Kaleto și stâncile Belogradchik

TIPĂREȘTE

Pitoreasca zonă din jurul orașului Belogradchik a fost unul dintre cele mai importante motive care ne-au determinat să facem incursiunea peste Dunăre din luna mai a acestui an. Știam câte ceva despre această frumoasă zonă, citisem, văzusem și poze, dar una e documentarea în fața calculatorului și alta o plimbare în lumea reală.

Cazați în Vidin, la Hotel Bononia, planificaserăm o deplasare de o zi la Belogradchik pentru a-i admira cetatea și faimoasele stânci care o înconjoară. Drumul de la Vidin la Belogradchik - "micul oraș alb" - este de numai 53 km, așa încât ne-am permis și o abatere la Peștera Măgura, o mare și impresionantă cavernă, faimoasă pentru picturile sale rupestre.

Când am plecat de la Măgura nu se făcuse încă ora amiezei. Până la Belogradchik, prin Rabisha și Kladorub, apoi urmând ruta 1102 și 1401, după 23 km am ajuns la Belogradchik. Intrarea în oraș nu m-a impresionat. Doar stâncile pe care le vedeam profilându-se pe cer promiteau frumuseți fără de seamăn. Din centru, de la Hotel Skalite, pe Str. Cneaz Boris I, am continuat până la Moscheea Hadzhi Hyuseyn al cărei minaret este un reper sigur, străzile din zonă fiind cam încurcate și prost semnalizate. A doua stradă la stânga, în urcuș, te conduce direct în parcarea de lângă intrarea în fortăreață. Locul este larg și bine amenajat cu terase unde poți poposi servind ceva, cu mici magazine cu ilustrate și suveniruri, cu toalete, precum și cu o construcție - se pare - destinată găzduirii turiștilor, nefinalizată atunci când am fost noi acolo.

Am achitat taxa de vizitare - 5 leva/persoană (4 leva/persoană - seniorii și copiii), apoi ne-am îndreptat spre intrarea în cetate.

Fortăreața Kaleto

Cu începuturi încă din vremea romanilor (sec. I - III) fortăreața de la Belogradchik este unul dintre edificiile cel mai bine păstrate între cele de același gen care mai există în Bulgaria. Strategic amplasată, la înălțime, printre stânci - ele însele un sistem de apărare - mai târziu fortăreața a ajuns și în atenția bizantinilor, a bulgarilor, dar și a turcilor care au cucerit-o cu greu în sec. XIV. Cu scopul de a proteja granița de vest a imperiului lor în expansiune, turcii au instalat acolo o garnizoană. Istoria consemnează faptul că în timpul revoltelor bulgare Cetatea Kaleto a avut și rol de oprimare, un monument existent acolo amintind de execuția unor căpetenii ale răsculaților.

Panoul amplasat în prima curte prezintă planul cetății ilustrând totodată și extinderile care s-au făcut în evul mediu (sec. XII-XIV), apoi cele de mai târziu, din perioada otomană (1805-1837) când apariția armelor de foc a impus acest lucru. Cele trei curți, posibil de apărat în mod independent, au ziduri (groase de 2 m și înalte de 10 m) prevăzute cu guri de tragere. Două porți permit trecerea dintr-o curte în alta. Prezența stâncilor imposibil de escaladat, a fost un beneficiu pentru sistemul de apărare al fortificației, zidurile sale fiind construite doar pe două laturi.

Când treci dincolo de prima poartă, deja ești în altă lume. Nu știi ce să admiri mai întâi - întinderea mare a curții mărginită de ziduri viguroase, astăzi refăcute, iarba proaspătă în luna mai, apropierea de stâncile cu felurite forme, scările în zig-zag care te ademenesc spre mai departe, tot mai sus…

Trecând prin cea de-a doua poartă ajungi într-o altă curte, mai mică, cu terenul în pantă. Dacă îți aduni puterile și escaladezi toate treptele de beton ale scării construită special pentru turiști, ești deja la baza stâncilor. În vale, zidurile fortăreței cu cele trei bastioane se văd în toată desfășurarea lor. O poartă mică, ultima prin care trebuie să treci, conduce la o platformă pe care o băncuță te invită să-ți mai tragi sufletul. Locul este înconjurat de stânci roșiatice, cu tot felul de forme. Dacă ai ajuns până aici, dacă ți-ai revenit un pic după efortul urcușului, merită să mai faci unul și mai mare, dar care-ți va fi răsplătit pe deplin.

Pe o scară metalică destul de abruptă, dar și pe o alta, de piatră, pe care eu n-aș recomanda-o din pricina faptului că este cam erodată, ajungi pe platforma de la cel mai înalt nivel. Priveliștea este uimitoare. Sus - cerul fără de sfârșit, jos - orașul și întinderea verde a munților, iar de jur-împrejur stânci… stânci roșcate cu forme bizare, împrăștiate pe o rază de zeci de kilometri.

Stâncile Belogradchik

Când vorbești despre atracțiile turistice din jurul orașului Belogradchik e greu că faci o demarcație între Fortăreața Kaleto și stâncile care o străjuiesc și au apărat-o atât de bine secole de-a rândul. Peisajul, unicitatea locului, rezultă din strânsa împletire a celor două.

În vecinătatea orașului Belogradchik, pe o întinsă suprafață (cam 30 km lungime și 3-5 km lățime), putem vedea unele dintre cele mai spectaculoase formațiuni de stâncă din Balcani. Unele dintre ele ating o înălțime de 200 m. Dacă ai în preajmă un specialist în geomorfologie vei afla cum a ajuns să răsară aici această pădure de stânci roșcate, cu forme care mai de care mai ciudate. Nu sunt în măsură să dau detalii privind modul în care au apărut aceste stânci, pot doar presupune că oxizilor de fier li se datorează culoarea roșiatică, iar acțiunii naturii (apă, vânturi, variații de temperatură) i se datorează eroziunea - sculptarea atât de migăloasă a rocilor. Formele care au rezultat - atât de diferite - au fost denumite de oamenii cu imaginație Madona, Călărețul, Călugărul, Studentul, Adam și Eva, Castelul, Leul, Ursul - fiecare după chipul și asemănarea sa. Una dintre preocupările celor care ajung aici este să descopere stâncile cărora li s-ar potrivi aceste nume, dar cred că mult mai interesant este să descoperi forme noi, încă nebotezate, cărora să le dai tu un nume.

Pentru că în lumea turistică nu există loc fără o legendă a sa, și stâncile Belogradchik o au pe a lor. E adevărat, în multiple variante ușor diferite, dar toate cu aceeași esență.

Se spune că în trecutul îndepărtat în acele locuri se afla o mănăstire. Una dintre călugărițe, tânără și foarte frumoasă, a căzut în ispită îndrăgostindu-se de un tânăr (în unele versiuni un păstor localnic, în altele un soldat roman). Din dragostea lor s-a născut un copil care nu a putut fi tăinuit multă vreme, plânsul său trădându-i existența. Cum legea strictă a vieții în călugărie nu permitea legături lumești, călugărița păcătoasă a fost alungată împreună cu copilul ei. Aici lucrurile se complică foarte mult. Vrând să-și pună capăt zilelor aruncându-se în prăpastie din pricina rușinii îndurate, călugărița mai are o întâlnire cu iubitul ei care sosește călare tocmai atunci pentru a implora iertarea, personajele se înmulțesc, agitația crește și peste toate acestea, Dumnezeu - martor al iubirii nepermise - trimite un potop cu fulgere, tunete şi cutremure năruind mănăstirea și transformându-i pe toți în stane de piatră. Se spune că așa au apărut stâncile denumite Madona cu pruncul, Călărețul, Călugărul și celelalte. Cine dorește, încearcă să le identifice, comentează și așa mai sporește povestea.

Când am coborât de la cetate, cerul înorat devenise aproape negru și începea ușor să plouă. Planificaserăm și un tur al orașului Belogradchik deși știam că orașul în sine nu prea avea cu ce să ne impresioneze. Pentru masa de prânz ne fixaserăm două repere: Taverna Markashnitsa de lângă Hotel Skalite și - în caz că o ratam - Taverna Madona situată pe drumul către Vidin, apoi încă puțin la dreapta, pe Str. Hristo Botev. Taverna Madona figurează și în Ghidul complet al Bulgariei fiind lăudată pentru bucatele oferite, precum și pentru ospitalitatea sa. Din păcate, ploaia care se întețea și devenea furtunoasă ne-a tăiat cheful de căutări și ne-a îndemnat pe drumul de întoarcere la Vidin. A plouat mult și foarte tare, dar când am ajuns la Vidin soarele strălucea din nou astfel că în aceeași zi, după-amiază, ne-am putut continua plimbările prin oraș.

Concluzii

Nu obișnuiesc să recomand sau să nu recomand un obiectiv turistic. Încerc să-l descriu cum pot eu mai bine, iar dacă plimbăreții în căutare de documentare vor ajunge și la rândurile mele, pot înțelege și singuri dacă merită sau nu să-mi calce pe urme.

Apreciez că Cetatea Kaleto și stâncile Belogradchik, situate în nord-vestul Bulgariei, atât de aproape de România, un monument cultural de importanță națională pentru țara vecină, merită explorate.

---

VIZUALIZĂRI: 4909 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI