ușor, căci din aleea care separă Ano de Kato Plateia se vede poarta impozantă în stil venețian, cu fronton de marmură. Această cetate veche (locul a fost populat încă din sec. VI după invazia popoarelor migratoare) a început a fi ridicată în sec. XIV când populația Kerkirei nemaiputând suporta atacurile diverselor cetăți și ale piraților, s-a pus singură la dispoziția Veneției care era atunci un stat puternic militar, religios și comercial, stat care a dominat insula peste 390 ani dar care a consolidat cetatea veche bizantină din sec. VIII se pare, făcând-o celebră căci nu a fost învinsă nici măcar de asediile turcilor, 4 la număr, una condusă de sultanul Suleiman Magnificul, un foarte bun strateg. Venețienii au separat cetatea de restul orașului, au creat o insulă falsă prin acel canal ce se vede și azi, "Kontra Fossa" peste care se trecea pe un pod mobil de lemn, înlocuit de britanici cu cel din prezent lung de 60 m; a existat și a doua kontra fossă, mai mică, azi este secată. Tot venețienii au ridicat două mari bastioane, turnuri de observație numite Turnul Mării și Turnul Landului, un port, Mandraki, azi club de navigație. Când au preluat britanicii insula, au adăugat noi construcții: un spital, azi parțial părăsit, cazarma care azi adăpostește biblioteca publică, apoi capela militară a Fecioarei Maria, Madona del Carmine, închisă la vizita noastră deși era ziua muzeelor, locul unde condamnații la moarte erau duși să-și facă ultima spovedanie și rugăciune.

Pe trepte nu mereu bune, se poate urca la ce a fost Citadella, locul cel mai înalt al vechii cetăți, unde au fost case, biserică, rezervor de apă și depozite de praf de pușcă, distrus parțial în sec. XVIII de o explozie. Efortul de a urca acolo este răsplătit din plin de minunatele priveliști asupra Mării Ionice și a întreg orașului. Farul nu se poate vizita, încă este folosit ca loc de observare asupra mării dar vă puteți odihni aici aproape de crucea mare ce domină stânca, la 60 m deasupra nivelului mării.

Nu în ultimul rând, cetatea veche adăpostește ceea ce poate fi considerată o bijuterie, biserica ortodoxă construită în 1840 ca un adevărat templu doric și închinată Sf. Gheorghe; inițial biserica a fost anglicană, biserică militară, a fost distrusă de bombardamentele germane și refăcută după anul 2000. Biserica aceasta are o acustică aparte, am avut deosebitul noroc ca în timpul vizitei noastre, una din filarmonicile orașului să repete pentru spectacolul din 21 mai. Divin moment! Din păcate, fiind repetiție, interpreții erau îmbrăcați normal și nu ne-am dat seama dacă erau membrii filarmonicii Palia, Mantzaros sau Capodistria, dacă asta mai conta cumva.

Având încă imaginea orașului întreg privit de sus, o luăm încet spre poarta cetății, nu înainte de a vizita expoziția de obiecte bizantine, sub impresia acordurilor ce răzbat din clădirile vechi ce adăpostesc școli de muzică, ne facem drum printre valurile de turiști de pe absolut toate continentele ce abia acum intrau în cetate și ne oprim puțin la statuia din marmură albă din exterior.

Statuia lui Schulemburg

Aproape de poarta cetății vechi este statuia din marmură de Carrara ce-l reprezintă pe mareșalul Johann Matthias von der Schulemburg, din ducatul de Brandemburg, cel care a repurtat o răsunătoare victorie în lupta cu otomanii din 1716, fapt ce i-a adus glorie în Europa dar și răsplată financiară consistentă din partea statului Venețian.

Palatul Sf. Mihail și George sau Palaia Anaktora (vechile palate), locul unde se află și Muzeul de Artă Asiatică, v-am povestit deja despre el.

Biserica Agios Spyridonas.

Din Spianada, foarte aproape este una din cele peste 20 de biserici ale orașului vechi - în tot orașul sunt peste 40 - biserica protectorului cetății, Sfântul Spiridon, construită în sec.

XVI și care este observată cu ușurință din orice punct al orașului căci clopotnița sa are o înălțime de 45 m iar administrația locală nu permite ridicarea unor clădiri care să o depășească. Este o copie a bisericii grecești Sf. Gheorghe, din Venetia.

Rămășițele pământești ale celui ce a fost Sfântul Spiridon, au ajuns aici aduse de un preot corfiot în 1456, au devenit zestre pentru nepoata sa în 1520 și au rămas în proprietatea acelei familii 4 secole, până în 1925. Au fost plimbate prin mai multe biserici după ce lăcașul construit special pentru a le adăposti, în 1528 a fost demolat 50 de ani mai târziu, pentru a se putea extinde zidurile cetății vechi. Din 1589 se află în catedrala ce-i poartă numele iar din 1984 i s-a adus și mâna dreaptă ce se afla într-o biserică din Roma. Este considerat ocrotitorul orașului pentru că "sfântul umblător" a cărui poveste o găsiți ușor pe net, a oprit năvălirile otomane și a protejat cetatea de molime, legenda cea mai frumoasă spune că l-a ajutat pe mareșalul Schulemburg în 1716, când sfântul s-a apropiat de turci cu o torță aprinsă și o cruce.

Biserica este impunătoare azi prin marmura italiană ce desparte Altarul de naos, lucrare executată în sec. XIX dar și prin picturile renascentiste spectaculoase de pe tavan, 17 la număr delimitate prin rame aurite, redând viața sfântului și a celor 4 Evangheliști. Este aproape mereu plină de vizitatori ce se roagă la racla de lemn îmbrăcată în argint, realizată la Viena în sec. XIX, unde sunt moaștele sfântului. Aceasta este scoasă de 4 ori pe an la procesiuni diferite legate de minunile săvârșite de sfânt, atunci când în oraș se aud acordurile lucrării lui Vivaldi scrisă special la comanda republicii Veneția dar și lucrări ale altor compozitori celebri. Mi-au plăcut toate legendele citite despre viața sfântului și cred că procesiunile sunt impresionante.

Muzeul Bancnotelor.

V-am povestit deja despre el, se află la câțiva pași de biserica Sf. Spiridon. Înainte de a ajunge la muzeu, când veniți dinspre biserică, intrați puțin să admirați frumoasele icoane de ceară de albine, nu foarte ieftine și pe care nu prea puteți să le aduceți bine acasă dacă mergeți în Corfu pe timp foarte cald, eu am avut mici probleme rezolvate cu geanta frigorifică.

De la Muzeul Bancnotelor am luat-o fără țintă precisă, vrăjiți de frumusețea străzilor, "kantounia", ce se împletesc într-un artistic labirint cu case colorate aparținând arhitecturii venețiene, britanice și franceze, am intrat în multele magazine de suveniruri, am căutat cel mai bun lichior de kumquat, fructul aclimatizat atât de bine aici și numit așa de cel ce l-a adus din Asia în sec. XIX, plecând de la numele de acolo, "kin-chantu" adică fruct oval. Nu ne-am putut abține să nu comentăm, în afara bisericii, că nici corfioții nu sunt buni creștini din moment ce au încălcat porunca Sf. Spiridon de a nu cultiva pe insulă pomi fructiferi pentru băuturi alcoolice, ci doar măslini. Dar degustările din diverse magazine, febra alegerii celor mai frumoase sticle, ne-au făcut să uităm un obiectiv frumos.

Muzeul Bizantin, găzduit în biserica Antivouniotissa cu bogata sa colecție de icoane bizantine și postbizantine. Degeaba am revenit a doua zi după ziua muzeelor, era închis.

După ce am mâncat la o psarotaverna micuță, aproape invizibilă, într-o atmosferă chiar grecească simplă, plină de localnici, ne-am continuat drumul având ca țintă cetatea nouă și, doream eu, să-l salut așa cum am promis anul trecut când am vizitat Kaliakra, pe amiralul Ushakov, sfântul militar Feodor (Teodor în grecește), care a avut un rol important în istoria insulelor Ionice. Dar despre asta și alte clădiri întâlnite în cale, despre maltezi, evreii și romii din Corfu Town, în articolul viitor.

---

VIZUALIZĂRI: 2778 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI