Zamora în joia mare sau „Zamora no se ganó en una hora”

TIPĂREȘTE

Îmi plac mult proverbele. Şi unul din primele proverbe spaniole pe care le-am învăţat când am venit aici a fost cel din titlu, care vrea să zică în traducere liberă că Zamora n-a fost cucerită într-o oră (are explicaţie istorică), adică, aşa cum îi explicam lu’ fi-miu în ziua respectivă, nimic nu se poate obţine fără efort.

La Zamora fusesem de-a lungul timpului de câteva ori. Îmi aduc aminte de cel mai mare festival de folclor din Europa (Europeada, cred) organizat acolo acum vreo nouă sau zece ani, când m-am emoţionat mult la parada ansamblului din România şi am strigat din toţi bojogii Cei mai buni, cei mai frumoşi. Pe atunci eram tinerică (nu c-acu’ aş fi bătrânică) si aveam câteva kile minus;). Bineînţeles că cele în plus nu m-au împiedicat să ajung din nou la Zamora, în joia mare de data asta, şi cam la plezneală. De vreo lună muream de nerăbdare să vină Săptămâna Mare catolică, aşteptam procesiunile lor ca pe aer proaspăt. La anu’ nu mai spun asta, pentru că (de-atâta dorinţă, cred) planurile mi s-au schimbat total când şi-a anunţat vizita prietena mea din Sevilla, o andaluză atipică, deoarece... nu-i plac procesiunile. Cu toate astea, am ajuns la Zamora în joia mare după amiază, şi, mulţumită unui prieten de-al ei care s-a alăturat grupului, în afara vizitei aferente prin frumosul oraş vecin cu Portugalia, am văzut şi parte din deosebita procesiune căreia îi voi dedica un mic capitolaş mai încolo.

De Zamora probabil nu aţi auzit prea multe. La un moment dat am dat pe Afa de un user cu acest nick şi chiar eram curioasă de unde îi venea. Nu avea legătură cu oraşul, dacă îmi amintesc bine cred că venea de la un portar de fotbal sau aşa ceva.

Zamora este capitala provinciei cu acelaşi nume (Castilla şi Leon are nouă provincii şi Zamora e una din ele), e un orăşel de vreo şaizeci de mii de locuitori, şi se află la o aruncătură de băţ de localitatea de frontieră portugheză Miranda do Douro. Cum de dimineaţă fusesem în Urueña (vezi impresii), apoi în Tordesillas (vezi impresii), am mai făcut vreo patruzeci de minute până acolo, distanţa de la Valladolid la Zamora fiind de nouăzeci şi trei de km. Mai greu a fost cu parcarea, am dat ţâşpe mii de ocoale, dar până la urmă am întrebat un poliţist şi ne-a îndrumat spre parcarea în aer liber şi fără plată de la Ciudad Deportiva, lângă râu. Aşa că ştiţi unde să mergeţi dacă ajungeţi acolo.

Situarea principalului nucleu al oraşului pe o colină, cu râul Duero înconjurându-l pe una din părţi, de la est la vest, îi dă un farmec aparte. Din păcate, din statistici reiese că trei din patru turişti care vizitează Zamora sunt în trecere, această destinaţie este un complement, însă vă asigur că este un oraş care surprinde foarte mult. Chiar şi în Spania, când auzi de Zamora e ca şi cum ai auzi la noi de un orăşel micuţ de provincie (nu dau nume că n-are rost), iar Săptămâna Mare e una din perioadele de afluenţă mai mare. Opt din zece turişti sunt spanioli, asta spune mult poate despre promovarea insuficientă, poate, pe plan internaţional...

Vă va surprinde centrul istoric, aşa cum vă va surprinde faptul că este oraşul european cu cele mai multe temple romanice (treizeci şi şapte în total). De altfel, este şi denumit Oraşul Romanicului. Ca şi Valladolidul, Zamora are o Săptămână mare declarată de Interes Turistic Internaţional. Întotdeauna am avut impresia că este mult mai sobră decât cea din oraşul meu adoptiv, şi ceea ce eu am văzut nu a fost aşa.

Altă chestie curioasă (pe care am aflat-o de pe net la capitolul curiozităţi) este că a fost primul oraş din lume cu acoperire globala WiFi, proiectul numit Zamora Hot City fiind premiat cu echivalentul premiului Nobel din informatică. Din păcate, serviciul lăsa de dorit şi a dispărut între timp.

Cea mai reprezentativă clădire din oraş este Catedrala, care datează din secolul XII, şi pe care am văzut-o înainte de şi la apus, când lumina aceea aurită înfrumuseţează de zeci de ori un loc. Încep cu ea deşi nu este prima biserică în care am intrat în după amiaza aceea. Spre deosebire de Valladolid, nu erau permise fotografiile în templele zamorane. Procesiunea din ziua respectivă făcea o pauză acolo, după ce în prealabil de aşezaseră toate sculpturile procesionate în faţa catedralei, în vreme ce membrii frăţiilor mâncau şi beau pe rupte, ca să prindă forţe noi. Am rămas cam mască. Dacă miercuri noapte are loc Procesiunea Pelerinelor Închise (la culoare), sau pe limba lor Procesión de las Capas Pardas, în linişte deplină şi doar cu felinare (eu nu am văzut-o încă), aici era multă gălăgie pentru ce ştiam eu că ar fi Săptămâna Mare din Zamora. S-a pierdut mult din adevăratul simţ al acesteia şi, vorba lui R., se scot păpuşile la plimbare... Dar tot de la el ştiam că este vorba de Procesiunea Beţivilor, of cum sună pentru zile de post, aşa-i? La Procesión de los Borrachos. Nu-i vorba, că nu se-mbată lumea, dar erau mese puse la greu pe stradă, cu mâncare şi bautură de tot felul... Oricum postul aici nu are nici în clin nici în mânecă cu postul ortodox. Aici foarte puţină lume ţine post, şi numai vinerea, şi numai de carne...

Am intrat, aşadar, în catedrală, care e simplă dar foarte frumoasă, iar cupola este un adevărat simbol al oraşului (veţi vedea în poze). Am avut marele noroc să putem vedea şi fotografia toate sculpturile frumos ordonate în faţa ei, şi să fim prezenţi la pornirea celei de-a doua părţi a procesiunii.

Exact lângă catedrală se află Muzeul cu o generoasă colecţie de covoare si carpete din secolele XV şi XVII. Era închis şi oricum nu am fi intrat în joia mare, când spectacolul era pe stradă.

A doua biserică (ca şi mărime) este Iglesia de San Pedro y San Ildefonso, dar nu o să descriu niciuna, în primul rând pentru că nu mă pricep, şi nici nu vreau să plictisesc. Sper din tot sufletul să ajungeţi acolo şi să puteţi intra, ca şi noi, în Iglesia de San Claudio de Olivares, Iglesia de Santiago de los Caballeros (cu interesanta menţiune că aici a fost numit Cavaler marele Cid Campeador, pe numele lui adevărat Rodrigo Díaz de Vivar), Iglesia de la Magdalena, Iglesia de San Cipriano (folosită adesea ca sală de concerte), Iglesia de Santa Lucía, Iglesia de San Andrés, Iglesia de San Esteban, Iglesia de Santa María la Nueva, Iglesia de Santa María de la Horta, Iglesia de Santo Tomé, Iglesia de San Vicente Mártir (după poetul leonez Antonio Gamoneda) are turnul romanic cel mai nobil din întreaga Zamora), Iglesia de San Juan de Puerta Nueva, Iglesia de San Antolín.

Nu mai continui, că umplu o pagină întreagă cu numele tuturor bisericilor, mânăstirilor şi templelor din Zamora. Cam toate sunt micuţe pe interior, şi unele dintre ele foarte simple, spre mirarea prietenei mele andaluze, obişnuită cu bogăţia templelor din sud.

Veţi putea vedea şi o mulţime de edificii civile, multe tot în stil romanic: castelul construit între sec. X şi XVII (la care noi n-am ajuns), zidurile din epoca lui Alfonso III de Asturias şi Fernando I de Leon, Palatul fiicei ultimului, Doña Urraca, Casa lui Arias Gonzalo, aristocrat zamoran, mai cunoscută şi drept Casa Cidului, pentru că acolo a crescut acesta (se află exact în faţa catedralei), Podul cel Nou sau de Piatră, construit între sec. XII şi XIII, care ne-a încântat seara, la plecare, pentru că este feeric luminat şi iese bine în poze;).

Nouă ne-a plăcut şi piaţa unde se află cladirea Primăriei, acolo pe unde tocmai treceau ultimele frăţii în prima parte a procesiunii. În faţa bisericii San Juan de la Puerta Nueva se află sculptura Merlú, unul din simbolurile oraşului. Merlú este numele pe care îl primesc acele perechi de membri din frăţia Cofradía de Jesús Nazareno, a cărei sarcină este cea de a-i reuni pe toţi membrii acesteia pentru a începe parada procesională. Sunt în total şase perechi care folosesc pentru asta o trompetă şi o tobă, înainte de ora cinci dimineaţa în Vinerea Mare. Din păcate era atâta lume încât poza nu e una grozavă.

De acolo am luat la pas tot centrul istoric, intrând cred în toate bisericile ce ne ieşeau în cale, astfel încât prietena mea, nu prea dusă pe la biserică;), a concluzionat că îi ajung pe tot anul... Straduţele înguste şi tare pitoreşti contribuie ca plimbarea să fie una taaaare frumoasă.

Nevoia — nu vă spun de ce tip ;) — ne-a împins să intrăm în Casa Palat de los Condes de Alba de Liste, din sec. XV, care în prezent este Parador Nacional de Turism, adică un hotel într-un edificiu istoric, foarte frumos, ca de altfel toate hotelurile de acest gen din Spania. Acesta se află în Piaţa Viriato, eroul local care are şi statuie aici.

Despre clădirile moderniste nu voi vorbi, deşi Zamora este oraşul cu cele mai multe astfel de edificii din toată Castilla şi Leon (63 în total). Peste Duero există, în afara podului de piatră, încă alte patru poduri: Puente de Hierro, Puente del Ferrocarril, Puente de los Tres Árboles şi Puente de la Autovía Ruta de la Plata (A 66). Bineînţeles că puteţi vizita şi muzee, noi nu ne-am dus cu ideea asta, pentru că toată Zamora era în stradă. Mie personal mi-ar plăcea să ajung la Muzeul Etnografic din Castilla şi Leon, şi poate şi la Museo de Semana Santa de Zamora.

Mai puteţi merge pe timpul fiestelor oraşului, Ferias y Fiestas de San Pedro, la sfârşitul lui iunie, când se ţin şi Târgurile de Ceramică şi de Usturoi;). Sau la Festivalul Internaţional de Muzică Pórtico de Zamora (muzică veche în speţă).

Sunt arhicunoscute în toată ţara brânzeturile din Zamora (de-aia mănâncă R. orice brânză îi dai;)). Vinul de Toro (localitate din provincia Zamora) este şi el cunoscut în întreaga Spanie. Arroz a la zamorana, adica un fel de paella locală, cu carne de porc, este super bun şi noi îl mâncăm pe unde îl găsim.

Sunt foarte tipice zilele de Semana Santa migdalele zaharisite (aşa se numesc la noi, oare, sau tocmai am inventat expresia?), pe care nici noi nu le-am ocolit, iar în Duminica de Paşti el dos y pingada, adică doua ouă prăjite împreuna cu două sau trei bucăţi de şuncă prăjită.

Şi cum mie îmi place istoria, menţionez câteva personaje zamorane cunoscute: Doña Urraca, Regina Zamorei, fiica lui Fernando I; Alfonso IX de León, născut aici; Juan II de Castilla, tatăl reginei Isabel, şi mai ales Viriato, de care localnicii sunt atât de mândri. Este eroul lor local, omul care a luptat să apere Hispania de romanii care cucereau totul, un fel de Decebal al nostru... Şi Cidul, după cum am spus mai sus, care a crescut şi a fost făcut cavaler aici, Doña Urraca fiind naşa lui de arme, ca să zic aşa. Marele Clarín, autorul unuia din titlurile mele preferate din facultate, La Regenta, de asemenea s-a născut aici.

În loc de concluzii şi... urări ;)

Ştiu că Zamora nu se află pe lista voastră. Cu toate astea, dacă ajungeţi în zonă, nu pregetaţi să vă abateţi puţin. Dacă veţi fi dezamăgiţi, trageţi o fugă până la Valladolid şi îmi trageţi două pe spinare.

În încheiere, vă urez un Paşte Fericit tuturor, zile senine şi vacanţe frumoase în continuare!

---

VIZUALIZĂRI: 1970 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI