ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.08.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Muzeul ”Vama Medievală” din localitatea Bran

TIPĂREȘTE URM de aici

Periplul nostru prin zona Bran-Moieciu a fost ocazia ideală de a descoperi unele dintre frumusețile acestei zone, areal dominat de siluetele impunătoare ale masivelor Bucegi și Piatra Craiului. Fie că am explorat zona (vezi impresii), fie că am vizitat castelul Bran (impresii aici), am petrecut aici clipe relaxante de care ne vom aminti oricând cu plăcere.

Din păcate, orice călătorie are și un final așa că, după câteva zile petrecute pe aceste meleaguri, ne-am strâns cu regret bagajele și am pornit către casă. Înainte de a pleca am decis să mai vizităm un ultim obiectiv din localitatea Bran, pe care l-am descoperit cu ocazia vizitei noastre la castelul cu același nume; este vorba despre un muzeu micuț pe care l-am văzut în apropierea castelului Bran: Muzeul Vama Medievală Bran.

Obiectivul este amplasat la baza castelului, pe marginea DN 73, șoseaua ce leagă orașele Brașov și Câmpulung. Construcția care adăpostește muzeul este vechea clădire a vămii de la Bran, important punct comercial de legătură între Transilvania și Țara Românească, dar și între Orient și vestul Europei. Începuturile vămii de la Bran coincid cu ridicarea Castelului Bran în această trecătoare, la sfârșitul secolului al XIV-lea. În acea perioadă, vama de la Rucăr care strângea taxe pentru vistieria regală maghiară a fost mutată în apropierea cetății nou-construite de la Bran. Negustorii care foloseau ”drumul Branului” plăteau o taxă vamală denumită ”tricesima”, reprezentând 3,3% din valoarea mărfurilor. La începutul secolului al XV-lea vama a fost arondată domnitorilor din Țara Românească, iar către sfârșitul aceluiași secol punctul vamal a fost arendat orașului Brașov, important punct economic al zonei. De-a lungul timpului vama s-a mai aflat și sub controlul austriac, în condițiile stăpânirii austriece din secolul XVIII asupra Transilvaniei. În anul 1836, punctul vamal a fost mutat de la Bran undeva în apropierea satului Fundata. În anul 1920, clădirile Vămii Branului au fost oferite reginei Maria a României alături de castelul Bran; au început lucrări de consolidare, adâugându-se anexe, dar și un nou nivel. După anul 1948, clădirea a intrat în patrimoniul statului român, iar în 1987 aici a fost amenajată o expoziție documentară numită ”Pasul Bran”, dedicată vămii Branului. Imobilul a fost retrocedat în anul 2008 moștenitorilor arhiducesei Ileana de Austria (fiica fostei regine Maria a României), fiind administrat de statul român prin intermediul Muzeului Național Bran. După terminarea lucrărilor de restaurare, aici au fost expuse obiecte de mobilier, ceramică sau artă plastică din colecția existentă la Castelul Bran înainte de retrocedare, piese pe care le-am admirat și noi cu ocazia acestei vizite.

Am intrat în acest muzeu în jurul orei 11.00, la trei zile după ce vizitasem celălalt obiectiv mult mai cunoscut din vecinătate: Castelul Bran. Am fost întâmpinați de o doamnă muzeograf extrem de amabilă, care ne-a prezentat cele câteva date istorice redate mai sus. Întrucât eram singurii turiști la acel moment, dumneaei ne-a însoțit pe tot parcursul vizitei și ne-a oferit informații interesante despre piesele expuse. În prima încăpere, am putut vedea piese de ceramică din Anglia, Franța, Germania, Spania ori Italia, unele dintre ele fiind utilizate de regina Maria a României pentru decorarea interioarelor castelului în perioada interbelică. Ne-au plăcut toate piesele expuse și ne amintim cu plăcere de o statuetă ”Cocoș”, de proveniență germană, sau de o fructieră din Italia secolului al XVI-lea.

Următoarea încăpere cuprinde mobilier de salon lucrat în secolul al XIX-lea, expus sub denumirea de Salonul Biedermeier. Mobilierul expus este realizat din lemn de nuc, având unele inserții cu lemn de lămâi. Am fotografiat o masă, scaune, fotolii, diverse tablouri sau un armoniu realizat la Stuttgart, în secolul al XIX-lea.

Am trecut la altă încăpere: Sufrageria. Aici mobilierul expus este realizat în lemn de culoare închisă, păstrând un aer sobru. Mobilierul este sculptat în stil neobaroc, iar ceasul cu pendul a făcut parte din sufrageria regală de la castel. Următorul spațiu vizitat cuprinde donația Nicolae Baciu, o personalitate născută în anul 1911 în localitatea Bran. Acest om a fost un avocat strălucit în perioada interbelică și a fugit din țară în 1948, după ce a fost arestat și apoi torturat de comuniști. În Occident a publicat lucrări în care vorbește despre suferințele poporului român și are meritul de a fi înființat la New York postul de radio ”Europa Liberă”, alături de Nicolae Rădescu. Donația sa către Muzeul Bran cuprinde cărțile și scrisorile sale, dar și diverse obiecte de artă pe care le-a colecționat.

Încăperea care ne-a plăcut cel mai mult este cea care adăpostește Dormitorul regelui Ferdinand. Aici se află o piesă de mobilier care atrage imediat atenția vizitatorului: patul cu baldachin din lemn lucrat manual, în stil baroc. Pe tăblia de la căpătâiul patului, muzeografa ne-a arătat două scene biblice sculptate ce înfățișează Nașterea Domnului Iisus Hristos și Închinarea Magilor, despre care ne-a spus că ar proveni de la un altar german din secolul al XVI-lea. În fața patului se află expusă o altă piesă interesantă: o casetă sculptată cu basorelief înfățișând Închinarea păstorilor. În această încăpere am mai admirat o bancă din lemn de stejar având o ladă în partea inferioară (realizată în secolul al XIX-lea), un cabinet din lemn de paltin, dar și alte piese de mobilier la fel de frumoase. Pe jos este așternut un covor de lână, din secolul al XX-lea.

Ne-am continuat explorarea alături de muzeografă, care pe tot parcursul vizitei noastre ne-a oferit extrem de multe informații despre lucrurile expuse în acest muzeu. Am ajuns astfel la Salonul galben al reginei Maria. Am aflat că regina avea câteva încăperi favorite la castelul Bran, printre care se regăsea și acest salon galben, amenajat la etajul I al castelului. Bineînțeles că nu sunt expuse aici toate piesele din salonul galben de la castelul Bran, întrucât nu este spațiu suficient. Am putut admira totuși fotolii englezești din perioada interbelică, dar și câteva piese de mobilier în stil renascentist. Pe jos este așternut un covor galben cu motive populare românești, pe care regina l-a primit de la Barbu Știrbei în anul 1921. Alături de cele enumerate mai sus, am mai putut vedea o candelă, un sfeșnic, un ulcior, dar și un pocal metalic sau o roată de tors.

Următoarea încăpere adăpostește un Salon Neo-Rococo, cu mobilier având finisaje rotunde, elegante, inspirat din forme ale scoicilor. Suprafețele pieselor de mobilier sunt aurite și sunt decorate cu flori sau diverse personaje îmbrăcate în costume de epocă. Am fotografiat piesele expuse aici și am mers la următoarea încăpere, o Sufragerie (secolul XX) . Încăperea cuprinde o garnitură de sufragerie sculptată la începutul secolului al XX-lea în lemn de stejar, având inserate motive geometrice și zoomorfe. Mai concret, colțurile mobilierului sunt sculptate sub forma unor capete de animale, precum leul, lupul sau berbecul, animale ce simbolizează puterea. Într-un lateral al camerei este expusă o mică statuetă realizată în bronz de sculptorul Gheorghe Leonida în anul 1927; piesa îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe. Pe diversele piese de mobilier sunt așezate și câteva obiecte de ceramică din secolul al XIX-lea.

Ultima încăpere care se poate vizita la acest muzeu expune Mobilier European (secolele XVII - XIX) . De fapt, aici sunt așezate câteva piese de mobilier care decorau sufrageria regală de la castel în perioada interbelică: un bufet și o servantă de la începutul secolului al XVIII-lea, un scaun renascentist sau credența germană din secolul al XIX-lea.

Pe pereții din holul muzeului am întâlnit diverse imagini cu membri ai familiei regale a României, panouri informative cu explicații pentru fiecare încăpere ce se poate vizita, dar și un scurt istoric pentru vama din localitatea Bran. Oricum, nu am lecturat în detaliu informațiile expuse din loc în loc, pentru că doamna muzeograf s-a dovedit a fi un ghid excelent, care ne-a prezentat permanent date despre obiectele pe care le-am putut admira aici. Un regret care s-ar putea desprinde în urma vizitării acestui muzeu este faptul că obiectele expuse ar fi arătat poate mult mai bine în încăperile de la castelul Bran; o altă problemă este reprezentată de spațiul insuficient, multe piese de la castel fiind ținute din acest motiv în depozit.

Acum voi nota tarifele actuale și programul de vizitare pentru acest muzeu: adulți – 8 lei, pensionari sau militari – 4 lei, elevi sau studenți – 2 lei. Taxa fotografică este 5 lei iar taxa video costă 6 lei. Pentru persoanele cu handicap sau preșcolari intrarea este gratuită. Muzeul se poate vizita în perioada 1 mai – 31 octombrie după programul: Luni, între orele 12.00 – 16.30, iar de Marți până Duminică între orele 09.00 – 16.30. În perioada rece (1 Noiembrie – 30 Aprilie), programul este: Luni – Închis, iar de Marți până Duminică între orele 09.00 – 16.00.

La final de review, consider că Muzeul Vama Medievală Bran este un obiectiv ce merită vizitat, alături de mult mai cunoscutul castel Bran, pentru că stilul arhitectonic al castelului Bran se completează excelent cu piesele de mobilier, ceramică sau artă plastică expuse la Muzeul Vama Medievală Bran.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 01.08.14 01:57:00
Validat / Publicat: 01.08.14 07:45:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.

VIZUALIZĂRI: 6478 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Patul cu baldachin din lemn lucrat manual, în stil baroc - Dormitorul regelui Ferdinand.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.08.14 10:06:51]
»

@Crazy_Mouse: Mulţumim pentru expunerea atât de detaliată! Şi eu condiser că

…Muzeul Vama Medievală Bran este un obiectiv ce merită vizitat, alături de mult mai cunoscutul castel Bran…

dar, nu doar "pentru că stilul arhitectonic al castelului Bran se completează excelent cu piesele de mobilier, ceramică sau artă plastică expuse la Muzeul Vama Medievală Bran."

Mai mult decât atât, vizitatorul ar trebui să facă un exerciţiu de imaginaţie pentru a-şi reprezenta cum ar fi arătat valorile expuse acum la Muzeul Vămii în încăperile castelului, acolo unde au fost cândva şi unde le-ar fi locul. De aceea mai cred că mai întâi trebuie vizitat castelul, apoi muzeul.

Piesele de mobilier expuse la muzeu mi-au plăcut cel mai mult. În special patul cu baldachin al regelui Ferdinand, din lemn sculptat cu multă artă, cred că este cea mai frumoasă piesă de mobilier pe care am văzut-o vreodată.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
arru
[01.08.14 19:03:58]
»

Multumim pentru descrierea atat de frumoasa. Am vizitat castelul si acum chiar mi-as dori sa ajung si la muzeu... Si urmand sfatului lui iulianic, De aceea mai cred că mai întâi trebuie vizitat castelul, apoi muzeul. cred ca va fi o experienta interesanta.

@iulianic: Mie mi-au placut foarte mult piesele de mobilier din castel. Asa ca abia astept sa vad patul regelui Ferdinand M-ai facut tare curioasa...

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.08.14 19:53:09]
»

@arru: Desigur, toate piesele de mobilier expuse în castel sau în muzeu sunt frumoase.

Până când vei avea ocazia să vezi în realitate patul cu baldachin al regelui Ferdinand, deosebit de fin sculptat în lemn, îl poţi admira în P15 - poza ataşată de @Crazy_Mouse.

arru
[01.08.14 20:34:54]
»

@iulianic: L-am vazut in poza De realitate vorbeam eu ) Nu poti observa dintr-o poza toate detaliile. Plus faptul ca esti acolo

Curiozitatea de care spuneam se datoreaza vorbelor frumoase si descrierii placute pe care i-ai facut-o. Multumesc

Eugenia55* †
[03.08.14 14:25:12]
»

Eu am o problema cu mobilierul de culoare neagra, poate sa fie sculptura sculpturilor, pana ajungi la fineturi vezi intregul! Si mie intregul asta imi da fiori pe coloana, T5-T9, cine-a facut macar o radiografie p-acolo, STIE!!

Eee, cand ajung la P21, alta viata!

Neo rococo, asa da! Veselie, tata! Ma uit in stanga, donsoara isi verifica nivelul crinolinei, ma uit in dreapta, domnu' isi acordeaza mandolina, clar, e seara de coarde, corzi, whatever, zbucium sa fie!

Peste o saptamana ajungem in zona, poate le iau pulsul... !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
arru, Eugenia55*, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Bran:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052000045776367 sec
    ecranul dvs: 1 x 1