Rapa Robilor - o tragedie romaneasca

TIPĂREȘTE

Motto:

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! ” (Radu Gyr)

Exista locuri despre care auzi, vezi fotografii si iti doresti sa le poti descifra tu insuti farmecul.

Exista si locuri pe care le vezi, dar a caror poveste nu o poti descifra fara o calauza.

Exista locuri, despre care nu ai auzit vreodata si pe care, dintr-o intamplare le descoperi singur... Poate ca ele te cheamau de mult, dar nu ai reusit sa le asculti si sa te lasi ratacit pana acolo unde trebuie... Iar dupa ce le descoperi, le porti mult timp cu tine, in gand si inima... Un astfel de loc, pe care l-am descoperit dintr-o pura intamplare, in vara anului trecut este Rapa Robilor.

Numele trezeste fiori reci pe sira spinarii...

Rapa Robilor isi leaga organic numele de inchisoarea de la Aiud si de cumplita perioada a anilor 1947-1964, ani in care elita patriotica a tarii: - intelectuali, preoti, studenti, tarani, elevi-chiar, toti cei ce indrazneau sa se opuna calailor rosii - a fost tarata in inchisori, torturata, ucisa. Anul 1947... un aer de teroare, ucigas se raspandea peste Aiud, peste Romania. Anul 1947 inseamna transformarea inchisorii din Aiud in centru de exterminare pentru cei ce se opuneau puterii. Cuvintele: bataie, infometare, tortura psihica, moarte brutala prin impuscare erau la ordinea zilei.

Aici este locul in care trupurile detinutilor politici ucisi de catre tortionarii comunisiti erau aruncate de-a valma, pentru a nu fi identificate vreodata. Barbarismele petrecute in acea perioada sunt echivalente cu cele din renumitele lagare de concentrare. Inainte de a fi lepadati pe campul arid, in gropi comune, gardienii le strapungeau celor raposati inima cu o sulita de inox.

In acel loc, in anul 1992, putinii supravietuitori ai inchisorii au luat decizia de a ridica un monument si un asezamant monahal. Monumentul terminat 7 ani mai tarziu este denumit Calvarul Aiudului, iar schitul poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci.

Ceea ce mie mi se pare strigator la cer de dureros si de nedrept e faptul ca pe tot cuprinsul orasului sau in imprejurari nu exista nici macar un singur indicator spre aceasta directie, nicio informatie, nimic.

Noi am ajuns acolo, asa cum am spus deja, din intamplare. Rapa Robilor este la marginea orasului, in vecinatatea cimitirului ortodox. Am ajuns acolo la o inmormantare si, la plecare am zarit o cladire de pe nunata de crem, imensa, pe care stau suspendate multime de cruci. Am intrebat ce e si am aflat... Calvarul Aiudului.

Monumentul este deosebit de interesant din punct de vedere arhitectonic, mai mult lung, decat lat, incepe pe buza prapastiei si se continua pana aproape de partea de jos a acesteia. Deasupra cladirii in sine, sunt 14 cruci, pe doua siruri, imbinate, reazem pentru o cruce imensa, putin inclinata. Simbolistica monumentului mi s-a parut interesanta. Cele 14 cruci reprezinta martirii ce duc pe umerii lor crucea cea mare, suferinta acestui neam romanesc. Pe bratele crucii mari sunt doua gauri, simbol al ochilor plansi indreptati spre Dumnezeu, singurul reazam al acestor oropsiti, al neamului romanesc in sine.

Din strada unui cartier marginas al Aiudului, pe o poarta fier forjat, se intra in curtea micuta a schitului. Imediat, pe stanga este o troita de lemn ridicata pe un soclu de marmura, purtand o placa comemorativa. Din fata, langa intrarea in manastire, te priveste un Christ rastignit. La picioarele lui, un ghiveci cu flori rosii.

Doua bancute verzi, de lemn, simple si ponosite, stau de straja de o parte si de alta a usii de la intrarea in schit, deasuprea careia sta scris: „Fericiti cei progoniti pentru dreptate”.

E cea mai atipica manastire in care am patruns vreodata. Stramta si lunga, o prelungire a unei suferinte ce pare eternizata... Un lung sir de trepte te coboara spre altarul luminat de doua candele. Nimic din fastul cunoscut, obisnuit al manastirilor ortodoxe. O atmosfera de pace si sfiala, plus enorm de multa durere. Peretii, nu au icoane, nu te privesc sfinti blanzi sau mustratori, ci sunt placati cu placi comemorative. Alb si negru. Sau negru pe alb. Oricum, dar tot simti profund ca nu e bine si te doare. O insiruire de nume, te dor ochii, te doare sufletul... Mii de nume ale celor intemnitati si/sau ucisi... Nu stiu exact cate sunt, in pangarul micut nu exista niciun pliant informativ... Dar numele, avand dupa ele inscrisa ocupatia acelui om, te coplesesc... Eu una, m-am simtit covarsita de idee, inmarmurita: functionari, avocati, generali ai armatei romane, tarani, ingineri, si multi, prea multi elevi si studenti. Litera „e” trecuta langa nume, insemana „executat in inchisoare”. Inauntru nici tipenie de om, doar linistea.

Radu Gyr, Valeriu Gafencu - ,,Sfântul închisorilor”, Mircea Vulcănescu, Vasile Voiculescu, Petre Tutea, parintele Staniloaie, parintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Bartolomeu Anania sunt nume regasibile pe aceste placi.

Am coborat apoi pe langa cladire, pe scari de ciment, spre incaperea micuta de la baza cladirii. Aici e osuarul.Pe frontispiciu sta scris: "Primeste, Doamne, jertfa lor." O camaruta fara ferestre, zidita parca in pamant. Aceeasi pereti acoperiti cu table de marmura avand inscriptionate pe ele numele victimelor. In fundal, ceva ce mi s-a parut inspaimantator, vitrine pline cu oase. In spatele vitrinelor, o perdeluta visinie ascunde saci intregi plini cu oase. Oasele celor ucisi de comunisti, oasele oamenilor omorati si aruncati in Rapa Robilor. Aici fotografiatul este interzis si desi, uneori, mai incalc aceste avertizari – mea culpa! – de data aceasta chiar nu am indraznit, desi nu era nimeni inafara de noi in acest loc. Aici am intalnit un calugar scurt si indesat, care cu vorbe putine si bolborosite, ne-a dat cateva informatii despre acest loc. Apoi ne-a oferit un recipient micut, de plastic, plin cu mir. Ulterior am citit si eu pe internet mai multe marturii despre proprietatile acestuia. La ultima vizita, in osuar era slujba, nu am intrat, e mic spatiul si era plin de calugari cerniti, am simtit ca prezenta noastra ar tulbura linistea rugaciunii, mai ales ca de data aceasta eram cu nazdravanii nostri cei mici.

Inainte de plecare ne-am asezat cateva minute bune pe una dintre cele doua bancute verzi de la intrare. Nu poti sa nu te infiori in acest loc... Zeci de ganduri si sentimente confuze... durerea si neputinta s-au cristalizat dintre ele, atunci pe loc. Am aflat ca anual au aici loc rememorari in cercuri inchise. Inchise datorita dezinteresului celorlati.Cei prezenti se cunosc intre ei, se intreaba de cunoscuti, evoca disparutii. Necunoscuti nu prea vin. Nici nu ar avea cum... Eu una nu am auzit nici pana atunci, nici de atunci inainte nimic despre acest loc. Insa el exista, vehiculeaza adevaruri incomode si de aceea, cred ca e bine sa fie cunoscut.

Cine trece prin zona Aiud, il poate gasi cu ajutorul GPS-ului pe Str. Eroilor, la Nr. 3.

Ps. nu pot evalua gradul de satisfactie, e un sentiment pe care nu l-am putut trai in acest loc, punctez totusi cadrul natural, altfel, vad ca nu imi ia reviewul

---

VIZUALIZĂRI: 9358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI