ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.06.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 23.08.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2012
DURATA: 0 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 1 si 6 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Rapa Robilor - o tragedie romaneasca

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Motto:

„Nu pentru o lopată de rumenă pâine

Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! ” (Radu Gyr)

Exista locuri despre care auzi, vezi fotografii si iti doresti sa le poti descifra tu insuti farmecul.

Exista si locuri pe care le vezi, dar a caror poveste nu o poti descifra fara o calauza.

Exista locuri, despre care nu ai auzit vreodata si pe care, dintr-o intamplare le descoperi singur... Poate ca ele te cheamau de mult, dar nu ai reusit sa le asculti si sa te lasi ratacit pana acolo unde trebuie... Iar dupa ce le descoperi, le porti mult timp cu tine, in gand si inima... Un astfel de loc, pe care l-am descoperit dintr-o pura intamplare, in vara anului trecut este Rapa Robilor.

Numele trezeste fiori reci pe sira spinarii...

Rapa Robilor isi leaga organic numele de inchisoarea de la Aiud si de cumplita perioada a anilor 1947-1964, ani in care elita patriotica a tarii: - intelectuali, preoti, studenti, tarani, elevi-chiar, toti cei ce indrazneau sa se opuna calailor rosii - a fost tarata in inchisori, torturata, ucisa. Anul 1947... un aer de teroare, ucigas se raspandea peste Aiud, peste Romania. Anul 1947 inseamna transformarea inchisorii din Aiud in centru de exterminare pentru cei ce se opuneau puterii. Cuvintele: bataie, infometare, tortura psihica, moarte brutala prin impuscare erau la ordinea zilei.

Aici este locul in care trupurile detinutilor politici ucisi de catre tortionarii comunisiti erau aruncate de-a valma, pentru a nu fi identificate vreodata. Barbarismele petrecute in acea perioada sunt echivalente cu cele din renumitele lagare de concentrare. Inainte de a fi lepadati pe campul arid, in gropi comune, gardienii le strapungeau celor raposati inima cu o sulita de inox.

In acel loc, in anul 1992, putinii supravietuitori ai inchisorii au luat decizia de a ridica un monument si un asezamant monahal. Monumentul terminat 7 ani mai tarziu este denumit Calvarul Aiudului, iar schitul poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci.

Ceea ce mie mi se pare strigator la cer de dureros si de nedrept e faptul ca pe tot cuprinsul orasului sau in imprejurari nu exista nici macar un singur indicator spre aceasta directie, nicio informatie, nimic.

Noi am ajuns acolo, asa cum am spus deja, din intamplare. Rapa Robilor este la marginea orasului, in vecinatatea cimitirului ortodox. Am ajuns acolo la o inmormantare si, la plecare am zarit o cladire de pe nunata de crem, imensa, pe care stau suspendate multime de cruci. Am intrebat ce e si am aflat... Calvarul Aiudului.

Monumentul este deosebit de interesant din punct de vedere arhitectonic, mai mult lung, decat lat, incepe pe buza prapastiei si se continua pana aproape de partea de jos a acesteia. Deasupra cladirii in sine, sunt 14 cruci, pe doua siruri, imbinate, reazem pentru o cruce imensa, putin inclinata. Simbolistica monumentului mi s-a parut interesanta. Cele 14 cruci reprezinta martirii ce duc pe umerii lor crucea cea mare, suferinta acestui neam romanesc. Pe bratele crucii mari sunt doua gauri, simbol al ochilor plansi indreptati spre Dumnezeu, singurul reazam al acestor oropsiti, al neamului romanesc in sine.

Din strada unui cartier marginas al Aiudului, pe o poarta fier forjat, se intra in curtea micuta a schitului. Imediat, pe stanga este o troita de lemn ridicata pe un soclu de marmura, purtand o placa comemorativa. Din fata, langa intrarea in manastire, te priveste un Christ rastignit. La picioarele lui, un ghiveci cu flori rosii.

Doua bancute verzi, de lemn, simple si ponosite, stau de straja de o parte si de alta a usii de la intrarea in schit, deasuprea careia sta scris: „Fericiti cei progoniti pentru dreptate”.

E cea mai atipica manastire in care am patruns vreodata. Stramta si lunga, o prelungire a unei suferinte ce pare eternizata... Un lung sir de trepte te coboara spre altarul luminat de doua candele. Nimic din fastul cunoscut, obisnuit al manastirilor ortodoxe. O atmosfera de pace si sfiala, plus enorm de multa durere. Peretii, nu au icoane, nu te privesc sfinti blanzi sau mustratori, ci sunt placati cu placi comemorative. Alb si negru. Sau negru pe alb. Oricum, dar tot simti profund ca nu e bine si te doare. O insiruire de nume, te dor ochii, te doare sufletul... Mii de nume ale celor intemnitati si/sau ucisi... Nu stiu exact cate sunt, in pangarul micut nu exista niciun pliant informativ... Dar numele, avand dupa ele inscrisa ocupatia acelui om, te coplesesc... Eu una, m-am simtit covarsita de idee, inmarmurita: functionari, avocati, generali ai armatei romane, tarani, ingineri, si multi, prea multi elevi si studenti. Litera „e” trecuta langa nume, insemana „executat in inchisoare”. Inauntru nici tipenie de om, doar linistea.

Radu Gyr, Valeriu Gafencu - ,,Sfântul închisorilor”, Mircea Vulcănescu, Vasile Voiculescu, Petre Tutea, parintele Staniloaie, parintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Bartolomeu Anania sunt nume regasibile pe aceste placi.

Am coborat apoi pe langa cladire, pe scari de ciment, spre incaperea micuta de la baza cladirii. Aici e osuarul.Pe frontispiciu sta scris: "Primeste, Doamne, jertfa lor." O camaruta fara ferestre, zidita parca in pamant. Aceeasi pereti acoperiti cu table de marmura avand inscriptionate pe ele numele victimelor. In fundal, ceva ce mi s-a parut inspaimantator, vitrine pline cu oase. In spatele vitrinelor, o perdeluta visinie ascunde saci intregi plini cu oase. Oasele celor ucisi de comunisti, oasele oamenilor omorati si aruncati in Rapa Robilor. Aici fotografiatul este interzis si desi, uneori, mai incalc aceste avertizari – mea culpa! – de data aceasta chiar nu am indraznit, desi nu era nimeni inafara de noi in acest loc. Aici am intalnit un calugar scurt si indesat, care cu vorbe putine si bolborosite, ne-a dat cateva informatii despre acest loc. Apoi ne-a oferit un recipient micut, de plastic, plin cu mir. Ulterior am citit si eu pe internet mai multe marturii despre proprietatile acestuia. La ultima vizita, in osuar era slujba, nu am intrat, e mic spatiul si era plin de calugari cerniti, am simtit ca prezenta noastra ar tulbura linistea rugaciunii, mai ales ca de data aceasta eram cu nazdravanii nostri cei mici.

Inainte de plecare ne-am asezat cateva minute bune pe una dintre cele doua bancute verzi de la intrare. Nu poti sa nu te infiori in acest loc... Zeci de ganduri si sentimente confuze... durerea si neputinta s-au cristalizat dintre ele, atunci pe loc. Am aflat ca anual au aici loc rememorari in cercuri inchise. Inchise datorita dezinteresului celorlati.Cei prezenti se cunosc intre ei, se intreaba de cunoscuti, evoca disparutii. Necunoscuti nu prea vin. Nici nu ar avea cum... Eu una nu am auzit nici pana atunci, nici de atunci inainte nimic despre acest loc. Insa el exista, vehiculeaza adevaruri incomode si de aceea, cred ca e bine sa fie cunoscut.

Cine trece prin zona Aiud, il poate gasi cu ajutorul GPS-ului pe Str. Eroilor, la Nr. 3.

Ps. nu pot evalua gradul de satisfactie, e un sentiment pe care nu l-am putut trai in acest loc, punctez totusi cadrul natural, altfel, vad ca nu imi ia reviewul


[fb]
---
Trimis de sunflower in 12.06.12 08:43:52
Validat / Publicat: 12.06.12 10:12:31
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Rapa Robilor - una dintre troitele de la intrarea in curte
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

sunflowerAUTOR REVIEW
[12.06.12 09:07:34]
»

Daca se poate, va rog, atasati urmatoarea piesa:

http://www.youtube.com/watch? v=cdAERH_XkCQ&feature=related

Multumesc.

----------------------------

rezolvat

amero
[12.06.12 10:44:06]
»

foarte interesant, nu stiam nimic despre acest loc, o lectie de istorie.

felicitari

sunflowerAUTOR REVIEW
[12.06.12 12:48:35]
»

@amero:

Multumesc mult, tocmai de aceea am scris despre acest loc, pentru ca nu e cunoscut.

Istoria locului e muuult mai complexa si interesanta pentru calatorul interesat... va las sa descoperiti la fata locului, ceea ce cuvintele mele nu se pricep sa redea.

biancuta
[12.06.12 17:59:11]
»

Am auzit de acest loc si de inchisorile comuniste din Aiud! In drumul meu prin acea zona am cautat si eu locul, dar, asa cum spui, nu am gasit nici un indicator, am intrebat vreo doua persoane de el dar nu stiau nimic, prin urmare am renuntat.

E un monument/mausoleu pentru cei care au fost chinuiti in inchisori. Cei executati erau aruncati in acea groapa, fara a fi inmormantati iar locul nu era marcat nici macar cu o cruce.

Probabil aceste cruci monumentale semnifica crucea pe care nu au avut-o la capatai...

Se spune ca acolo atunci cand incepi sa sapi, gasesti numai ramasite umane... practic, pamantul e plin de morminte! E infiorator!

Alte amanunte se pot citi aici: raparobilor.ro/?page_id=132

Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[12.06.12 18:24:15]
»

Te felicit pentru ca ai scris despre acest loc! Este atat de important sa nu uitam si sa le povestim si copiilor nostri despre istoria, adesea cutremuratoare, a poporului nostru.

Impresionant sacrificiul unei generatii intregi care si-a iubit tara mai presus de sine si nespus de trista uitarea cu care ne inconjuram mult prea des eroii stiuti si nestiuti!

Cateva zeci de minute petrecute in asemenea locuri, cat sa ne aducem aminte cu recunostinta si sa aprindem o lumanare sunt adesea prea mult pentru lumea grabita, haotica, lipsita de idealuri in care traim. Depinde de fiecare dintre noi sa nu ne transformam intr-o tara fara memorie iar randurile scrise de tine cred ca ar trebui sa dea de gandit multor oameni.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sunflowerAUTOR REVIEW
[13.06.12 08:46:38]
»

@biancuta:

Locul in sine are o incarcatura speciala, dupa ce afli ce s-a petrecut aici, ti-e si teama sa pasesti, gandind ca poate calci pe morminte fara sa stii.

Atrocitatile de atunci sunt de neimaginat pt. noi. Sa fii infometat, batut, torturat, ucis cu bestialitate de catre semenii tai, fara sa fi avut alta vina decat aceea de a se opune regimului comunist si de a propovadui credinta. Au murit pentru un vis, pentru o idee.

Am citit cateva carti pe tema aceasta, marturiile supravietuitorilor sunt ingrozitoare.

O sa revin dupa-masa cu un traseu exact de acces.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
sunflowerAUTOR REVIEW
[13.06.12 08:54:07]
»

@Floria: Atat de frumos ati exprimat ceea ce ganditi, va impartasesc intru totul parerea.

N. Iorga spunea: Cine uita, nu merita!

Depinde de fiecare dintre noi, ca sacrifiile umane, acestea si altele, atat de multe, sa nu fie uitate.

Dar ca si in acest caz, mai depinde si de cei responsabili ca aceste locuri sa fie cunoscute pe scara mai larga. Sunt sigura ca multi dintre cei ce citesc aceste randuri nu au auzit de acest loc, pt. ca el nu este mediatizat. Daca ar exista si un simplu indicator, numarul celor ce ar pasi aici ar fi, cu siguranta, mai mare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[13.06.12 17:24:01]
»

@sunflower: Pe mine m-au impresionat cuvintele parintelui Arsenie Papacioc unul dintre supravietuitorii infernului de la Aiud:

" Dumnezeu ne-a lasat liberi ca sa luptam, harul lui nu vine la un milog, vine la un erou".

In scurta noastra vacanta de Rusalii petrecuta la Mamaia am fost la Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol unde Arsenie Papacioc a fost duhovnic din 1976 pana anul trecut cand s-a savarsit din viata. Daca in timpul vietii sale pamantesti casuta din curtea manastirii era vesnic asaltata de oameni care cautau un sfat sau o vorba buna, acum mormantul lui Arsenie Papacioc este inconjurat de flori si am observat ca multa lume aprinde o lumanare pentru sufletul celui care prin iubire a invins iadul inchisorilor comuniste, una din ideile care i-au calauzit viata fiind:

" [... ] la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? "

Citind ce ai scris m-am gandit ca, fara sa ne fi vazut vreodata, am fost cam in acelasi timp in locuri diferite dar cu aceeasi imensa incarcatura spirituala si, poate, ne-au incercat aceleasi ganduri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sunflowerAUTOR REVIEW
[15.06.12 16:53:08]
»

@Floria:

Aproximativ in acelasi timp, noi am fost inainte cu 2 saptamani de Rusalii aici. Insa, da de Rusalii cred ca ne-au coplesit aceleasi ganduri si emotii, noi am " vizitat" alti martiri, am petrecut momente de maxima emotie la locul supliciului eroilor Horea, Closca si Crisan.

Am fost si eu sa iau binecuvantare de la Parintele Arsenie Papacioc inainte de a ramane insarcinata cu baietelul meu cel mare, nu il voi uita niciodata pe Parinte, vorba lui blanda, chipul angelIc. Sunt extraordinare vorbele ce i-au fost far, daca am iubi mai mult, am fi mai buni, am gresi mai putin... Of, e o o intreaga filozofie.

Oricum, iti multumesc mult pt. randurile frumoase.

sunflowerAUTOR REVIEW
[16.06.12 14:43:36]
»

Traseu de acces

Dinspre Cluj: la intrarea in Aiud se continua pe soseaua de centura, se trece de penitenciar, se trece podul peste rau, se paraseste centura la intrare in cartierul Micro. In cartier drumul trece prin fata Scolii Generale Axente Sever, apoi urmeaza un sir de garaje. Dupa garaje, pe stanga... ati ajuns!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
padureanu
[14.09.13 18:23:57]
»

@sunflower: oau, un review extraordinar. acum l-am descoperit si citit. am trecut pe langa el de multe ori dar nu am avut starea sa intru. inca o data spun, un articol foarte bine scris. felicitarile mele!

mauricius*
[15.09.13 10:15:24]
»

@ardeleanu: Mulțumesc foarte mult că mi-ai atras atenția asupra acestui review. Abia aștept să mai descopăr ce alte comori mai ascunde AFA.

mauricius*
[15.09.13 10:21:15]
»

Felicitări pentru aceste impresii foarte frumoase și pline de emoție, despre un loc atât de trist dealtfel. Întâmplarea face că în urmă cu 15 ani am încercat împreună cu mai mulți locuitori ai Aiudului să identificăm obiective turistice din zonă, însă nici unul nu a amintit despre acest loc. Și pentru că nu este prezentată pe AFA nici o unitate de cazare din Aiud, am să sparg gheața în speranța că poate un călător ne va mai atrage și asupra altor locuri de vizitat în Aiud și împrejurimi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sunflowerAUTOR REVIEW
[15.09.13 11:39:13]
»

@mauricius: eu am scris si despre cel mai vechi muzeu de stiinte din tara, ce fiinteaza tot la Aiud.

Aiudul si imprejurimile sale sunt uimitoare, nevalorificate din punct de vedere turistic prea mult, din pacate! Pe langa cetate am trecut de sute de ori, fara sa am vreodata ragazul de a o vizita...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, biancuta, Floria, mauricius*, padureanu, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Aiud-Teiuș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065116882324219 sec
    ecranul dvs: 1 x 1