Hoinari prin Bran iarna...

TIPĂREȘTE

Nu este uşor să cauţi o pensiune pentru a petrece un sejur în Bran şi aste pentru că Bran reprezintă o staţiune cu o ofertă bogată în pensiuni, încât cu greu reuşeşti să te orientezi spre una dintre ele. Cu atât mai mult iarna, când se aşterne zăpada şi trebuie să te gândeşti şi la accesibilitatea pensiunii.

Totuşi, eu mi-am petrecut mult timp încercând să găsesc o pensiune care să corespundă cerinţelor mele şi asta pentru că majoritatea oferă camere duble, cel mult triple, iar pe noi ne interesa un apartament sau o cameră cvadruplă. În afară de asta, punctul cel mai important îl constituia bucătăria la dispoziţia turiştilor, căci, până la urmă, am fi putut lua două camere duble, deşi costurile ar fi fost mai ridicate.

Astfel, ne-am cazat la Pensiunea Carina 2, despre care am povestit aici: vezi impresii

În vizorul nostru şi pentru cei interesaţi, pensiuni cu camere cvadruple şi cu care am luat legătura, dar nu mai aveau camere în perioada solicitată de noi, au fost: Pensiunea GuestHouse şi Casa Enescu, aviz amatorilor cu copii , ce sunt în căutare de astfel de facilităţi.

Evident că se poate mânca şi la un restaurant, eu recomand Casa din Bran, la care am mâncat de câteva ori, acum însă ne-am rezumat la plăcinta lor foarte bună şi la un ceai fierbinte. Puteţi să vă şi cazaţi aici, fiind şi pensiune. Interiorul restaurantului ne transpune în atmosfera princiară de altă dată prin reproducerile după fotografii ale familiei regale. Acesta poate fi găsit foarte uşor, fiind situat chiar în centru, pe partea dreaptă cum vii dinspre Bucureşti.

Nu plecaţi însă din Bran fără un cozonac de la Mama Cozonacilor, care se afla chiar în centru! Cu nucă sau mac, la 20 de lei bucata, nu veţi regreta! Eu mereu iau când trec pe aici. Niciodată nu renunţ la lucrurile bune....

Fireşte că în afară de a găsi o pensiune care să ne mulţumească, ne-am gândit ce am putea face în Bran, deoarece mereu am fost numai în trecere şi niciodată nu am inoptat aici.

Atunci când am ales să petrec un minisejur în Bran m-am gândit că singurul obiectiv turistic care poate fi vizitat în Bran este Castelul Bran, devenit celebru şi peste hotare prin personajul Dracula, asociat cu domnitorul Vlad Ţepeş. Biletul costă 20 lei/adult şi 5 lei/elev, ultima oră la care se poate intra fiind 16.00, deşi oficial este deschis până la 18. oricum, mai mult de 60 de minute nu ne ia să vizităm întregul castel.

Lângă Castelul Bran se mai află Muzeul Satului Branean, un muzeu etnografic în aer liber, care era închis, probabil că nu funcţionează iarna, deşi oficial e deschis ca şi Castelul, sau poate a închis mai devreme. Păcat, pentru că aici putea vedea şi fata mea case tipice zonei, noi vizitându-l când am văzut prima oară castelul, cu ceva ani înainte.

Pe lângă Castelul Bran, mai există un castel, impropriu spus totuşi…Castelul Groazei, aflat în apropiere şi despre care am povestit aici: vezi impresii. Acest castel ne înspăimântă cu stafii, scheleti şi monştri, iar biletul este 15 lei/persoană.

Un alt obiectiv pe care nu l-am atins de această dată, deoarece nu am stat prea multe zile în staţiune, este Muzeul Vămii Medievale, aflat pe aceeaşi parte cu castelul Bran şi nu departe de el. Este bine să ştiţi de acest muzeu, care este fosta casa a familiei Principesei Ileana. Mie îmi pare rău că nu am reuşit să intrăm în el, mai ales că am înţeles că aici sunt expuse obiecte ce au fost înainte în Castelul Bran. Acum Castelul Bran deţine până şi obiecte ce au fost “vedete” în filmul Dracula, ecranizat după Bram Stoker, cum ar fi un suport de lumânare. Reţineţi că programul este până la ora 18.00.

De cumpărături nici vorbă, nu prea aveţi ce lua în afară de amintiri cu tot ce presupune fenomenul “Dracula” şi Castelul Bran. De distractii puteti avea, însă parte, in mini parcul de distracţii din Bran unde există si patinoar.

Cum vremea cerea, însă, o bătaie cu zăpadă sau un săniuş şi afară era însorit, ne-am gândit să mergem până pe pârtia de ski Zănoaga, aflată la cca 3 km de Bran, care dispune şi de instalaţie nocturnă.

Soarele strălucea puternic, iar albul zăpezii avea o lumină aparte. Drumul nu a fost dificil şi era flancat de case şi vilute, iar soţul meu şi-a exprimat dorinţa ca aici este mai oportună o cazare.

După acest drum plăcut am ajuns în parcarea de la baza pârtiei, nu înainte de a plăti 12 lei taxa de parcare. Şi cum maşinile se întindeau ca brazii înalţi de lângă ele, cred că se fac bani frumoşi din această taxa, care nu mi se pare chiar mică,

Aerul rece şi curat ne răscolea nările şi am rămas puţin să admirăm brazii albi de zăpadă. Din aproape fiecare maşină coboroau oamenii pregătiţi cu schiuri, ori cu sania, aşa cum eram noi.

Mult a trebuit să mai mergem pe lângă maşinile parcate, atât de aglomerat era, de a obosit pitica noastră, aşa că am luat o trăsurică trasă de un cal care să ne urce până sus, aproape de pârtie şi care a fost deliciul fetelor. Alţi 12 lei adăugaţi...şi urcuşul nu e deloc lung şi nici abrupt, dar când ai copii mici, totul e mai grozav...

Trăsura merge aproape de prăpastie, pe partea stângă, ca să lase loc maşinilor, aşa că veţi avea un nod în gât tot timpul văzând copita calului cum păşeşte...

Sus, altă parcare, chiar nu ştiu cum se permitea urcuşul cu maşina până acolo, deşi am văzut maşini urcând într-o veselie.

Deja se simţea atmosfera aceea de pârtie, care mai de care cu schiurile în spinare. Ici colo eram invitaţi la un vin sau o cafea fierbinte şi muzica răsună în văzduh.

Lume multă şi bucurie de copii, printre săniuţele trase.

Am trecut pe lângă pârtia de ski, având în vedere lipsa acestora din dotare şi ne-am îndreptat spre... Vf. Omu, după indicator, în fapt spre un derdeluş aglomerat unde lumea se dădea pe ce se putea: sânii, cauciucuri, pungi sau propriile geci!

Mie cu ochiul îmi făcea bucăţică de munte ce se înalţa în faţa mea şi “furnicile” ce făceau cu mâna de sus...Fără să stau prea mult pe gânduri, m-am aventurat împreună cu domnişoara mea, să putem admira şi noi privelitea de acolo de sus. Urcuşul a fost foarte abrupt, încercam să călcăm pe urmele lăsate de cei dinaintea noastră şi urcând mai mult aplecate. După câteva pauze de odihnă, am reuşit să ajungem sus, unde “furnicile” se mutaseră jos...În zadar ne-am uitat noi după ai noştri, că nu am reuşit să distingem nimic!

Sus, însă, feerie! Câteva case în depărtare şi în rest nunai coline şi brazi, zăpadă şi razele soarelui...Şi mai presus de orice, o linişte deplină...Acea linişte compactă, virgină, nepătrunsa de nici-un zgomot, nici măcar de adierea lină a vântului!

Pentru acele clipe perfecte trăite sus, a meritat efortul de a urca. Acolo nu sunt sentimente negative, acolo nu există ura....Sunt doar emoţiile mele şi eu însămi, cu mine.

Am fost acolo şi a fost frumos. Atât de frumos încât nu aş fi vrut să mai cobor, ci să rămân în neştire, admirând brazii şi cerul. Până la urmă am coborât mai lin, pe o altă cărare, prin zăpadă pufoasă ce se aşternuse cu o seară înainte. Am lăsat sus un înger de zăpadă făcut de fata mea şi o parte din amintirile care m-au năpădit vrând-nevrând...Doar visele la care nu am renunţat nicicând le-am luat pe toate cu mine!

Cum iarna e stăpâna acum peste noi, urcaţi-vă în maşină şi daţi o fugă până în Bran! Ajungeţi pe pârtie şi urcaţi cum am făcut şi noi. Acolo e altfel...

Amintiri frumoase!

@magdalena

---

VIZUALIZĂRI: 6292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI