Din Crisan ... pe Bogdaproste - In balti crapii, cat berbecii...

TIPĂREȘTE

Demult tot coc la focul sacru al amintirilor frumoase, o pagina cu si despre pescari, oameni pasionati ce cu o rabdare demna de invidiat... ori de repudiat... asteapta cuminti acea prada mult visata, trofeul vietii lor...

Pregatirile au farmecul lor, asa ca nu voi trece peste ele... pescarii stiu bine ca nu pot pleca de-acasa fara o pregatire minima, fara un inventar care sa cuprinda tot ce e necesar pentru ca o reusita sa le surada la sfarsitul expeditiei, chiar daca ea este de o zi, doua, o saptamana sau mai mult...

Acum, nu pot sa nu-mi amintesc de "Operatiunea MONSTRUL "- o capodopera a cinematografiei noastre in care boss-ul in interpretarea regretatului Toma Caragiu facea sedinta de pregatire cu ceilalti membri ai expeditiei de stiucari, ce urmau sa se distreze pentru cateva zile in Delta Dunarii.

Trecem la povestea noastra, care nu stiu in ce masura va putea constitui un scenariu de film, dar vom vedea ce va iesi pana la urma...

Facem asadar o lista apreciabila cu tot ce trebuia sa regasim prin bagajele noastre, fara prea mare greutate, in zilele ce vor urma...

Plecam de la premiza ca vom locui pe o insula, pe lacul Bogdaproste, unde se gasea gazda noastra, ce administra o mica gospodarie, mai precis o casa acoperita cu stuf, fara curent electric, cu priciuri (paturi suprapuse, dupa modelul din armata), unde urma sa ne gospodarim cum stiam mai bine, aproape o saptamana.

Asa ca pe langa undite, lansete, guta si carlige, momeli vii si naturi moarte, blinchere si twistere, coropisnite, broscute, pestisori din plastic de diverse dimensiuni si marimi, suntem nevoiti sa caram cu noi si un arsenal intreg ce ne va ajuta sa ne ducem existenta pe acea insula, pe care o data lasati, urma sa fim recuperati abia peste o saptamana...

Si credeti ca ne va fi usor, intr-o companie formata exclusiv din barbati... departe de consoartele noastre, de mame, de soacre, de fetitele noastre?

Baieteii vor merge cu noi, fiindca ei trebuie sa se obisnuiasca de mici cu greul, sa se pregateasca pentru supravietuire, departe de poalele mamelor, de alintarile bunicelor...

Incarcam in autoturisme tot calabalacul si valea, ca deja soarele mijea pe cerul limpede al unei zile de inceput de septembrie, cand solunara era pe cale de a ajunge in maximul potential iar crapii plescaiau pe luciul baltii in asteptarea noastra.

Iesim repede din Bucuresti, gonim spre Urziceni, apoi Slobozia, trecem Dunarea pe la Giurgeni -Vadu-Oii trecem prin Harsova si o luam spre nord, catre Tulcea, unde stiam ca pe la ora 10 aveam o vedeta rapida ce in cam o ora avea sa ne lase plocon pe debarcaderul de pe malul drept al bratului Sulina, la Crisan.

Acolo eram asteptati de omul nostru, nea' Florica, cel ce era ploprietarul bungaloului de pe insula de pe Lacul Bogdaproste. Dupa ce ne face un minim instructaj, nenea Florea, ne preda cu copii si bagaje unui lipovean simpatic, blond, cu accent rusesc in grai, nea' Petea, care avea misiunea sa ne duca teferi si nevatamati pe un brat al Dunarii vechi, apoi pe ape numai de el stiute, pana pe insula unde mare mahar era un tulcean simpatic, pensionar de vreo 64 de ani, ce isi facea veacul acolo in pustietatea apelor. Facem cunostinta cu el. Il cheama Petre. Descarcam bagajele, le punem care pe unde gasim de cuviinta si ne apucam de treaba...

Copiii, erau trei baieti cu noi, cel mai mic de 8 ani, cel mai mare de 16... pe care-l ungem seful celorlalti, mananca din sendvisurile pregatite cu grija de-acasa de mamici, si se apuca de treaba, fara prea mari invitatii. Cu cate o undicioara, testeaza potentialul baltii...

Noi, maturii, aveam alte tabieturi...

In dimineata aceea, nea' Petrica prinsese ceva lin, caras si cateva stiuci, la plasele lui.

Stia el ca vom veni, asa ca nu dusese pestele la cherhana. Il curatase si tocmai pusese de-o mamaliga pe sobita ce se gasea in aer liber, in curtea nu prea mare in care se gasea casuta acoperita cu stuf, pe acea insula pe care trebuie sa v-o imaginati, nu mai mare de 50 de mp, strajuita pe toate partile de salcii batrane si pletoase. Catelusa Betty, micuta si roscata statea in brate la nea' Petrica, mai tot timpul... mergea cu el in barca la pescuit, era pe faza tot timpul.

Noi, am scos de pe unde aveam, clondire cu fel de fel de licori tari, paharele si am inceput sa dam drumul la povesti, mai mult tragandu-l de limba pe nea Petrica, sa ne spuna el ce stia de locurile cu crapi, somni, stiuci, pesti pe care-i visam si noaptea, in marea lor incercare de a scapa de carligele noastre necrutatoare.

Din poveste in poveste, s-a facut seara, si am aprins lumanarile ce ne-au vegheat somnul pana ce s-au stins singure... cine stie cand... Noi eram facuti pulbere, sforaiam pe diverse voci dar, curios lucru... nu mi-a dat nimeni vreun cot in coaste sa-mi spuna sa ma intorc, ca nu-i a buna...

Dimineata, devreme, ceata se ridica peste imparatia apelor, anuntand o zi superba. Pe masura ce ne trezeam, faceam echipe de cate 2-3 pe care nea Petrica ne ducea unde ne alegeam fiecare sa pescuim... de la mal, de buna seama...

Seara eram noi insine pescuiti de pe unde ne lasase, tot responsabilul de pe insula, care avea grija sa ne pregateasca cum stia el de bine, cate un bors de peste, facut cu apa din Dunare, acrit cu otet, peste prajit sau fript, pe care-l stropeam cu cele licori pe care le adusesem de-acasa, fiecare, pe care incercam sa le dramuim ca sa ne-ajunga pana la sfarsitul sejurului...

Am avut zile frumoase, superbe, pe care nu le vom uita nicicand.

Ne-am gospodarit fara sa ne deranjam unii pe ceilalti, am uitat pentru o vreme de grijile cotidiene, ne-am infratit cu natura care ne-a dat satisfactii pe masura.

Nu voi putea uita niciodata seara in care am fiert un ceaun mare cu raci, am trantit o mare strachina cu usturoi si vreo trei mamaligi, si va imaginati cam ce s-a intamplat in final, cand in fata fiecaruia pe masa, era o mare gramada de oase si ceea ce mai ramasese din racii aceia rosii ca para focului...

In ultima seara, am premiat cea mai frumoasa minciuna pescareasca pe care va rog sa ma lasati sa v-o istorisesc pe scurt aici...

Se facea ca" mincinosul" se cam saturase de atata pescuit, la bibanei, plevusti si carasei, asa ca a luat hotararea sa treaca la fapte marete.

A luat din rucsac cea mai groasa guta, pe care a dublat-o si cu fir textil asa... ca sa fie ultrarezistenta montura, a pris o rata salbatica de pe balta... cu lanseta proprie in care pusese niste boabe de porumb, la vedere, pe malul apei, acolo unde se jucau niste biete inaripate...

Avea la el un carlig de 10 cm, in care a infipt biata oratanie, pe care a aruncat-o la radacina unei salcii batrane in bulboana unui brat al Dunarii. A legat firul de salcie si... s-a culcat linistit.

Ce credeti?

S-a trezit in scrasnet de lemn rupt, ce se zbatea... se zbatea si un mare somn in larg, sa scape de carligul bine infipt in gura lui... pana sa se dezmeticeasca bietul nostru coleg de pescuit, salcia a fost smulsa din pamant si dusa in contracurent cu viteza cu care ar fi plecat ca din pusca o vedeta din cele ce strabateau apele Dunarii cand si cand...

Am premiat aceasta snoava, ca fiind cea mai reusita minciuna din acel sejur, am facut un foc de tabara, am cantat si ne-am distrat, si daca vreti putem s-o mai facem si impreuna cu voi, cei ce cititi pe aici, povestile noastre...

Cu bani putini, in conditii naturale, ne-am simtit liberi, in armonie cu tot ce ne inconjura: apa, stuful, salciile, pasarile, aerul curat...

---

VIZUALIZĂRI: 3716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI