Chamonix în plină vară

TIPĂREȘTE

În vara anului 2015 am petrecut patru zile într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa și din lume, Chamonix. Localitatea nu mai are nevoie de prezentare, fiind cunoscută prin faptul că este înconjurată de cele mai semețe vârfuri ale Alpilor, dintre care se detașează, ca frumsețe și înălțime, Mont Blanc (4808 m). Pe văile acestor munți se scurg ghețari uriași, iar culmile lor impunătoare strălucesc în albul zăpezilor.

Se conturează efectiv două lumi: cea de jos, de la poale, trăind anotimpul cronologic (în cazul nostru, vara), și cea de sus, din prejma norilor, unde iarna e veșnică. Oamenii - care vin aici cu miile - sunt cei care leagă cele două lumi, prin curiozitatea lor, prin voința de a simți piatra muntelui sub bocanci, prin chemarea către natură, către spectaculos. Tot omul este cel care a creat, sub aspect tehnic, posibilitatea de a urca pe cele mai înalte culmi cu ajutorul transportului pe cablu.

O rețea de acest fel, bine pusă la punct, împânzește munții și, la un moment dat, devine neîncăpătoare pentru turiștii veniți să viziteze. Pentru a urca pe Aiguille du Midi trebuie să stai la rând ore în șir, ceea ce devine obositor și descurajant (ceea ce nu înseamnă că nu merită să o faci). De aceea, eu am preferat să admir Mont Blanc-ul de pe platforma de la Grands Montets (3295 m) unde am urcat cu ajutorul a două telecabine, din Argentiere, o localitate limitrofă Chamonix-ului și care, ca și Les Houches, oferă posibilitatea unor cazări mai accesibile. (Da, Chamonix-ul, această stațiune exclusivistă poate fi vizitată și cu costuri mai mici!). Ascensiunea a fost lejeră, plăcută, pentru că a lipsit aglomerația, ceea ce ne-a permis să admirăm pe îndelete peisajul. Am făcut un popas la stația Lognan, la 1972 m, de unde porneau câteva trasee către ghețari, unele chiar foarte accesibile.

Accesul pe platforma de observație de la Aiguille de Grands Montets presupune să urci câteva scări, cu multe trepte, după ce ai coborât din telecabină, dar merită efortul. De aici se deschide o perspectivă largă asupra mai multor vârfuri de peste 4000 m: Les Dru, Aiguille Verte, Aiguilles de Chamonix și a ghețarului Argentiere, etc. Albul zăpezii de pe crestele învecinate platformei ne orbea pur și simplu pentru că soarele era viu și îndrăzneț în acea zi, dar era de ajuns ca o umbră de nor să se arate că și începeai să tremuri de frig. Interesant era faptul că, într-o parte a platformei, se ivea un colț de stâncă, adică vârful muntelui pe care urcasem, ceea ce îți crea o trăire deosebită (mă gândeam cum m-aș fi simțit acolo, fără platforma sigură sub picioare).

Și de aici, de lângă acel colț de stâncă, am văzut Mont Blanc-ul în toată splendoarea lui albă, pentru că uriașul are pe frunte zăpezi și ghețuri din multe veacuri.

Ca în toate stațiile alpine și aici, la Grands Montets, era un restaurant încălzit unde puteai servi ceva în condiții deosebite.

Plimbarea prin Chamonix a fost o plăcere. Stațiunea e traversată de apa năvalnică a râului Arve și are un centru vechi, cu clădiri construite în stil clasic, precum și o biserică catolică, Saint Michel (în credința catolică Arhanghelul Mihail este patronul celor care călătoresc), decorată în stil baroc în interior.

La eleganța stațiunii contribuie și decorațiunile florale prezente aproape peste tot, o încântătoare pată de culoare. Pe platoul din centru se desfășura un concurs de cățărare pe structura artificială (campionatul mondial), iar noi nu știam unde să privim mai întâi, la pereții amenajați pentru acel eveniment sportiv, unde tineri din toată lumea își încercau dibăcia sau la cerul de deasupra noastră, plin de aripile multicolore ale parapantelor. Câți oameni curajoși! Și ce loc minunat să practici acel sport! Munții aceia impunători transformați în trambulină, priveau tăcuți la rârvna omului însetat de zbor.

Într-una din zile am mers Sixt-Fer-à-Cheval, la vreo 40 km de Chamonix, destinație despre care citisem pe internet, într-un clasament al celor mai frumoase sate din Franța. Localitatea este într-adevăr foarte deosebită, dar punctul de atracție îl constituie circul glaciar din apropierea sa, un platou cu diametrul de 2 km, situat la 1000 m altitudine și străjuit de un brâu de stânci de peste 2000 m, din care țâșnesc zeci de cascade. De fapt acest imens circ glaciar este străjuit de masivul Tenneverge (2989 m) Platoul este străbătut de râul Giffre, iute și cu o apă limpede de te oglindești în ea.

Noi am făcut o drumeție de la Sixt-Fer-à-Cheval (unde este amenajată o parcare cu plată la intrarea în parc) până la Au Fond du Combe, practic am dat roată platoului, în aproximativ trei ore și am văzut câteva cascade minunate, două fiind mai semnificative, având în vedere că era luna iulie, când debitul acestora se mai reduce. Traseul nu a fost dificil, având o diferență de nivel de vreo 300 m, iar frumusețea lui este greu de descris în cuvinte. Imaginați-vă un ghețar care a ros o imensă măsea din piatră și care s-a topit apoi, lăsând în urmă o vale verde, mărginită de stânci, ca niște castele de ape.

La întoarcere am oprit și la cascada Rouget, care face parte din aceeași mare familie de ape prăvălite pe stânci în urma topirii ghețarilor.

---

VIZUALIZĂRI: 6000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI